Nu există probleme de creativitate, ci doar de aliniere

Nu există probleme de creativitate, ci doar de aliniere

Omenirea trece acum printr-o mare schimbare de paradigmă: nu vom mai învăţa prin suferinţă, prin karmă, ci prin conştientizare, ieşim din starea de “supravieţuire” şi intrăm în etapa următoare, cea de “creaţie conştientă”.

Doar că mulţi dintre noi se confruntă cu o problemă care în sesiunile de coaching se exprimă astfel: “Aş dori să fiu mai creativ”, “cred că sunt blocat”, “nu reuşesc să ies din rutina”, “nu e nimic incitant în viaţa mea”, “mi-am pierdut mojo-ul”, “nu reuşesc să îmi găsesc un hobby”, “parcă nimic nu mă mai bucură”….

Dacă experimentezi o situaţie asemănătoare, atunci articolul de astăzi este şi pentru tine, căci vom vorbi despre creativitate şi cum putem să (re)devenim creatorul ce am venit să fim!

 

Creativitatea este moştenirea şi destinul nostru

 

De ce spun asta? Pentru că dacă acceptăm că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, înseamnă din start că suntem cu toţii creatori puternici, la fel ca El! Aşa ne naştem! Faptul că există zeci de studii care demonstrează că cei mai creativi sunt copiii, atestă acest adevăr. Doar că, “pe drum”, reuşim cumva să pierdem acestă calitate iar în articolul de astăzi aş vrea să descoperim cum o putem, din nou, revendica.

Creativitatea a fost de multe ori considerată o trăsătură specifică artiştilor, oamenilor care se manifestă creativ prin pictură, sculptură, muzică, dans, teatru, etc. Prin comparaţia cu aceşti titani avem tendinţa să ne considerăm plaţi, fără forţă creativă vitală sau fără imaginaţie. Dar creativitatea se manifestă în absolut toate domeniile vieţii cotidiene, de la cum încropeşti un fel de mâncare cu ce găseşti prin frigider, cum îţi aranjezi grădina, cum organizezi liniile de producţie astfel încât să creşti profitabilitatea, cum rezolvi un conflict astfel încât să nu lezezi stima de sine a celor implicaţi… şi până la cum au abordat Einstein şi Tesla problemele de fizică avansată.

Cu toţii suntem în stare să generăm idei şi concepte noi, este o caracteristică ce a venit “la pachet” odată cu toate celelalte artribute ale fiinţei umane. Creativitatea este moştenirea lăsată nouă de Creator. Noi suntem fiecare un vehicul prin care se manifestă creativitatea lui Dumnezeu.

La fel de bine, creatvitatea este destinul nostru. Doar prin creativitate putem avansa ca societate, putem evolua ca fiinţă umană, în mod conştient.

 

Creativitatea nu este un aspect al minţii

 

Se consideră, de obicei, că a fi creativ înseamnă să ai multe idei creative.

Chiar şi definiţia “oficială” este: “Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente”. Personal, consider că dacă nu pui în practică aceste idei, dacă nu faci ceva cu ele, rămâi doar la nivelul de imaginaţie.

Sunt multe tehnici de generare de idei, de exemplu brainstorming-ul sau  tehnica Walt Disney din NLP, dar dacă acestea nu au o parte practică, o aplicabilitate imediată, nu poţi spune că te-ai exprimat creativ.

Din definiţia de dictionar e bine să reţinem, totuşi, un aspect important: creativitatea nu înseamnă doar inovaţie ci şi combinarea, asocierea de idei, de lucruri, aspecte sau fenomene deja existente. De multe ori lucrez cu persoane care,  in Cronicile Akashice aparţin unui anumit Grup de suflete de origine, şi care afirmă răspicat, şi cu o oarecare dezamăgire în glas, că nu sunt deloc creativi. Ceea ce nu este deloc adevărat pentru că ei sunt specialişti în a “îmbunătăţi” lucrurile deja existente. Nu inventează ei roata dar au aşa o abilitate de a o face să se învârtă mai uşor sau mai repede!

 

Încetează să tot repeţi “eu nu sunt creativ”

 

Ca în orice alt aspect al vieţii, cu cât îţi repeţi mai des că nu ai un lucru, cu atât întârzii sau împiedici cu totul, manifestarea lui în realitatea ta exterioară. Te blochezi singur în acel spaţiu al negaţiei. Deschide-te, intră cu uşurinţă şi fără ataşamente mentale în fluxul vieţii.

Şi adevărul este că noi creăm non-stop, nu putem experimenta realitatea dacă nu o creăm mai întâi, doar că o facem într-un mod automat, inconştient, iar creaţiile noastre sunt pe măsură: inconştiente, slabe, fără un scop puternic, fără intenţie clară, întâmplătoare. Fiecare dorinţă a omului, indiferent cât de mică sau mare ar fi ea, de conştientă sau inconştientă, trimite în vortexul său personal de creaţie o solicitare către câmpul cuantic, mintea lui Dumnezeu, conştiinţa lui Unu. Iar Universul răspunde imediat, creând acea linie temporală virtuală în care dorinţa este împlinită. “Cere şi ţi se va da”. Munca noastră constă în a ne alinia vibrational cu acea frecvenţă specifică a dorinţei noastre, pentru ca ea să “coboare”, să se manifeste din planul virtual, ideatic, în planul fizic, concret, palpabil.

Poate ar fi mai uşor să vă gândiţi că intenţia de manifestare este ca aburul. Vizualizarea, gândul şi emoţiile legate de realizarea dorinţei sunt ca apa lichidă. Iar exprimarea fizică a dorinţei, în realitatea curentă, este gheaţa, forma fizică,  materială, brută, concretă. Coborâm din 5D (Spirit/ arhetip) în 4D (minte), apoi în 3D (fizic). Repet mereu: suntem trei în unu.

 

Pentru a fi creativ în exterior e nevoie să mergi în interior

 

Dacă toţi oamenii sunt creativi atunci când sunt copii, dar pierd din acestă abilitate pe măsură ce se maturizează, atunci e clar că nu e nevoie să dobândim ceva din exterior, să facem cursuri pentru a deprinde acest skill, acestă abilitate pe care noi nu am avea-o, ci doar să curăţăm canalul dintre noi şi Sinele înalt pe care am reuşit să îl “colmatăm” în timp cu diverse credinţe limitative, frici, tipare de gândire şi obişnuiţe de comportament ce acţionează în detrimentul nostru.

Valoarea creativităţii vine din ceea ce aducem, “downloadăm”, din lumea arhetipurilor lui Platon şi la care avem acces doar prin intuiţie. Marii artişti, matematicienii celebri, fizicienii ce au scris istorie, şi toţi cei ce au inventat vreodată ceva mai mult sau mai puţin spectaculos, au avut o conexiune directă cu “lumea ideilor”, cu mintea lui Dumnezeu. Totul există deja în această “supă” a infinitelor potenţialităţi, iar noi suntem mereu conectaţi la acest câmp cuantic universal.

Vă amintiţi cum povestea Beethoven că auzea muzica deşi era surd şi cum el doar scria partitura ce “curgea” prin el? Sau de Michelangelo care spunea că statuia exista deja în blocul de marmură, el era doar inspirat să o scoată la suprafaţă îndepărtând bucăţile de piatră ce o ţineau prizonieră? Sau de Einstein care definea creativitatea ca fiind “inteligenţa care se distrează/ se joacă”?

Ce este comun tuturor celor care creează este starea de flow, intrarea în acel râu al vieţii care curge prin noi şi care ne conectează la tot ce există. Dar şi atunci când eşti îndrăgostit sau când ai o experienţă mistică, în meditaţie, experimentezi aceeaşi stare de flux. Atunci te simţi unic dar parte din întreg, eşti deasupra condiţionărilor, te simţi liber, suveran. Iar acesta este condiţia Omului Nou la care învăţăm acum cu toţii să ne re-aliniem.

Nu există probleme de creativitate la oameni, există probleme de aliniere cu Sinele!

 

Pentru a trăi creator conştientizează principiul feminin

 

In Tao Te Ching, capitolul 6, Lao Tzu spune aşa: “Spiritul ce nu moare niciodată / este numit femeie, mama primordială” (sau “misterioasa femelă”, în alte traduceri). “Poarta către misterioasa femelă este rădăcina creativităţii/ a Cerului şi a Pământului” .

Interpretarea se referă la principiul feminin creator, din care toate sunt zămislite. Creaţia se întâmplă oricum şi este continuă. Dacă însă conştientizăm şi ne conectăm la acestă forţă creatoare devenim şi noi părtaşi la creaţie, devenim co-creatori. Fiecare om are în el ambele principii, masculin şi feminin.

Energia feminină te poate purta către perfecţiune dacă alegi să contribui la naşterea unor noi idei, înţelegeri, realităţi, folosindu-ţi capacitatea creatoare lăuntrică, unică ţie, fiindcă rezonează cu ce este în adâncul sufletului tău. Şi aici ne referim la acea poftă de viaţă, entuziasm, încântare pe care le resimţi atunci când te gândeşti la chemarea ta, la misiunea ta personală, la ceea ce te bucură şi îţi dă sens vieţii.

Centrul creativităţii noastre nu este în cap, în minte. Este în chakra a doua, numită Svadhisthana, în traducere “locul în care sălăşuieşte Sinele”. Acesta este locul în care ne regăsim identitatea creativă, în care ne deschidem către adevăratele noastre dorinţe.

Chakra a doua este asociată cu luna, reprezintă starea noastră emoţională, cât de receptivi suntem la energia celorlalţi şi cât de dispuşi să investim în creaţia noastră şi a celorlalţi. Coordonează tot ceea ce ţine de creaţie, procreaţie, creativitate, sexualitate şi bani.

Când nu este blocată, ne ajută să ne focusăm pe ideile creative şi să le hrănim cu atenţia şi dedicarea noastră până se manifestă în ceva tangibil, în realitatea fizică.

De multe ori găsesc acestă chakra blocată la cei cu care lucrez iar acest aspect este foarte important şi e nevoie să ţinem seama de el pentru că are o mare influenţă negativă asupra capacităţii noastre de creaţie şi manifestare.

