Autism, Asperger, ADD, ADHD – o abordare spirituală

Autism, Asperger, ADD, ADHD – o abordare spirituală

Cu siguranță fiecare dintre voi a auzit măcar de un caz de copil (al unor rude sau prieteni) cu autism; sau poate ați citit despre acest subiect sau ați văzut un reportaj la tv care v-a impresionat. Chiar dacă nu ați auzit sau nu vă preocupă în mod special acest subiect, vă invit să citiți articolul pentru că nu are în vedere explicații medicale sau idei pentru tratament ci se referă la schimbarea profundă a societății noastre și a însăși speciei umane, lucru care ne privește pe noi toți.

Încă de la început, pentru a evita unele comentarii  sau întrebări… pertinente poate,  doresc să precizez  că nu, nu am un copil autist , nu am lucrat cu copii autiști ci doar cu câțiva părinți ai acestora, nu sunt specialist în acest domeniu și nu știu mai nimic despre terapia ABA (Applied Behavior Analysis) sau altele asemănătoare.

Abordarea mea este dintr-un alt unghi, acela al spiritualității, al implicațiilor profunde ale acestui fenomen în evoluția noastră ca specie.

Pe parcursul articolului mă voi referi  în principal la autism dar îi am în vedere și pe copiii care suferă de  tulburări din spectrul autist- sindromul Asperger, de exemplu, precum si  de afectiuni  mai usoare, gen ADD (Attentional Deficit Disorder – Tulburare prin deficit de atenţie) şi ADHD (Attentional Deficit Hiperkinetic Disorder – Deficit de atenție şi hiperkinezie).

 

Ce este autismul?

 

Definiția de dicționar (DEXonline.ro ) este :

“AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autisme. “

Această tulburare înregistrează o creștere alarmantă în ultimii ani, se estimează că în întreaga lume, un copil din o sută ar avea o tulburare din spectrul autist. Niciodată în istorie nu s-a înregistrat un număr atât de mare iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit și să ne conștientizeze / trezească asupra faptului că poate e vorba de o “strategie” divină.

Totul în Univers este energie. Creierul este acel organ care actionează pentru noi ca un decodor, ca un translator al energiei si conștiinței non-fizice într-o realitate fizică, materială, a lumii noastre 3D, pe care am învățat să o percepem cu ajutorul celor cinci simțuri.

Copiii cu autism ALEG să vină pe Pământ fără să aibă toate “acordajele” cu realitatea 3D complete. Nu și-au activat în ADN toate acele componente care ne ajută pe noi, cei  “normali” să funcționăm în această dimensiune, să putem interacționa cu mediul și cu alte persoane într-o manieră considerată a fi “normală”, conformă cu standardele societății noastre.

Conștiința lor este întreagă, pură și nealterată, doar “decodorul” nu funcționează la capacitate maximă, traducerea nu este completă, astfel că ei se află în situația în care primesc foarte multă energie la o vibrație înaltă pe care nu o pot traduce într-un limbaj coerent sau nu o pot ordona în gânduri care să se succeadă logic, unul după altul.

Adesea sistemul lor nervos devine supraîncărcat, astfel că experimentează diferite crize, căderi nervoase, ticuri, mișcări repetitive.

Acești copii nu se află nici în tărâmul nonfizic al conștiinței, nici ancorați în realitatea aceasta temporo-spațială, astfel că se găsesc undeva între lumi.

 

Copii cu nevoi speciale?

 

Abraham consideră că numindu-i astfel ratăm o ocazie uriașă de a învăța mai multe despre acești copii, despre noi, și despre motivul pentru care au venit aici , în această perioada din istoria Pământului.

Ei nu au nevoi speciale, au dorințe speciale ! Pentru că ei sunt cu totul speciali.

Au venit aici cu o intenție extrem de puternică și nu se vor lăsa deturnați de la misiunea lor. Nu au nevoie să îi reparăm noi pentru ca nu e nimic de reparat. Doar de acceptat. Copiii cu autism nu sunt “defecți”, sunt doar diferiți.

Au ales anume acesta condiție fizică , mentală și emoțională, astfel încât , indiferent cât de mult ne-am strădui să îi schimbăm și să îi facem “ca noi”, să nu reușim. Si după crize de panică, frică, frustrare, furie , judecată, acuzare si regret, să nu avem ce face decât să acceptăm situația că nu avem nicio putere asupra lor, nu putem să-i controlăm.

