Ghinion, lecţie sau o alegere greşită?

Ghinion, lecţie sau o alegere greşită?

 

Dacă sunţeţi alături de mine de ceva vreme, cu siguranţă aţi observat de câte ori repet faptul că suntem creatorii propriei nostre realităţi , că alegerile noastre ne modelează viaţa, că suntem singurii responsabili de ceea ce experimentăm. Voi continua mereu să susţin aceste idei, însă există un aspect despre care nu am discutat până acum.

Cei mai mulţi dintre noi, cei care ne aflăm pe calea autocunoaşterii şi a dezvoltării personale, ne-am asumat deja această responsabilitate şi zilnic lucrăm pentru a descoperi în noi credinţe limitative, tipare de comportament, atitudini care ne dezîmputernicesc, gânduri şi emoţii care ne scad vibraţia…. pe care apoi să le înlocuim cu credinţele, atitudinile, gândurile dorite şi care ne pot schimba viaţa.

De foarte multe ori, însă, indiferent de cât de mult lucrăm cu noi înşine, ni se întâmplă să experimentăm aceleaşi dezamăgiri, aceleşi răni, aceleaşi sentimente de neîmplinire, ca şi când roata necruţătoare a vieţii continua să se învârtă şi să treacă impasibil peste noi. Si atunci, ce facem? Există diferite tipuri de răspuns, în funcţie de nivelul de responsabilitate pe care ni-l asumăm în acest proces:

 

  1. Aruncăm toate cărţile de dezvoltare personală, ţipăm supăraţi că totul este o prostie, că viaţa are cursul ei plin de neîmpliniri şi dureri, şi că noi, oamenii , nu avem cum înţelege despre ce este vorba, aşa că mai bine ne întoarcem la treburile noastre obişnuite şi să acceptăm că uneori râzi şi alteori plângi, asta-i viaţa.

 

  1. Ne retragem în carapacea noastră convinşi fiind că dacă noi înşine ne creăm realitatea , cu siguranţă noi am creat şi această pacoste care s-a abătut asupra noastră, iar asta înseamnă că suntem încă foarte departe de a înţelege cum funcţionează acest proces. Aşa că e nevoie să studiem şi mai mult şi să facem încă câteva cursuri.

 

  1. Acceptăm că noi ne creăm realitatea, că Legea Atracţiei este validă şi funcţionează în majoritatea circumstanţelor dar că uneori există pur şi simplu situaţii pe care nu le poţi controla, numai Dumnezeu poate şti de ce se întâmplă. Asta ar însemna că Legea Atracţiei uneori funcţionează, alteori nu, iar atunci e vorba doar de nişte întâmplări, ghinioane, lucruri care pur si simplu NI se întâmplă aleatoriu. Dar nu aşa funcţionează Universul şi Legile Universale!

 

  1. Cei mai mulţi dintre cei care şi-au dedicat viaţa dezvoltării personale şi evoluţiei spirituale îndulcesc situaţia spunând “probabil că este o lecţie pe care trebuie să o învăţ”. E un mod de a rămâne pozitiv, de a continua să mergi în direcţia dorită fără frustrare. Recunosc că am folosit acestă metodă de sute de ori… şi am recomandat abordarea şi celor cu care am lucrat. Este cel mai uşor demers către a ajunge sa înţelegi eventual, într-un final, DE CE-ul.

 

Cu siguranţă toţi cei care citiţi aceste rânduri sunteţi gata să vă asumaţi responsabilitatea pentru creaţia voastră, altfel nu aţi fi avut răbdarea să parcurgeţi acest articol. Responsabilitatea, însă, este doar una dintre componentele care ne conferă puterea de creator al experienţelor noastre! Cealaltă component de bază este conştientizarea!

PUTEREA = CONSTIENTIZARE + RESPONSABILITATE

 

Cum ne putem asuma responsabilitatea pentru ceva ce nu ştim că am făcut?

 

Pe planeta pe care am venit să ne jucăm există o perioadă de timp (anume data nouă de Dumnezeu 🙂 ) între momentul în care aruncăm în eter o vorbă, o emoţie, sau facem o acţiune, şi momentul în care bumerangul ghidat de Legea Atracţiei se întoarce către noi, aducându-ne mai mult din aceeaşi vibraţie lansată initial.

Avem nevoie de acestă perioadă de timp pentru a face corecţiile necesare!! Intr-o lume în care gândurile noastre zilnice sunt preponderent negative, nu ne-ar fi deloc bine dacă am manifesta tot ce ne trece prin cap! Aşa că ni se dă un timp în care să susţinem vibrational alegerea făcută, deoarece chiar ne dorim să manifestăm acea intenţie sau, din contra, să schimbăm, “să dregem busuiocul” , să realizăm că am greşit, că ceea ce am pus în mişcare nu va aduce nimic bun, aşa că e cazul să creăm ceva diferit. Şi încă repede!

Este important să înţelegem că uneori această perioadă de timp tampon, dintre cauză şi efect, este destul de scurtă, poate zile, săptămâni sau luni, şi atunci ne este destul de uşor să ne dăm seama de legătura dintre o alegere anterioară şi consecinţa acesteia. Dar dacă alegerea a fost făcută cu mult, mult timp  în urmă, poate chiar într-o altă viaţă, astfel încât noi nu ne mai amintim nimic ? Vom crede că ceea ce ni se întâmplă nu are niciun sens, nu are nicio cauză logică, poate vom crede că nu e corect, că suntem doar victime ale hazardului.

O metodă extraordinară, pe care am descoperit-o de curând, ne oferă posibilitatea de a pune faţă în faţă cauza şi efectul, alegerea şi rezultatul alegerii, eliminând acea perioadă de timp dintre ele, astfel încât lucrurile să devină clare, logice, de înţeles pentru mintea noastră omenească.

Poţi astfel afla, de exemplu,  că în acestă viaţă nu reuşeşti să îţi găseşti partenerul potrivit pentru că ai un contract de “suflet pereche” încheiat acum câteva încarnări în urmă. Alegerea de atunci continuă să aibă efecte şi în această viaţă, astfel că vă tot căutaţi unul pe celălalt şi nimeni altcineva care vă iese în cale nu este suficient de bun.

Poţi înţelege de ce nu reuşeşti să pui vreodată un ban deoparte deşi munceşti cât e ziua de lungă, atunci când afli că ai un jurământ de sărăcie făcut poate acum câteva sute de ani unei comunităţi religioase…. Şi multe altele …

Stiu că pot părea poveşti de adormit copiii, acum câţiva ani gândeam la fel, dar vă asigur că aceste situaţii sunt mult mai dese decât ne-am putut noi imagina până acum. Lucrând zilnic cu Inregistrările Akaşhice am învăţat să nu mai fiu atât de categorică atunci când spun “aşa ceva nu se poate”…

De câte ori facem o alegere negativă (adică împotriva divinităţii din noi), permitem ca amprenta energetică a acelei alegeri să rămână în câmpurile noastre şi să ruleze anumite programe care se declanşează automat în momentul în care ne întâlnim cu o situaţie asemănătoare. Dacă în timpul vieţii nu realizăm faptul că a fost o alegere incorectă (pentru că am trădat propria noastră divinitate lăuntrică în felul acesta), şi nu alegem diferit, atunci acea amprentă energetică nu se şterge. La următoarea întrupare va fi prezentă automat în câmpul nostru, atrăgând către noi circumstanţe care să ne forţeze să facem alegeri diferite. Aceasta este natura karmei.

Ce este foarte important de reţinut este faptul că toate aceste programe se pot şterge prin tehnici speciale, singura condiţie fiind aceea de a conştientiza exact alegerea negativă care a stat la baza ataşării acelui program în câmpul nostru. Dacă facem “curăţări generale” în speranţa că  “tot ce este negativ” va fi îndepărtat,  efectele vor fi superficiale şi de scurtă durată.

Karma nu este încă prezentă în actuala întrupare ca să ne facă nouă viaţa grea, ci ca să ne forţeze să ne autocunoaştem, să facem alegeri conştiente, în aliniere cu divinitatea din noi . Din acest motiv marii înţelepţi ne spun mereu că “totul este bine exact aşa cum este”.  Chiar dacă noi percepem dificultăţile vieţii, blocajele, piedicile … ca pe ceva rău, de fapt ele urmăresc singurul lucru important în lume: evoluţia sufletului nostru.

Pentru că este un domeniu absolut fascinant şi deosebit de profund , şi mai ales pentru că până în acest moment absolut toţi clienţii s-au regăsit 100% în ceea ce li se revelează din Akasha, voi face în curând un site dedicat doar acestui instrument de vindecare şi integrare a sufletului. Consider că acesta ar fi punctul de plecare în orice demers spiritual pentru că degeaba încercăm să schimbăm ceva în modul în care gândim sau operăm dacă suntem mereu sabotaţi de programele pe care le aducem cu noi peste timp. Vă anunţ când va fi gata, până atunci aveţi pagina de Facebook  “@AliniereaSufletului” pentru informaţii suplimentare, iar pentru solicitări punctuale vă rog să folosiţi adresa de mail cristina(at)quantumcoaching.ro

 

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Sursa imagine – Internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach si Trainer. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

 

© Copyright Cristina Tomescu 2016

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/

 

 

5 Comments

  1. Cristina , am ajuns sa ma identific atat de mult cu ce spui , adica sa recunosc adevarul pe care l-am stiut dintotdeauna , dar l-am uitat pe parcursul vietii si tu mi l-ai reamintit , incat era sa ma semnez adineaori “Cristina”. Am inteles ce vrei sa spui.
    Am avut ca un flash cand imi spuneam ca am fost mai fericita cand am fost “saraca” si ca poate de aceea nu-mi doresc bani multi.De la a nu-ti dori multi si la a avea doar strictul necesar supravietuirii e cale cam lunga.Am avut totusi perioade in care am avut lejeritate financiara si eram ok . Mi-e clar ca toate sunt niste lectii de viata ,dar daca tot am inteles , nu stiam de ce nu am parte din nou de aceea bunastare corect inteleasa acum si apreciata. Acum am avut o revelatie , cand spuneai ca putem constata ca o alegere a fost incorecta la un moment dat si ca o putem schimba. Cred ca abia acum sunt pe calea cea buna. Multumesc inca o data !

    Reply
    • cu drag!

      Reply
  2. Buna, Cristina! Sunt Cristina si-ti multumesc ptr. ca beneficiez de cunoasterea ta de ceva vreme. O fac cu multa consideratie ptr. tine si tot ceea ce imi transmiti. Nu am avut pana acum un motiv de a interven ptr. ca totul s-a asezat in mine ca acasa, dar acest subiect ma contrariaza. Stiu ca avem puterea de a ne crea realitatea, de a materializa din campul cuantic tot ceea ce ne dorim si credem cu putere, de a transcende, deci, karma. Dar cum ramane cu influentele celorlalte vieti? Nu e limitativ cumva sa admitem ca vietile trecute, destinul sau astrele ne hotarasc viata? Ce facem daca ajungem sa folosim aceasta idee ca scuza ptr. nereusitele noastre? Oare nu tocmai astfel ajungem sa ne limitam puterea de a ne manifesta potentialul divin aici si acum?
    Multumesc inca o data!

    Reply
  3. Multumesc inca o data Cristina pentru raspuns.

    Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.