In ultima perioadă s-a întâmplat să îmi spună mai mulţi clienţi, de altfel deosebit de conştienţi, cu o vibraţie foarte înaltă, dedicaţi muncii de dezvoltare personală şi evoluţie spirituală , că  într-un fel sau altul, şi-au ieşit total din Zen în anumite situaţii de viaţă, nerecunoscându-se pe ei înşişi . Intrebarea a fost : ce se întâmplă? De ce mă întorc la comportamente pe care le credeam demult integrate, înţelese şi departe de cine am devenit eu acum?

Vi s-a întâmplat şi vouă? Atunci poate vă ajută următoarele consideraţii.

Unul dintre motive ar fi perioada extraordinară pe care o traversăm şi care se caracterizează prin revărsarea asupra Pământului a unor energii cosmice unice în fecvenţă şi intensitate. ( mai multe articole aici ). Această energie trebuie cumva să fie absorbită şi  integrată de trupul nostru şi atunci avem diferite simptome, de la cele fizice : dureri de cap, de articulaţii, ameţeli, greaţă , semne ca de răceală, insomnii, somn agitat… până la izbucniri de furie, irascibilitate, cinism…

Apoi mai este şi căldura, aglomeraţia, agitaţia cotidiană, traficul îngrozitor, stressul…. da, e posibil să fie factori decisivi în izbucnirile noastre de furie….

Ar mai fi însă o explicaţie pe care aş vrea să ne concentrăm în articolul de astăzi: umbra. Cum,“care umbră”? 🙂   Umbra despre care am vorbit pe larg şi în articolul “Toate mi se întâmplă numai mie”şi în care spuneam că tot ceea ce nu dorim să lăsăm la vedere, tot ceea ce nu vrem să fim, să acceptăm în noi, constituie umbra noastră.

Indiferent de cât de mult am lucrat cu noi înşine, de câte cursuri de dezvoltare personală am făcut, tuturor ni se întâmplă să avem momente în care un anumit aspect nevindecat al nostru iese la lumină, tocmai pentru a ne “reproşa” că am vrut să îl măturăm sub preş sau că am fost prea convinşi de faptul că , gata, am “rezolvat” acel conflict interior. Cu cât am îngropat umbra mai adânc, cu cât am încercat mai mult să nu îi permitem să iasă la suprafaţă pentru că asta ar fi însemnat să ne strice imaginea în faţa celorlalţi ( sau poate chiar a noastră) , cu atât mai violent va izbucni.

De obicei aceste stări ne iau prin surprindere,  nu înţelegem cum de am putut noi face asta …. Mai este apoi si un sentiment de dezamăgire si de pierdere a încrederii în propria noastră capacitate de transformare .

Dar oare scopul final este de a schimba sau inlocui ceva din noi?

E ca şi când am vrea să ne amputăm o mână sau un picior pentru că nu ne plac cum arată. Sau ca şi când am vrea să ne schimbăm copilul cu un altul “mai bun”, pentru că al nostru nu ne place…. În primul caz am rămâne mutilaţi fizic, în al doilea caz mutilaţi psihic si emotional.

Ca să nu mai vorbim că a încerca pur şi simplu să schimbăm o parte din noi fiindcă nu ne MAI (!) este folositoare, arată un pic de lipsă de respect faţă de acel aspect, (pro)creat tot de noi înşine în momentul în care am avut nevoie să ne apărăm de ceva, să rezistăm la ceva, să luptăm cu ceva sau să facem faţă unei perioade grele din viaţa noastră. In articolul mentionat mai sus se regăsesc mai multe explicaţii.

Noi nu am permis acestor stări să apară, nu le-am dat voie să fie văzute, le-am tratat la fel ca şi pe acea parte a trupului nostru care nu ne place şi care posibil chiar să sperie lumea din jur…

Mama mea a fost mulţi ani bibliotecară la Casa de Cultură din orăşelul în care m-am născut. A fost un mare privilegiu pentru mine pentru că am crescut literalmente printre cărţi. Cea mai mare bucurie pentru mine era să merg la depozit cu ea şi să aducem noua comandă de cărţi. Mirosul de carte nouă care mă copleşea când desfăceam coletele legate cu sfoară, a rămas şi acum o ancoră pentru mine ce mă transportă direct în copilărie. Dar mai era ceva legat de bibliotecă, ce mă fascina: ţinea loc de cabina artiştilor care veneau în turneu cu diverse spectacole. Am cunoscut îndeaproape toţi actorii şi cântăreţii  din acele vremuri, aveam albume întregi de  autografe  ….şi asta datorită faptului că nu era suficientă căldură în cabinele dedicate artiştilor  (se aflau şi la subsol unde era cancer de frig). Aşa că toţi veneau şi se schimbau şi se fardau în bibliotecă, unde era mai cald.