Si ce înseamnă, de fapt, să îi controlăm? Să încercăm să îi facem să se potrivească în “cutia”pe care societatea noastră a desemnat-o a fi potrivită pentru vârsta lor. Dar ei au venit special cu intenția de a nu se conforma regulilor și standardelor noastre, de a nu se potrivi în cutia pe care le-am rezervat-o noi, au venit să ne scoată pe noi din propria noastră cutie!! Asta este o parte importantă din misiunea lor.

“Cutia” de care vorbesc este acel set de cunoștințe, abilități și comportamente pe care un copil de x ani “trebuie” să îl stăpânească, ca să poată fi considerat de către societate ca fiind “normal dezvoltat”. Tot sistemul nostru medical și de învățământ  (de fapt ca oricare sistem, prin definiție) este bazat pe un set riguros de măsurători și evaluări care să determine dacă individul se încadrează în standardele convenite de societate pentru acel segment.

Vă imaginați frustrarea acestor spirite care au fost dispuse să plonjeze în viață acceptând aceste limitări tocmai pentru a ne ajuta pe noi să ne conștientizăm condiția, să ne expandăm si să inițiem acele schimbări necesare pentru evoluția societății și a speciei, când ne văd că ne încăpățânăm să îi ducem pe ei la conformitate cu normele noastre rigide!  Era de așteptat că vom înțelege și  îi vom lăsa în pace. De aici și furia manifestată adesea de copiii cu autism.

Abraham spune adesea: “ceea ce noi numim dizabilitate, ei numesc avantaj”. De ce ? Pentru că se simt liberi. Au ales libertatea în locul aprobării noastre. Deși societatea și familia sunt îngrijorate pentru acești copii și poate ușor …. stănjenite, ei au venit să ne demonstreze că există valoare si echilibru în faptul că sunt diferiți.

 

Ce au venit să ne învețe?

 

Copiii cu autism au venit să ne amintească de unele lucruri pe care societatea noastră le-a uitat de mult:

  • ce înseamnă să te relaxezi, acceptând lucrurile așa cum sunt și având încredere;
  • să ascultăm de propria noastră voce interioară fără să mai încercăm să ne ajustăm valorile, credințele și comportmentul astfel încăt să se potrivească cu cele impuse de societatea în care trăim;
  • să ne considerăm valoroși și merituoși pentru exact ceea ce suntem acum, fără să avem nevoie să demonstrăm cuiva asta;
  • să știm că suntem identici cu Creatorul și să ne comportăm ca atare:
  • să prețuim deplin unicitatea, individualitatea fiecăruia;
  • să nu ne conformăm unor norme și reguli dacă ele nu reflectă adevărul nostru personal;
  • să slăbim controlul asupra a tot ce ne înconjoară;
  • să iubim necondiționat.

Noi am fost mereu învățați să manipulăm codițiile exterioare pentru a ne oferi o fărâmă de fericire. Am crezut mereu că dacă facem o facultate, ne vom găs un serviciu bun; dacă ne facem o situație financiară bună, ne vom multumi partenerul, familia; dacă ne vom cumpăra o casă, ne vom simți liberi și împliniți, dacă vom călători mult în lume ne vom umple sufletul de bucurie și mintea de amintiri neprețuite… toate acestea echivalând cu fericirea mult visată.

Acești copii vin să ne învețe că nu e nevoie de nimic dinafară ca să fii fericit. Că poți fi fericit acceptănd-te axact așa cum ești acum.

 

Următoarea treaptă de evoluție a umanității

 

Eu repet mereu că ne aflăm într-o perioadă unică de evoluție planetară. Tot Universul e cu ochii pe noi. Ușor, ușor ne transformăm din Homo Sapiens în Homo Luminous. Din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că suntem energie pură, la fel ca tot ceea ce ne înconjoară de altfel, că suntem mult mai puternici decât am crezut vreodată, că avem puterea să ne creăm propria realitate, că avem și o parte non-fizică, pe lângă trupul de carne, că suntem cu toții interconectați, parte din marele TOT….

Mii de ani am funcționat folosind cu preponderență emisfera stângă, crezând numai în intelect, în mintea noastră pentru a rezolva orice situație, ne-am imaginat ca fiind separați de Dumnezeu, căzuți în dizgrație, ne-am prefăcut că am uitat cine suntem ca să putem juca acest joc al separării. A venit timpul să ne reamintim, să ne redescoperim puterea interioară, să ne reluăm locul în Univers.

Copiii cu autism sunt veriga care face trecerea de la cine suntem noi acum și cei care vom (re)deveni. Ei sunt “o măsură de criză” care ne forțează schimbarea și au venit cunoscând rezistența umanității la schimbare.  Învățăm de la ei să ne recăpătăm curajul să fim noi , cei adevărați , nesupuși regulilor restrictive și rigide ale societății, să acceptăm și să celebrăm diferențele dintre noi, ca fiind aspecte unice ale Sursei, să ne iubim necondiționat.

