Parabola “Micul Suflet şi Soarele”

Parabola “Micul Suflet şi Soarele”

Odată ca niciodată a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Ştiu cine sunt!
Şi Dumnezeu a răspuns:
– Ce-mi spui e minunat! Şi cine eşti tu?
Sufleţelul a strigat:
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
– Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai desluşise misterul pe care întreg regatul dorea să-l descopere.
– Oau, spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curând, doar a şti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească să fie ceea ce tocmai descoperise că este. Şi astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc să fie ceea ce sunt cu adevărat) şi i-a spus :
– Acum că ştiu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt ?
– Adică vrei să fii ceea ce eşti cu adevărat? îl întrebă Dumnezeu.
– Păi, răspunse Sufleţelul, una este să ştiu ce sunt, şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.
– Dar tu chiar eşti Lumina! îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.
– Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii Lumina, se tot plângea Micul Suflet.
– Aşa deci? răspunse Dumnezeu râzând în barba-i, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros. Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:
– Ar fi totuşi un lucru…
– Ce? întreba Sufleţelul.
– Păi, există doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu, şi astfel, nu există nicio modalitate prin care tu să experimentezi ceea ce eşti atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.
– Adică? întrebă confuz Micul Suflet.
– Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în soare. Eşti acolo împreuna cu alte milioane, miliarde de lumânări pentru a crea soarele. Şi soarele nu ar fi el însuşi fără de tine, el nu ar fi soarele fără una din lumânările sale şi fără tine el nu ar mai fi soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumina când tu eşti în Lumină?
– Păi, îi răspunse Sufleţelul, Tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie…
Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:
– Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumina atâta vreme cât tu eşti în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.
– Ce este întunericul? întrebă Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu eşti.
– Îmi va fi frică de întuneric? întrebă Micul Suflet.
– Doar dacă alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.
– Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul stării respective va trebui să apară:
– Şi asta este un mare dar, pentru că fără aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Şi astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb fi Lumina în întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei şti cine eşti cu adevărat şi toţi ceilalţi vor şti asta. Lasă-ţi Lumina să strălucească pentru a afla şi ceilalţi cât de special eşti.
– Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt? întrebă Micul Suflet.
– Bineînţeles! răspunse Dumnezeu râzând. Este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi, “special” nu înseamnă “mai bun”. Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deşi mulţi dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor doar atunci când tu vei reuşi să accepţi că eşti special.
– Minunat, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
– Şi poţi să începi lucrul acesta chiar acum! îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie împreună cu Micul Suflet. Apoi îl întrebă: În ce mod îţi doreşti tu să fii special?
– Nu înţeleg… răspunse Micul Suflet.
– Păi, a fi Lumina înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?
Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:
– Mă pot gândi la multe feluri de a fi special! exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun faţă de alţii.
– Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumina.
– Ştiu! Ştiu! Ştiu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special fiind iertător. E special să fii iertător?
– Oh da, e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să experimentez ce înseamnă să fii iertător.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.
Micul Suflet devenea puţin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.
– Ce anume ar trebui să ştiu? oftă Micul Suflet.
– Nu ai pe cine să ierţi…
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia mea care să fie mai puţin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puţin minunat, mai puţin magnific, mai puţin perfect decât el însuşi.
Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur încât Micul Suflet abia o putea privi.
– Atunci pe cine ai putea ierta? întrebă Dumnezeu.
– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să experimentez iertarea. Doream să aflu cât e de special să fii iertător. Şi astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.
– Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
– Da ?!? se lumină Micul Suflet, dar cum?
– Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.
– Poţi face tu acest lucru?
– Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să mă comport în aşa fel încât tu să ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult încât Lumina ce-o radiezi acum să se transforme într-un întuneric dens? Ce te-ar putea face pe tine, care eşti atât de uşor încât dansezi deasupra stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului, să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
– Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreuna, noi doi! Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amandoi un tot (sferă primordială). Împreună am fost Sus şi Jos, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost femeia şi barbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Asupritorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta ceea ce suntem cu adevarat. Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi cel rău de data asta.
Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea experimenta cum e să fii cel care iartă.
– Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător? întrebă Micul Suflet puţin speriat.
– Păi ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul. Sufletul cel Prietenos deveni deodată serios şi spuse cu o voce slabă: Ai avut dreptate înainte, să ştii!
– La ce te referi?
– Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute… Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aş avea o favoare să-ţi cer.
– Cere-mi orice! strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte. Voi putea fi iertător! Voi putea fi iertător! Atunci Micul Suflet observă că Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut. Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce aş putea să fac pentru tine? Eşti un înger să faci toate acestea pentru mine…
– Bine-nţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Aminteşte-ţi asta mereu: Eu vă trimit doar îngeri.
Şi atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului său:
– Ce anume pot sa fac eu pentru tine?
Sufletul cel Prietenos răspunse:
– Atunci când te voi lovi şi te voi izbi, în momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ţi le imaginezi, în chiar acel moment aminteşte-ţi te rog, cine sunt cu adevărat.
– Oooo, îmi voi aminti, plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.
– Bine, răspunse prietenul său, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. Şi dacă nu îţi vei aminti tu cine sunt cu adevarat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Şi dacă uit cine sunt, s-ar putea ca şi tu să uiţi cine eşti şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora cine suntem!
– Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Şi îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar, şansa de a experimenta cine sunt cu adevarat.
Şi astfel cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţă, emoţionat să fie Lumina, ceea ce era foarte special, şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special numit iertare. Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experienţa iertării şi să mulţumească oricărui suflet care făcea acest lucru posibil. Şi ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui, chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe, dar mai ales dacă îi aducea tristeţe, Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu: Adu-ţi aminte, Eu vă trimit doar îngeri!

Neale Donald Walsch

“Conversatii cu Dumnezeu”

 

Inteleptul si cele trei porti

Inteleptul si cele trei porti

Nu multe sunt pildele care ne pot impresiona pana la lacrimi prin profunzimea mesajelor lor. Cu toate acestea, uneori dam peste o asemenea poveste plina de intelepciune care ne poate schimba complet viata.

Aceasta este pilda numita “Inteleptul si cele trei porti”:

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

– Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.

O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.

Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.

Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:

SCHIMBA LUMEA

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci incepu prima sa lupta.

Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii… Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:

– Ce-ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

– Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu. Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:

SCHIMBA-I PE CEILALTI

Asta era si intentia mea, gandi el… Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.

Aceasta a fost a doua lupta a sa.

Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

– Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.

– Ai dreptate, spuse batranul.

Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi. Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:

SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.

El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce ai invatat tu pe acest drum?

– Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

– Asa este, spuse batranul.

– Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

– Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:

ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.

In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.

Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

– Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

– Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria:

ACCEPTA-I PE CEILALTI

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.

Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

– Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

– Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTA LUMEA

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.

Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?

Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

– Ce-ai invatat pe drumul acesta?

– Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

– Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti.

Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,spuse el si disparu pentru totdeauna.

Sursa articol: PENTRU SUFLET ,  by Mircea Dumitrescu → October 8, 2015

Socrate- Testul celor trei

Socrate- Testul celor trei

In Grecia antica Socrate, era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: “Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?”

“Stai o clipa,” ii replica Socrate. “Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.”
“Trei?”
“Asa este,” a continuat Socrate. “Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.

Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”
“E-n regula,” zise Socrate. “Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.

Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”“
Nu, dimpotriva…”
“Deci,” a continuat Socrate, “vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?”
Omul a dat din umeri, puțin stanjenit.

Socrate a continuat.

“Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?”
“Nu, nu chiar…
“Ei bine,” a conchis Socrate, “daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?”
Omul era invins si s-a rusinat.

sursa: e-psihologonline.ro

ZECE motive pentru care ar trebui sa ierti persoana pe care o urasti cel mai mult

ZECE motive pentru care ar trebui sa ierti persoana pe care o urasti cel mai mult

“Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate” – Sfantul Ioan Gura de Aur

Cele mai importante texte ale spiritualitatii ne indeamna sa iertam persoana pe care o uram cel mai mult. In acele momente in care dusmanii nostri imaginari dispar, egoul se prabuseste. Aceasta lectie pe care am invatat-o inca de la inceputul vietii ne va fi prezentata iar si iar pana vom ajunge sa o intelegem si sa traim in conformitate cu aceasta.

Iata care sunt motivele pentru care ar trebui sa-i iertam pe cei din jurul nostru si nu in ultimul rand pe noi insine:

 

  1. Iertarea ne permite sa ne asumam intreaga responsabilitate pentru propria noastra fericire.

Ceea ce atragem in viata noastra nu este altceva decat o reflectie a lumii noastre interioare. Gandurile si actiunile noastre creeaza lumea noastra exterioara. Zicala populara “cine se aseamana se aduna” nu face referire numai la   pe care le atragem in viata noastra, ci si la ganduri, emotii sau intentii. Tot aceasta este legea care ne invata ca nu putem avea o calatorie cu un final fericit, in cazul in care intreaga noastra calatorie a fost una nefericita. Lasandu-ne exploatati de propria manie si de propriile noastre resentimente nu facem altceva decat sa pavam drumul calatoriei noastre cu manie si resentiemnte. Felul in care ne simtim si emotiile pe care le traim sunt cele care ne deschid calea catre alte experientele viitoare.

 

  1. Iertarea ne permite sa-i vedem pe cei din jurul nostru ca pe niste profesori ai vietii

Membrii ai familiei, soti, prieteni, sefi, etc. – fiecare dintre aceste persoane se afla in viata noastra pentru a ne invata cat mai multe despre noi insine. Este necesar sa le multumim aceste persoane pentru lectiile la care ne supun si pentru oportunitatea de dezvoltare pe care ne-o ofera.  Acesta este un pas urias in dezvoltarea nivelului constiintei.

Aceasi filosofie se aplica si relatiilor pline de negativism sau relatiilor esuate. De indata ce ai invatat cu adevarat lectia si motivul pentru care a patruns in viata ta o relatie plina de negativism, nu vei mai atrage astfel de relatii in viata ta, relatii care vor incerca sa te invete aceasi lectie. Astfel, esti precum un absolvent de liceu care a trecut la nivelul urmator. De ce ai mai face inca o data liceul daca ai luat toate examenele?

 

  1. Iertarea ne impiedica sa mai jucam rolul de victima

Schimbandu-ne perspectiva catre un loc al iertarii ne va impiedica sa mai jucam rolul de victima. De cele mai multe ori nu esti o victimizat de o alta persoana, ci de propriul tau nivel vibrational si nivel de constientizare. Atunci cand alegi sa invinovatesti pe altcineva, ii oferi acelei persoane in mod automat controlul asupra vietii tale. Mai grav este ca aceasta “identitate” pe care ti-o alegi te poate urmari tot restul vietii tale, cu exceptia cazului in care constientizezi acest tipar mental-emotional

 

  1. Iertarea ne ajuta sa intelegem ca majoritatea oamenilor fac tot ceea ce pot cu adevarat

Intelegand acest lucru, vom putea sa-i tratam pe cei din jurul nostru cu compasiune in loc sa-i judecam pentru fiecare greseala pe care o fac in preajma noastra. Fiecare dintre noi face tot ceea ce-i sta in putinta, in concordanta cu nivelul fiecaruia de intelegere si de constientizare

 

  1. Iertarea ne aminteste proverbul “Ce semeni aia culegi”

Fiecare dintre noi suntem oameni si fiecare dintre noi am gresit la un moment dat.  In profunzimea sufletului nostru, fiecare dintre noi tanjim dupa aceasi iertare. Atunci cand ii vom elibera pe ceilalti de greselile actiunilor lor, vom crea un spatiu in care vor putea fi iertate propriile noastre actiuni necugetate pe care le-am facut impotriva celorlalte

 

  1. Iertarea iti dezvolta nivelul de constiinta

Procesul de dezvoltare personala si spirituala este un proces continuu. Momentul in care incetam sa mai invatam, momentul in care incetam sa mai cautam lectii si sa incercam sa ne dezvoltam nivelul constiintei, ego-ul preia controlul. Fiecare dintre noi ne aflam intr-o calatorie catre un scop mult mai profund decat isi poate imagina “micul eu”. Iertarea ne poate ajuta sa ajungem acolo mult mai repede, prin eliminarea legaturilor care ne tin prizonierii trecutului nostru.

 

  1. Iertarea ne invata sa ne temperam asteptarile

Nu ar trebui sa astepti nimic de la nimeni. Atunci cand astepti ceva de la o anumita persoana, toata puterea ta de a lua decizii este neglijata. Noi suntem creatorii propriului nostru univers, iar atunci cand ne aflam intr-o conexiune cu propria noastra lume interioara, nu mai avem nevoie de nimic de la nimeni. Este extraordinar sa primesti mici cadouri, dar nu ai nevoie de aceste mici cadouri pentru a avansa in viata.

 

  1. Iertarea ne invata sa atenuam puterea instinctelor de auto-conservare

De prea multe ori ii ranim pe cei din jurul nostru cu scopul de a ne proteja pe noi insine din punt de vedere financiar, emotional si nu numai. Fiecare dintre noi am facut acest lucru. Devenind constienti de acest model de gandire putem sa incetam sa-i mai ranim pe cei din jurul nostru pentru propriul nostru beneficiu.

 

  1. Iertarea creeaza un spatiu in care apare libertatea si dragostea

Nu toata lumea si nu fiecare situatie este menita sa faca parte din viata noastra pentru totdeauna. Uneori, aceste persoane se afla in viata noastra pentru a ne ajuta sa deschidem un nou capitol al povestii noastre de viata. Renuntarea ne ajuta sa facem loc noilor persoane si noilor experiente.

 

  1. Iertarea este cea mai buna razbunare

Exista un pic de sarcasm in aceasta afirmatie, dar este pe cat se poate de adevarat. Vei putea intotdeauna sa-ti cauti razbunarea infaptuind ceva pozitiv si prin crearea unui viitor mai bun pentru tine. Nimic nu deranjeaza un adversar sau o forta negativa din viata ta mai tare, decat sa te vada zambind dupa ce l-ai iertat.

 

Articol scris de  Sarah Anne Stewart , traducerea si publicarea in limba romana realizata de www.e-dimineata.ro 

 

Ceşcuţa.  Parabolă de Părintele Arsenie Boca

Ceşcuţa. Parabolă de Părintele Arsenie Boca

“O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.”

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.”

M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa … “Ajutor! Scoate-mă de aici!”.

Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”.

Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează”, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”

O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat.

Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.

Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine…”

Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
“Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.. De alte gânduri şi rosturi sunt străin.”

Pr. Arsenie Boca

Ce poţi realiza prin Quantum Coaching ?
  • înveti să foloseşti Conştiinta pentru a schimba legile fizicii si ale biologiei,
  • devii un creator deliberat al vieţii tale,
  • te eliberezi din inchisoarea propriei minti
  • preiei controlul asupra lumii tale interioare
  • iţi aminteşti cine eşti TU cu adevărat şi care ţi-e menirea.
Începe cu primul pas: introdu numele tău si adresa de mail şi iţi voi trimite imediat, gratuit, cartea « True North » pentru a te ajuta să-ţi descoperi misiunea in viaţă.