V-aţi întrebat vreodată cum de există atât de mulţi oameni singuri, fără un partener, deşi trăim pe o planetă cu aproape opt miliarde de suflete? Ceva nu este în regulă,  statisticile o demonstrează.

Subiectul relaţiilor romantice este din ce în ce mai des abordat în cadrul sesiunilor de coaching, aşa că astăzi încerc să răspund la întrebarea pe care o primesc frecvent: ”de ce nu îmi găsesc şi eu pe cineva să mă iubească/să mă căsătoresc… ?”

Este firesc, este în ADN-ul nostru să ne căutăm perechea, toate creaturile pământului fac asta . Doar că la oameni nu se referă doar la prezervarea specie şi transmiterea materialului genetic. Mai intervine un factor esential: conştiinţa. Experienţa de viaţă pe care o câştigăm din acest joc al relaţiilor este de importanţă maxima în evoluţia noastră spirituală. Si nu mă refer aici la acea spiritualitate practicată 30 minute pe zi, în care citim literatură inspiraţională, medităm sau ne conectăm cu natura! Totul este spiritual, tot ce ni se întâmplă ne aduce mai aproape de noi înşine, ne ajută să ne amintim cine suntem şi să ne realizăm misiunea pe care ne-am asumat-o venind aici. Relaţiile sunt cel mai puternic ( şi dur 🙂 ) mod în care învăţăm.

Am acceptat să uităm cine suntem la nivel de suflet, am coborât în densitatea Pământului şi am fost de acord să credem în conceptul de separare, tocmai pentru a putea experimenta această dinamică a relaţiilor.

Priveşte situaţia dintr-un plan superior!

Aşadar prima observaţie pe care aş vrea să o punctez este că nu vom putea răspunde la întrebarea “De ce sunt singur(ă)?” dacă abordăm acest subiect doar la un nivel social, simplu, uman. Voi începe de la acest nivel, însă apoi ne vom ridica uşor şi vom aborda şi motivele spirituale sau ne vom scufunda uşor în adăncurile subconştientului.

1. Startul greşit

De obicei suntem învăţaţi să ne facem liste cu calităţile pe care dorim să le aibă partenerul ideal. Eu aş propune să începem să facem o listă cu ce avem noi de oferit unui potential partener. Vrem să fie elegant(ă), îngrijit(ă), atent(ă), fidel(ă), iubitor(-toare), generos(-oasă)….dar noi suntem? Ce calităţi avem noi? Ce putem oferi? Ca să atragi un partener cu o anumită calitate e nevoie ca tu să vibrezi deja la acea frecvenţă, fiindcă altfel nu o vei putea magnetiza către tine. Rescrie lista uitându-te în oglindă!

2. Zidurile de apărare

Unii clienţi cu care am lucrat nu atrăgeau pe cineva în viaţa lor pentru că aveau adevărate metereze ridicate în jurul inimii. De teamă să nu fie răniţi sau să nu păţească “ca mama/ tata/ prietenii”, etc – la a căror drama sau suferinţă din dragoste au fost martori sau părtaşi, deveniseră foarte reticenţi, suspicioşi, retraşi, închişi, astfel că nu permiteau nimănui să intre cu adevărat în inima lor. Vulnerabilitatea este necesară în orice relaţie de iubire, e ca un risc pe care ni-l asumăm, altfel trăim doar iubiri artificiale, distante, închistate. Vulnerabilitatea nu este o  slăbiciune. Este o expresie plenară a autenticităţii

3. Oglinzile neşterse

Dacă atragem mereu un anumit tip de partener care ne dezamăgeşte sau ne răneşte, sau dacă nu atragem niciun fel de partener, atunci e nevoie să scotocim în noi şi să vedem ce credinţe, blocaje, tipare există în noi înşine şi care atrag către noi exact ceea ce nu ne dorim. Ce descoperim de obicei sunt aspecte negative din copilărie sau gânduri critice la adresa noastră pe care ne-am tot încăpăţânat să ni le repetăm până au ajuns să ne determine realitatea, bineînţeles într-un mod inconştient.

4. Frica de intimitate

Destul de des se întâmplă să nu ne dorim de fapt ceea ce spunem că ne dorim. La nivel raţional afirmăm sus şi tare că vrem să fim iubiţi, că abia aşteptăm o relaţie, dar am găsit multe cazuri de toleranţă foarte scăzută la apropiere fizică, emoţională sau chiar la împărţirea spaţiului de locuit, a dulapului de haine, a rafturilor din bibliotecă, etc. Faptul că în societatea modernă ne orientăm întâi pe carieră, bani, casă, maşină, ne face să fim mult mai reticenţi apoi în a împărţi aceste lucruri cu un partener.

Multe persoane se simt agasate  sau agresate de cei care iubesc prea mult, invadează spaţiul celuilalt, oferă mult din timpul, banii şi resursele lor iar asta contravine cu modul în care partenerul a fost crescut sau educat. Poate a avut părinţi reci, distanţi, o educaţie bazată pe disciplină, reguli, limite, graniţe clare, iar iubirea profundă, înfocată, “latină” 🙂 a celuilalt poate fi percepută ca o agresiune, un atac direct.

5. Imaginea de sine

Nu putem atrage un partener atâta timp cât nu credem că suntem în stare sau că merităm aşa ceva. Pornind de la defectele fizice pe care credem că le avem ( prea urât/ă, prea scund/ă, şi tot aşa) până la traumele emoţionale majore prin care am trecut şi care ne-au sculptat cumva percepţia asupra propriului caracter, toate acestea sunt piedici majore, blocaje în calea întâlnirii partenerului ideal. Vom întâlni, în schimb, partenerul potrivit 🙂  Cel care ne va ţine oglinda şi ne va reflecta tot ceea ce credem despre noi, cel care va rezona perfect cu limitările noastre pentru că există şi în el, asa că fiecare speră sa se vindece prin celălalt. Astea sunt relaţiile co-dependente, toxice,pe care le putem evita dacă facem întâi curat în noi înşine. Singura modalitate prin care putem evita relaţiile co-dependente sau toxice este să ne onorăm Sinele!

6. Angajamentele de mult uitate

Dacă jucaţi jocul acesta al relaţiilor de ceva timp şi fără prea mult succes, atunci este posibil să aveţi anumite piedici inconştiente care să blocheze o relaţie de iubire autentică. Si aici mă refer la anumite contracte de suflet pereche pe care le-am făcut de obicei la căsătorie dar într-un alt… timp şi spaţiu. Am crezut că aceea/acela va fi iubirea vieţii noastre în veci, că niciodată nu vom iubi o alta/ un altul, aşa că am stabilit între noi un cordon energetic foarte puternic ce supravieţuieşte peste timp şi ne pune în câmp un program de abstinenţă, izolare, frică de intimitate, îngrijorare, etc ce se activează acum automat în momentul în care ne căutăm perechea. Pe acelaşi principiu funcţionează şi jurămintele de casitate, de celibat, ce abundă în cronicile Akashice pe care le-am deschis până acum. Aceste legături energetice pot fi şterse iar programele ataşate lor sunt dizolvate de către ghizii voştri personali.

7. Deşertăciunea minţii

….sau cum am mai putea să-i spunem: ataşamentul faţă de cunoaştere. De când cu dezvoltarea personală, psihanaliza, şi terapiile diverse ce se mai practică acum, unii clienţi ( care le-au încercat pe toate 🙂 )  au ajuns să-şi cunoască foarte bine tiparele mentale şi de comportament, credinţele limitative, traumele şi lecţiile lor, umbrele, fricile , “copilul interior” şi  toţi “demonii”. Si după sute de ore de introspecţie prin diverse metode, lucrat cu ei înşişi, etc, ajung să nu mai poată să lase în urmă ceea ce au aflat despre ei. Aici apare ataşamentul faţă de cunoaştere. Cunoasteti, poate, mulţi oameni care vorbesc aşa: “diabetul meu”, “hipertensiunea mea”…. Au făcut boala a lor, şi-au însuşit-o, au drepturi , sunt “proprietari” şi se simt bine spunând asta pentru că le aminteşte (lor şi celor din jur 🙂 ) că suferă, că sunt nişte victime demne de compătimire şi ajutor, etc .

Exact la fel se întâmplă şi în cazul cunoaşterii tiparelor, umbrelor…. “Da’, dar eu ştiu că am în mine tiparul ăsta, l-am luat de la mama”, “ de câte ori vreau să mă întâlnesc cu un bărbat mi se reactivează trauma de abandon pe care am trăit-o cu tata”…. Şi tot aşa. Acesta este un mod clar de a ne apăra limitările! Atâta timp ce am scos la suprafaţă tiparul/ frica/ umbra…, l-am adus la nivelul conştientului, am şi curăţat energia prin diverse metode, gata! Nu ne mai poate agăţa! Doar ceea ce rămâne în zona noastră de inconştient ne poate sabota! Restul este o alegere! Alegi conştient dacă te mai laşi influenţat sau nu de acel aspect!

8. Neglijarea adevărului fundamental

Adevărata iubire începe cu relaţia ta cu tine însăţi/ însuţi! Până nu te stabilizezi în iubirea profundă, autentică pe care o ai pentru tine, nu vei putea iubi cu adevărat un partener! Il vei folosi doar, îl vei “vampiriza” pentru a-ţi umple golul pe care îl simţi înlăuntrul tău, îi vei cere mereu să completeze ceea ce nu eşti în stare să îţi oferi singur(ă), vei emite pretenţii la fericire, şi te vei descotorosi elegant de responsabilitatea pe care o ai faţă de tine, aceea de a-ţi crea singur starea de fericire.

Nimeni nu te poate răni

Datorită experienţelor neplăcute din trecut, a dezamăgirilor, a suferinţelor, ne inchidem inima. Ne temem să nu mai fim răniţi. Ne protejăm. Foarte des aud: “mi-a sfâşiat inima”, “am fost trădat(ă)“, “m-a înşelat”, “nu mai am încredere în bărbţi/ femei”, nu voi mai putea iubi vreodată”, “am inima rănită”…

Dragii mei, inima nu poate fi rănită! Niciodată! Egoul este! Inima e cel mai apropiat organ de suflet 🙂  Când trecem prin suferinţe “provocate” de un partener, ce se întâmplă este că aştepările, pretenţiile noastre nu au fost împlinite, satisfăcute de celălalt şi acest lucru a stârnit reacţiile noastre. Aici sunt două direcţii:

-Una ar fi că am văzut partenerul aşa cum am vrut noi, nu aşa cum era el de fapt. De foarte multe ori, în coaching, realizez că persoana cu care vorbesc nu era îndrăgostită cu adevărat de partener ci de imaginea pe care şi-a format-o el/ ea în minte, despre partener! O imagine “înflorită”, “îmbogăţită”, “retuşată” conform unor idealuri romantice nerealiste pe care ni le construim încă din copilărie ( mai ales noi, femeile, :p). Asta înseamnă că nu suntem prezenţi în relaţie, că ne place să ne amăgim, şi astfel nu vedem pur şi simplu, sau ne prefacem că nu vedem, sau trecem cu vederea anumite caracteristici ce nu ne sunt pe plac, iar atunci când inevitabil situaţia ne explodează în faţă, arătăm cu degetul către partener, considerându-l vinovat că nu s-a comportat aşa cum ne-am fi aşteptat noi.

– Cealaltă situaţie este atunci când cu adevărat partenerul face ceva şi ne simţim răniţi, loviţi, neapreciaţi, etc. E foarte uşor de aruncat expresii gen: “din cauza ta …” , “m-ai făcut să sufăr”, “ uite unde m-ai adus…” dar cuvintele acestea sfidează un adevăr universal care nu ni s-a predat la şcoală, nu este descris în cursurile niciunei facultăţi şi nici nu a fost cunoscut de marea majoritate a părinţilor sau bunicilor noşti, e drept, şi anume, acela că nu poţi fi rănit decât dacă ţi-ai dat deja tu consimţământul pentru ca acest lucru să aibă loc!

Da, e ciudat şi greu de digerat, recunosc. Dar este un adevăr pe care începem să îl conştientizăm din ce în ce mai mult şi să îl folosim pentru a ne crea deliberat realitatea exterioară. Cum poate fi explicat? Folosind Legea Vibraţiei.

Permitem să ni se întâmple lucruri negative prin vibraţia joasă pe care o menţinem în câmpurile noastre!

Îmbrăţişează-ţi fiecare experienţă, ieşi din mentalitatea de victimă, preia controlul asupra vieţii tale întreabându-te întâi ce ai de învăţat de acolo. Dacă rămânem mereu să ne plângem de relaţiile nefericite pe care le-am avut până acum, dacă dăm vina mereu pe partenerii precedenţi care ne-au dezamăgit, deziluzionat, rănit, etc, nu facem decât să cimentăm acea vibraţie în câmpul nostru, lucru care va atrage către noi un partener asemănător. Rămânem în aceeaşi stare de “adormire” şi buimăceală, în care ne învârtim în cerc şi ne izbim de pereţi. E nevoie să ne trezim.

Cu cât accepţi sa discuţi, analizezi, judeci situaţiile neplăcute, creând mai multă densitate în tine şi în jurul tău, cu atât alinierea, integrarea cu Sinele înalt este mai dificilă!

Sinele înalt nu este lăsat să lucreze. Si este păcat, pentru că acesta este capabil de a aduce către tine realităţi pe care le-ai creat deja în alte linii temporale. La început e nevoie să fim doar observatorul acelor linii temporale pe care le aducem  întru fiinţare prin imaginaţia, intenţia şi energia noastră focalizată. Dacă ne frustrăm că nimic nu se întâmplă, că am lucrat destul şi fără rezultat… întrerupem procesul şi manifestarea întârzie şi mai mult.

Timpul dintre dorinţă şi realizarea ei îţi este dat ca să creşti tu vibrational!!

Este posibil ca prin munca cu tine însuţi/ însăţi, deja să poţi accesa anumite linii temporale mai “elevate”, “înalte”, mai puţin dense, de fapt. Adică realităţi în care ai o relaţie frumoasă, împlinită, de exemplu. Dar pentru că trăieşti într-o anumită densitate, ce vibrează mult mai jos decât acele linii temporale, atunci te simţi ca într-o mocirlă, te zbaţi şi nu poţi ieşi . Avem mereu la dispoziţie posibilitatea de a alege: Lumina sau întunericul, adica densitatea, vibraţia joasă. Schimbarea o putem realiza doar atunci când ne-am schimbat şi noi nivelul de conştiinţă.

Iubirea e alegerea pe care o faci de a vedea divinitatea în toate fiinţele

E nevoie însă ca întâi să fii în stare să vezi clar divinitatea din tine, pentru a o putea percepe apoi şi în ceilalţi.

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului

Sursa imagine titlu:Internet

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro  iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul:  https://www.quantumcoaching.ro