Prin “încăpățânarea” lor de a nu se lăsa schimbați de către familie, terapeuți, profesori, societate, ei ne forțează pe noi să ne schimbăm propriile credințe și valori, ne face mai permisivi și mai pregătiți să acceptăm pe cei din jur, așa cum sunt ei , sa ne schimbăm regulile și structurile sociale pentru a le face și lor loc în acestă nouă societate, pentru a-i accepta ca cetățeni cu drepturi depline.

 

Ce presupune acesta schimbare?

 

Numărul copiilor diagnosticați cu ADD, ADHD, Asperger, Autism este din ce în ce mai mare , de la an la an, statisticile o confirmă. Este imposibil să nu ne punem întrebarea “ de ce oare?”

Mulți cercetători invocă ca și motive : vaccinurile, toxicitatea mediului, aditivii din mâncare, hormonii din carne, stresul mamei sau proasta alimentație din timpul sarcinii și așa mai departe…. Si toate acestea pot fi adevărate. Dar indiferent ce determină acestă “dizabilitate”, este  doar alegerea unui  spirit să și-o activeze  în propriile structuri.

Nimeni nu este niciodată “păcălit”, prins ca într-o capcană într-un trup imperfect din care nu poate evada, nimeni nu e victimă! Avem ocazia să vedem exact ce “costum” vom purta pe parcursul aventurii  noastre terestre:  așa cum ne alegem culoarea la mașină, jantele, tipul de faruri și tapițeria, la fel ne alegem și trupul , statura, culoarea pielii, diformitățile, bolile genetice (dar asta e o altă poveste, pentru un alt articol  :-)  )… la urma urmei , trupul e tot un vehicul pentru noi.

Dar de ce aleg aceste spirite sa vină pe Pământ în această formă? Pentru că dacă vin atât de mulți, atunci va fi necesar să facem toate schimbările necesare pentru a-i primi în societate, vom face schimbări astfel încât să beneficieze și ei de tot ce le este necesar în dezvoltare.

Si la ce schimbări mă refer în primul rând ? La cele din educație. Daca majoritatea elevilor și studenților nu se mai regăsesc în acest sistem, mai mult decât atât, dezvoltă diferite forme de ADD și ADHD, atunci cum mai putem să continuăm să afirmăm că învățământul își face datoria?

Educația se bazează pe un singur principiu : uniformizare, încadrare în șablon, conformare la reguli. Dar noi am venit pe Pământ tocmai ca să ne exprimăm unicitatea, să facem cunoscut aspectul nostru individual din marea paletă de aspecte ale Sursei.

Fiecare venim cu o intenție puternică de a ne crea realitatea așa cum ne dorim dar mereu am fost “deturnați” de la misiunea noastră pentru că ni s-a tot indicat de către familie, educatori, profesori cum trebuie sa vorbim, cum trebuie să stăm pe scaun, cum trebuie să gândim, cum ar trebui să ne simțim în diferite circumstanțe, ce meserii ar trebui să avem ca să fim de ajutor societății, cum să ne judecăm la rece viitorul și să renunțăm la visele “copilărești” de a deveni pianiști  sau pictori în favoarea unor job-uri mai bănoase cu care să ne putem întreține familia.

Ei bine, cu acești copii noi, n-o să ne mai meargă ! Au venit într-o formă în care nu vom reuși să-i schimbăm prea mult. Dar ei vor crea în acord cu propria lor dorință. A-i obliga sa se focuseze pe ceea ce nu vor sau nu le face plăcere înseamnă a interfera cu însăși misiunea lor în lume, cu dreptul lor de creatori puternici și înzestrați!

Nu există copil cu autism sau alt sindrom menționat mai sus , care să nu aibă un dar de împărtășit lumii !!!! Dați o căutare pe Google și veți vedea copii autiști nominalizați la premiul Nobel, pictori , poeți, desenatori uluitori , cu un nivel de detaliu supraomenesc, copii care înțeleg animalele, care construiesc diferite mașinării …. Din ce am observat eu … niciunul dintre ei nu a urmat o școală de stat , cu 30 de copii în clasă ci … au fost retrași de la scoală și învățați acasă, de către părinti, de către tutori…

Știu că acum vă gândiți că în România nu este posibil așa ceva, că sistemul e rigid, că nu există un cadru legal …. dar să vă spun ceva , dragi părinți ai copiilor cu autism, Asperger, ADHD, etc: Voi nu ați fost aleși întâmplător de acești copii, voi v-ați oferit singuri pentru acesta misiune, voi înșivă sunteți copii Indigo, cu un rol fundamental  în schimbarea planetară și aveți și voi darurile voastre: intuiția, voința, determinarea, credința, iubirea necondiționată pentru puiul vostru, și astea toate mută munții…. E nevoie doar de curaj și intenție și de câteva exemple care să demonstreze că se poate.

