Dacă deja ai certuri cu copilul tău, dacă sunteţi amândoi frustraţi, dacă eşti în căutarea unor cursuri de parenting sau a unor soluţii prin care “să îl determini să…”, opreşte-te, respiră şi hai să îţi prezint şi o altă perspectivă. Cine ştie, poate ajută.
Te anunţ de pe acum că urmează cel mai lung articol pe care l-am scris vreodată (scuze că nu pot fi mai succintă), aşa că dă-ţi voie să îl împarţi în fragmente cum vrei tu, eu nu am vrut să las pe săptămâna viitoare o eventuală parte a doua.
Să începem cu începutul şi să schimbăm perspectiva:
Copiii nu sunt propietatea noastră
Copiii nostri doar ne folosesc ca şi canal către această realitate, ei doar vin prin noi, nu vin din noi. Nu ne aparţin, aşa cum am fost învăţaţi să credem.
“Dacă ne tratăm copiii ca şi proprietate personală comitem un sacrilegiu împotriva Creaţiei şi a Creatorului”, spune Sadhguru
E un mare privilegiu că au ales să vină prin noi, şi nu trebuie să uităm asta niciodată şi să abuzăm de acest privilegiu.
De multe ori ne fălim şi suntem mândri tare că am creat o viaţă! Pe bune??? Am creat un trup, am ajutat cu materialul nostru genetic la formarea vasului în care se va sălăşui viaţa pe care o dă Creatorul doar! Chiar şi aşa, e un lucru miraculos ce “am făcut noi”, spunem. Dar şi aici te invit să meditezi la următoarea idee: cum ai creat acel trup? Cum ai ştiut să divizi celulele, să le dai specializarea necesară, cum ai făcut inima să bată, cât a durat să iniţiezi primele sinapse? Cum de te-ai gândit la sistemul limfatic pentru drenare? Trebuie să fi fost mândră de ideea ta, nu? Simţiţi aroganţa pe care o manifestăm când spunem că “am făcut” un copil?
Am fost aleşi de către sufletul ce şi-a dorit şi proiectat o experienţă fizică în acestă dimensiune pentru a-i fi gazdă, iar Creatorul însuşi a consimţit să co-creeze, să “croşeteze” împreună cu noi, un “costum”, un vas care să fie umplut cu esenţa divină a vieţii individualizate prin sufletul ce a ales să vină spre întrupare.
E o mare binecuvântare să fii ales de un suflet ca şi “portal” către acestă lume şi e o mare onoare că Dumnezeu a lucrat prin tine pentru a îndeplini dorinţa unui suflet aventuros!
Modelul divin si responsabilitatea
Amintiţi-vă cum vă gândeaţi la copilul vostru ( mai ales la primul copil 🙂 ) înainte de a se naşte. Câtă magie simţeaţi când vedeaţi cum, de la o ecografie la alta, copilul vostru creşte, se desăvârşeşte, devine om! Simţeaţi potenţialul uimitor care se află în el, multitudinea posibilităţilor pe care se pregăteşte să le exploreze pe Pământ. Amintiţi-vă mirarea, uimirea, încântarea, lacrimile de emoţie pe care le-aţi avut când v-aţi privit prima data copilul abia născut. Atunci aţi recunoscut divinitatea din el, v-aţi amintit de Acasă când i-aţi simţit mirosul acela special de bebeluş pur, şi aţi mulţumit din suflet Creatorului pentru acest miracol!
Şi cât a durat starea asta? Un an? Doi? Cinci? Apoi? Apoi copilul a început să fie “şlefuit” de familie, apoi de societate, a început să îşi activeze propriile mecanisme de apărare, să devină cameleonic, sau frustrat, sau îndărătnic, a încercat să se integreze, să facă pe plac adulţilor, să obţină iubirea de care avea nevoie prin diverse mijloace… Strălucirea initială a început uşor-uşor să se mătuiască, să se corodeze, şi ajungem ca la vârsta pubertăţii să avem în faţă o personalitate formată deja şi destul de departe de modelul originar, de care eram atât de încântaţi.
A cui este “vina”? A noastră, a părinţilor, în primul rând, pentru că am uitat să vedem divinitatea din ei. I-am modelat, ca vajnici creatori ce suntem, după chipul şi asemănarea noastră. Si acum nu ne convine oglinda! Sau să fie oare vina părinţilor nostri, că nu ne-au învăţat altfel? Că ne-au modelat după chipul şi asemănarea lor? Atât au ştiut ei atunci, ne spunem, şi concluzionăm: “societatea e de vină! Asta-i viaţa, n-ai ce-i face!” Oare?
Noi suntem generaţia care poate schimba lucrurile. Putem face o diferenţă. Ni se dă voie să ştim mai multe. Părinţii nostri nu au avut acestă deschidere. Condiţia este să fim deschişi şi să lăsăm deoparte aroganţa de părinte responsabil şi atotştiutor.
Si acum mulţi au sărit în aer: “cum adică să nu fiu responsabil??” Să explic la ce mă refer. Credeţi că un astfel de proces complicat, dincolo de înţelegerea noastră umană, cum este cel al întrupării sufletului într-un construct spaţiu-timp holografic, creat special pentru experimentare într-o dimensiune joasă, 3D, va fi lăsat la discreţia personalităţii umane ce şi-a asumat rolul de părinte?
Nu vorbesc aici despre responsabilitatea de a vă hrăni copilul cu mâncare sănătoasă, nu cu junk food şi sucuri carbogazoase şi toxice, nu mă refer la responsabilitatea de a-l da la şcoală , de a-i oferi un mediu optim pentru locuit, învăţat, jucat, dezvoltat în activităţi extra-şcolare, etc. Vorbesc despre acea responsabilitate pe care ne-o asumăm în mod greşit, de a dirija experienţele de viaţă ale copilului nostru, nevoia aceea de a ne simţi Dumnezeul lui, care ştie cel mai bine ce i se potriveşte, ce are nevoie, de ce trebuie să îl protejăm, să îl ferim….
Există posibilitatea de a vedea cât la sută ne considerăm noi responsabili pentru copil şi cât la sută îl încredinţăm lui Dumnezeu, avem încredere în ghizii şi îngerii lui , în ghidarea Sinelui său înalt. La majoritatea oamenilor procentul este peste 85% în favoarea responsabilităţii umane. Dacă nu tindem măcar către 50-50%, intrăm în karma copilului, ne împletim nesănătos energetic creând corzi, cârlige, imprinturi, ne îmbibăm propriile credinţe şi iluzii în câmpul lui energetic, privându-l de anumite lecţii, înţelegeri, experienţe pe care sufletul şi le-a propus.
Şi da, e nevoie de curaj pentru asta, e nevoie de încredere, e nevoie de credinţă pură în divinitate. Există copii cărora nu li s-a permis de către părinţi să meargă cu caiacul pe lac, în tabara de vară, când toţi ceilalţi colegi se distrau de minune în acea inedită aventură, pentru că părinţii lor erau îngroziţi că s-ar putea îneca. Există copii cărora nu li se permite să iasă singuri din casă nici la 12 ani, de teama maşinilor din trafic. Există copiii care nu ies niciodată afară, pe ploaie de vară, pentru că li s-a băgat în sistem, adânc, că pot răci la plămâni. Există copii care, deşi sunt sclipitori, cu accente de geniu chiar în materie de informatică, încă de la o vârstă foarte mica, nu au voie la tabletă decât o oră, în weekend, pentru că aşa au învăţat părinţii la cursul de parenting. Există fetiţe fascinate de saxofon dar care au fost “ghidate” către vioară, că e mai “feminină”… ca să nu mai vorbim de milioanele de cazuri în care copiii aleg liceul, facultatea, partenerul, locuinţa “recomandată” de părinţi. La acest tip de responsabilitate mă refer şi care mutilează, schilodeşte suflete, schimbă destine, înăbuşă spirite.
Prin educaţie şi parenting (considerat de unii a fi un lucru de-a dreptul crud 🙂 noi ne determinăm copiii să rămână dependenţi de noi , nu ştim să îi eliberăm.
Independenţa, capacitatea de a lua decizii şi de a suporta consecinţele propriilor alegeri sau fapte, sunt cele mai importante calităţi pe care le poate învăţa un copil în familie. Iar nouă exact de astea ne este frică! Dacă păţeşte ceva copilul pentru că i-am permis eu să facă acel lucru? Dacă face o alegere greşită, cum am să mi-o iert că nu l-am orientat eu spre ce ştiam că e mai bine? Dacă îl las să se descurce singur dar îşi ratează viitorul sau va suferi?
Copiii nu sunt copii decât “fizic”, sufletul lor poate fi cu mult mai bătrân şi mai înţelept decât al nostru, de nu ştiu câte ori am găsit situaţia acesta în Cronica Akasha. Ei bine, aceste suflete au şi ele “agenda” lor când aleg să vină aici. Dacă şi-au dorit să înveţe o anumită lecţie, putem face noi ce vrem, că nu vom putea împiedica problemele sau drama necesară lor pentru evoluţia sufletului. Si atunci rămânem doar cu zbaterea, cu regretul, cu frustrarea că nu ne-au ascultat, că ne-au “înşelat aşteptările”….
Frica de eşec sau de vinovăţie
Părinţii pot tăia aripi dar pot şi încuraja creşterea aripilor unui copil. Singurul inamic aici este frica. Toţi părinţii conştienţi se întreabă: “oare fac bine ce fac?”, “Il ajută asta pe copilul meu?”, “nu cumva greşesc ?”, “nu îl las prea liber?”, “Nu îl încorsetez prea mult?”…. E parte din meseria de părinte.
De ce o facem? Pentru că ne este teama ca nu cumva copilul să îşi rateze viaţa din cauza noastră şi să ne judecăm apoi că am fost nişte părinţi răi, să nu ne considerăm vinovaţi pentru nefericirea lui şi, poate, să nu lăsăm nici altora loc de a insinua că nu am ştiut să ne creştem şi ajuta copilul, aşa cum s-ar fi cuvenit.
Ce ar fi necesar să înţelegem este că suntem parteneri într-un contract de care nu ne mai amintim. Alegerea noastră ca şi părinţi este făcută de sufletul venit spre întrupare tocmai datorită calităţilor şi defectelor pe care le avem noi. Copilul tău a semnat un contract să fie cu tine, dacă forţezi lucrurile prea tare, neglijezi partea ta de contract şi o deformezi pe a lui, nu mai eşti în adevărul tău. Când te sacrifici până la anihilare nu te onorezi pe tine, nu te iubeşti pe tine, şi nu îţi onorezi nici copilul.
Dacă sufletul şi-a propus să înveţe curajul, respectul de sine, recăpătarea puterii interioare, este foarte posibil să îşi aleagă în mod intenţionat părinţi abuzivi, autoritari, fixişti, pentru că aceştia îi oferă sufletului experienţa de învăţare necesară.
Ideal ar fi ca într-o relaţie ( de orice fel ar fi ea) să învăţăm împreună, să creştem împreună. Dacă luăm exemplul de mai sus, reacţia copilului ar putea determina conştientizări în părinte, schimbarea de atitudine a acestuia, practicarea iertării din partea copilului, şi a iertării de sine, din partea adultului, şi tot aşa.
Apoi, să nu uităm că întotdeauna noi învăţăm prin contrast. Sau cel puţin aşa se învăţa până acum, în dimensiunea a treia. Ce înseamnă acest lucru: ca să ajungem să ne însuşim o anumită lecţie de viaţă, sau pentru a obţine sau a ne şlefui o anumită calitate umană, alegeam experienţe sau circumstanţe în care să experimentăm întâi exact opusul a ceea ce ne doream.
Aşadar, odată ce ne-am trezit şi am înţeles cum funcţionează relaţiile de familie, ni se cere doar să fim autentici, conştienţi şi să facem ce credem noi că e mai bine pentru copiii nostri. Chiar şi aşa, vă garantez că nu veţi fi perfecţi, aşa că cel mai bine ar fi să vă relaxaţi, să nu mai puneţi acea presiune fantastică asupra voastră, fiindcă jocul e condus de Regizor, nu de noi, fiindcă noi nu ne amintim piesa pe care am consimţit să o jucăm! (deocamdată 😉 )
Lucrează întâi asupra ta, apoi asupra copilului tău
Dacă ne dorim să fim un sprijin real, un ghid preţios pentru copilul nostru, atunci e nevoie să ne îndreptăm atenţia către interiorul nostru, nu în exterior, către comportamentul copilului. Lasă cursurile de parenting, treci întâi la cursuri de autocunoaştere şi dezvoltare personală! 🙂 Parenting-ul începe întotdeauna cu noi înşine! Altfel e fals, e superficial, e corectiv, superior, arogant. Viaţa ta e vraişte dar vrei să-ţi “repari” copilul. Şi te miri apoi că nu funcţionează metodele învăţate la cursul de parenting.
Copiii cei noi au un simţ extraordinar de fin în a depista falsul, făcătura, lipsa de autenticitate şi adevăr. Poţi să îi predici cât vrei despre nevoia de ordine şi disciplină, dacă tu însuţi nu eşti ordonat şi nu îţi respecţi programul, promisiunile, obiectivele, copilul tău va percepe ceea ce faci, nu ceea ce spui.
Învăţarea prin câmp este de zeci de ori mai puternică decât învăţarea prin predică. Modelul de viaţă pe care îl transmiţi prin tot ceea ce faci şi spui va fi contagios pentru copilul tău, mai ales în primii ani de viaţă când funcţionează predominant în unde cerebrale theta şi alfa, nu cenzurează nimic, nu analizează, pentru că nu are termeni de comparaţie sau dezvoltată raţiunea.
Poiectarea insatisfacţiei personale asupra copilului e o temă de care mă lovesc mereu când lucrez cu părinţii. Dacă aducem în relaţia cu copiii nostri propriile probleme din copilărie, teme nerezolvate, traume neintegrate corect, experienţe neprocesate complet, cu siguranţă vom avea parte de conflicte şi frustrări.
De multe ori ne supără la copilul nostru exact ceea ce ne deranjează (inconştient) la noi înşine. Dacă nu am reuşit să facem performanţă în sport, ne supărăm dacă copilul nostru nu este consecvent în sportul de care s-a apucat şi o luăm personal.
Este des întâlnită situaţia în care modul în care ne vorbeşte sau ne tratează copilul nostru ne apasă anumite butoane şi ne transportă direct în trecut, amintindu-ne de răni neînchise încă. Copilul devine astfel o oglindă, ne ajută să conştientizăm aceste răni şi să le vindecăm. Întotdeauna primim copilul “potrivit” pentru noi! Ne potenţăm reciproc, ne ajutăm reciproc să evoluăm spiritual.
Problema apare atunci când părintele crede că nu are nimic de învăţat de la copil, când se consideră superior şi înţelept şi nu acceptă ceea ce reflectă oglinda, copilul. Reacţiile acestuia, în loc să fie analizate, înţelese, conştientizate, sunt imediat catalogate ca fiind “obraznice”, “sfidătoare”, “infantile”. E nevoie să ne oprim şi să ne întrebăm de ce reacţionează aşa copilul nostru. Problema e la părinte în 80% dintre cazuri.
Dincolo de ceea ce vedem
Mulţi dintre copiii care vin cum pe planetă ( începând de acum 10-15 ani ) operează deja la un nivel mai înalt al ADN-ului, vin cu catene suplimentare de ADN deja activate, si ajung aici într-o dimensiune, într-o frecvenţă care nu este pe măsura propriei lor vibraţii.
Modul în care îi educăm- fizic- materialist- le restricţionează mult nivelul de conştiinţă. Copiii noi vin deja cu un mod de gândire şi operare multidimensional, nu linear. Ei s-au oferit să vină să schimbe vibraţia Pământului, să ne ajute să ne ridicăm nivelul de conştiinţă iar noi încercăm să îi îndesăm în nişte cutiuţe mici, de acceaşi mărime şi formă pentru toţi, şi ne supărăm că nu stau locului ca să putem pune capacul!!
Răspunsul lor emotional vine din frustrare, ei “ţipă” la noi prin toate formele posibile: “sunt unic, sunt diferit, vezi-mă aşa cum sunt, iubeşte-mă aşa cum sunt, pot să te ajut să înţelegi mai multe despre viaţă şi Univers, dă-mi voie să îţi arăt cine sunt!”, iar noi, nu, “treci şi învaţă comentariul la limba română că mâine ai teză”! E nevoie să ne trezim, să îi ajutăm cu adevărat în misiunea pe care şi-au asumat-o, să le fim aproape, să-i încurajăm să se manifeste aşa cum sunt ei.
Întreţinem o realitate în care copiii sunt separaţi de adevărul lor.
De multe ori mi se solicită de către părinţi treziţi şi conştienţi să deschid şi Akasha copiilor lor. Faptul că îţi cunoşti copilul la nivel de suflet, ştii din ce energie este creat, ştii ce daruri vine să manieste, este un ajutor de care nu ni s-a permis să beneficiem acum 20 de ani! Ni se permite acum să trecem dincolo de cunoaşterea egotică, superficială, umană. Când vezi că al tău copil e un suflet mult mai bătrân decât tine, că e din divina înţelepciune, că poate a traversat galaxii ca să ajungă aici, că are şase ghizi şi zeci de ajutoare pentru a-şi îndeplini misiunea, că e pur, energetic, pe când tu eşti agăţat de zeci de vieţi prin jurăminte, contracte, corzi, implanturi… parcă îţi tratezi mai cu respect şi consideraţie copilul, parcă începi să te deschizi la ceea ce are să-ţi spună, eşti dispus să renunţi la superioritatea pe care ţi-o dă vârsta şi să asculţi şi tu. Mai mult decât atât, începi să simţi că rolul tău este să îl susţii în misiunea pe care şi-a asumat-o, că eşti aici să îi desţeleneşti cărarea, să îi asiguri spatele, să îl ajuţi să navigheze în lumea acesta tridimensională şi poate nefirească, pentru el.
Dacă am reuşi, pe cât se poate la vremea asta, să nu îl obligăm să se alinieze perfect unor reguli sau unui anumit tip de educaţie, să îi dăm libertatea de a alege, am contribui mult la activarea suveranităţii sufletului lui.
Copiii noi, cu acest ADN cristalin, au acces la mult mai multă informaţie decât pot învăţa de la oameni, primesc informaţii şi din lumea non-fizică ( poate aţi văzut deja pe YouTube copii până în cinci- şase ani care vorbesc firesc despre alte lumi paralele, vieţi anterioare, evoluţia Universului, de ce să nu mâncăm carne, etc). De multe ori devin uşor copleşiţi de atâta informaţie, au nevoie de mult timp liber, de pauze, de timp pentru ei. Si noi ce facem? Îi cărăm de la balet la vioară, la engleză, apoi la informatică şi seara la înot…
Drept este că au nevoie de moduri formale in care sa işi elibereze energia creatoare căci folosesc trupul fizic fiind mai bine acordaţi vibrational şi creează într-un ritm foarte rapid, într-un ritm al lor , de aceea sunt catalogaţi ca hiper activi de multe ori, diagnosticaţi cu ADHD… Doreen Virtue spune că ADHD nu ar trebui să însemne Attention Deficit Hyperactivity Disorder ci Attention Dialed into a Higher Dimension 🙂
Săptămâna viitoare, în newsletterul săptămânal ( abonarea e gratuită şi se face aici) vom vorbi despre câteva metode concrete prin care ne putem sprijini copiii pe calea pe care şi-au asumat-o.
Dacă nu ai citit deja articolul “Parenting spiritual”, te invit să arunci o privire când ai timp, e o variantă mai succintă a ceea ce am discutat astăzi.
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului
Sursa imagine titlu:Internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro
Săptămâna acesta e “Scoala sau Săptămâna altfel”! 🙂 Cei care au copii la şcoală sau la liceu ştiu despre ce vorbesc: este săptămâna în care nu se fac cursuri obişnuite ci elevii participă la tot felul de activităţi în aer liber, merg în vizite la locul de muncă al părinţilor, iau legătura cu cei care sunt responsabili de siguranţa noastră: Politie, Pompieri, Salvare…, au diverşi invitaţi la clasă, primesc vizitele elevilor sau părinţilor care vor să cunoscă mai bine şcoala/ liceul …. orice proiect frumos e bine primit acum.
In acestă săptămână am deosebita onoare să vorbesc liceenilor de la Colegiul Naţional “Ferdinand I” din Bacau despre ce înseamnă să îţi stabileşti obiective pe termen lung sau scurt, care e natura realităţii, cum îţi urmezi visul, ce înseamnă liberul arbitru , ce este jocul vieţii şi cum să-l joci….dar discuţiile alunecă repede către diverse alte subiecte…
Vorbind cu aceşti tineri absolut fantastici, mă gândeam că ar fi atât de benefic pentru ei ca încă din şcoală să înveţe lucruri la care noi avem acces numai după ani buni de căutări, lecturi şi cursuri de dezvoltare personală, informaţii pe care dacă le-am fi ştiut mai din timp, cu siguranţă ne-ar fi ajutat să trăim mai frumos, mai autentic, simţindu-ne cu adevărat stăpânii vieţii noastre.
Am promis că le scriu pe scurt o recapitulare a subiectelor discutate. Sunt câteva subiecte pe care le consider potrivite pentru a fi predate în şcoală. Voi ce părere aveţi? Aţi mai adăuga şi altceva pe lista? Sau sunt subiecte cu care nu sunteţi de acord?
1.Suntem cu mult mai mult decât ni s-a spus vreodată
Inafara acestui corp fizic, care se vede, şi care este absolut adulat în societatea noastră (gândiţi-vă doar la industria modei , a produselor de cosmetice şi de îngrijire corporală, nutriţie, etc …) mai avem şi un spirit, o fărâmă de Dumnezeu care ne animă acest trup, mai avem câmpuri electro-magnetice despre care ni se vorbeşte în scrieri mai vechi de 5000 de ani , câmpuri de energie care sunt observate de clarvăzători şi detectate prin tehnologii diverse, gen fotografia Kirlian sau bioelectrografia Korotkov.
Pierre Teilhard de Chardin spune chiar că “Nu suntem oameni ce au o experiență spirituală. Suntem spirite ce au o experiență umană”. Suntem creatori puternici, capabili de lucruri cu adevrat marete.
2. Totul este energie
Nu numai câmpurile din jurul nostru sunt energie pură, ci absolut tot restul: trupul nostru, mediul înconjurtor, emoţiile, gândurile, totul. Suntem cu toţii conectaţi la o sursă infinită de energie. Einstein spunea că “totul este energie” iar Nicola Tesla continua: “dacă vrem să înţelegem Universul e nevoie să gândim în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie”.
Si atunci dacă devenim conştienţi de modul în care putem “modela” acestă energie prin forţa conştiinţei noastre, prin puterea intenţie, a gândurilor şi emoţiilor, înseamnă că ne putem crea realitatea visată.
Inţelegând aceste concept devin uşor de explicat şi înţeles şi acele fenomene “paranormale”, cum ar fi telepatia, bilocaţia, clarviziunea… sau modul în care funcţionează tratamentele alternative, holiste, energetice.
3. Gândurile noastre ne creează realitatea
Ei bine, ăsta e un subiect care a ridicat multe semne de întrebare în rândul liceenilor. De gândirea pozitivă au mai auzit dar să afirm că intenţia noastră şi gândurile pot schimba realitatea pe care o trăim, a fost cam mult 🙂 După explicaţiile referitoare la energie, acceptarea acestui principiu a fost mai uşoară şi, în primă fază, am concluzionat că este în beneficiul nostru să ne supraveghem gândurile. Dacă toată lumea de pe Pământ ar avea grijă la ce gânduri emite şi la ce gânduri nutreşte despre propria pesoană, atunci nu ar mai exista nici războaie, ură sau crime dar nici depresie şi suferinţă.
Pe lângă gânduri, credinţele şi emoţiile noastre au un rol important în crearea realităţii. Modul în care gândim ne influenţează AND-ul care la rândul său influenţează mediul. Epigenetica este o ştiinţă mai nouă care demonstrează exact aceste realităţi.
4. Creierul este doar un decodor al energiei
Creierul este cel mai sofisticat instrument cu care am fost înzestraţi de Dumnezeu. S-a dovedit ştiinţific că nu ochii noştri văd, nu urechile noastre aud, nu papilele noastre gustative simt aromele ci toate organele noastre de simţ doar percep anumite vibraţii energetice pe care creierul le interpretează, le traduce ca fiind un anumit gust, miros, culoare, obiect …
Creierul nu este sinonim cu mintea! Dr Joe Dispenza spune simplu că “mintea este creierul în acţiune”. Insă noi nu avem doar o singură minte….există şi o minte, o inteligenţă a trupului nostru, care de obicei preia conducerea vieţii noastre atunci când noi suntem pe pilot automat, când nu suntem conştienţi de ceea ce facem şi nu acţionăm bazându-ne pe o alegere personală, asumată, responsabilă.
5.Conştientizarea programelor subconştiente înseamnă eliberarea fiinţei umane
A ne aduce la suprafaţă fricile şi credinţele limitive şi a le conştientiza, înţelegând de la cine le-am preluat, în ce fel le perpetuăm, în ce mod ne împiedică evoluţia, este un lucru care implică mult curaj, vulnerabilitate şi maturitate. Intrebări de genul “ de ce cred eu că nu sunt deştept/ curajos/ responsabil/ valoros/ vrednic de ….?” ne determină să realizăm că acestea nu sunt de fapt părerile noastre, le-am preluat din familie, şcoală, societate….Avem apoi de făcut o alegere: continuăm să credem în ele şi să ne limităm la ceea ce ni s-a spus că putem face, sau alegem conştient alte credinţe care să ne ajute să trăim curajos, cu entuziasm şi pasiune?
6. Stabilirea obiectivelor- o activitate…energetică
Când lansăm în Univers intenţiile noastre, când ne propunem să realizăm ceva ce este important pentru noi înşine (nu pentru părinţi, bunici sau “ochii” altora), şi mai şi lucrăm activ la îndeplinirea lor, succesul este asigurat.
Dacă trecem însă la acţiune direct, fără o anume strategie, este posibil să ne împiedicăm, să muncim mai mult, sau să constatăm că deşi am obţinut ce am vrut, nu suntem prea fericiţi de alegerea făcută. Si atunci e nevoie întâi să lucrăm ţelul nostru la nivel de energie, dacă tot ştim acum că totul este vibraţie.
Există trei întrebări la care e bine să ne gândim înainte de a ne apuca de treabă:
1. Ce îmi doresc de fapt?
2. De ce îmi doresc asta?
3. Cum îmi doresc să mă simt când voi realiza acel obiectiv?
După ce conştientizezi motivaţia interioară şi nevoia de dedesubtul dorintei şi consideri că sunt în acord cu Sine tău, sunt în congruenţă cu cine îţi doreşti să fii, te reprezintă întru-totul, abia atunci începi să acţionezi efectiv.
7. Nu există eşec – doar feed-back
Chiar dacă sistemul de învăţământ încurajează evaluarea rezultatelor prin note, clasamente, competiţie, concursuri… faptul că nu reuşim să fim (mereu) primii, nu ne face mai puţin valoroşi ca fiinţe umane. Valoarea unui om nu constă în notele pe care le-a luat la şcoală. Fiecare dintre noi are nevoie să creadă cu adevărat în el însuşi, în potenţialul său creator , în capacitatea de a fi strălucit în ceva anume. Cu toţii avem harul nostru în care e nevoie să credem pentru a-i permite să înflorească.
Fiecare om este important, fiecare a venit pe Pământ cu un rost al său. Universul nu face risipă, dacă eşi aici înseamnă că e nevoie de tine, că ai ceva de oferit umanităţii, trebuie doar să crezi că acel “ceva” e în interiorul tău şi să ai răbdare să-l cauţi.
Incredere şi curaj, dragii mei prieteni creatori! Sunteţi cu adevărat minunaţi!
Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Imagine titlu – internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro
Ne aflăm in pragul unui nou nivel de conștientizare , un nou nivel al jocului, pentru omenire.
Fiindcă articolul de azi este despre copii , mă gândesc să descriu etapa în care se află omenirea acum ca pe un nou nivel al unui joc play station. Cu siguranță ați fost martorii unui episod de acest gen: copilul vostru ( sau copilul din voi 🙂 ) tocmai a reusit să învingă monstrul cel rău sau robotul spațial… și fața lui radiază toată, e bucuros peste măsura atât pentru că a încheiat un nivel cu care s-a luptat ceva timp și se simte puternic, isteț și curajos, cât și pentru că acum i se permite, într-un final, să treacă la un nivel superior al jocului, unul nou, pe care nu îl cunoaște încă, dar care îî va aduce cu siguranță noi provocări, noi emoții, noi personaje, noi succese! Si abia așteaptă să înceapă!
Multi dintre locuitorii planetei au pornit deja cu incredere pe drumul spre desăvârșire, înțelegând că este o etapă fantastică în evoluția noastră, cu toate acestea, însă, găsesc că este foarte dificil să împace viziunea unei societăți noi, bazate pe iubire, acceptare, înțelepciune și respectarea individualității fiecărui membru, cu realitatea actuală, destul de rigidă, limitatoare, orientată spre conformare, stanadizare și control.
Mai ales când vine vorba de copilul tău, recunosc că e dificil și implică o mare responsabilitate să decizi dacă îi permiți să facă doar ceea ce se simte inspirat și încântat să facă, să își urmeze doar inima și pasiunile, când știi că intrarea la liceu presupune încă un examen din materiile studiate iar bac-ul este definitoriu pentru a avea acces la o facultate bună.
Inainte de a intra în subiect e necesar să vă amintesc că:
Ne aflăm într-un moment unic din istoria omenirii; noile descoperiri din știință, arheologie, istorie, religie încep să ne demonstreze într-un mod coerent și convingător că ceea ce am considerat adevăruri absolute nu sunt nici pe departe așa; că multe informații ne erau inaccesibile sau ne-au fost ascunse;
Cu toții avem un rol de îndeplinit pe Pământ dar datorită condiționărilor impuse de societate, ne cam uitaserăm principalul motiv al vizitei pe aceste meleaguri… iar acum începem să ne reamintim;
Marea majoritate a celor care citesc materiale ca acest articol, de exemplu, sunt agenți ai schimbării, suflete “bătrâne”, spirite înalte care au venit aici tocmai pentru a ajuta pe mama Gaia în uriașa transformare prin care trece. Voi știți deja ce și cum trebuie făcut, e incriptat în ADN-ul vostru, nu e prima dată când luați parte la o astfel de desfășurare de forțe și nu e nimeni mai pregătit pentru acestă misiune decât voi! Curaj! ( Viziunea mea asupra parenting-ului , în general, o găsiți aici: https://www.quantumcoaching.ro/parenting-spiritual )
Așadar, cum ne putem pregăti copiii pentru Noul Pământ fără a neglija realitatea curentă?
1. Hotărâți-vă voi întâi în ce tren vă urcați
Spuneam cândva, într-un alt articol că ne aflam ca într-o gară, cu mai multe trenuri ce se află pe șine paralele. Ei bine, deja ne-am suit într-un tren, după alegerea inimii noastre, trenurile toate au părăsit gara dar încă nu au prins viteză, încă au o perioadă în care merg paralel, astfel că putem încă sări dintr-un tren în altul dacă ne hotărâm să experimentăm altceva…În curând fiecare tren se va îndrepta către o altă destinație iar viteza mare cu care se va deplasa ne va face imposibil să sărim din mers.
În momentul în care voi ați ales trenul vostru, e logic ca veți lua copiii cu voi ( mai ales dacă sunt mai mici. Dacă sunt mai mari deja pot avea alegerea lor personală și se vor lupta să și-o păstreze). Asta s-ar traduce, de exemplu, prin faptul că îi veți învăța ori să fie competitivi și bătăioși, pentru că “viața e grea și trebuie să te lupți pentru orice” ori cooperanți, îngăduitori, conectați cu sinele lor și cu Totul, pentru că atunci vor fi în stare să vadă toate oportunitățile potrivite pentru ei, având încredere în ghidarea lor interioară și în ghizii lor. Acestea sunt extremele. Si după cum spuneam, încă putem să “combinăm” elementele dar vine o vreme în care o luăm la sud sau la nord. Sistemul de credințe al părinților este cel care determină inițial traiectoria copiilor.
2. Ajutați-i să-și amintească
De câte ori învață despre corpul uman, despre igienă, încă de la vârste mici, vorbiți-le și despre energie, corpurile noastre subtile, legătura noastră cu energia naturii, cu Sinele și Sursa, într-un mod natural, nu științifico- fantastic, ajutați-i să-și amintească că suntem mai mult decât acest trup fizic. Nu contraziceți cu nimic ce învață la școală, doar aduceți o informație suplimentară. ( ei bine, veți contrazice puțin cartea de religie – “omul a fost făcut din lut” dar e un mod de a introduce noțiunea de “metaforă”- bineînțeles dacă voi credeți că este o metaforă 🙂 )
3. Istoria nu se repetă întotdeauna
Cu siguranță voi aveți mai multă experiență în 3D și deja știți ce funcționează și ce nu. Învățați-i despre ce e bine și ce e rău – în concepția 3D- dar evitați să le descrieți toate nenorocirile prin care ați trecut voi, familia voastră, cunoștințele, vecinii, etc, doar pentru că voi credeți că dacă știu ce s-ar putea întâmpla sunt mai pregătiți pentru viață și vor ști să preîntâmpine acest fel de evenimente. Uneori istoria se repeta numai pentru ca ne-am focalizat noi prea mult pe ea. Nu le aduceți în câmpul vibrational lucruri de care probabil nu vor avea niciodată nevoie, nu descărcați arhiva cu lucruri negative doar pentru că vouă vă este frică de lume și de oameni.
4. Dați răspunsul atunci când se pune întrebarea
Incurajați curiozitatea copiilor, încurajați “de ce-urile” . Dacă sunteți văzuți meditând, îmbrățișând un copac, ascultând muzică de un anumit gen, citind anumite cărți, cu siguranță veți fi întrebați de ce. La aceste răspunsuri sunt copiii bureței, atunci au atenția maximă, când ei au întrebat, nu când le îndesăm noi informație pe care o credem vitală dar care pentru ei este nerelevantă…( și apoi ne plângem că au deficit de atenție 🙂 ) .
Există în State (Sudbury School in Massachusetts) scoli în care copiii sunt învățați doar ceea ce cer ei să învețe. Datoria profesorilor este să-i facă curioși. Un copil pasionat de matematică este învățat de către un profesor de la adunare și scădere până la cele mai complicate formule matematice în doar un an de zile, fiindcă acel copil vrea să afle mai mult, pune intrebări logice derivate din răspunsurile primite la întrebările anterioare și tot așa. Copiii sunt învățați să citească atunci când cer să învețe pentru că doresc să se descurce singuri cu o carte frumos colorată sau o revistă.
Tocmai am citit un articol despre Finlanda care va fi prima ţară care adaptează educaţia la realităţile lumii în care trăim.In anii următori, în orarul elevilor din Finlanda nu vor mai apărea materii precum literatură, geografie, matematică sau istorie, ci teme sau fenomene. Articolul e aici.
Sunt doar cateva exemple despre ce se întâmplă în lume în încercarea de a reforma un sistem de învățământ care se dovedește din ce în ce mai necorespunzător pentru noua generație.
5. Permiteți-le să aibă propriile dorințe și vise
Până să apară și la noi astfel de școli sau sisteme, începeți prin a asculta și onora dorințele și pasiunile copiilor. Dacă sunt pasionați de desen, de muzică, de informatică (nu mă refer aici la jocuri pe calculator), de un sport… permiteți-le să facă în fiecare zi ceva pentru pasiunea lor. Uneori asta înseamnă să nu rezolve decât cinci exerciții din culegere în loc de zece sau doar o dictare, în loc de două. Cât de confortabil vă estevoua să nu fie primul din clasă sau să nu aibă note maxime? Ce spune asta despre credințele voastre? Care vă sunt prioritățile? Fericirea copilului sau mândria voastră de părinte primează?
6. Acceptați învățarea bi-direcțională
Nu porniți de la premisa că voi știți totul iar ei nimic. Faptul că am ajuns mai devreme pe Pământ nu garantează și faptul că noi știm mai bine ce le trebuie și ce nu, sau că suntem mai înțelepți decât ei. Noi nu știm prea multe despre 5D iar copiii de astăzi au venit să ne ajute să învățăm. Si atunci, ce-ar fi să învățăm unii de la alții?
Păstrați mereu o minte deschisă, fiți ochi și urechi la ce vă spun copiii despre visele lor, despre animalele de casă pe care le înțeleg, despre invențiile lor – indiferent cât de ciudate ar părea pentru noi, despre furnicăturile pe care le simt pe coloana vertebrală sau “magneții” din pălmuțe (!), cereți-le explicații despre desenele lor și nu luați totul ca pe o glumă, nu-i discreditatți cu “ asta-i doar în imaginația ta”.
7. Intrebați-i ce își doresc cu adevărat
Tocmai pentru că ne considerăm mai deștepți decât copiii noștri, credem că știm mai bine ce ar trebui să aleagă, ce ar trebui să evite… dar dacă le tot spunem noi ce ar trebui să facă și să aleagă, îi antrenăm de fapt pentru a nu-și urma niciodată propriul sistem de ghidare, îi îndepărtăm pe zi ce trece de propria lor vocație, îi învățăm să se orienteze în funcție de ce spun ceilalți, de ce se așteaptă de la ei.
La noi se îmbrățișează mult ideea că dacă îi aruncăm în apă, n-au încotro și învață să înoate. Adică dacă îi dăm la o școală unde “se face carte serioasă”, chiar dacă stau cinci ore la școală și încă cinci acasă, la birou, ca să își facă temele pentru a doua zi, chiar dacă e un chin la început, în timp se vor obișnui cu asta. Si este foarte adevărat. Se obișnuiesc. Iși amorțesc toate simțurile, astfel încât lucrurile care nu sunt în aliniere cu cine sunt ei cu adevărat devin tolerabile. Dar mai apoi, peste ani, se trezesc că nu au nicio plăcere în ceea ce fac, nu se regăsesc în nimic, au uitat ce își dorea sufletul lor, au îndurat toți anii de școală și facultate, făcând ceva ce părinții i-au sfătuit să facă. Toată copilăria și adolescența au fost învățați să se antreneze în a face tot felul de lucruri pe care nu le doreau , astfel că în vibrația lor este un resentiment cronic care în timp poate duce la comportamente indezirabile sau la boli grave.
Nu e ușor să fii părinte când există atâta presiune din partea societății, a școlii, atâtea așteptări, important este să fim alături de copiii noștri, să-i înțelegem, să-i ascultăm și să nu mărim noi presiunea asupra lor. Dacă li s-au dat doar doua exerciții la școală, nu le mai impuneți voi încă patru, pentru că vi se pare că pot mai mult, că doar practica te face perfect, că așa se obține performanța, etc. Intrebați-i ce ar vrea să facă în timpul rămas?
La fel : la ce activități extrașcolare ar vrea să meargă? Nu le impuneți voi ore de pian, balet, chitară, gimnastică sau arte decât dacă copilului îi place să facă acel lucru. Datoria părintelui este să propună, nu să impună, să ofere posibilitatea de testare a cât mai multor activități din care copilul să aleagă ceea ce îi aduce mai multă bucurie.
8. Invățați-i siguranța de sine
In societatea noastră cu toții avem o tendința de a ne conforma , de a ne alinia cu normele și regulile grupului din care facem parte, pentru a fi acceptați, pentru a nu fi luați în derâdere sau marginalizați și astfel să ne pierdem senzația de apartenență. Datorită nesiguranței pe care o resimt atunci cănd nu sunt acceptați de grup, copiii sunt încurajați de proprii părinți să fie la fel ca ceilalți și pentru asta li se cumpără, de exemplu, aceleași jocuri video cu violență sau războaie, aceleași cărți ( vezi nebunia cu’ Jurnalul unui puști ‘sau ‘Marele Nate’, îndoielnice din multe puncte de vedere) , aceleași rochițe de firmă sau accesorii la modă, numai pentru a nu se simți copilul mai prejos decât ceilalți.
Din proprie experiență știu că în final oricum cedezi în fața mutriței de cățel și a pledoariei “ dar și Luca are și Dani, și Razvan….”, dar nu pierdeți ocazia de a arunca acolo , o sămânță : “ și dacă tu nu ai avea asta, ce s-ar întâmpla? Cum te-ar face să te simți? Ce ți-ai spune despre tine? Este adevărat? Ce crezi că îți dă ție valoare? Intotdeauna va fi cineva care va avea un lucru în plus față de tine. Lași acestă situație să îți înfluențeze încrederea în tine? Să îți determine propria valoare? ”
Luându-se unul după altul, numai pentru a fi acceptați, copiii se antrenează în a nu mai asculta de propria chemare, de a nu mai ști cu adevărat ce le place lor, personal sau cine sunt ei cu adevărat.
E nevoie să îi învățăm să aibă încredere în ei, să își cunoască propria valoare și să nu își lase sentimentele rănite de orice remarcă răutăcioasă a colegilor. Lăudați-i, apreciați-le talentele, cereți-le ajutorul in casă ca să arătați că are valoare munca lor și că sunt în stare să o facă, implicați-i în ședințele de familie ca să vadă că au și ei un cuvânt de spus, că e importantă și părerea lor.
Sunt mult mai multe lucruri de menționat despre acest subiect, departe de a fi epuizat, probabil va urma și o a doua parte; aici am punctat cele mai importante aspecte. In newsletter-ul de săptămâna viitoare, pe mail (înscrierea e gratuită și se face aici ), veți primi un exemplu practic despre cum vă ajutați copilul să înceapă o zi minunată, simțindu-se împuternicit, împământat și fericit.
Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/pregateste-ti-copilul-pentru-noul-pamant
Cu siguranță fiecare dintre voi a auzit măcar de un caz de copil (al unor rude sau prieteni) cu autism; sau poate ați citit despre acest subiect sau ați văzut un reportaj la tv care v-a impresionat. Chiar dacă nu ați auzit sau nu vă preocupă în mod special acest subiect, vă invit să citiți articolul pentru că nu are în vedere explicații medicale sau idei pentru tratament ci se referă la schimbarea profundă a societății noastre și a însăși speciei umane, lucru care ne privește pe noi toți.
Încă de la început, pentru a evita unele comentarii sau întrebări… pertinente poate, doresc să precizez că nu, nu am un copil autist , nu am lucrat cu copii autiști ci doar cu câțiva părinți ai acestora, nu sunt specialist în acest domeniu și nu știu mai nimic despre terapia ABA (Applied Behavior Analysis) sau altele asemănătoare.
Abordarea mea este dintr-un alt unghi, acela al spiritualității, al implicațiilor profunde ale acestui fenomen în evoluția noastră ca specie.
Pe parcursul articolului mă voi referi în principal la autism dar îi am în vedere și pe copiii care suferă de tulburări din spectrul autist- sindromul Asperger, de exemplu, precum si de afectiuni mai usoare, gen ADD (Attentional Deficit Disorder – Tulburare prin deficit de atenţie) şi ADHD (Attentional Deficit Hiperkinetic Disorder – Deficit de atenție şi hiperkinezie).
Ce este autismul?
Definiția de dicționar (DEXonline.ro ) este :
“AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autisme. “
Această tulburare înregistrează o creștere alarmantă în ultimii ani, se estimează că în întreaga lume, un copil din o sută ar avea o tulburare din spectrul autist. Niciodată în istorie nu s-a înregistrat un număr atât de mare iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit și să ne conștientizeze / trezească asupra faptului că poate e vorba de o “strategie” divină.
Totul în Univers este energie. Creierul este acel organ care actionează pentru noi ca un decodor, ca un translator al energiei si conștiinței non-fizice într-o realitate fizică, materială, a lumii noastre 3D, pe care am învățat să o percepem cu ajutorul celor cinci simțuri.
Copiii cu autism ALEG să vină pe Pământ fără să aibă toate “acordajele” cu realitatea 3D complete. Nu și-au activat în ADN toate acele componente care ne ajută pe noi, cei “normali” să funcționăm în această dimensiune, să putem interacționa cu mediul și cu alte persoane într-o manieră considerată a fi “normală”, conformă cu standardele societății noastre.
Conștiința lor este întreagă, pură și nealterată, doar “decodorul” nu funcționează la capacitate maximă, traducerea nu este completă, astfel că ei se află în situația în care primesc foarte multă energie la o vibrație înaltă pe care nu o pot traduce într-un limbaj coerent sau nu o pot ordona în gânduri care să se succeadă logic, unul după altul.
Adesea sistemul lor nervos devine supraîncărcat, astfel că experimentează diferite crize, căderi nervoase, ticuri, mișcări repetitive.
Acești copii nu se află nici în tărâmul nonfizic al conștiinței, nici ancorați în realitatea aceasta temporo-spațială, astfel că se găsesc undeva între lumi.
Copii cu nevoi speciale?
Abraham consideră că numindu-i astfel ratăm o ocazie uriașă de a învăța mai multe despre acești copii, despre noi, și despre motivul pentru care au venit aici , în această perioada din istoria Pământului.
Ei nu au nevoi speciale, au dorințe speciale ! Pentru că ei sunt cu totul speciali.
Au venit aici cu o intenție extrem de puternică și nu se vor lăsa deturnați de la misiunea lor. Nu au nevoie să îi reparăm noi pentru ca nu e nimic de reparat. Doar de acceptat. Copiii cu autism nu sunt “defecți”, sunt doar diferiți.
Au ales anume acesta condiție fizică , mentală și emoțională, astfel încât , indiferent cât de mult ne-am strădui să îi schimbăm și să îi facem “ca noi”, să nu reușim. Si după crize de panică, frică, frustrare, furie , judecată, acuzare si regret, să nu avem ce face decât să acceptăm situația că nu avem nicio putere asupra lor, nu putem să-i controlăm.
Si ce înseamnă, de fapt, să îi controlăm? Să încercăm să îi facem să se potrivească în “cutia”pe care societatea noastră a desemnat-o a fi potrivită pentru vârsta lor. Dar ei au venit special cu intenția de a nu se conforma regulilor și standardelor noastre, de a nu se potrivi în cutia pe care le-am rezervat-o noi, au venit să ne scoată pe noi din propria noastră cutie!! Asta este o parte importantă din misiunea lor.
“Cutia” de care vorbesc este acel set de cunoștințe, abilități și comportamente pe care un copil de x ani “trebuie” să îl stăpânească, ca să poată fi considerat de către societate ca fiind “normal dezvoltat”. Tot sistemul nostru medical și de învățământ (de fapt ca oricare sistem, prin definiție) este bazat pe un set riguros de măsurători și evaluări care să determine dacă individul se încadrează în standardele convenite de societate pentru acel segment.
Vă imaginați frustrarea acestor spirite care au fost dispuse să plonjeze în viață acceptând aceste limitări tocmai pentru a ne ajuta pe noi să ne conștientizăm condiția, să ne expandăm si să inițiem acele schimbări necesare pentru evoluția societății și a speciei, când ne văd că ne încăpățânăm să îi ducem pe ei la conformitate cu normele noastre rigide! Era de așteptat că vom înțelege și îi vom lăsa în pace. De aici și furia manifestată adesea de copiii cu autism.
Abraham spune adesea: “ceea ce noi numim dizabilitate, ei numesc avantaj”. De ce ? Pentru că se simt liberi. Au ales libertatea în locul aprobării noastre. Deși societatea și familia sunt îngrijorate pentru acești copii și poate ușor …. stănjenite, ei au venit să ne demonstreze că există valoare si echilibru în faptul că sunt diferiți.
Ce au venit să ne învețe?
Copiii cu autism au venit să ne amintească de unele lucruri pe care societatea noastră le-a uitat de mult:
ce înseamnă să te relaxezi, acceptând lucrurile așa cum sunt și având încredere;
să ascultăm de propria noastră voce interioară fără să mai încercăm să ne ajustăm valorile, credințele și comportmentul astfel încăt să se potrivească cu cele impuse de societatea în care trăim;
să ne considerăm valoroși și merituoși pentru exact ceea ce suntem acum, fără să avem nevoie să demonstrăm cuiva asta;
să știm că suntem identici cu Creatorul și să ne comportăm ca atare:
să prețuim deplin unicitatea, individualitatea fiecăruia;
să nu ne conformăm unor norme și reguli dacă ele nu reflectă adevărul nostru personal;
să slăbim controlul asupra a tot ce ne înconjoară;
să iubim necondiționat.
Noi am fost mereu învățați să manipulăm codițiile exterioare pentru a ne oferi o fărâmă de fericire. Am crezut mereu că dacă facem o facultate, ne vom găs un serviciu bun; dacă ne facem o situație financiară bună, ne vom multumi partenerul, familia; dacă ne vom cumpăra o casă, ne vom simți liberi și împliniți, dacă vom călători mult în lume ne vom umple sufletul de bucurie și mintea de amintiri neprețuite… toate acestea echivalând cu fericirea mult visată.
Acești copii vin să ne învețe că nu e nevoie de nimic dinafară ca să fii fericit. Că poți fi fericit acceptănd-te axact așa cum ești acum.
Următoarea treaptă de evoluție a umanității
Eu repet mereu că ne aflăm într-o perioadă unică de evoluție planetară. Tot Universul e cu ochii pe noi. Ușor, ușor ne transformăm din Homo Sapiens în Homo Luminous. Din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că suntem energie pură, la fel ca tot ceea ce ne înconjoară de altfel, că suntem mult mai puternici decât am crezut vreodată, că avem puterea să ne creăm propria realitate, că avem și o parte non-fizică, pe lângă trupul de carne, că suntem cu toții interconectați, parte din marele TOT….
Mii de ani am funcționat folosind cu preponderență emisfera stângă, crezând numai în intelect, în mintea noastră pentru a rezolva orice situație, ne-am imaginat ca fiind separați de Dumnezeu, căzuți în dizgrație, ne-am prefăcut că am uitat cine suntem ca să putem juca acest joc al separării. A venit timpul să ne reamintim, să ne redescoperim puterea interioară, să ne reluăm locul în Univers.
Copiii cu autism sunt veriga care face trecerea de la cine suntem noi acum și cei care vom (re)deveni. Ei sunt “o măsură de criză” care ne forțează schimbarea și au venit cunoscând rezistența umanității la schimbare. Învățăm de la ei să ne recăpătăm curajul să fim noi , cei adevărați , nesupuși regulilor restrictive și rigide ale societății, să acceptăm și să celebrăm diferențele dintre noi, ca fiind aspecte unice ale Sursei, să ne iubim necondiționat.
Prin “încăpățânarea” lor de a nu se lăsa schimbați de către familie, terapeuți, profesori, societate, ei ne forțează pe noi să ne schimbăm propriile credințe și valori, ne face mai permisivi și mai pregătiți să acceptăm pe cei din jur, așa cum sunt ei , sa ne schimbăm regulile și structurile sociale pentru a le face și lor loc în acestă nouă societate, pentru a-i accepta ca cetățeni cu drepturi depline.
Ce presupune acesta schimbare?
Numărul copiilor diagnosticați cu ADD, ADHD, Asperger, Autism este din ce în ce mai mare , de la an la an, statisticile o confirmă. Este imposibil să nu ne punem întrebarea “ de ce oare?”
Mulți cercetători invocă ca și motive : vaccinurile, toxicitatea mediului, aditivii din mâncare, hormonii din carne, stresul mamei sau proasta alimentație din timpul sarcinii și așa mai departe…. Si toate acestea pot fi adevărate. Dar indiferent ce determină acestă “dizabilitate”, este doar alegerea unui spirit să și-o activeze în propriile structuri.
Nimeni nu este niciodată “păcălit”, prins ca într-o capcană într-un trup imperfect din care nu poate evada, nimeni nu e victimă! Avem ocazia să vedem exact ce “costum” vom purta pe parcursul aventurii noastre terestre: așa cum ne alegem culoarea la mașină, jantele, tipul de faruri și tapițeria, la fel ne alegem și trupul , statura, culoarea pielii, diformitățile, bolile genetice (dar asta e o altă poveste, pentru un alt articol 🙂 )… la urma urmei , trupul e tot un vehicul pentru noi.
Dar de ce aleg aceste spirite sa vină pe Pământ în această formă? Pentru că dacă vin atât de mulți, atunci va fi necesar să facem toate schimbările necesare pentru a-i primi în societate, vom face schimbări astfel încât să beneficieze și ei de tot ce le este necesar în dezvoltare.
Si la ce schimbări mă refer în primul rând ? La cele din educație. Daca majoritatea elevilor și studenților nu se mai regăsesc în acest sistem, mai mult decât atât, dezvoltă diferite forme de ADD și ADHD, atunci cum mai putem să continuăm să afirmăm că învățământul își face datoria?
Educația se bazează pe un singur principiu : uniformizare, încadrare în șablon, conformare la reguli. Dar noi am venit pe Pământ tocmai ca să ne exprimăm unicitatea, să facem cunoscut aspectul nostru individual din marea paletă de aspecte ale Sursei.
Fiecare venim cu o intenție puternică de a ne crea realitatea așa cum ne dorim dar mereu am fost “deturnați” de la misiunea noastră pentru că ni s-a tot indicat de către familie, educatori, profesori cum trebuie sa vorbim, cum trebuie să stăm pe scaun, cum trebuie să gândim, cum ar trebui să ne simțim în diferite circumstanțe, ce meserii ar trebui să avem ca să fim de ajutor societății, cum să ne judecăm la rece viitorul și să renunțăm la visele “copilărești” de a deveni pianiști sau pictori în favoarea unor job-uri mai bănoase cu care să ne putem întreține familia.
Ei bine, cu acești copii noi, n-o să ne mai meargă ! Au venit într-o formă în care nu vom reuși să-i schimbăm prea mult. Dar ei vor crea în acord cu propria lor dorință. A-i obliga sa se focuseze pe ceea ce nu vor sau nu le face plăcere înseamnă a interfera cu însăși misiunea lor în lume, cu dreptul lor de creatori puternici și înzestrați!
Nu există copil cu autism sau alt sindrom menționat mai sus , care să nu aibă un dar de împărtășit lumii !!!! Dați o căutare pe Google și veți vedea copii autiști nominalizați la premiul Nobel, pictori , poeți, desenatori uluitori , cu un nivel de detaliu supraomenesc, copii care înțeleg animalele, care construiesc diferite mașinării …. Din ce am observat eu … niciunul dintre ei nu a urmat o școală de stat , cu 30 de copii în clasă ci … au fost retrași de la scoală și învățați acasă, de către părinti, de către tutori…
Știu că acum vă gândiți că în România nu este posibil așa ceva, că sistemul e rigid, că nu există un cadru legal …. dar să vă spun ceva , dragi părinți ai copiilor cu autism, Asperger, ADHD, etc: Voi nu ați fost aleși întâmplător de acești copii, voi v-ați oferit singuri pentru acesta misiune, voi înșivă sunteți copii Indigo, cu un rol fundamental în schimbarea planetară și aveți și voi darurile voastre: intuiția, voința, determinarea, credința, iubirea necondiționată pentru puiul vostru, și astea toate mută munții…. E nevoie doar de curaj și intenție și de câteva exemple care să demonstreze că se poate.
Ideea e : cu cât vom învăța mai repede lecția, cu cât vom permite diversității să ia locul conformismului, cu cât vom celebra mai mult unicitatea fiecăruia, cu atât vom împiedica alte și alte valuri de copii cu “probleme” să vină pe Pământ și să ne oblige să învățăm într-un mod mai dur.
E nevoie să învățăm să judecăm cu inima, să avem încredere în intuiție, să credem că acești copii știu cumva ce e bine pentru ei , să avem răbdare să-i urmărim doar ca să vedem ce le aduce bucurie, ce le place să facă, să le punem la dispoziție tot ce putem ca să le oferim oportunitatea de a-și da seama ce le place ( cumpărați-le culori, creioane, pensule, vopsele, instrumente muzicale, cărți colorate, jocuri diverse de construit, origami, cărți de joc, ghivece cu flori… Dacă suportă aglomerația, duceți-i la orice fel de expoziție sau târg și observați spre ce sunt atrași… dacă nu, mergeți în parc sau la un muzeu când nu e aglomerat…. Ca un detectiv, căutați indicii care să vă deconspire darul lor. Apoi, la orice copil cu deficiențe, o pisică sau un cățel fac minuni, animalele relaționează vibrațional cu copiii, le oferă înțelegere, iubire necondiționată, le alină suferința și îi ajută să se deschidă și să se recupereze mai ușor).
Iubirea necondiționată a părinților și acceptarea copilului așa cum este el, fără a tot încerca să-l schimbăm, sa-l determinăm să vorbească, să socializeze, să facă lucruri singur, ajută mult mai mult decât multe ore întregi de terapie. Nu renunțați la terapie, în niciun caz!!! Nu asta am vrut să spun. Doar fiți atenți la cât de mult îl frustrează ce face acolo. Nu vrea să facă ceva, spuneți-i că îl iubiți oricum și că are dreptul să facă și cum vrea el, și nu-l mai duceți câteva zile.
Dacă îi priviți cu milă sau îi considerați limitați și neputincioși, atunci , în timp, asta se va cimenta în ei, nu vor avea niciodată încredere în ei înșiși și doar acestă parte a realității o vor cunoaște . Vedeți-le lumina din ei și atunci asta vor reflecta și ei înafară.
În tot timpul cât vă îngrijiți copilul cu o astfel de situație, vă descoperiți pe voi înșivă, vă depășiți limitările, vă curățați , vă purificați prin iubire, acceptare, iertare, vă depășiți condiția și participați activ la ridicarea vibrației colective, la schimbarea conștiinței pe planetă și la apariția unei noi specii umane.
Ca de obicei, te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro
Din ce în ce mai multi părinți spun că nu mai reuşesc să se mai înțeleagă cu copiii lor, nu mai știu ce să facă, cum să procedeze ca să evite zilnic situațiile tensionate, nervii, tonul ridicat, frustrarea, sentimentul că sunt depășiți de situație, că ceva nu fac bine şi teama că nu sunt părinți buni.
In articolul de astăzi nu vă voi vorbi despre tehnici de parenting, despre modalităti de a comunica corect şi eficient cu copilul tău sau despre metode de a corecta un comportament nedorit.
Aș dori să vă supun atenţiei anumite aspecte care tin de o perspectivă mai amplă asupra fenomenului numit modern, “parenting” , adica arta de a creste copii fericiti.
Personal, consider că în vremurile pe care le trăim acum, e nevoie de o cu totul altă optică asupra vieţii, în general, nu doar asupra modului în care comunicăm cu ceilalti. Spun asta deoarece de multe ori am auzit că vina pentru lipsa de înțelegere dintre părinți şi copii este aruncată asupra unei posibile comunicări ineficiente, asupra alegerii necorespunzatoare a canalului de comunicare preferat de copil şi așa mai departe.
In functie de nivelul fiecaruia de deschidere ( vă amintesc că acum, pe Pamant, convietuiesc oameni cu nivele de constiință diferite), cu unele aspecte e posibil să nu rezonati deloc, dați-vă voie doar să citiți o altă părere şi apoi, în timp, o verificați personal.
1. Copiii nu sunt proprietatea noastră
Societatea, istoria, exemplul părinților nostri ne-au facut să credem că, copiii nostri sunt proprietatea noastră. Măcar o data ati auzit de minunata expresie românească : ”eu te-am facut, eu te omor”…
Noi nu stim să ne uităm la copiii noștri ca la copiii lui Dumnezeu, ai Universului, nu ii putem vedea ca pe niste creatori puternici ce sunt, la fel ca noi, de altfel.
Numai pentru că am ajuns pe Pământ înaintea lor, nu inseamnă că le suntem în vreun fel superiori. (In perioada aceasta chiar as îndrăzni să spun că … e invers). Suntem doar mai experimentati în ale fizicalității, am invațat deja să ne descurcăm în dimensiunea aceasta mai grosieră.
Uneori ne consideram pe noi, parintii, Dumnezeul lor, uitând că ni s-a dat doar onoarea de a avea grija de ei şi de a-i îndruma, sprijini, ghida în hățișurile dimensiunii a treia.
Copiii îsi aleg familia care le-ar putea pune la dispozitie tot ce au ei nevoie pentru împlinirea misiunii lor personale. şi uneori asta poate să însemne sărăcie, lipsuri, violență, abuzuri, etc.