 

Pentru a trăi creator, gândeşte cuantic

 

Orice act de creaţie este o întâlnire cu Maestrul din tine, acel sine cuantic cu care valsezi în ringul ideilor şi intuiţiilor. Conştiinţa umană, prin alegere conştientă şi focalizarea atenţiei pe o anumită idee, dsprinde din câmpul de potenţialităţi o anumită posibilitate pe care o aduce în concret, o manifestă fizic.

Ca să putem face acest lucru e nevoie să ne schimbăm paradigma de gândire, să ieşim din materialism (unde acceptam doar ceea ce este detectabil cu cele cinci simţuri ale omului) şi ne deschidem către oceanul de posibilităţi pe care doar le putem intui.

E o nouă paradigmă ce include, pe lângă materie, conştiinţa. Dr.Amit Goswami o numeşte “ştiinţa din conştiinţă”, adică o îmbinare dintre fizica cuantică şi metafizică. În lumea cuantică nu există experienţă, există doar infinite posibilităţi pure. Conştiinţa umană colapsează posibilităţile în realitate, le condensează în plan fizic, fenomenul acesta este denumit “reducţie” în fizica cuantică.

Experienţa este singurul lucru care contează pentru noi, ca oameni, pe Pământ. Doar asta ducem înapoi la Creator. Iar actul creativ oferă experienţe!

Vă spuneam şi la început: creativitatea este parte din destinul nostru. Nu putem face un salt cuantic, un salt în conştiinţă, dacă nu acceptam acestă nouă paradigmă ce ne poate ajuta să evoluăm ca specie.

Dr. Amit Goswami spune despre imaginea din titlul articolului, pictura lui Michelangelo Buonarroti de pe tavanul Capelei Sixtine, că reprezintă întâlnirea dintre egoul condiţionat (omul) şi posibilităţile Sinelui Cuantic (mintea lui Dumnezeu – probabil aţi auzit despre asemănările descoperite dintre norişorul în care stă Tatăl Ceresc şi creierul uman…) şi asta înseamnă creativitate cuantică sau ceea ce anticii numeau mariajul cerului (transcendenţa) şi al pământului (imanenţa).

 

capela-sixtina-brain

Săptămâna viitoare, în newsletterul de marţi ( abonarea se poate face aici şi este gratuită), vom continua să discutăm despre creativitate în termeni mai practici  🙂

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este consilier spiritual si life coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2018

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

 

Ce faci când nu mai ştii ce să faci?

Ce faci când nu mai ştii ce să faci?

Am primit această întrebare de curând, şi pentru că mulţi alţi clienţi cu care lucrez simt la fel în această perioadă, am hotărât să scriu despre acest subiect dintr-o perspectivă diferită decât cea din articolul “Ce trebuie să-ţi aminteşti atunci când te simţi blocat”.

Întrebarea vine în contextul în care ai lucrat cu tine ceva (zeci de) ani, ai citit o bibliotecă de cărţi de dezvoltare personală, ai fost la cursuri şi seminarii cu cei care au scris istorie în domeniu, şi totuşi, viaţa ta e departe de a fi ce ţi-ai dorit.

Pe scurt, un răspuns posibil la întrebarea “Ce faci când nu mai ştii ce să faci?” ar fi:  “Nu mai faci nimic. Te opreşti”. Mintea nu va fi însă satisfăcuta cu un răspuns atât de laconic, aşa că voi dezvolta.

 

Ia mâinile de pe cârmă

 

De cele mai multe ori starea noastră de confuzie, blocaj, încremenire, este data de învălmăşeala gândurilor care nu ne dau pace. Îngrijorarea, incertitudinea, nesiguranţa, ideea că nu ştii ce urmează şi că, ineviabil, vei pierde controlul determină atacuri de panică, insomnii şi somatizări la nivel de trup fizic.

E ca şi când ţi s-ar albi degetele de cât strângi şi încerci să menţii într-o anumită poziţie timona unui vas, în timp de furtună, fiindcă aşa crezi tu că vei reuşi să înfrunţi valurile ce ameninţăsă îţi răstoane ambarcaţiunea.

Vasul e construit însă după anumite principii clare, este făcut să plutească, să-şi menţină echilibrul, să se redreseze după ce a fost lovit de un val … uneori e indicat să dai drumul timonei. Pentru că vei avea surpriza să vezi că parcă vasul este mai suplu şi se descurcă bine în furtună fără controlul tău strict.

“Şi dacă dau drumul, eu cu ce rămân?”, strigă înfricoşată mintea obişnuită să conducă jocul. Ai putea să-i dai ceva de “rumegat”, să se oprească din gândit şi planificat şi făcut strategii pentru viitor …. Ce zici de o rugăciune? Ceva de genul:

“ Echipa mea de ghizi, învăţători şi îngeri, vă rog ghidaţi-mă înapoi către alinierea cu Sinele meu Total, căci cred că m-am îndepărtat. Sunt dispus să renunţ la tot ce nu serveşte binelui meu cel mai înalt, vă rog curăţaţi-mi mintea, trupul şi sufletul de tot ce mă împiedică acum să văd Adevărul, Iubirea şi Lumina. Mulţumesc”.

Rămâi cât mai mult în acea stare de graţie, pierde-te în magicul momentului de rugăciune. Ştiţi care e cel mai mare secret al unei rugăciuni “bune”? Să uiţi de tot ce crezi tu că ai avea nevoie. Nu să te rogi, să FII în rugăciune.

La fel de bine ai putea să te întinzi pe pământ, cu faţa către cer, cu bratele întinse în lateral şi să simţi în tine sentimentul că te-ai predat Creatorului:

“ Iată-mă, Tată, sunt aici. Accept că nu mai am niciun control! Îmi doresc să creez o realitate frumoasă în mine şi împrejurul meu dar recunosc că nu văd poza mare. Condu-mă, ghidează-mă, foloseşte-mă ca instrument spre binele cel mai înalt al tuturor! Facă-se voia ta!” şi lasă gândurile să plece, priveşte cerul doar, urmăreşte norii, simte adierea vântului , căldura soarelui pe faţă… lasă liniştea să “te ocupe”, să te golească, să te limpezească, să te cureţe

 

Goleşte cupa

 

Când cei cu care lucrez îmi spun cât de mult îşi  doresc altceva în viaţa lor şi cât sunt de nemulţumiţi cu ce au sau cu starea de fapt a lucrurilor din realitatea lor, primul aspect la care mă gândesc este să descopăr ataşamentele pe care le-au dezvoltat în timp şi care le sabotează evoluţia.

Uneori e vorba chiar de ataşamentul faţă de acestă senzaţie de “vreau dar nu am” (cu variaţiunile : nu pot să am, nu merit să am, nu mi se dă voie să am…)  Cu cât ne-am repetat mai mult acest lucru până acum, cu atât am început să credem că e adevărat. Subconştientul, care învaţă prin repetiţie, a ajuns să ruleze automat aceste gânduri, le-a transformat în programe independente. Nici nu ne mai dăm seama când încep să intre pe rol.

Povestea noastră devine identitatea noastră! Povestea devine scuză, pretext de neîmplinire!

Ca să aducem în  viaţa noastră ceva nou, ceva proaspăt, e nevoie să golim întâi cupa plină ochi de poveste, de trecut. Altfel nu mai avem loc pentru iubire, creativitate, libertate, fericire. Suntem prea plini de răni, suferinţe, dureri, neîmpliniri, de amintiri triste si eşecuri sentimentale. Este nevoie să fim dispuşi întâi să golim cupa.

Deseori e bine să începem cu lucrurile fizice, practice: aruncă lucrurile nefolositoare, oferă altora ce nu mai foloseşti sau hainele care nu îţi mai vin, schimbă vibraţia casei : fă curat, mută piese de mobilier, redecorează, umple-ţi vazele cu flori, foloseşte beţisoare parfumate, uleiuri esenţiale….fii gata să deschizi uşa oportunităţilor ce îţi vor apărea în cale.

La nivel emotional, uită de trecut, nu mai scormoni răni vechi, nu-ţi tot aminti de eşecuri, dezamăgiri, suferinţe, contează doar ceea ce faci de acum încolo, dar nu căuta să ştii dinainte ce urmează să se întâmple.

E înfricoşătoare ideea că trebuie să alegi acum ceva pentru restul vieţii, că de alegerea ta de acum depinde fericirea şi împlinirea ta ulterioară. Asta da presiune uriaşă pe umerii noştri! Normal că ne blocăm, mintea noastră începe să devină neclară, totul e ca în ceaţă şi ni se face frică.

A fi comfortabi cu ideea că nu ştii ce urmează să se întâmple sau unde duc toate încercările tale, e o abilitate care se învaţă, pe care întâi ţi-o propui în mod conştient, apoi o practici constant. Important e să te bucuri de prezent, să nu-l pierzi printre insatisfacţii şi frustrări de moment.

Vă amintiţi cum spunea Lucian Blaga: “eu nu ucid corola de minuni a lumii”? Misterul, magia nu pot avea loc dacă mintea noastră încearcă mereu să înţeleagă, să ştie, să-şi explice, să prevadă. Absolut nimeni nu şi-a dat încă seama exact cum se va desfăşura viaţa sa. Nici marii maeştri, nici clarvăzătorii nu reuşesc să afle totul. Viaţa va avea mereu în desagă lucruri neaşteptate, surprize mai mult sau mai puţin plăcute.

Nu ni s-a dat niciun fel de deadline, un timp anume în care să “ne prindem” despre ce este vorba. Dar în acest lucru constă călătoria vieţii. Si putem alege să o facem fericiţi, încântaţi, cu o curiozitate de copil fascinat de minunăţiile pe care le vede pe cărare.

 

Asumă-ţi responsabilitatea

 

Nu aş spune “majoritatea”, dar foarte mulţi dintre “căutătorii” sau “lucrătorii în Lumină” care îmi sunt clienţi sunt blocaţi în job-uri care le displac total sau în care nu se mai regăsesc. Firesc ar fi să spun “schimbaţi serviciul, căutaţi altceva” dar ştiu că asta ar ataca multe credinţe: piaţa locurilor de muncă este foarte slabă acum, nu sunt multe joburi care să fie plătite decent, oraşul e mic, nu există altceva mai bun, industria locală e la pământ , etc, etc.