Ideea e : cu cât vom învăța mai repede lecția, cu cât vom permite diversității să ia locul conformismului, cu cât vom celebra mai mult unicitatea fiecăruia, cu atât vom împiedica alte și alte valuri de copii cu “probleme” să vină pe Pământ și să ne oblige să învățăm într-un mod mai dur.

E nevoie să învățăm să judecăm cu inima, să avem încredere în intuiție, să credem că acești copii știu cumva ce e bine pentru ei , să avem răbdare să-i urmărim doar ca să vedem ce le aduce bucurie, ce le place să facă, să le punem la dispoziție tot ce putem ca să le oferim oportunitatea de a-și da seama ce le place ( cumpărați-le culori, creioane, pensule, vopsele, instrumente muzicale, cărți colorate, jocuri diverse de construit, origami, cărți de joc, ghivece cu flori… Dacă suportă aglomerația, duceți-i la orice fel de expoziție sau târg și observați spre ce sunt atrași… dacă nu, mergeți în parc sau la un muzeu când nu e aglomerat…. Ca un detectiv, căutați indicii care să vă deconspire darul lor. Apoi, la orice copil cu deficiențe, o pisică sau un cățel fac minuni, animalele relaționează vibrațional cu copiii, le oferă înțelegere, iubire necondiționată, le alină suferința și îi ajută să se deschidă și să se recupereze mai ușor).

Iubirea necondiționată a părinților și acceptarea copilului așa cum este el, fără a tot încerca să-l schimbăm, sa-l determinăm să vorbească, să socializeze, să facă lucruri singur, ajută mult mai mult decât multe ore întregi de terapie. Nu renunțați la terapie, în niciun caz!!! Nu asta am vrut să spun. Doar fiți atenți la cât de mult îl frustrează ce face acolo. Nu vrea să facă ceva, spuneți-i că îl iubiți oricum și că are dreptul să facă și cum vrea el, și nu-l mai duceți câteva zile.

Dacă îi priviți cu milă sau îi considerați limitați și neputincioși, atunci , în timp, asta se va cimenta în ei, nu vor avea niciodată încredere în ei înșiși și doar acestă parte a  realității o vor cunoaște .               Vedeți-le lumina din ei și atunci asta vor reflecta și ei înafară.

În tot timpul cât vă îngrijiți copilul cu o astfel de situație, vă descoperiți pe voi înșivă, vă depășiți limitările, vă curățați , vă purificați prin iubire, acceptare, iertare, vă depășiți condiția și participați activ la ridicarea vibrației colective, la schimbarea conștiinței pe planetă și la apariția unei noi specii umane.

 

Ca de obicei, te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

 

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

12 Comments

  1. M-a atins profund. Am plâns. Îți mulțumim!

    Reply
    • Multumesc, Sili, sufletel sensibil!

      Reply
  2. Ador articolele d-voastra!Mii de multumiri!

    Reply
    • Alina, multumesc si eu ca ti-ai facut timp sa imi spui asta . Stii ce mult conteaza ? :-)

      Reply
  3. Este foarte usor de scris.
    Va sugerez sa traiti o perioada cu un asemenea copil.
    Parintii trebuie sa se gandeasca ce va face copilul dupa ce ei nu vor mai fi.
    Copilul trebuie pregatit pentru viitor, astfel incat sa se poata descurca in societate si atunci cand parintii sai vor fi la Creator.
    Pentru asta va sugerez sa dati sfaturi si indemnuri. Sa cautati solutii astfel incat un asemenea copil sa poata fi facut sa se comporte in asa fel incat sa fie acceptat in societate.

    Reply
    • Da, ai dreptate, Tereza, cand esti detasat e mai usor. Nu am fost in pielea unui parinte cu un astfel de copil si nu pot da sfaturi, asa cum am si scris inca de la primele paragrafe. Articolul meu vrea doar sa aduca o intelegere spirituala asupra acestui fenomen, sa demonstreze inca o data ca nimic nu e intamplator, ca nu suntem niste victime pe pamantul acesta. Am tot respectul pentru spiritele care si-au asumat asa o misiune grea, fie ca au ales sa fie parinte, fie copil cu autism. Sunt spirite care ajuta efectiv la inaltarea planetei intr-o alta dimensiune. Si asta este urias !!