Imi plăcea grozav să mă zgâiesc la doamnele muzicii româneşti care îşi aplicau machiajul şi îmi amintesc, copil fiind, ce şoc am avut când am văzut faţa nemachiată a regretatei Mihaela Runceanu pe care o adoram şi îî fredonam cântecele la spectacolele de copii improvizate în spatele blocului, îmbrăcată cu şalul mamei şi ţinând în mână un tel mic de bucătărie, drept microfon. Toată faţa îî era acoperită de semnele unei violente varicele, bănuiesc. Avea nevoie de cantităţi impresionante de pudră ca să mascheze aceste semene şi să apară pe scenă.

Văzusem ce era real în culise, în spatele scenei, dincolo de lumina reflectoarelor şi eram destul de şocată. Dar credeţi că am iubit-o mai puţin după acele câteva momente de confuzie? Nu. Deloc. Din contra, avem senzaţia că o cunosc mai bine, că e mai umană, şi că sunt părtaşă cumva la “secretul” ei. O admiram că era atât de sigură pe ea şi vorbea atât de frumos cu cei din jur, deşi avea atât de multe “cicatrici”.

E acelaşi lucru când vine vorba de umbra noastră. E nevoie să înţelegem că nu suntem mai puţin frumoşi, demni de iubire sau luminoşi dacă ni se întâmplă să ne arătăm umbra rămasă neintegrată sau neacceptată. Aceasta va fi mereu în noi aşteptând permisiunea de a ieşi la iveală, de a fi recunoscută ca fiind şi ea parte din întregul care suntem fiecare. Umbra noastră are nevoie să fie onorată, la fel ca şi părţile noastre pozitive, cu care ne mândrim.

Nu înseamnă că ne identificăm cu umbra, căci asta ar duce iarăşi la autocritică, judecată, scăderea stimei de sine… Umbra nu eşti tu !!!  E doar un aspect din tine ce are încă nevoie de vindecare şi de iubire. Dar nici nu ne slăbim vigilenţa şi lăsăm umbra liberă să sară una-două la ceilalţi prin injurii, acuze, crize de furie sau violenţă, pentru că asta ar însemna că nu mai suntem noi în control sau că nu ne ineresează pe cine rănim sau în ce mod.

Când umbra “scoate capul la suprafaţă” e un semn pentru noi că ceva acolo, în adâncul sufletului nu este încă dizolvat, înţeles, acceptat….

Important e de ştiut că nu avem nicio şansă să strunim umbra odată ce ea a scos capul! Dacă cobori o pantă abruptă cu maşina şi rămâi fără frâne… asta e, caută doar să nu te izbeşti de ceva sau uită-te după o altă pantă pe care începând să urci, viteza se va reduce natural, până te opreşti.

Dacă tot ai început să ţipi, să plângi, să acuzi, să ironizezi… măcar fă-o până la capăt, ca să te elberezi! Bucură-te că ţi-ai permis să ridici supapa de la oala minune 🙂  , să laşi să iasă presiunea !

Când începi să te observi că ai luat-o razna, fii martorul propriei tale izbucniri, şi priveşte-te cât de furios eşti . Cu cât devii mai conştient în acele clipe, cu atât îţi vei da seama mai repede de ridicolul situaţei sau de lipsa de sens a izbucnirii tale. Cei care au lucrat mult cu ei înşişi îşi dau seama chiar atunci, în timp ce ţipă, că de fapt proiectează asupa celuilalt propria umbra, însă, după cum spuneam, nu prea poţi să te opreşti  brusc.   E ca şi când ai vrea să opreşti  din mers Săgeata albastră, ca Superman!  E… periculos.

La un moment dat e posibil chiar să începi să râzi de cât de prins eşti de propria poveste şi cât de reprimate au fost acele emoţii dacă au ieşit acum la suprafaţă ca un gheizer. Si acest lucru poate fi salvator, căci umorul acţionează ca o frână pentru trenul furiei tale si astfel uşor- uşor încetineşti, te linişteşti şi poţi integra experienţa.

A integra experienţa înseamnă să înţelegi că deşi te-ai confruntat cu acea umbră de mai multe ori pe parcursul căii tale de dezvoltare personală, e posibil să îi fi grăbit vindecarea şi atunci aceasta nu s-a făcut complet. La urma urmei, umbra aceea avea adunate dureri de zeci de ani iar noi aşteptăm ca vindecarea să se producă imediat ce am conştientizat motivul existenţei ei şi am aplicat vreo tehnică pentru a o disipa.  Dacă nu onorăm timpul necesar de vindecare al acestor aspecte rănite ale noastre, atunci ele vor tot reapărea.

Este imposibil să “alungi” o umbră !

E un aspect al tău, nu vrei să rămâi fragmentat. Si nu poţi nici să stropeşti cu praf magic de iubire şi lumină peste ea şi să aştepţi să se se dizolve. Umbra trebuie însoţită pas cu pas către Lumină şi asta ne ia timp.  O conştientizăm întâi , o înţelegem, o acceptăm exact aşa cum este, îi mulţumim, o învăluim în iubire, o îmbrăţisăm ca pe un copil rănit, o mângâiem, nu ne supărăm dacă nu reuşeşte să se abţină şi iarăşi recidivează, rămânem calmi şi persistăm în a o escorta pas cu pas către Lumină, îi arătăm că existenţa ei nu mai este necesară în acestă formă şi ne-ar fi de mare ajutor dacă ar putea contribui la evoluţia noastră sub o altă formă vibraţională, superioară, in felul acesta nu îşi pierde puterea ci doar o foloseşte în mod diferit.

Umbra provine de la o decizie pe care ai luat-o împotriva Sinelui tău şi pe care ai clădit un întreg sistem de credinţe.

De exemplu dacă ţi s-a reproşat des în copilărie, de către părinţii tăi,  că nu te ridici la nivelul de isteţime, curaj, bunătate…. al unui frate mai mare, atunci e posibil să fi luat decizia că nu eşti “suficient de bun”, sau că tu nu eşti iubit …şi să începi să crezi acest lucru cu adevărat, raportându-te la diferite aspecte ale vieţii tale.

Aşadar initial este vorba de o rană emoţională, creată nu atât de comportamentul sau vorbele  părinţilor, în cazul nostru, ci mai ales datorită percepţiei noastre personale asupra atitudinii sau a vorbelor aruncate spre noi!

Noi mascăm această rană, prin comportament, atitudine, aspect exterior, limbaj atât faţă de ceilalţi cât şi faţă de noi înşine, pentru că nu vrem să simţim acea durere adâncă din sufletul nostru. Negarea ei, în schimb, nu face decât să o intesifice. Cu cât o negăm mai mult şi o îngropăm mai adânc, acestă rană se infectează mai tare şi la un moment dat va scoate la suprafaţă tot puroiul adunat în ani.

Acest lucru se întâmplă când rana este activată de atitudinea sau vorbele cuiva sau de propiile tale sentimente de vinovăţie şi atunci brusc simţi iar acea durere că nu eşti suficient de bun sau că nu eşti iubit.

Când ţipăm la cineva, când ne înfuriem peste măsură, când reprosăm, judecăm, urâm, etc, există două straturi de intenţie:

• proiectăm asupra celuilalt vina de a ne fi rănit, dar asta a fost doar percepţia noastră…
• şi într-un plan mai subtil: de fapt ne manifestăm rebeliunea faţă de propriile noastre credinţe limitative aflate în nealiniere cu Sinele Inalt ( un fel de “cum pot eu să cred asta despre mine???”)

E nevoie să recunoaştem că rănile şi umbrele noastre au un rol important, totuşi : ne direcţionează către alinierea cu Sinele si ne împing înainte, spre o evoluţie continua. In cazul nostru, crezând că “nu sunt suficient de bun” ,  voi face tot posibilul să devin bun în cât mai multe domenii pentru a scăpa de acestă credinţă.

Cele mai mari daruri ale noastre ni se revelează în urma unei răni sau a unei tragedii.

Sunt nenumărate exemplele de oameni care au ajuns faimoşi în întreaga lume pentru că au refuzat să rămână victime neputiincioase şi care au demonstat că “ indiferent de circumstanţe, totdeauna îţi poţi controla atitudinea, credinţele şi alegerile pe care le faci” ( Alison)

Aşadar, după ce ne eliberăm şi ţipăm un pic, să respirăm adânc şi să ne întrebăm:

Ce face eu astăzi ca să îmi conduc Umbra cu un pas mai aproape de Lumină?

Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

Sursa imagine – Internet

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach si Trainer. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2016

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/