Atunci am să spun altceva: dacă nu vă desprindeţi uşor dintr-un loc de muncă, înseamnă că mai aveţi ceva de învăţat de acolo! Dacă şeful devine din ce în ce mai afurisit, condiţiile se înrăutăţesc, colegii se poartă şi mai urât cu tine, şi totuşi nu poţi pleca, există un motiv pentru asta. Realitatea externă reflectă întotdeauna interiorul tău. Este imposibil să ai atâta negativitate în jur iar tu să fii pur şi înalt vibrational. Asta dacă nu cumva este în contractul tău să …. faci curat! 😉

Ştiţi povestea doctorului Ihaleakala Hew Len? Este cel care a folosit străvechea artă hawaiană Ho’ponopono (“terapia iertării”, cum mai este numită), pentru a vindeca pacienţii ce săvârşiseră diverse crime iar acum erau internaţi intr-o secţie de psihiatrie a Spitalului de Stat din Hawaii. Cum a făcut-o? S-a vindecat pe sine! Acceptase să lucreze acolo, deşi mulţi medici şi psihiatri îşi dăduseră demisia oripilaţi sau speriaţi de moarte de comportamentul violent al celor spitalizaţi. Se pare că dr. Len nu a văzut niciodată vreun pacient. Doar dosarele cu fişele lor medicale. Din cabinetul său, cu fişa în faţă, avea intenţia clară de a vindeca în el însuşi acea parte care contribuise la crearea realităţii înconjurătoare ce cuprindea şi pe acel pacient. Lucrând doar pe sine, doctorul a obţinut rezultate uluitoare cu cei internaţi, a căror condiţie se îmbunătăţea vizibil, până la externare.

Principiul de la care se pleacă este cel al “responsabilităţii totale pentru viaţa ta”. Asta înseamnă că tot, adică chiar absolut tot ce este în viaţa ta este responsabilitatea ta. Intreaga lume este creaţia noastră. E normal şi logic să acceptăm că suntem responsabili de ce facem, spunem, gândim noi înşine, dar suntem responsabili şi de ce fac sau spun sau gândesc ceilalţi ??? La un nivel de înţelegere mai înalt, da.

Lumea e un ecran de proiecţie dar proiectorul e în fiecare dintre noi. Dacă vrei să schimbi filmul, nu ai treabă cu ecranul. Când doreşti să îmbunătăţeşti oricare aspect al vieţii tale, e nevoie să mergi mai întâi în interiorul tău. Nu există “afară”. Problemele pe care tu le vezi în viaţa ta sunt proiecţii ale conflictelor tale interne! E nevoie să fii dispus să renunţi la “poveste”, la drama, la telenovelă şi să vezi lucrurile aşa cum sunt ele, în neutralitatea lor.

Aşadar, ceea ce este în realitatea ta imediată, ceea ce se prezintă în faţa ta, este responsabilitatea ta personală.

La acest aspect mă refeream când am spus că poate sunteţi “plantaţi strategic” în acel loc de muncă, tocmai pentru a ajuta cu gândurile voastre curate, cu vibraţia voastră înaltă, cu lumina pe care o degajaţi, la elevarea nivelului de conştiinţă a acelui colectiv.

In concluzie, nu trebuie nici în acest caz să faci ceva. E doar nevoie să îţi schimbi paradigma, să schimbi unghiul din care priveşti situaţia, să te înalţi la un nivel de vibraţie superior contextului în care te zbăteai până acum şi să îi înţelegi rostul, menirea, pornind de la premisa că nimic nu este întâmplător.

 

Nu vă lăsaţi paralizaţi de ideea “nu ştiu ce să fac” şi nici speriaţi de sugestia “nu mai fă nimic” , la urma urmei alegerea de a nu face nimic este în sine o acţiune. Încercaţi şi această abordare. Se spune că la finalul vieţii nu regretăm niciodată ce am făcut ci doar ceea ce nu am făcut…

Am să închei spunându-vă că pe TED Talks există chiar şi un playlist cu zece discursuri de ascultat când nu mai ştii ce să faci cu viaţa ta. 🙂  Le găsiţi aici.  Sper sa fie de folos.

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta? Ai un subiect anume care te-ar interesa?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

sursa imagine titlu – internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro.

 

 

Nu există o cale către fericire. Fericirea este calea!

Nu există o cale către fericire. Fericirea este calea!

Aud de multe ori : “Am obosit! Nu se mai termină odata? Lucrez cu mine de atâţia ani,  mă învârt în cerc, parcă nu mai ajung odată la final, să simt şi eu că-s fericit şi în menirea mea!”

Întotdeauna pare că mai avem ceva de rezolvat, de curăţat, de înţeles, de integrat, mai apare o situaţie  prin care e nevoie să trecem, mai avem o etapă de parcurs, o datorie de plătit, un curs de urmat, un examen de dat, şi tot credem că, după asta, gata, scăpăm, “ieşim la liman” şi viaţa noastră adevărată va putea într-un sfârşit începe, vom plonja cu bucurie nemărginită în misiunea noastră personală, vom face bine planetei şi omenirii , urmându-ne chemarea. Dar de fiecare dată, mai apare ceva…

Am fost învăţaţi să credem că vom fi fericiţi când…. sau după ce… sau dacă…. Am pus mereu condiţii fericirii şi nu ne-am dat seama că de fapt o amânăm, o  întârziem, o împingem chiar, fără să ştim, mai departe de noi. Şi nu mai ajungem vreodată să o trăim pe deplin.

“Nu există o cale către fericire. Fericirea este calea!” e un citat atribuit  când lui Buddha, când lui Thich Nhat Hanh , lui Wayne Dyer sau lui  A. J. Muste… dar nu contează cine a spus-o , contează că reprezintă un mare adevăr după care ar fi minunat să ne ghidăm zilnic.

 

Foloseşte Legea Atracţiei

 

Când ne tot gândim la rezultat, la final, la momentul când vom ajunge “la capăt”, de fapt energia noastră este disipată, împrăştiată, nu suntem în prezent, nu trăim clipa ci risipim timpul, moment cu moment, exprimându-ne indirect nemulţumirea faţă de ce avem acum, vizavi de ce ne-am dori cu adevărat.

Acest lucru imprimă în câmpul nostru o vibraţie de o frecvenţă joasă, de insatisfacţie, insuficienţă, neajuns. Această vibraţie nu poate magnetiza către noi decât ceva potrivit ca nivel de rezonanţă: circumstanţe, lucruri, persoane care să ne nemulţumească, să ne dezamăgească, să nu ne fie pe plac.

E cu totul altceva dacă trăim ca şi cum deja am fi ajuns “la capăt”! Putem face asta? La nivel vibrational, da! Întreabă-te: “cum m-aş simţi şi ce aş face diferit dacă aş fi deja fericit?” şi aici poţi completa cu ceea ce reprezintă pentru tine “capătul”: pentru că am trecut examenul, pentru că mi-am găsit partenerul potrivit, serviciul visat, calea sau menirea personală, sensul vieţii, etc…

Este minunat să ne dăm timp să vizualizăm că deja am ajuns “la capăt”, şi să simţim exact ce am simţi atunci când obiectivul nostru va fi fost atins.

De exemplu: vezi-te cum deja eşti la biroul tău nou, la servicul visat, imaginează-ţi colegii, spaţiul de lucru, sarcinile de îndeplinit, succesele obţinute, simte ce crezi că ai simţi în astfel de circumstanţe. Poartă-te ca şi când ai fi un om de succes, priveşte oamenii în ochi, strange mâna ferm, vorbeşte clar, cu curaj, fii împământat, în echilibru.

Există o expresie:“ fake it, fake it, till you make it!” adică  prefă-te până chiar îţi iese, ceea ce îţi doreşti se împlineşte, fiind atras către tine de Legea Atracţiei ce va răspunde vibraţiei tale.

La fel, imaginează-ţi că deja eşti într-o relaţie minunată, cum te-ai simţi? Poţi aduce acea vibraţie de iubire şi satisfacţie în viaţa ta de acum? Poţi trăi cu încrederea totală că eşti deja iubit, apreciat, ceea ce îţi dă puterea să calci altfel pe drum, să zâmbeşti oamenilor, să radiezi bucurie şi împlinire? acesta va atrage exact ceea ce îţi doreşti.

Dragi Lucrători în Lumină, vă puteţi imagina şi puteţi simţi în interiorul vostru că deja sunteţi iluminaţi ( plini de Lumină), ştiind că măiestria la care aspiraţi există deja în voi, doar trebuie scoasă la suprafaţă, că toate codurile există în ADN-ul vostru şi aşteaptă doar momentul să fie activate? Ce-ar fi dacă v-aţi da voie deja să simţiţi câmpurile, să intuiţi ce urmează, să aveţi încredere că mâinile voastre chiar pot vindeca, să auziţi ce vă comunică cristalele vindecătoare, să ştiţi că deţineţi cunoaşterea necesară şi vibraţia potrivită pentru a accesa stări mai înalte de conştiinţă…?

Credinţele noastre limitative sunt singurele bariere care stau în calea devenirii noastre. Cursurile, cărţile, seminariile, iniţierile, etc, sunt doar bileţele de voie pentru mintea noastră care în acest fel îşi dă voie să acceseze zone care mereu au fost deschise spre explorare şi utilizare, doar că noi am crezut că nu o putem face decât dacă avem un atestat, o acreditare, o diploma… De fapt, cărţile, seminariile, etc, doar ne fac să ieşim din “cutiuţa” cu limitări, ne expandează mintea şi lărgesc câmpul de posibilităţi cuantice. Nu înseamnă că nu sunt importante în evoluţia noastră, nu înseamnă că nu avem nevoie să ne pregătim, să exersăm într-un anumit domeniu … dar ştiţi ce? Poţi face zeci de cursuri si iniţieri şi specializări şi totuşi să nu practici, să nu-ţi dai voie să crezi că eşti în stare (am fost acolo, ştiu ce zic, been there, done that 🙂 ) şi iarăşi ajungem la acele două subiecte fierbinţi: credinţele limitative şi încrederea în sine.

 

Mania destinaţiei

 

Nu “trebuie” să ajungem nicăieri! Noi am făcut din destinaţie ceva mai important decât călătoria. Când ne-am făcut planul pentru exisenţa asta, acolo, “sus”:-), consiliaţi de ghizii noştri personali, noi am stabilit deja, în linii mari, traseul pe care îl vom parcurge. Dacă nu ne zbatem prea mult şi nu ne rătăcim iremediabil în matrix, atunci ajungem sigur unde ne-am propus. Viaţa ne duce, ne ghidează uşor spre ceea ce ne-am dorit să experimentăm.

Nu uitaţi că nu suntem singuri aici, avem echipa noastră de ghizi, învăţători şi îngeri care au planurile în mână şi ştiu să ne atragă atenţia, mai uşor sau mai violent 🙂 , dacă ne îndepărtăm de cărare.  Cum te poţi rătăci? Neascultându-ţi sufletul, intuiţia, Sinele Înalt, având atenţia doar pe lumea exterioară, pe întreţinerea imaginii pe care vrei să o oferi altora despre tine, pe ce spun ceilalţi despre noi , pe nevoile altora pe care le consideri prioritare faţă de nevoile tale, încercând să-ţi satisfaci Ego-ul, nu Sinele…

In Cronica Akasha putem vedea cât de mult ascultăm de ceea ce ne transmite Sinele Înalt. Din experienţa de până acum, vă pot spune că 80% dintre oameni sunt conectaţi doar între 1 şi 10% din timp! Noi primim mereu sugestii, direcţii, intuiţii, epifanii dar nu le auzim sau nu le ascultăm sau nu avem încredere în ele… suntem antrenaţi să ne folosim mintea pentru a lua decizii. Iar mintea hotărăşte întotdeauna bazându-se pe istoric, pe ceea ce a experimentat până acum, pe experienţă, face comparaţii cu ceea ce ştie deja că este posibil sau ce a avut succes în trecut. Dar acest mod de operare (făcut să ne apere de eşec, de dezamăgiri, de critici) exclude din start “magia”, miile de alte potenţialităţi disponibile şi pe care Sinele Înalt şi ghizii noşti le văd şi ni le sugerează. Perspectiva lor e mai înaltă, ca şi când ar privi în jos de pe vârful unui munte, având posibilitatea să vadă clar unde e râul, pe când noi, cei care ne aflăm la poalele muntelui, înconjuraţi de pădure, putem rătăci mult şi bine până găsim şerpuirea apei. E păcat să nu ne folosim de ajutoarele noastre, mai ales că ele au o singură dorinţă: să ne ajute să ieşim teferi şi veseli din hăţişuri.

Şi încă ceva: noi nu ne propunem un final tragic, dezastruos, nefericit, dramatic. Acolo ajungem pentru că ne-am încâlcit în karma şi în compromisuri, în minciuni şi în emoţii de vibraţie joasă, şi pentru că ne îndepărtăm de adevărul nostru. Aşa că e nevoie să ne relaxăm,  să nu trăim în frica de eşec, să ne predăm unei posibilităţi mai înalte.

A te preda vieţii asta înseamnă, a-ţi simţi drumul, a te lăsa condus, a fi atent la semne, a-ţi asculta intuiţia, a îmbrăţişa tot ceea ce vine spre noi, chiar dacă nu e catalogat de mintea noastră ca fiind ceva pozitiv, fiindcă totul are un rost, nu e întâmplător că trăim un anume episod, avem ceva de învăţat de acolo. A te preda nu înseamnă a capitula, a-ţi pierde interesul pentru viaţă, a deveni pasiv sau indiferent- aveţi mai multe detalii în articolul de aici.

 

Doar experienţa contează!

 

Cu atât ne întoarcem în bocceluţa noastră înapoi la Creator, cu experienţa! Nu ne întoarcem la Tatăl lăudându-ne: “ am ajuns profesor universitar, CEO, am câştigat o grămadă de bani, am avut un Porsche, etc … Spunem: “am simţit ce înseamnă să iubeşti, să speri, să suferi, să greşeşti, să judeci, să reuşeşti, să ai succes, să te doară, să ierţi, să o iei de la capăt, să fii jignit, să ai putere asupra altora, să te distrezi” ….

Faptul că ne dorim sincer să realizăm ceva, să ajungem către o destinaţie pe care o percepem în afara noastră, este doar un semn că ceva dinlăuntrul nostru se trezeşte la viaţă şi încearcă să ţâşnească afară, să se manifeste în realitatea noastră. Niciodată nu ne vom dori ceva ce nu face parte deja din noi! E imposibil!

Pe unii nu-i interesează deloc să câştige Olimpiada, să alerge la maraton, să cerceteze flora sau fauna, să fie îmbrăcaţi la modă, să facă o facultate, să aibă copii, să ajungă şefi, etc, dar poate iubesc să picteze, să lucreze manual obiecte din lemn, să se retragă într-un ashram din India, să viziteze siturile sacre ale lumii….Suntem deja fiecare croiţi dintr-o anume energie, cu anumite interese, nu putem visa la ceva ce nu ne reprezintă deloc.

Suntem “însarcinaţi” cu dorinţele acestea ale noastre. Ele ţipă, dau din picioare în noi, vor să vadă lumina zilei, să se materializeze. Si când o femeie însărcinată simte mişcările fătului în pântecul ei , nu spune “Doamne, ce mi-aş dori să fiu însărcinată şi să am un copil”… asta ar fi ciudat şi de neînţeles… Copilul deja există, aşteaptă doar să crească suficient de mult, să prindă putere şi să îi vină timpul să apară pe lume.

Aşa se întâmplă şi cu aceste obiective sau ţeluri ale noastre. E nevoie să fim încredinţaţi că, dacă le simţim în noi, ele deja există ca potenţialitate, aşteaptă să fie materializate la timpul lor, aşteaptă ca noi să ne ridicăm şi să ne aliniem vibraţia cu cea a lucrului sau experienţei dorite.

Înţelegeţi de ce se spune că nu ne putem rata misiunea? Misiunea e parte din noi. Nu ai cum să nu fii tu. Ai încredere că eşti aici pentru un motiv, că există un plan mai mare decât poţi vedea tu.

 

Fiind tu însuţi/ însăţi

 

Aceasta este cea mai mare contribuţie a noastră la expandarea Universului! Am venit să “fiinţăm”, să ne bucurăm de experienţa de a fi în trup fizic, să ne împărtăşim darul nostru unic cu ceilalţi. Universul are nevoie de fiecare dintre noi, aşa cum este el, nu “la fel de buni, celebri, deştepţi, frumoşi ca x, y, z…” A te conforma, a  te ascunde în mulţime, a-ţi stabili un ideal din “a fi ca X” este o trădare a Sinelui tău.

Am fost învăţaţi să ne comparăm unii cu alţii, să apreciem asemănările, să respectăm normele şi modelul prestabilit, dar asta ne fură din unicitate şi ne îndepărtează de noi înşine. De asta ne este atât de greu să ne găsim calea, ne imaginăm că “ar trebui să” facem lucrurile într-un  anumit fel, că ar trebui să ajungem la un anumit nivel, la un moment dat…

Toate acestea sunt o formă de rezistenţă. Când ne opunem la ceea ce suntem noi de fapt, când respingem adevărul personal, crezând că adevărul altcuiva e superior, când ne impunem să sărim peste ştachete stabilite pentru alţi concurenţi , când ne judecăm, ne criticăm, când încercăm din greu …. obosim. De asta ajungem să spunem că ne-am săturat să tot lucrăm cu noi înşine, fiindcă forţăm, împingem, accelerăm, pretindem prea mult de la noi, nu ne acceptăm aşa cum suntem, cu compasiune şi iubire.

La ceea ce rezistăm – persistă, când ne luptăm cu ceva, îl alimentăm de fapt. Cu cât stăm mai mult în energia aceea de “nu sunt încă suficient de…”, “nu am încă…”, “nu sunt încă…” , cu atât perioada de blocaj se prelungeşte mai mult. E nevoie să învăţăm să fim fluizi, să curgem uşor, să nu forţăm stăvilare sau maluri ce încă nu sunt menite să se dea la o parte din calea noastră.

Există un timp în care lucrezi mult cu tine dar mai apoi e necesar să ieşi din auto-judecată. Ai conştientizat, ai adus la suprafaţă, ai curăţat , ai vindecat ….. poţi doar să iubeşti ce a rămas? Poţi îmbrăţişa tot ceea ce mai apare? Tot ce este iubit, e vindecat. Îmbrăţişează-ţi viaţa aşa cum este ea, binecuvânteaz-o, acceptă-te pe tine aşa cum eşti şi fii încredinţat că totul e perfect pentru tine, exact aşa cum este acum.

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

sursa imagine titlu – internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro.

 

Cum rămâi drept când ţi se face o mare nedreptate?

Cum rămâi drept când ţi se face o mare nedreptate?

 

E uşor să spui “nu lua personal” o vorbă sau un comportament al cuiva, însă a gestiona o situaţie în care te-ai simţit nedreptăţit, jignit, rănit până în adâncul sufletului , este o încercare destul de dificilă şi provocatoare.

Fie că soţul te părăseşte în favoarea unei femei mai tinere ( sau poate pleacă cu fata pe care ai crescut-o de suflet, de când era doar o copilă), sau copilul îţi este răpit sau călcat de o maşină condusă de un beţiv, sau cineva de încredere/din familie te fură, încalcă o înţelegere; fie la serviciu nu ţi se recunoaşte o contribuţie majoră, sau postul pe care îl aşteptai de ani buni este oferit unui nou venit doar pentru că este rudă cu cineva din conducere … indiferent de situaţie, durerea este profundă şi dezamăgirea uriaşă. Sunt momente în care viaţa te pune în genunchi şi tot ce poţi face este să te întrebi “de ce?” sau “cum de a fost posibil aşa ceva?”