      Reply
  4. O explicatie intradevar plauzibila ca asa este au o posibilitate de a intra in rezonanta cu anumite sunete (muzica)si de a le percepe din alt unghi decit cel sonor ,adta am observat la baiatul meu mihai.

    Reply
    • Minunat! Dr Temple Grandin vorbeste despre modalitatea lor de a “vedea” sau a “simti” sunetele.

      Reply
  5. Abordarea dvs. este o poveste frumoasa.
    Acum… Sa fim realisti, cu picioarele pe pamant…majoritatea, care inseamna persoanele tipice, nu este pregatita pentru acceptarea persoanelor cu tulburare din spectrul autist. Abia intelegem noi, parintii lor, care ii iubim nespus de mult, ce se intampla cu ei si care sunt nevoile lor si asta se intampla dupa o perioada relativ mare de timp!
    Iar acceptarea vine dupa intelegere.
    Oricum va felicit pentru articol si pentru incercarea de a aduce sprijin moral persoanelor care lupta cu autismul. Pentru ca trebuie sa gasesti o modalitate de a-l integra pe omuletul/persoana cu autism in societate, trebuie sa gasesti o cale de a-l ajuta sa devina independent. Nu il schimbi dar il ajuti sa iasa din lumea lui facand tot posibilul ca lumea “ta” de oameni tipici sa fie atractiva. Altminteri este un condamnat, va avea nevoie de sprijin si asistenta toata viata lui. Nimeni nu va prelua povara asta dupa ce tu, parintele lui, nu vei mai fi.
    Deci nu exista decat o cale: recuperarea lui si integrarea in lumea oamenilor tipici. Cu dragoste, rabdare si credinta. Credinta te ajuta sa nu renunti dar si sa te linistesti, sa te detasezi de problema in sine, sa gandesti limpede si sa gasesti solutiile potrivite…

    Reply
  6. categoric, Lacri, e necesar sa gasim metode de a integra acesti copii in societate iar terapia ABA sau altele asemanatoare sunt esentiale, mai ales in primii 5 ani de viata! As vrea ca toata lumea sa inteleaga ca nu pledez pentru intreruperea terapiei!! Sunt multe lucruri pe care parintii nu stiu cum sa le abordeze, astfel ca un terapeut este esential pentru recuperare. Parintii stabilesc insa ceea ce este de baza: climatul, spatiul de iubire si acceptare pentru acesti copii.

    Reply
  7. …nu stiu daca este un blestem sau o binecuvantare, sa fiu partenera de viata a unui autist. Pana in prezent (4 ani), a fost extraordinar de greu. Problema este ca doar de un an am “descoperit”, ca Reinhold este autist. Dar in momentul in care am aflat “adevarul”, in primul moment m-am speriat, iar in cele din urma, am simtit o usurare si o intelegere profunda a comportamentului si privirea lui ciudata, care iese din cand in cand la suprafata… Adevarul m-a eliberat, oarecum… Abea cunoscund adevarata lui “realitate”, am reusit sa-i inteleg ticurile, intelectualul impecabil, si sa simt, de ce are el nevoie, cum il pot sprijini.
    Pana in acel moment de cruzime, ma gandeam doar la ce am eu “nevoie” pentru a fi “fericita”, cautam eu iubirea, in exterior…
    In Relatia cu Reinhold, invat incet incetisor, ceea ce nu mi-as fi inchipuit vreodata: sa ma ridic deasupra “vederii omenesti”, undeva la o perspectiva mai inalta, divina, si sa privesc viata si tot ce se petrece, de acolo, mai de sus…
    Din aceasta dimensiune divina, unde nu mai sant judecati si suferinte, putem privi, gandi si actiona cu totul altfel, din IUBIRE.
    Nu m-am mai gandit ce am eu nevoie, cum pot eu sa primesc iubire si atentie, ci cum pot eu sa DAU, sa OFER IUBIRE SI ATENTIE, sa usurez viata cuiva pe aceasta planeta, in aceasta viata, aceasta existenta, care este unica in momentul ei. Totodata vreau sa mentionez faptul ca, in aceasta Relatie, ne descoparim amandoi cu adevarat, santem “presati” la maxim, ies umbrele dar si lumina, la suprafata, o asemenea relatie este o sansa unica, pentru a afla cu adevarat, ce si cine suntem cu adevarat! ♥ Totul este iubire. Iubirea este totul. Si aici vorbim cu adevarat, de iubirea neconditionata!!! ♥

    Reply
    • multumesc din suflet ca ne-ai impartasit experienta ta si felicitari pentru modul in care ai abordat situatia si ai invatat lectia ta atat de frumos, usor si cu gratie !

      Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *