Cum să începi să îți schimbi viața

Cum să începi să îți schimbi viața

Sunt sigură ca cel puțin o data pe zi te izbești de o situație care nu îți este comfortabilă, dai nas nas cu oameni cu care nu îți face plăcere să interacționezi, așa ca te-ai putea întreba: “De ce oare mi se întâmplă mie toate? Ce e în neregulă cu lumea asta? Ce e în neregulă cu mine? Mi-ar placea atat de mult să îmi schimb viața dar nimic nu pare sa meargă. Ce ar trebui să fac?”

Mulți vrem să ne schimbăm viața dar nu avem nicio idee de unde să începem. Te-ai săturat de vechile obișnuințe, de vechile tipare, ți-ar plăcea să ieși din cutiuța ta ce a devenit neîncăpătoare dar nu stii cum.

Prima întrebare la care ar trebui să iți răspunzi  este atât de evidenta si logică dar atât de des trecută cu vederea sau omisă pur si simplu:

 

Ce îți dorești, de fapt?

 

Alice in Wonderland rom
Iubesc acest citat din “Alice în Tara Minunilor”, de Lewis Carroll, pentru că reflectă cu atâta acuratețe  acea lipsă de direcție, de destinație finală care este cauza cea mai frecventă a eșecului.

Totul pornește de la intenția ta.

 

Voința ta, dorința de a realiza ceva, acel sentiment al direcției cunoscute, este căpitanul navei tale.

 

Imaginează-ți  două nave care părăsesc țărmul în același timp. Una dintre ele are un căpitan, hărți și busolă, pe când cealaltă este lăsată în voia sorții, să plutescă în derivă. Poți spune ca a doua navă și-a îndeplinit menirea? Intr-adevăr, există ceva șanse să ajungă undeva, la un oarecare țărm… dar unde? Si după cât timp? Ar putea la fel de bine nici să nu plece vreodată din port dacă nu bate niciun vânt să o împingă înainte.

In viață nu poți să te aștepți la success sau satisfacție daca nu mergi  în direcția dorită de inima ta.  E nevoie să stii de la început:  în ce vrei să te transformi? Care este rezultatul pe care îți dorești să-l obții? Care e destinția finală?

Când vrei să mergi într-o excursie la sfârșit de săptămână, de exemplu, care e prima întrebare pe care ți-o pui ? “Unde mi-ar plăcea să merg?”, nu? De ce nu procedăm la fel cănd vine vorba de viața noastră?

Probabil, pentru că există două aspecte care fac întotdeauna acestă alegere foarte  serioasă si stresantă:

  • Și dacă nu aleg ceva bun pentru mine? Cum știu dacă chiar îmi place ceea ce am ales?
  • Si daca irosesc o grămadă de timp degeaba? Dacă doar alerg după cai verzi pe pereți?

Aceste două situații reprezintă principalele motive pentru care ezităm si amânăm să luăm decizii sau îmbrățișăm acea scuză : “nu știu încă ce vreau”, pentru a evita să preluăm controlul asupra destinului nostru.

Frica noastră cea mai mare este că dacă alegem  ceva , atunci devenim responsabili  pentru acea alegere si pentru rezultatul obținut. Astfel nu mai putem da vina pe soartă,  noroc, pe circumstanțe, pe oamenii “răi”…trebuie să admitem în fața celorlați că a fost  alegerea noastră. Si asta poate fi înspăimântător, într-adevăr, dacă trăim ca să ne apărăm faima, imaginea, numele.

Când ești în aliniere cu propriul tău adevăr, când ai încredere în ghidarea ta interioară, nu te mai preocupă ce spune lumea. Chiar dacă a fost o “alegere nefericită” la urma urmei.

Eu zic mereu că nu exista eșec, ci numai succese sau lecții. Si înveți foarte multe din amândouă. Si mai cred că nimic nu este întâmplător: e posibil să fi avut nevoie de acea lecție.

 

“Nu judeca niciodată ziua după cât ai cules, ci după cât ai semănat”

Robert Louis Stevenson

 

In ceea ce privește timpul pe care poate l-ai  irosit fără prea mult folos, Marthe Troly-Curtin in cartea sa, “Phrynette Married”, spune ceva ce nu ar trebui să uităm niciodată:

 

“Timpul pe care te-ai bucurat sa-l pierzi , nu este timp pierdut!”

 

Bucuria este scopul pentru care suntem aici, pe terenul de joacă numit Pământ. Joaca-te experimentând diferite lucruri. Fii îngăduitor cu tine însuți. Destinația nu este at de importantă pe cât este călătoria în sine. Odată ce înțelegi asta, încetezi să mai fii frustrat sau nemulțumit că nu ești acolo unde ți-ai fi dorit să fii.

 

Viața e un uriaș bufet. Treaba ta e să decizi ce îți vei pune pe farfurie

 

Unii nu sunt de accord cu această idee, crezând că sunt predestinați pentru anumite lucruri specifice  în viață, cumva implacabile si ne neschimbat, hotărâte încă de dinainte de a ne naște.

Asta pune pe umerii lor o povară teribilă pentru că îngustează foarte mult drumul pe care se presupune că ar trebui să meargă. Devine de înțeles atunci de ce sunt paralizați de teamă când sunt în poziția de a alege ce își doresc.

Există, într-adevăr, un “bagaj” cu care noi intrăm în această viață ( astfel se explică abilităție copiilor supradotați, de exemplu), venim cu niște intenții inițiale dar ele  nu sunt bătute în cuie. Au un caracter general, mai mult sub forma unor potențialități  emoționale. Ce vreau să spun este că ne stabilim să experimentăm succesul sau liniștea interioară, integritatea sau iubirea de părinte… dar nu stabilim exact cum anume, in ce circumstanțe, când exact  să avem experiența, nu știm  toate detaliile.

Oricare emoție poate fi experimentată intr-o mulțime de experiențe diferite. De-a lungul călatoriei noastre  putem fi inspirați de anumite condiții/ circumstanțe si atunci devenim creativi, uităm de vechile modalități de a experimenta fericirea , de exemplu, si ne focusăm asupra altor surse de bucurie si fericire; ne jucăm cu noile noastre descoperiri.

Pe măsură ce experimentăm viața, suntem expuși la o varietate de experiențe, așa că ne putem  alege ce preferăm. Ne decidem pe drum, ne răzgândim, renunțăm la ceva ca să ne apucăm de altceva, depinde de ce ne face să ne simțim bine.

Cum putem afla ce ne dorim cu adevarat?

Daca nu stii încă ce îți dorești cu adevărat, poti să afli parcurgând acest proces de autodescoperire:

 

1. Gândește-te si scrie acele lucruri pe care știi în mod sigur că NU le dorești.

 

Care sunt acele lucruri sau situații pe care deja le-ai experimentat si  pe care nu ai vrea să le mai trăiești? E mai ușor să identificăm ce nu ne place.

Pe o foaie de hârtie îndoită verical, scrie în partea stângă ce nu-ți place.  Dar uită-te adânc în tine. Amintește-ți  diferite evenimente din trecut și gândește-te: ce ai fi dorit în schimb? Si scrie în partea dreaptă a foii. De ex. Nu-mi place să lucrez in distributie, nu vreau să conduc masina 8 ore pe zi  în interes de serviciu, nu-mi place să lucrez singur, pe teren. Aleg să lucrez intr-un domeniu mai creativ, vreau   o activitate de birou, mi-ar plăcea să fac parte dintr-o echipă de proiect.

După ce te-ai hotărât cum ti-ar plăcea să “ambalezi” dorințele si darurile tale, acum mergi mai adânc si răspunde la întrebarea numarul 2.

 

2. Răspunde în scris la întrebarea: cum ai vrea să te simti când vei face/ avea/ fi ce ai scris la no.1?

 

Nu ne dorim niciodată un lucru de dragul lucrului în sine ci pentru sentimentul pe care ni-l dă atunci când îl avem/ facem.  Ce emoție este predominantă pentru tine? Vrei să te simți util / fericit/ liber/ vesel/ entuziasmat/ responsabil/ curajos…?

Scrie toate emoțiile pe care vrei să le experimentezi. Ce conditii/ circumstanțe te-ar ajuta să te simți aa cum îți dorești? In felul acesta testezi și dacă ce ai răspunsul  la întrebarea unu este chiar cee ace îțî dorești.

De exemplu, dacă vrei să simți că ești important si contezi pentru comunitatea ta, ai putea alege să lucrezi în organizații care ajută oamenii nevoiași, pe cei suferinzi sau care ajută animalele….dar, la fel de bine ai putea să fii profesor  pentru copiii analfabeți din țarile subdezvoltate… Pentru aceeași  emoție esențială există diferite forme de expresie… Depinde ce alegi tu.  Ce îți aduce mai multă bucurie?

 

 3. Cum se potrivește asta în imaginea de ansamblu?

 

De cele mai multe ori, cea ce ne dorim are legătură directă cu un scop mai mare: misiunea noastră in viață.

Poți schimba abordarea și să începi invers:  adică nu de la ceea ce îți dorești  să experimentezi sau să schimbi, ci  de la scopul tău mai înalt. Care simți tu că îți este misiunea pe Pământ?

In cartea electronică “Adevăratul  Nord. Cum să îți descoperi misiunea în viață” , am inclus o parte practică, cu 27 de întrebări esențiale  la care dacă răspunzi cu onestitate, îți va fi limpede de ce ai ales să vii aici.

 

4. Imaginează-ți cum ar fi viața ideală pentru tine

 

Ce ai fi/ avea/ face în lumea ta perfectă, ideală?  Nu te lăsa influențat de argumentele “realiste” care îți vor veni imediat în minte. Dezlănțuie-ți imaginația! Fii liber!

Doar fii atent la cum te simți în timpul acesta. Ceea ce îți imaginezi rezonează cu tine? Asta trebuie să fie preocuparea de bază în acestă etapă. Te simți entuziasmat? Emoționat? Ti-au dat lacrimile? Parcă plutești? Bucură-te de fructele imaginației tale fără să dai atenție minții care vrea să te aducă cu picioarele pe pământ.

Când ai ajuns la imaginea finală, întreabă-te:  sub această lume cu beteală si artificii, după ce tânjește de fapt sufletul tău? De exemplu: dacă in visul tău îndrăzneț te-ai imaginat star rock, divă de cinema, super erou, arhitect celebru,  neurochirurg, etc , ce trăsături de caracter crezi tu că au aceste personaje? Libertate? Spirit de aventură? Ințelepciune? Faima? Putere? Valoare?..

Acum uită-te la lista ta cu lucrurile pe care le-ai prefera  tu ( partea dreapta de pe foaia de la puctul 1). Poți trage o concluzie? Se aliniază valorile? Care e dorința inimii tale? Ce ai putea face acum ca sa te îndrepți în directia dorinței tale?

 

Inainte de a începe să-ți faci un plan, ține minte aceste doua lucruri:

 

a) Este o zicala care spune așa:

 

“ Dumnezeu ne dă întotdeauna vise cu o mărime mai mare, ca să putem crește în ele”

 

Nu-ți fie teamă de visele tale, accepta provocarea, fii gata să te expandezi. Nu e nimic provocator sau amuzant și nu evoluezi deloc dacă rămâi confortabil  în pielea “Micului eu”. Fii îndrăzneț, aspiră către “Marele Eu” !

b) Mulțumește pentru ce ai deja!

Dacă începi călătoria asta dintr-o poziție de nemulțumire , insatisfacție si sentimente de inferioritate, n-ai să ajungi prea departe.

 

Cine eși acum este rezultatul alegerilor pe care le-ai făcut pâna azi.

Ceea ce ești pe cale să devii, e rezultatul alegerilor pe care le faci ACUM!

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

 

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/schimba-ti-viata

 

3 Comments

  1. Chiar ca nimic nu e intamplator! Tocmai l-am descoperit pe Neale Donald Walsch si am impresia ca sunteti frati. Simt nevoia sa-ti spun ca, si cu umila mea contributie, intr-o sala din Colegiul Ferdinand din Bacau ( ti-e cunoscut, nu ? ) au loc seminarii de dezvoltare personala tinute de o colega de-a ta dar din John Maxwell Team Romania, in fiecare sambata intre 11.30 si 14.00. prezenta, din pacate, este sub ce mi-as dori dar ESTE, ceea ce e o mare realizare. Pot indrazni sa te invit intr-o zi sa ni te alaturi ?

    Reply
    • Buna Iulian. Multumesc pentru invitatie. In principiu in week-end am cursurile de NLP si coaching dar am sa incerc sa ajung.

      Reply
  2. Buna ! Am mai incercat astfel de tehnici ,dar cum spuneati in alt articol,cred ca le am incercat pentru ca asa scria acolo,cumva o copiere fara simtamant. Cateva randuri asternute de dvs mi au dat emotii,fluturi,lacrimi…probabil ati atins o coarda sensibila …sunt foarte fericita ca v-am gasit si sunt convin sa ca o sa am un weekend fructuos cu multe raspunsuri ! Toate bune !

    Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.