Dar întotdeauna ei au ghizi personali, îngeri, Sine Inalt, liber arbitru, au tot ce le trebuie că sa-si indeplineasca ce și-au propus, copiii nostri nu sunt neajutorați şi nu ne au doar pe noi pentru a le oferi ce le trebuie. Aveti încredere că sunt şi ei vegheati.
2. Copiii noi: Indigo, Cristal, Curcubeu…
Dupa 1978-80 au inceput să vină pe planetă “rase” speciale de copii care au ca misiune transformarea sistemelor politice, educaţionale, alimentare dar şi familiale.
Cu totii au nistre trăsături comune: foarte independenți, încăpățânați , neascultatori, nonconformiști, fara prea mult respect pentru “valorile trecutului”, agitați, chiar violenţi uneori dar foarte creativi şi intuitvi, cu o mare compasiune şi sensibilitate.
Sunt studiati de ani de zile de institute de cercetare din întreaga lume, sunt deja sute de cărti scrise despre ei. William Strauss şi Neil Howe, în lucrarea “Generații” îi numeste “Generatiile Noului Mileniu”. Unii au şi o inteligenta exceptionala, un IQ intre 160- 262.
Ce este important este că majoritatea prezintă dezvoltarea creierului ca întreg, emisfera stângă şi dreapta functioneaza că un tot unitar. Asta înseamna că gândirea lor este abstracta, conceptuala, nu liniara, asa cum am fost noi invațați să gândim, din acesta cauză nu au răbdarea necesară în școală, pot fi stăpâniti cu greu, nu înțeleg ce rost are materia aceea care se bazează pe repetiție, pe memorare, pe parcurgerea pas cu pas a etapelor… în lume sunt din ce în ce mai multe cazuri de copii care renunta la scoala şi sunt educati de acasă.
Acesti copii determină un salt uriaș în constiința şi în structura noastra genetică, sunt “rasele rădăcină”, cum le numea la inceputul secolului “profetul adormit”- Edgar Cayce, pentru a descrie mutatiile care duc la evolutie, la nivel de specie.
Si noi … tipăm la ei că si-au boțit coperta la caiet şi nu au facut bețișoarele aplecate la unghiul corespunzator ????
3. Fiecare părinte primește copilul de care are nevoie
Pe Pământ, noi învățam mai ales din relațiile pe care le avem cu alți oameni. Vă spuneam în articolul Contractele Sufletului că orice relație, fie că e cu partenerul, părintii, copiii, presupune un ”contract” pe care l-am semnat împreuna şi în care fiecare a trecut exact ce vrea să învețe, să experimenteze, etc
Asadar daca aveti un copil care vă scoate din minti, atunci poate ar trebui să vă opriti din țipat şi să vă intrebati, ce anume provoaca în voi acesta reacție? Ce vă scoate la suprafață reacția lui?
Copilul vostru a fost de acord să vă fie mesager. El vă aduce mesaje despre voi, vă ajuta să vă identificati credintele, valorile, fricile, frustrarile, suferintele, traumele. Nu a venit înâmplător în familia voastră.
Tot aici aș menționa că acei copii care vin cu dizabilități, cu boli grave din naștere, cu autism, sindrom Down… vin mai mult pentru pârinti decât pentru ei , ca spirit. Si-au asumat misiunea de a vă forța să vă autocunoaşteti, să vă depașiți limitele, să vă purificați prin iertare, dedicare, sacrificiu, întelegere mai înalta şi acceptare. Au acceptat să joace acest rol dintr-o iubire uriașă pentru voi, au semnat contractul fără ezitare şi fără regret.
Tot un contract este şi între parinti şi copilul care moare la nastere sau când încă e fetus ( avorturi spontane, pierderi de sarcina, întreruperi de sarcină cu sau fără recomandare medicală). Părintii experimentează ceea ce au ei nevoie pentru desăvârșirea lor spirituală iar copiii au ocazia să testeze acestă dimensiune : nu vor să vină încă să joace jocul vietii , vin doar “sa-și bage degețelele în apă, nu vor să facă baie încă” 🙂 . Câștig- câștig 🙂
Există triburi băstinașe unde, în cazul în care o femeie pierde sarcinile şi nu poate naște un copil sănătos, oamenii satului, în frunte cu vraciul sau magul, ceartă spiritul nehotărât , cerându-i să nu mai îndrăznească să vină dacă nu se poate decide daca vrea să rămână sau nu.
4. Copiii sunt oglinzile noastre emoționale
Copiii noi ne vor oglindi întotdeauna credințele noastre limitative, emoțiile nerezolvate, ne vor apăsa întotdeauna exact acele butoane “sensibile” ca să ne scoată la suprafață un blocaj pe care avem nevoie să îl conștientizezi şi să il dizolvăm.
E nevoie să începem să acceptam că, în anumite privințe, proprii noștri copii sunt învățătorii noștri. Nu mai insistați în a crede că dețineți secretele lumii, că știți totul legat de existența asta pentru că e posibil să vi se demonstreze contrariul .
Copiii noi au venit cu vibrații foarte înalte , nu se vor conforma la normele noastre, indiferent ce am face noi şi nu se vor nega pe ei înșiși şi misiunea lor; sunt aici să transforme lumea şi nu le vă sta nimeni în cale.
Si de unde pot începe transformarea dacă nu din sânul familiei lor? La scară micro, familia le oferă o primă idee despre ce au de schimbat în societate. Uneori familia este “sala de antrenament”. De exemplu, dacă vin cu misiunea de a ajuta copiii să se recupereze după traume, să aibă încredere în ei, să iubească necondiționat, atunci e posibil să aleagă un mediu familial în care sunt abuzați, umiliți pentru că astfel vor înțelege cu adevărat , în mod direct, pe pielea lor, traumele celor pe care au venit să îi ajute.
Copiii vă scot la suprafață credințele personale, individuale dar şi pe cele culturale, sociale şi religioase.
Trebuie să faci ce zic eu, căci eu sunt părintele;
Cum să îmi răspunzi așa? Dacă îi ziceam eu lui tata asta, mă omora în bătaie;
Trebuie să iei note mari ca să nu mă faci de rușine în oraș;
Ce va spune lumea dacă eu te las să te faci agricultor, când noi toți avem facultate?
Cum să te măriți cu un negru? şi tot asa…
Când vă surprindeți reacționând în felul acesta, nu vă repeziți înafară, către copil, să-i demonstrați că greșește și să încercați să rezolvați voi totul , să-i faceți voi ordine în viață! Pentru că nu veți putea produce modificări de comportament durabile. Repeziți-vă înlăuntrul vostru şi examinați-vă emoțiile nevalidate, credințele, limitările, nevoile nesatisfăcute, judecățile de valoare, etc.
5. Renunță la istoria personală
Cum ai putea să-i permiți copilului tău să fie el însuși când, poate, nici ție nu ți s-a permis să fii tu însuți când erai că el ? şi asta chiar îți apasă toate butoanele 🙂
E posibil ca unii dintre noi să nu fi avut suportul, nici permisiunea, nici înțelegerea necesare pentru a ne putea manifesta așa cum am fi simțit noi; poate părerea noastră nu a contat niciodată în fața părinților, ei au știut întotdeauna ce e mai bine pentru noi, ne-au ales ei totul: hainele, școala, facultatea, partenerul … pentru că ne doreau tot binele din lume. Si atunci am devenit docili.
(Iar astăzi, copilul nostru îndrăznește înca de la grădiniță să nu se îmbrace cu ce îi dam noi ?? 🙂 )
Acum, e bine de știut că fiecare adult are înlăuntrul lui un copil, un aspect al nostru – copilul nostru interior. De multe ori acest copil interior a rămas blocat în niște nevoi emoționale nesatisfăcute. Si atunci, copilul din tine, reacționează la ce spune sau face copilul tău biologic pentru că iți amintește de anumite traume sau pentru că replică energia unei figuri cu autoritate din copilăria ta.
Până nu iertăm şi nu facem pace cu personajele din copilăria noastră, până nu suntem noi vindecați pe interior şi nu ne eliberam de propriile resentimente şi frici, ne vă fi greu să nu le proiectăm asupra copiilor noștri.
Cum să ne înțelegem copiii dacă noi nu ne înțelegem pe noi înșine? Un părinte bun își cunoaște slăbiciunile, sesizează când alunecă în istoria personală şi când este înclinat să ia decizii bazate pe nevoia de vindecare a propriilor răni mai vechi.
6.Nu poti să crești un copil cu bateriile descărcate
Trăim într-o lume foarte agitată, petrecem mai multe ore la serviciu decât cu copilul nostru, ne neglijăm constant nevoile din lipsă de timp, bani sau din prea multa oboseală, încercam să facem totul cât putem noi mai bine şi punem multă presiune pe noi înșine.
In aceste condiții, energia noastră scade, suntem obosiți, iritați, irascibili, nu mai avem răbdare exact cu lucrurile importante, nu mai ascultăm cu adevărat pe nimeni, trăim din inerție.
Întreaga noastră familie plătește un preț uriaș pentru că noi nu primim ceea ce avem nevoie, adică relaxare, somn, atenție, bucurie …
E nevoie să ne găsim moduri de a ne încărca bateriile, astfel încât să fim prezenți, să avem puterea să îi ascultăm pe cei mici, să petrecem timp cu ei, să facem lucruri împreună. Iubiți-vă îndeajuns încât să vă permiteți o plimbare, un film, o ora doar pentru citit sau meditație sau grădinărit, orice vă încarcă.
Apoi, relația cu copilul se vă îmbunătăți și ea.
7.Puterea exemplului personal
Nu cred că este o metoda mai buna de a educa un copil decât cea prin care zilnic ii oferi exemplul tău personal, dacă ești un model pentru el.
Cuvintele nu pot educa pe nimeni, doar exemplul personal convinge, motivează şi demonstrează avantajele unui comportament.
Vibrația pe care o transmiți atunci când te afli în aliniere cu Sinele tău înalt poate schimba conștiințe. Nu poți vorbi copilului tău de liniște sufletească, încredere în viitor şi în abundență, de bucurie şi acceptare daca el te vede zilnic măcinat de griji, împovărat, îngrijorat pentru ziua de mâine , împrăștiat, neatent la ceea ce îți spune el.
Ascultarea activă, adică starea de prezență și atenție nedivizată pe care o oferi copilului este atât de necesară pentru că astfel se formează stima de sine : “mă ascultă, sunt important, am dreptul să imi spun părerea, sunt iubit și apreciat exact asa cum sunt, sunt suficient, contez pentru ceilalți”.
Multi părinți își bazează fericirea personală ( şi au grijă să se vadă asta) pe comportamentul copilului. “Sunt nefericit/ă că nu ai reușit să termini clasa printre primii; sunt supărat/ă că nu ai fost politicos şi cuminte în vizită…” Acest exemplu personal al tău îl vă face să creadă că fericirea depinde întotdeauna de alte persoane și mai mult, că suntem responsabili pentru fericirea altora. Iar asta este rețeta sigură că să devii un adult nefericit şi instabil emoțional.
8. Nevoia de control
Mai toate problemele pe care le întâmpinăm în relația cu copiii noștri, au la bază nevoia noastră inconștientă de control.
Vrem să fim siguri că ne facem datoria şi creștem copii bine educați care vor fi apreciați în societate (şi vrem să ni se recunoască şi nouă meritul pentru asta 🙂 ), vrem să le ghidăm drumul în viață, să le canalizăm energia către ce credem noi că li se potrivește , să știm tot ceea ce fac, să le arătam noi calea dreaptă, demonstrându-le că greșesc când aleg singuri ….
Popria noastră nesiguranță în lumea în care trăim, ne face să nu vrem sau să nu avem curajul să slăbim hățurile.
Poate dacă le-am permite să facă propriile alegeri, să ia decizii singuri, dacă le-am da voie să facă o grămadă de greșeli când sunt mici, s-ar simți mai împuterniciți, mai liberi, mai responsabili şi mai pregătiți pentru viață.
Există acum pe pământ multi copiii care au venit să ne învețe exact acest lucru. “Nu trebuie să fac nimic din ceea ce-mi spui tu să fac! Nu mă poți controla/ manipula/ forța să mă schimb! Oricât ai încerca!
Din punct de vedere spiritual acesta este principalul mesaj transmis de copiii autisti. “Am venit în forma asta, că să fiu sigur că nu mă puteți schimba, să vă forțez să vă exersați “mușchiul” acceptării , al tolerantei şi al iubirii necondiționate”.
9. Ingredientul principal pentru a crește copii fericiți
Dacă lăsăm în urma frica, nevoia de control, îngrijorarea pentru viitor, atunci vom fi mai disponibili sufletește pentru ceea ce eu consider că este ingredientul principal pentru a creste copii fericiți: iubirea noastră necondiționată pentru ei.
Iubirea necondiționată crează un spațiu de siguranță în care se pot dezvolta frumos, aliniați , în echilibru. Si nu pledez aici pentru a le oferi totul pe tava, pentru lipsa de disciplina şi respect, pentru acceptarea oricărui tip de comportament fără a avea vreo reacție.
Iubirea necondiționată presupune tot ce am scris mai sus şi are ca fundament recunoașterea că fiecare om şi deci şi copiii noștri, sunt scântei de divinitate, perfecți așa cum sunt acum.
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atracției și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro
E un îngeraș care a ales sa-și lase în urma aripile si să coboare în dimensiunea noastra pentru a ne invata despre compasiune si despre recunoștință, despre curaj si despre menire si mai ales despre iubire.
Adalia Rose Williams este o … bătrână….fetiță de 8 ani care are o boală grava, numita progeria.
Dupa cum apare explicat pe site-ul Genetics Home Reference, sindromul Hutchinson-Gilford progeria este o boala genetica caracterizata de o dramatica si rapida îmbătrânire care începe chiar din mica copilarie. Cuvântul “progeria” vine din grecescul “progeros” si înseamna “ îmbătrânit prematur”.
S-a constatat ca boala apare în proporție de 1 la 4 milioane de nou-nascuti, pe tot globul. Durata de viata : maximum 13 ani. Pe 11 decembrie anul acesta, Adalia va face 8 ani.
Micuțul îngeras însă traieste viața din plin, ii place mult să se joace cu fratele ei, ii place la nebunie să danseze, să poarte rochițe ca de prințese, să asculte muzica, să invete pe laptopul ei, ii place să îl fardeze pe fratele ei , să se prostesca prin super-marketuri, să inoate sau să fugareasca găinile la fermă. Puteti vedea toate acestea pe pagina ei de Facebook care are acum peste 14 milioane de like-uri.
In clipul de mai jos ea isi prezinta cu mandrie si multă iubire si recunoștință mama pe care acum o consideră “sora ei geamănă” pentru că aceasta s-a ras pe cap ca să arate si ea ca micuța Adalia.
Dar nu intentionez deloc să vă Ȋntristez inainte de Sarbatoarea Craciunului, să vă fac să plângeti de durere sau de mila copilului, în schimb vă invit să va reevaluati viața, să priviti lucrurile dintr-o nouă perspectivă si să va reamintiti cine sunteti cu adevarat si de ce ați ales să veniti aici.
Adalia este un spirit puternic care si-a asumat o sarcina extrem de dificilă: de a fi unul dintre acei ghizi care ne “scutură” constiința, ne trezeste în vremuri de tranzitie, ca cele pe care le traversam noi acum, o perioada de mare importanță pentru umanitate dar în care e dificil să ramai ancorat în realitate, împământat, să iti păstrezi credinta daca nu esti ajutat.
Cazul ei a creat un efect de undă, milioane de oameni s-au arătat dispuși să o ajute – pe ea si pe toti ceilalti copii cu progeria din lume; valuri de compasiune si dorinte altruiste au unit personae care nu se cunoșteau înainte iar în acest fel un ocean de unde elecromagnetice de frecvență foarte înalta a inundat Pământul.
Gregg Braden vorbeste deseori despre acele experimente în care se demonstreaza cum câmpurile de energie generate de inima si creierul nostru aflate intr-o stare de coerenta au o putere fantastica de a schimba frecventa vibratională a Pamantului si a populatiei. Si asta se datoreaza unui fenomen numit “efectul de câmp al conștiintei”.
Binecunoscutul fizician de la Universitatea Princeton, John Wheeler, sugerează ca noi nu numai ca jucam un rol în crearea lumii noastre de zi cu zi, ci mai mult decât atat, noi jucam un rol primordial în ceea ce el numeste “universul participativ”. Wheeler afirma că ”nu mai putem să ne gandim la noi înșine ca fiind doar privitori care nu au niciun efect asupra realitătii inconjratoare , pentru ca este imposibil doar să privesti. Daca suntem vii si constienti , atunci automat influențăm lumea”
Ce este si mai important este că acest efect de câmp devine disponibil pentru copiii cei noi care vin acum pe Pământ si ei vor putea deja să functioneze în acest camp si să se foloseasca de el. De fapt ne ridicam vibratia pregatind o constiinta foarte înalta ca vibratie care să functioneze ca o trambulină pentru generația urmatoare.
Asa ca, în final … cred ca Adalia ( si multi alții ca ea) e cea care ne salvează pe noi. Ea ne reaminteste de simplele bucurii ale vietii, ne aminteste să fim fericiti doar pentru ca existăm, să experimentam viata cu toate simturile si cu mult entuziasm, învățând să fim satisfacuti cu ceea ce deja avem si fiind recunoscători pentru tot.
După ce am vazut multe filmulete cu Adalia, mi-am reevaluat relația cu fiul meu, am înteles că simplul fapt că este în viata mea ar trebui să fie destul si am regretat ca uneori l-am certat sau l-am criticat din dorinta de a-l “responsabiliza” si de a-l “pregati pentru viata”.
Dar stim noi oare cum va fi viata pe pamant peste 20 de ani ? Nu-i pregătim cumva pe copii pentru viața pe care am avut-o noi ? Proiectăm asupra lor fricile noastre, dorintele noastre neîndeplinite care ar mai avea o șansă prin ei …. Dar totul se schimbă acum, energia e alta, ADN-ul nostru incepe să se schimbe, ni se activeaza simturi si abilități pe care parintii nostri le considera înca science-fiction. Dar despre asta intr-un articol viitor 🙂
Adevărul este ca după ce am urmarit-o pe Adalia am apreciat mai mult părul blond si creț al copilului meu si ochii lui albaști cu care parca mă obișnuisem.
Să observam cu bucurie ceea ce deja avem si să fim recunoscatori pentru fiecare lucru din viata noastra este una dintre cele mai mari lectii pe care le învățăm pe Pământ.
Si oare nu este Crăciunul perioada perfectă ca să meditam la asta? Fiindca, la urma urmei , nu e atat de mult despre beteală, luminițe, brad si daruri de la Mosu’…cât despre nașterea conștiinței Cristice în fiecare dintre noi. Adevăratul Crăciun este întotdeauna înlăuntrul nostru.
Si daca spuneti “ da… asa e, dar totusi Sărbătorile …” e pentru ca fumusetea brazilor impodobiti, lucirea globurilor , bucuria alegerii darurilor, perspectiva întalnirii cu cei dragi în jurul mesei aranjate vă face intr-adevar să vibrati, să fii vii, autentici, relaxati, să uitati de griji si să va bucurati ca un copil, să fiti darnici , buni , deschisi – si asta vă incalzeste sufletul si vă face atâta placere!
Dar iubitii mei co-creatori , toate acestea chiar înseamna să traiesti la un nivel de vibratie mai înalta, exact asta înseamna să ai grijă de sufletul tău, atâta timp cât nu cădem în plasa consumerismului (cumparam mai mult, mai divers, mai scump), a grandomaniei si orgoliului ( darul de la mine e mai mare si mai frumos decat al tău) si rămnem constienti, echilibrati, impamantati, neinfluentati de agitatia si nebunia Sărbătorilor.
Iubim Crăciunul pentru ca ne permite să fim Noi, cei adevarati .
Ce-ar fi dacă pe lângă lista cu dorinte de Crăciun am mai face o listă cu lucrurile pentru care suntem recunoscatori în viata, cu lucrurile care ne fac fericiti si bucurosi că pur si simplu … suntem.
Bucurati-va de pregatirile sufletului pentru Craciun!
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atracției și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