Am luat în considerare situaţiile acestea extreme dar cele discutate în continuare se aplică şi la “nedreptăţi cotidiene” cu care fiecare dintre noi s-a confruntat măcar o data în viaţă. (vezi si articolul : “Eşti dezamăgit de ceilalti?”)

 

FAZA 1 : ŞOCUL

 

Starea de şoc este prima reacţie de obicei. Parcă nu îţi vine să crezi că este adevărat şi tot speri că te vei trezi din acest coşmar iar totul va reveni la normal, „ca mai înainte”.

Sunt două trasee principale care se conturează acum : ori năvăleşti cu furie, ură, dispreţ şi răzbunare asupra celui ce te-a nedreptăţit, sau durerea te încremeneşte, te paralizeaza şi începi să îţi aminteşti cât eşti tu de neiubit de soartă, cât de victimă te-ai simţit în atâtea alte situaţii şi iată că istoria se repetă. De cele mai multe ori, însă,  aceste faze sunt consecutive, le experimentăm pe amândouă, pe rând.

 

FAZA 2: FURIA

 

Furia este de fapt un mecanism de apărare care se declanşează atunci când ne simţim ameninţaţi. Ameninţarea poate fi fizică (cineva atentează la integritatea ta corporală / sau a cuiva drag, şi în loc să intri în frică, te înnebuneşte ideea că atacatorul îţi dorea răul ) sau emoţională ( crezi că şi-a propus să te facă să te simţi neimportant, inferior, nedemn, nemerituos, etc.). Corpul se pregăteşte automat pentru acel răspuns “luptă sau fugi”.

Să te gândeşti la răzbunare când ai fost nedreptăţit şi rănit profund, e o reacţie firească. A interveni acum şi a încerca sa “îmbuteliezi” acel urlet din adâncul fiinţei tale pentru a fi în stare să scoţi doar un “mieunat” uşor de reproş, sau doar  să îţi pui pe faţă o mască de superioritate si dispreţ, e ca şi cum ai încerca să te sufoci singur cu capul sub apă.

Nu sunt adepta suprimării emoţiilor negative, şi îmi încurajez de multe ori clienţii să găsească în primă fază câteva metode de a elibera aburul din “vasul sub presiune”, dar atenţie, NU DIRECT IN FATA PERSOANEI “cu pricina”, pentru că este extrem de greu să îţi controlezi emoţiile în acestă fază şi nu vrei să regreţi mai târziu…  Ce pot sugera este să: loveşti perne, dai cu pumnii în sacul de box, spargi farfurii, ţipi, înjuri, urli în pădure sau unde nu te aude nimeni (ca să nu cheme cineva pe cei cu cămăşile de forţă 🙂 )…  Terapia prin ţipete este valoroasă şi benefică dar nu o privaţi de tot de prezenţa conştienţei umane.

Mintea te determină să crezi că eşti chiar  îndreptăţit să îi produci şi tu o durere fizică sau emoţională celui ce te-a rănit, pentru că îţi face imaginaţia să o ia la galop şi să descrie acea persoană ca fiind malefică, rea, periculoasă pentru societate. Astfel că ar fi poate chiar de datoria ta să faci dreptate şi să o anihilezi, pentru a nu mai răni şi pe altcineva. Propriile gânduri distructive şi comportamente violente ajung să fie încadrate la capitolul “dreptate” sau “justiţie”. Oricum, nevoia de “a fi chit” este imperativă şi determină trecerea către faza a treia.

 

Faza 3: UNELTIREA PLANULUI DE RĂZBUNARE

 

Puţini recunosc, dar majoritatea trecem prin acestă fază în care ne imaginăm cele mai crunte pedepse pentru cei care ne-au greşit. Ce vreau să subliniez este că acesta e o fază necesară! De ce ? Pentru că uşor- uşor începem să ne dăm seama în ce spaţiu periculos ne sălăşuiesc gândurile în ultima peioadă. Tocmai exacerbarea dorinţei de a ne răzbuna ne trezeşte la realitate: după ce l-ai călcat cu maşina, l-ai otrăvit, l-ai făcut de râs în public, ai fost martorul nefericirii lui cauzate exact de ce ţi-a făcut şi el ţie, etc. ( în imaginaţia ta, da? Să fie clar 🙂 ) ajungi să înţelegi că ceea ce pui tu la cale e poate mai grav cu mult decât ce ţi s-a făcut ţie! Şi realizezi că şi tu ai fi în stare de astfel de fapte, doar că le justifici raţional ca fiind determinate de suferinţa prin care ai trecut. Si te întrebi cât de departe ai putea merge cu dezumanizarea, doar ca să îţi găseşti liniştea

Acesta e momentul trezirii, când realizezi că nu mai poţi continua aşa, că mintea ta a luat-o la vale şi e nevoie să îţi reaminteşti valorile pe care doreşti să îţi trăieşti viaţa.

Dacă am adopta cu toţii filosofia “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, omenirea ar rămâne oarbă, cum spunea Gandhi, şi nu ar mai râde decât cu mâna la gură! Nu mi se pare o perspectivă prea încântătoare….

Faza a treia apre în toate situaţiile dar în grade extrem de diferite. Ceea ce am descris mai sus ar putea să fie un capăt de scală, ca şi intensitate a trăirii. La capătul celălalt ar fi gândul că Dumnezeu vede tot şi sigur va face ca roata să se întoarcă şi peste cel ce te-a nedreptăţit.

Ce e nevoie să înţelegem este că, fundamental, nevoia de răzbunare este o nevoie de a te simţi mai bine. Crezi că dacă te răzbuni sau faci dreptate te vei simţi mai bine şi îţi vei putea continua viaţa frumos şi uşor, ceea ce este un paradox, pentru că, în fond, îţi dai toată viaţa peste cap zăbovind o perioadă lungă în emoţii negative care îţi vor scădea nivelul de vibraţie şi vor atrage şi alte situaţii de vibraţie joasă care te vor impinge şi mai jos pe scala emoţiilor.

Să fii nedreptăţit nu contează,  decât dacă tot continui să îţi aminteşti despre asta Confucius

Din faza a treia putem să ne ducem uşor către o fază 3b, să îi spunem – cea de însingurare, depresie, recunoaştere a înfrângerii, milă de sine, care te duce tot foarte jos ca şi nivel de vibraţie până când hotărăşti să ieşi de acolo şi să mergi mai departe.

 

FAZA 4: ÎNTOARCEREA CĂTRE SINE

 

Când realizezi că poţi pierde mult mai multe dacă te concentrezi pe răzbunare sau dacă îţi tot reaminteşti pierderea suferită şi te simţi o victima neputiincioasă, atunci înţelegi că e nevoie să faci pace în tine ca să îţi poţi continua viaţa. Atunci intri pe calea vindecării.

 

“Adevăratul semn al maturităţii este atunci când cineva te răneşte şi tu încerci să îl înţelegi, în loc să te răzbuni”

 

CALEA VINDECĂRII

 

1. Acceptarea stării de fapt este primul pas pe calea vindecării. Dacă nu accepţi unde eşti acum, nu vei avea niciodată o platformă destul de solidă de pe care să poţi să te înalţi mai sus. Acceptarea nu înseamnă însă capitulare şi nici resemnare . Ai mai multe explicaţii în articolul Acceptarea nu înseamnă resemnare

 

2. Cultivarea compasiunii pentru tine însuţi/ însăţi este următorul pas. Te gândeşti aşa: oare vreau să fiu o fiinţă luminoasă, plină de iubire sau un întunecat bântuind rătăcit pe acestă planetă până la ieşirea finală, otrăvind totul în jurul meu cu ura, ranchiuna, neîmpăcarea mea cu mine şi cu Dumnezeu?

Mai mult decât atât: îţi doreşti să fii o fiinţă suverană, împuternicită, care poate alege cum să răspundă circumstanţelor aşa cum crede că e mai potrivit, sau să te laşi contorsionată, transformată în ceva ce nu eşti, de către toate lucrurile rele ce ţi s-au întâmplat?

Ştiu că majoritatea vor alege prima variantă dar vor întreba, pe bună dreptate :

 

Cum ajung de la furie la compasiune?

Furia, chiar după acea fază a doua, nu va dispărea total şi nici nu vă învit să vă propuneţi  să o anulaţi cu totul …. Nu ar fi realist. Obiectivul nu este să ştergem total furia, ci să o acceptăm în noi şi să decidem conştient ce vrem să facem cu ea mai departe. Furia ne întunecă mintea, începem să gândim şi să acţionăm dintr-un culoar foarte strâmt, ca un tunel ce se tot îngustează. Nu furia iniţială e periculoasă ci îngustimea asta de gândire la care ajungem în final şi care ne diminuează din ce în ce mai mult nivelul de conştientizare.

Soluţia ar fi să ne observăm furia din noi, să “stăm cu furia noastră”,  să ascultăm ce ne comunică, să înţelegem că ea ascunde frica din noi, ca este rezultatul suferinţei prin care am trecut. Aici intervine compasiunea pentru noi înşine.

Dacă putem merge şi mai departe  şi să ne  întrebăm: “Oare,prin aceste emoţii negative ale mele, contribui eu cumva la fericirea acestei lumi? Sau scad vibraţia lumii? Oare nu cumva asta este chiar parte din menirea mea? Să alchemizez în mine furia, durerea, setea de răzbunare şi să redau lumii energia compasiunii, a acceptării, a iertării ?” şi dacă te “înhami” conştient la o astfel de muncă şi acţiunile tale încep să reflecte modul tău de a privi viaţa şi de a te pune în serviciul omenirii, atunci cu siguranţă atitudinea şi acţiunile tale îţi vor schimba şi propriul destin

 

3.Iertarea, de obicei, este primul pas în orice demers de vindecare. Dar, din experienţa de coaching, vă spun că în cazurile despre care vorbim astăzi, este nota finală, este “liniştirea apelor”, înţelegerea superioară, treapta următoare în evoluţia spirituală a unui om. Fiindcă treci prin tot procesul de transmutare a urii şi furiei şi înţelegi rând pe rând că dacă ierţi persoana ce te-a nedreptăţit nu înseamnă că vei călca pe demnitatea sau pe sufletul tău, că dacă nu te ierţi şi pe tine, procesul nu valorează nimic şi, la sfârşit, că iertarea nu e nici măcar necesară dacă înţelegi că totul este un act de co-creaţie, pe baza unor planuri cu care nu doar am fost de acord ci am şi participat la elaborarea lor …. Ai mai multe detalii în articolul “Iertarea – probă eliminatorie la examenul vieţii”

 

“ Dacă te rogi pentru cei care te-au rănit, este posibil ca rugăciunea să îi schimbe ( sau nu), dar cu siguranţă te va schimba pe tine!”

4. Schimbarea de paradigmă

După o astfel de încercare, viaţa capătă o nouă dimensiune, un nou sens. Ne schimbăm modul în care gândim şi avem un alt nivel de control asupra emoţiilor noastre.

Avem întotdeauna posibilitatea de a alege dacă ne însuşim sau nu, dacă acceptăm sau nu, ca adevăr propriu, ceea ce ni se spune sau face de către o altă persoană. Bashar repetă mereu:  “Life is meaningless” 🙂  E un joc de cuvinte: nu înseamnă ca viaţa nu are sens, nu are importanţă, ci faptul că noi înşine dăm sens circumstanţelor vieţii.

Unul dintre marile adevăruri universale e că totul este neutru. Doar este şi atât. Noi oferim înţeles, noi dăm sens fiecărei experienţe în parte. Din acest motiv aţi sesizat deja că aceeaşi circumstanţă experimentată de 10 oameni diferiţi va fi percepută în 10 moduri diferite! Conştiinţa umană dă sens experienţei! Fizica cuantică a venit cu multe demonstraţii pentru a argumenta rolul observatorului în crearea realităţii, astfel că acest aspect nu prea mai este subiect de dezbatere.

Am venit să jucăm un rol şi personajul nostru are de trecut, de dragul dinamismului poveştii, prin tot felul de încercări, mai mult sau mai puţin epice, pentru că acestea ne şlefuiesc, ne fac să ne cunoaştem mai bine, să ne descoperim esenţa eternă a spiritului ce nu este niciodată cu adevărat rănit. ( vezi si articolul “De ce permite Dumnezeu tragediile?” )

Pentru că suntem într-o perioadă de mare transformare a vibraţiei planetare, suntem ajutaţi să ieşim din iluzie, să privim dincolo de văl, să înţelegem că putem învăţa şi altfel (nu doar prin suferinţă, ca până acum),  şi să ne amintim cine suntem cu adevărat. Hipnoza ( de ex. QHHT -Quantum Healing Hypnosis Technique – Dolores Cannon) , regresiile în vieţi anterioare ( Brian Weiss) sau între vieţi (Michael Newton), deschiderea cronicii Akashice ( Realinierea sufletului), sunt metode prin care ni se permite acum înţelegerea marelui DE CE. Când mintea înţelege de ce ni s-au întâmplat anumite lucruri, în ce fel a fost implicată karma, ce contracte am semnat înainte de a veni aici, cine sunt cei cu care am co-creat anumite evenimente din viaţa noastră, totul capătă sens, ne “luminăm”, ne amintim jocul şi ….ne recăpătăm puterea de a zâmbi şi de a merge mai departe.

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

sursa imagine titlu – internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro.

 

Imaginea de sine, încrederea în sine şi respectul de sine

Imaginea de sine, încrederea în sine şi respectul de sine

 

Aceste trei concepte au fost de multe ori tratate ca fiind sinonime dar există anumite diferenţe pe care, după ce le vom analiza, le vom putea înţelege şi integra mai bine în evoluţia noastră personală.

Imaginea de sine se referă la la modul in care ne percepem pe noi înşine din punct de vedere fizic, emotional, mental si spiritual; “cum ne vedem” pe noi.

Încrederea în sine reprezintă convingerea pe care o ai în legătură cu împlinirea unui obiectiv, credinţa că poţi reuşi într-un anumit context.

Respectul de sine este valoarea pe care ţi-o atribui singur, cât crezi tu că preţuieşti, cât crezi tu că meriţi să fii fericit.

 

Imaginea de sine

 

Maxwell Malts spunea în cartea “Psihocibernetica”: <<Cea mai importantă descoperire a acestui secol ( n.a. sec XX) este cea a “imaginii personale”. Indiferent dacă ne dăm seama sau nu, absolut toţi avem o imagine mentală a noastră. Este părerea noastră despre “ce fel de persoană sunt” şi a fost creată din propriile noastre idei şi convingeri despre noi înşine>>

Pentru a putea avea o viaţă fericită şi împlinită e nevoie să ne acceptăm aşa cum suntem şi să ne respectăm pe noi înşine. E nevoie să avem un EU în care să credem, de care să nu ne fie ruşine, să nu îl ascundem ci să îl putem exprima liber, creator.

Pentru a ajunge să credem în acest EU avem nevoie de multă onestitate, curaj şi deschidere pentru a conştientiza şi accepta atât punctele noastre forte cât şi pe cele slabe. Nu este indicat să ne amăgim singuri dar nici să fim ridicol de modeşti. Cu cât suntem mai obiectivi, mai realişti în auto-evaluarea noastră, cu atât vom şti mai exact cine suntem şi ne vom simţi liberi să ne exprimăm autentic.

Ce se întâmplă este că noi rămânem blocaţi în eşecuri, ne pierdem încrederea în noi, ne sub-apreciem, ne sub-evaluăm, dezvoltam complexe de inferioritate, nu ne credem în stare să reuşim în ceva ce nu face parte din realitatea noastră obişnuită şi astfel ne autosabotăm constant succesul.

Imaginea pe care ne-o creăm despre noi este deosebit de puternică, şi nu este întotdeauna conştientă! Toate condiţionările şi programările pe care le-am primit de când eram copii, plus experienţele personale ( plăcute şi neplăcute) contribuie la definitivarea acestei imagini de sine. Ajungem astfel să fim foarte convinşi de cine suntem şi de ce sau cât merităm să primim de la viaţă. Problema este că de câte ori viaţa ne va dărui ceva bun dar care pare prea frumos pentru a fi adevărat, sau nu face parte din acele lucruri pe care “cineva ca noi” le poate primi, inconştient le vom rejecta, le vom refuza sau îndepărta de la noi. (Vă scriam şi în alte articole că asta se întâmplă de exemplu cu cei care câştigă milioane la Loto dar nu au încă un mindset de milionar, astfel încât risipesc imediat banii sau atrag evenimente ce determină pierderea lor).

Încă un aspect important de menţionat: când imaginea personală devine obiect de ruşine, vom avea tendinţa de a o ascunde, de a ne pune măşti. Ne întărim astfel umbra. Când această imagine de sine ne place, ni se pare potrivită, atunci ne simţim mândri de ea şi astfel contribuie la creşterea încrederii în noi înşine.

 

Încrederea în sine

 

Aceasta este o calitate ce se dezvoltă în timp şi presupune determinare, voinţă şi stăruinţă. Încrederea creşte pe măsură ce ne demonstrăm nouă înşine că am reuşit în destul de multe proiecte, încât să fim convinşi că avem toate resursele necesare pentru a repeta oricând experienţele de success.

Cu cât imaginea de sine şi stima de sine sunt mai bune, mai puternice, cu atât încrederea în sine va creşte şi ea.

Atunci când vorbim despre încredere este obligatoriu să discutăm despre două subiecte care o influenţează decisiv: nevoia de o viziune şi  eliminarea fricilor fundamentale care ne stau în calea succesului.

Napoleon Hill vorbea despre cele şase temeri fundamentale care stau în calea încrederii în sine: frica de sărăcie , de bătrâneţe, de critici, de pierdere a iubirii cuiva, de boală şi de moarte. Oricare dintre aceste frici este capabilă de a paraliza total încrederea în propria persoană astfel că este indicat să ne confruntăm frica , să o înţelegem, să o dizolvăm şi să ne integrăm experienţele. În articolul “Cum să ne eliberăm de frică” poţi găsi mai multe detalii despre acest demers.

Despre nevoia de viziune am discutat pe larg în articolul “Crizele existenţiale şi nevoia de viziune”. În principiu, atunci când ne putem imagina acel viitor mult visat, când credem că este posibil pentru noi , când simţim deja în noi entuziasmul şi bucuria, atunci încrederea în sine apare ca un produs secundar al acestei noi stări de spirit, al acestui nou nivel de conştiinţă, mai exact.

 

Respectul de sine

 

Acesta derivă din iubirea pe care o nutreşti faţă de tine însuţi. Dacă nu te-ai simţi deloc valoros, nu te-ai strădui să supravieţuieşti, nu ai munci, nu ţi-ai căuta o casă sau o maşină frumoasă, nu te-ai ocupa de dezvoltarea ta personală sau de evoluţia spirituală… De ce să cauţi să îţi îmbunatăţeşti viaţa, dacă nu dai doi bani pe ea?

 

Altruismul şi spiritul de sacrificiu

 

Respectul de sine provoacă mult ideea de sacrificiu în favoarea celorlalţi. Noi am fost învăţaţi că este un lucru nobil să uiţi de toate nevoile şi bucuriile tale pentru a te pune în slujba celorlalţi. Dar noi suntem aici, pe Pământ, pentru a ne trăi propria bucurie, pentru a ne descoperi pe noi înşine, pentru a-l cunoşte şi expanda pe Dumnezeul din noi. Nu putem ajuta pe nimeni dacă ne golim constant de energie, putere şi iubire. Inevitabil în aceste cazuri se ajunge la nemultumire, judecată şi frustrare şi la un moment dat auzi acel reproş clasic: “După cât m-am sacrificat, după câte am făcut pentru tine, aşa mă răsplăteşti???” De aici înţelegem că întotdeauna când înclinăm prea mult balanţa în favoarea celorlalţi, o facem pentru că ( inconştient sau … nu) avem anumite aşteptări , interese sau beneficii personale pe care sperăm să ni le satisfacem prin ceilalţi.

In DEX găsim definiţia: ALTRUÍSM s. n. (în opoziție cu e g o i s m) Dispoziție de a acționa dezinteresat, trecînd peste interesele personale, în favoarea altor oameni sau a întregii colectivități.

Aşadar te plasezi de bună voie pe o poziţie dezavantajoasă spre binele altei persoane. Demersul acesta este contraproductiv pentru sistemul nostru de valori, pentru atingerea ţelurilor personale, ne consumă energia, resursele, viaţa, şi, pe termen lung, ne erodează stima de sine.

Există persoane pentru care sacrificiul de sine şi altruismul reprezintă valori esenţiale. Când analizezi însă mai profund, observi că acestea reprezintă întotdeauna supracompensarea unor calităţi opuse umbrei pe care doresc să o reprime. (O explicaţie mai detaliată despre umbră aveţi aici)

Cu cât respectul de sine este mai înalt, cu atât dispoziţia de a-ţi sacrifica visele, dorinţele şi nevoile personale pentru ceilalţi este mai mică.

Atenţie doar să nu cădem în extreme: faptul că alegi conştient să îţi susţii financiar copilul să facă o facultate în străinătate, de exemplu, în loc să îţi cumperi o maşină nouă, nu reprezintă sacrificiu de sine dacă valorile tale fundamentale cuprind  educaţia şi fericirea copiiloriar efortul tău nu este supraomenesc.

Dacă, însă, vrei tu musai ca ai tăi copii să mearga la Harvard pentru că asta “ar rupe gura târgului” şi te-ar face să te simţi mama eroină pentru că a fost nevoie să îţi iei două servicii, să renunţi la concedii şi să încalţi aceeaşi pereche de pantofi 10 ani, atunci poate că ar fi necesar să îţi examinezi valorile, credinţele şi fricile personale.

 

Egoismul

 

De cele mai multe ori, cei pentru care se face sacrificiul sunt numiţi egoişti atunci când îndrăznesc să nu se lase antrenaţi în acest dans al victimei şi salvatorului şi aleg să îşi împlinească propriile vise şi obiective, în maniera lor, personală. Când punem preţ pe noi înşine, când ne respecăm dorinţele sufletului, egoismul devine o formă de a te onora ca spirit ce are o experienţă umană.

Egoismul a fost întotdeauna înţeles ca fiind o trăsătură de caracter negativă, ca o formă de a face rău altcuiva, ca un mod  meschin de a urmări propriile interese în defavoarea celorlalţi. Dacă asociaţi în acest fel conceptele, atunci, poate e mai uşor să schimbaţi termenul de “egoist” cu “egocentric”, ce nu poartă o încărcătură emoţională la fel de puternică.

In orice caz, dacă veţi analiza orice situaţie în care aţi fost acuzat de egoism sau egocentrism, veţi vedea că acuzaţia şi nemulţumirea erau vizavi de faptul că refuzaţi să faceţi voia acuzatorului şi alegeaţi să acţionaţi după propria dorinţă. Si atunci, oare acuzatorul nu este şi el egoist daca pretinde respectarea voinţei sale în defavoarea liberului arbitru al celui acuzat?

 

Din ce se construieşte respectul/stima de sine

 

Kevin Hogan spune că principalele cărămizi ce construiesc respectul de sine sunt : raţiunea şi productivitatea

Raţiunea ne ajută să gândim, să emitem judecăţi, să ne stabilim obiective şi strategii prin care să le îndeplinim. Productivitatea este măsura a ceea ce am realizat până acum. Ca să ai un respect de sine ridicat e nevoie să fii conştient atât de valoarea ta cât şi de competenţele tale. Cât valorezi în ochii tăi? Când priveşti în urmă la parcursul vieţii tale, simţi o mândrie pentru măcar pentru o parte din  ce ai realizat?

 

Un subiect spinos: mândria

 

Acesta este un alt cuvânt interpretat greşit pentru că este perceput de cele mai multe ori ca “aroganţă”. Hogan spune că mândria reprezintă aprecierea raţională a propriilor realizări, onorarea productivităţii noastre. A fi mândru de noi înşine şi de ce am realizat este un lucru natural şi sănătos”.

Mândria este unul dintre cele 7 păcate capitale. Dar iată cum interpretează acest lucru preotul Mircea Pricop, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, într-un articol din 2015 din ziarul “Adevărul”: “Mândria este exagerarea faptelor proprii asociată cu dispreţul faţă de Dumnezeu, semeni şi natură”. Aşadar, nu contravii cu nimic Scripturii dacă doar eşti conştient şi te bucuri pentru realizările tale sau contribuţia ta. Modestia este minunată atâta timp cât nu te anulezi ca individ, când nu te devalorizezi şi nu îi pui pe ceilalţi deasupra ta. Dacă înveţi să fii deschis, să apreciezi sincer tot ceea ce fac şi semenii tăi, atunci recunoaşterea propriilor realizări este o parte naturală a vieţii.

Când vine vorba despre comparaţia cu semenii nostri, e bine să ştim că nu suntem nici mai presus, nici mai prejos decât altcineva. Nu suntem nici măcar egali, pentru că suntem UNICI!! Cum compari mărul cu para? Care este fructul superior celuilalt? După ce criterii? Multora le plac perele, multora le plac merele. La fel e şi cu oamenii. Unii ne plac mai mult decât alţii, unii nu ne plac deloc. Dar Dumnezeu ne iubeşte pe toţi la fel.

Când te poţi percepe ca unic şi iubit de Dumnezeu, indiferent de caracteristicile tale fizice, psihice, emoţionale sau spirituale, atunci stima de sine este mult mai uşor de obţinut.

 

Calea spre a ne dezvolta încrederea, stima şi imaginea de sine  

 

 

 “Putem schimba lumea doar în măsura în care ne putem schimba pe noi înşine. Ne putem schimba pe noi înşine doar în măsura în care devenim conştienţi de certitudinile noastre greşite” Dr Robert Anthony  

 

Realitatea pe care o experimentăm este oglinda a ceea ce se petrece în mintea noastră. Dacă vom continua să creăm pe pilot automat, fără să ne acordăm timp să investigăm credinţele şi certitudinile noastre, fără să alegem conştient ce dorim să păstrăm, ce modificăm şi ce aruncăm cu totul, şi mai ales ce noi credinţe alegem să adoptăm, atunci rezultatele vor continua să nu ne fie pe plac.

Problema care apare şi de care ar trebui să fim conştienţi, este că , aşa cum spune Dr. Robert Anthony : “ acceptăm, asociem sau respingem orice lucru din mediul nostru mental şi fizic pe baza nivelului de conştiinţă la care ne aflăm în prezent”.

Asta înseamnă că şi atunci când “facem curăţenie” printre credinţele şi certitudinile noastre suntem limitaţi de propriul nivel de conştiinţă, de propria imagine de sine. Indiferent de eforturile noastre de voinţă, nu putem crea, nu putem manifesta, nimic din ce se situează deasupra imaginii noastre de sine.

Joe Dispenza spunea că niciodată nu vom accepta în câmpul nostru mental o idee care nu este de aceeaşi frecvenţă cu “starea noastră de a fi”, cu semnătura noastră vibraţională.

Concluzia ar fi că singurul mod în care ne putem schimba realitatea este să ne extindem propriul nivel de conştiinţă, să evoluăm prin reevaluarea conceptelor,  credinţelor, valorilor, idealurilor, presupunerilor, scopurilor, speranţelor, modalităţilor de apărare, etc.

În Modelul Barrett ce descrie cele 7 etape ale evoluţiei conştiinţei umane, se spune că noi operăm pe anumite niveluri de conştiinţă şi evoluăm pe trepte de dezvoltare psihologică.

 

modelul-barrett-7-niv-ale-constiintei

 

În marea lor majoritate, oamenii se desprind de stadiul de conformitate, în care important era să fii acceptat în comunitate, să faci lucrurile la fel ca ceilalţi, să nu ieşi din rând, şi se îndreaptă catre etapa în care simt nevoia să se diferenţieze de ceilalţi, să îşi descopere unicitatea, autenticitatea, să înţeleagă cine sunt şi ce vor cu adevărat.

Acest nivel de conştiinţă a fost chiar şi denumit “stima de sine”, din acest motiv eu, personal, consider că dezvoltarea încrederii în sine, a respectului faţă de propria fiinţă şi elevarea imaginii personale, nu reprezintă doar un deziderat, ci o necesitate, dacă ne dorim să fim martorii unei transformări pozitive şi benefice a întregii umanităţi şi a planetei.

În newsletter-ul de săptămâna viitoare abonaţii vor primi câteva recomandări despre ce putem face practic pentru a ne ridica nivelul de conştiinţă. ( abonarea se face de aici şi este gratuită)

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

sursa imagine titlu – internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro.

 

 

Nu te mai regăseşti în ceea ce faci dar nu poţi schimba nimic?  Care e  puterea atenţiei tale?

Nu te mai regăseşti în ceea ce faci dar nu poţi schimba nimic?  Care e  puterea atenţiei tale?

Simţi că explodezi dacă mai continui să lucrezi în serviciul pe care îl ai acum? Vrei să evadezi din relaţia care a devenit atât de strâmtă, ca o haină cu două numere mai mici, căci, între timp, tu ai crescut? Te-ai săturat să drămuieşti fiecare bănuţ, să te mulţumeşti cu puţin, fiindcă simţi că, dincolo de orice teorie, Universul este abundent şi că meriţi mai mult? Minunat! Si cum faci să schimbi starea de fapt cu starea dorită?

Când nimic nu se leagă, când nu reuşeşti să manifeşti nimic din ceea ce îţi propui, atunci este momentul să verifici care e puterea atenţiei tale.  Am mai abordat acest subiect în articolul “O minte care hoinăreşte este o minte nefericită”, dar deşi îmi îndrum clienţii către acestă lectură ca să înţeleagă rolul atenţie şi a stării de prezenţă în manifestare, se pare că atunci când vine vorba de a pune în practică aceste concept atunci când eşti într-o stare de “criză existenţială”, se rupe filmul: “ok, ok, am înţeles rolul atenţiei, bla, bla … dar cum ies eu din situaţia asta, acum ???” 🙂

Orice “criză existenţială” ( vezi şi Crizele existenţiale şi nevoia de viziune ) este un semn că intri într-o etapă nouă din viaţa ta, Universul te “strange în chingi “ ca să te scoată din zona de confort în care “te descurci binişor”, ştii cum merg lucrurile….  pentru că a venit vremea să te avânţi curajos  într-o altă aventură ( în care nu vrei sa intri de bună voie, de obicei 🙂 ).

Problema în crizele existenţiale este că nu vedem “poza mare”, rămânem mici, la nivelul de organism minuscul şi viciat, condus de instinctele de supravieţuire, şi uităm cine suntem cu adevărat.

Şi atunci, mă simt datoare să o iau de la început: de ce crezi că eşti aici? Pe Pământ.

E o întâmplare? E un ghinion? Care crezi că e scopul tău aici, pe planeta asta?

Dacă nu accepţi, sau măcar te deschizi, la ideea că este posibil să îţi fi ales singur această aventură şi că adevăratul sens al existenţei tale este să te trezeşti şi să descoperi cine eşti, atunci totul va parea un chin, un coşmar, un nonsens. Şi viaţa e departe de a fi aşa ceva! E păcat să te întorci Acasă fără să fi înţeles o iota din Marele Plan.

Numai că, pentru a înţelege, ai nevoie, în primul rând, să fii atent!! La tot ce te înconjoară şi la tot ce se întâmplă  în tine!

 

 Primul pas este să devii conştient

Atenţia ta e cea mai grandioasă forţă din Univers!  Doar că ea îţi este distrasă, “hackerită” de mii de stimuli, în fiecare secundă a vieţii tale.

Mass media, familia, serviciul, societatea…. toţi se bat pentru atenţia ta! Aşa continua să trăiască, se hrănesc cu energia pe care le-o oferi. “Unde se îndreaptă atenţia ta, într-acolo se duce şi energia ta”. Dacă ţi-ai imagina că atenţia ta este  o formă de plată, o monedă de schimb, realizezi cam cât de mult risipeşti zilnic din fondul tău monetar pe nimicuri? Pe forme ieftine care îţi distrag atenţia de la ceea ce este cu adevărat important în viaţă?

 

Pasul doi este să determini ce este important pentru tine.

Şi nu, nu sugerez că trebuie să alegi între famile şi carieră sau între prieteni şi hobby-uri, ci să îţi stabileşti întâi valorile pe care le consideri de bază pentru tine şi de la care nu vei abdica niciodată, după care să vezi  în care aspecte ale vieţii tale găseşti acele valori.

Dacă îţi este dificil să stabileşti cele 5-10 valori personale de bază ( în cartea “Adevăratul Nord” ai la final o listă detaliată cu peste 300 de valori posibile), atunci gândeşte-te la anti-valori. Dacă urăşti minciuna, manipularea, disimularea, realizezi că îţi va fi îngrozitor de greu să continui să lucrezi într-un department de vânzări în care doar targetul şi profitul final contează. Serviciul tău contravine unei valori de bază, esenţiale pentru tine, numeşte-o onestitate, autenticitate, fair-play, cum vrei tu, şi din acestă cauză suferinţa ta este atât de mare atunci când te vezi nevoit să continui să munceşti în acel mediu sau colectiv.

 

Pasul trei – îţi dezvolţi capacitatea de a-ţi focusa atenţia pe ceea ce contează cu adevărat pentru tine

De obicei, atenţia noastră se împrăştie asupra a zeci de lucruri care ne înconjoară , suntem ca un bec care îşi dispersează lumina în toate părţile. Dar puterea unui bec este foarte slabă faţă de puterea unei raze laser, de exemplu, care este tot lumină, dar o lumină- fascicul direcţionată strict şi controlată, astfel încât capătă o putere infinit mai mare decât cea a simplului bec.

De subliniat: noi nu ne naştem cu această abilitate de focusare! E nevoie de o muncă conştientă pentru a o dezvolta!

Si încă un lucru esential de reţinut: pentru ca acestă abilitate să ne fie folositoare în viaţa de zi cu zi, e nevoie să o plasăm sub controlul voinţei noastre umane! Altfel, degeaba ne chinuim să o dobândim!  Obiectivul final este să ajungem să alegem conştient unde ne îndreptăm atenţia, asupra a ce o plasăm şi pentru cât timp.

Sunt doi factori pe care îi poţi controla pentru a schimba direcţia atenţiei tale: timpul şi spaţiul . Puterea atenţiei noastre creşte când ne concentrăm pe aici şi acum.

Tehnicile de mindfulness şi meditaţie sunt cele mai eficiente în a ne antrena atenţia. Exerciţiile se concentrează  în principiu, pe :

  1. Un sunet intern : de obicei o mantra, un cuvânt repetat în gând, într-un anume ritm . Poate fi OM / AUM sau  “pace”, “linişte” , “iubire”, “focus”….
  2. Un focus vizual extern: flacăra unei lumânări, un punct pe un perete în faţa noastră…
  3. O senzaţie percepută în trup – bătăile inimii care fac pieptul să zvâcvnescă uşor,  mişcarea aerului care pătrunde prin inspiraţie  şi iese prin expiraţie

Meditaţia este şi ea o practică (!) foarte benefică pentru antrenarea atenţiei   – şi dacă e “practică” înseamnă că nu se repetă doar o data pe lună sau când ne amintim, ci devine parte dintr-un ritual zilnic , atent respectat 🙂 .  Redirecţionarea atenţiei iarăşi şi iarăsi,  atunci când începe să plutească în derivă şi să se îndepărteze de  obiectivul propus, este exact esenţa acestei practici a meditaţiei. Cu timpul ajungem şi în viaţa cotidiană, nu doar în meditaţie, să ne controlăm şi dirijăm deliberat atenţia,  iar acest lucru contribuie la o trăire autentică, asumată, plină de sens, a vieţii.

Atenţia simplă, lipsită de judecată, naturală, ia naştere undeva în noi înşine şi este un instrument deosebit de puternic prin care noi ne conectăm şi  interacţionăm cu lumea înconjurătoare. Este cheia succesului atât în relaţii cât şi în muncă, creativitate, distracţie.

Atenţia noastră  încurajează şi stimulează creşterea acelui aspect asupra căruia ne concentrăm. Toate fiinţele depind de anumite forme de atenţie ca să supravieţuiască şi să prospere . Dacă ne gândim la o plantă, ea înfloreşte ca să atragă atenţia albinelor asupra ei, penajul păsărilor atrage atenţia  în ritualurile de împerechere, animăluţele de casă ne solicită atenţia şi se bucură de mângâierile noastre, bebeluşii au nevoie de atenţia ca să crească sănătoşi, partenerii unui cuplu au nevoie de atenţie pentru că aşa cresc, se dezvoltă, la fel- membrii unei familii…

În 1998, Dr Larry Dossey, medic şi autor al cărţii “Cuvinte vindecătoare”, a condus un studiu în cadrul Centrului Medical California Pacific din San Francisco, având ca temă efectele rugăciunii asupra bolnavilor de SIDA. Rugăciunea pentru cineva  este şi ea o formă de atenţie condusă prin intenţia celui care o spune. Rezultatele au arătat că căi pentru care se făcuseră rugăciunile se îmbolnăveau mai rar, se recuperau mai repede şi supravieţuiau în numar mai mare decât cei pentru care nu se făcuseră rugăciuni. Dr Larry Dossey concluziona că şi asupra bacteriilor dacă se spun cuvinte vindecătoare , acestea tind să crească mai repede iar seminţele asupra cărora s-au spus rugăciuni germinează mai rapid.  După 30 de ani de studii, medicul atrăgea atenţia că mai ales emoţia ce însoţeşte intenţia şi rugăciunea contează, şi mai puţin cuvintele.

 

Pasul patru – examinează atent intenţia din spatele atenţiei

Există , la polul opus, şi un alt tip de atenţie, cea contractată,  însoţită de tot felul de condiţionări , aşteptări, judecăţi, fixaţii, obsesii, presupuneri, furie, agresivitate, etc. Acest tip de atenţie are un efect distructiv . Cu cât ne focalizăm atenţia asupra lucrurilor pe care nu le dorim sau împotriva cătora manifestăm un anumit tip de rezistenţă, cu atât le întărim şi mai mult vibraţia în câmpul nostru. Aşadar, a petrece mult timp cu analiza situaţiilor care nu ne fac plăcere, fie că este vorba de un job care nu ne mai satisfice sau de o relaţie în care nu suntem fericiţi , etc, duce invitabil către prelungirea duratei de manifestare a situaţiei neplăcute.

 

Pasul cinci –  foloseşte-ţi atenţia deliberat, pentru un anumit scop dorit

Cunoscând toate lucrurile despre care am discutat mai sus, este clar că dacă ne direcţionăm atenţia către acele aspecte pe care dorim să le manifestăm în realitatea noastră, sau să le  potenţăm, să le expandăm , vom reuşi să facem trecerea de la un lucru nedorit, neplăcut, către crearea acelei realităţi care să ne bucure.

De câte ori suntem tentaţi să ne focusăm pe aspectele neplăcute, e bine să practicăm tehnica pivotării. Ne întrebăm simplu: “ce mi-aş dori în loc” şi ne focusăm toată atenţia pe aceste aspect, pozitive, care ne fac să ne entuziasmăm de perspectiva unui nou job,  a unei noi relaţii, şi aşa mai departe.

Cu cât devenim mai experimentaţi în arta aceasta a dirijării atenţiei noastre, cu atât ne revendicăm mai mult puterea personală de a ne crea realitatea dorită. Vom ajunge să nu mai credem că suntem nişte victime, că lucrurile ni se întâmplă pur şi simplu iar noi nu avem niciun control asupra lor. Devenim creatori puternici ai realităţii noastre şi înţelegem că suntem exact ceea ce facem cu atenţia noastră.

“Devii lucrul la care te  gândeşti mai mult “ – Buddha

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro