Când spiritualitatea nu te lasă să trăieşti

Când spiritualitatea nu te lasă să trăieşti

Întâlnesc în ultima perioadă multe persoane care sunt disperate să nu “îşi strice vibraţia”, să nu cumva să alunece din cuibul pufos al gândirii pozitive, să nu cumva să scape un cuvânt negativ sau vreun “trebuie”, Doamne fereşte!!

Deşi am vorbit în nenumărate articole despre importanţa unei vibraţii înalte şi a unei atitudini pozitive, simt că este nevoie să discutăm puţin despre nebunia ce se stârneşte când totul e dus la extrem şi neînţeles cum se cuvine.

 

Legea Atracţiei – un Bau-Bau spiritual

 

Am întâlnit  multe persoane speriate de Legea Atracţiei care s-ar putea “răzbuna” :-)  pe ele pentru că au folosit negaţii când şi-au exprimat ideile, că au gândit negativ despre un vecin sau chiar au aruncat câteva cuvinte de ocară unui membru de familie care greşise cu ceva.

Dacă ne concentrăm pe aceste aspecte, nu facem altceva decât să întărim o vibraţie a fricii, a eşecului personal şi a dezamăgirii faţă de propria noastră abilitate de a ne alinia cu ceea ce ne dorim să manifestăm.

Da, într-adevăr, contează foarte mult să conştientizezi puterea gândurilor sau a credinţelor tale, să ştii că inclusiv cuvintele îţi pot modela realitatea, dar a deveni obsedat de anumite cuvinte “interzise” (gen: “a încerca”, “trebuie”, “problemă”, etc ), iarăşi, nu este o abordare sănătoasă, deoarece cu cât evităm sau respingem ceva, cu atât vom atrage exact ce nu ne dorim. Orice rezistenţă amplifică fenomenul evitat.

Am obosit să tot aud lumea scuzându-se parcă: “ştiu că nu e bine să spun “trebuie” dar înţelegi tu ce vreau sa zic”… sau “mă voi strădui mai mult …că ştiu că nu e ok să încerc” (ca şi când nu ar fi sinonime ! e hilar ! :-) )

Etapa de conştientizare a fost necesară, atât cât a durat ea. Intrăm de acum într-o etapă în care suntem mai stabili, mai aliniaţi vibrational cu Sinele nostru, nu ne poate dărâma vibraţia un singur cuvânt.

Gândiţi-vă că mergeţi pe un drum nou către o destinaţie de week-end. Ca să nu greşiţi drumul, atenţia vă este mereu pe indicatoarele rutiere care vă spun pe unde să o luaţi, unde e sens unic, unde e drum înfundat…  După ce aţi parcurs traseul acesta de 5-6 ori, mai aveţi nevoie de indicatoare?

Exact acesta a fost şi rolul conştientizării cuvintelor, să ne arate modul în care ajungem la destinaţia noastră, la o vibraţie înaltă, la o aliniere cu adevărul nostru. De acum ştiţi cum să vă aliniaţi cu acea vibraţie , ştiţi cum se simte ea în trup, în minte, simţiţi când există un dezacord cu verticalitatea voastră, exact ca atunci când auziţi o notă falsă la un pian cu o clapă dezacordată. Ştiţi cum să nu vă lăsaţi influenţaţi de un cuvânt.

Apoi, am mai discutat şi în alte articole, Legea Atracţiei nu reacţionează la cuvinte, pur şi simplu, ci la amprenta noastră vibraţională unică, la ceea ce facem şi suntem, ca tot, ca întreg.

 

Spiritualitatea şi jocul de-a ‘Baba oarba’

 

Când ne refugiem în spiritualitate pentru a uita de realitatea lumii înconjurătoare sau de suferinţa interioară,ce facem este că încercăm să trăim într-o bulă aurie, izolaţi, neatinşi de “urâciunea” şi “negativismul” vieţii, şi atunci respingem toate acestea, ne apărăm de orice ne “invadează” spaţiul sau pur şi simplu închidem ochii, şi fredonăm Kumbaya! Trăim în evitare, în respingere, în neacceptare.

Evadarea în meditaţie, în practici spirituale, ritualuri, folosirea de halucinogene, sunt moduri în care încercăm să ne sustragem vieţii adevărate. Decât să ne confruntăm demonii interiori – fricile, rănile, suferinţa– preferăm să mai facem o meditaţie ghidată de conectare cu îngerii … Dar nu aşa avansăm pe calea noastră spirituală!

Ideea nu este să fugim de noi, să ne sustragem de la munca lăuntrică de transmutare vibraţională a întunericului din noi, ca să ne refugiem în călătorii astrale, vise lucide, întâlniri cu entităţile de lumină… Acest lucru este denumit “bypass spiritual”. Încercăm, în fond, să găsim o cale mai scurtă şi mai puţin dureroasă către iluminare.

Alteori raţionalizăm totul, recadrăm, dăm alte sensuri experienţei pentru a nu simţi durerea pricinuită de un anumit comportament sau eveniment. Când nu găsim împlinirea într-o anumită arie a vieţii, plonjăm în spiritualitate cu toată puterea, sperând să compensăm cumva. Dar nu funcţionează niciodată, vă spun din proprie experienţă. Mai devreme sau mai târziu tot ce încercăm să reprimăm, să ascundem, să uităm, etc , va ieşi la suprafaţă pentru a fi vindecat.  Si nu ne putem vindeca dacă nu acceptăm unde ne aflăm acum.

Evoluţia se face la nivel holistic: trup, minte, suflet = dimensiunea a 3-a, a 4-a şi a 5-a. Nu poţi să laşi în urmă părţi din tine. Nevoile trupului trebuiesc onorate, mintea trebuie liniştită, curăţată, limpezită, iar sufletul lăsat să ghideze experienţa. Dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

Am venit pe Pământ tocmai ca să întrupăm aici divinitatea din noi, şi nu să învăţăm să evadăm din experienţa 3D şi să ne refugiem în tărâmuri eterice. Dacă asta ne doream, am fi rămas acolo, nu ne-am mai fi obosit să coborâm în această densitate, să ne luăm un trup fizic, să învăţăm să mergem, să vorbim, să scriem….

Ştiam că nu va fi floare la ureche dar ne-am oferit totuşi voluntari pentru că ni s-a părut atât de fascinant ce urma să experimentăm aici! Bucuria de a fi în trup nu se poate compara cu nimic altceva, doar că noi am uitat sa apreciem beneficiile unei astfel de experienţe.

A râde, a te bucura, a iubi, a contempla, a dansa, a cânta, a savura mici delicii cu cele cinci simţuri, sunt toate metode directe şi rapide de a ne regăsi alinierea cu Sinele înalt, doar că nouă ni s-au părut prea mărunte şi neimportante, aşa că ne-am dus către ezoterism şi metafizică mai degrabă.

 

Detaşarea extremă de la realităţile vieţii

 

E la modă acum în comunităţile spirituale să te lauzi că nu mai ai televizor sau că nu l-ai mai pornit de ani buni :-))

Dragii mei, nu e nimic în neregulă cu televizorul! Problema e focusul şi alegerile noastre! Există emisiuni absolut uluitoare pe Discovery, pe Animal Planet, pe Da Vinci Learning şi multe altele… E păcat să ne privăm de nişte documentare, filme sau reportaje care ne deschid ochii asupra minunilor din lumea aceasta – nu am avea timp fizic să le vizităm sau vedem personal pe toate.

Evoluţia spirituală a presupus o perioadă în care a fost nevoie să ne distanţăm de ceea ce ne putea tulbura vibraţia, fiindcă era încă şubredă, în formare, abia învăţam să ne realiniem cu Sinele nostru înalt… Aşadar, a fost necesar să nu ne uităm la ştiri, să nu ne încărcăm cu diverse relatări şi poveşti … de la ora cinci :-)

Acum, nu spun în niciun caz să cautaţi dinadins aceste emisiuni (care sunt chiar gândite să inspire frică, panică, agonie, în mod deliberat), dar dacă se întâmplă să auziţi astfel de ştiri, puteţi să nu mai ţipaţi la cei din familie: “schimbă!! schimbă! închide! unde-i telecomanda aia ???” şi să rămâneţi centraţi în voi , cu discernământ, înţelegând jocul de dedesubt, observând dinamica evenimentelor şi trimiţând lumină şi iubire nefericiţilor care au trecut printr-un cataclism, act de terorism sau nedreptăţi flagrante, având certitudinea că sunteţi un far de lumină şi că aveţi puterea să schimbaţi vibraţia umanităţii?

Dacă aţi lucrat ani de zile cu voi, aţi curăţat, aţi vindecat, aţi transmutat energii ….şi încă vă este frică de ştirile de la ora 5… e destul de descurajant.

Ideea e să ieşim la un moment dat din “pregătiri”, să ne scoatem “roţile ajutătoare” de la bicicleta şi să ne angajăm în misiunea personală cu incredere şi curaj. A venit timpul! Dacă noi nu putem susţine vibraţia lumii în schimbare, cine o va face?

 

“Nu e circul meu, nu-s maimuţele mele”

 

E nevoie (ca să nu spun trebuie :-) :-) ) să clarificăm un pic ce este cu această sintagmă, pentru că unii dintre cei care au regăsit-o pe Facebook la mine au interpretat-o ca o invitaţie la a nu ne păsa de durerile şi încercările semenilor noştri, şi nu este vorba despre aşa ceva.

Compasiunea, şi mai ales acţiunile născute din compasiune, ne determină calitatea de om. Nu aş putea să subliniez suficient de mult cât de important este acest aspect, mai ales în perioada actuală.

A ne da înapoi din a ajuta dezinteresat pe cineva în nevoie, de teamă să nu ne umplem câmpul de impurităţi sau să nu ne scădem vibraţia, nu este o învăţătură prea înaltă sau care să facă cinste vreunui învăţător spiritual.

Pământul a fost pentru mii de ani loc de joacă, şcoală de învăţare, laborator de experimentare pentru conştiinţe de toate nivelurile. Din acest motiv, diferite grupuri au avut nevoie de lecţii diferite. Datorită exploziei internetului şi mass-mediei , ajungem să vedem sau să auzim despre evenimente care nu ne sunt destinate dar pentru care ne simţim răspunzători, care ne afectează emotional sau care parcă ne obligă să luam anumite măsuri, să acţionăm într-un anumit mod. Si nu este cazul.

Îmi amintesc cât de înspăimântaţi erau unii clienţi pentru siguranţa lor şi a familiilor lor în perioada invaziei arabilor în Europa sau în timpul anunţurilor despre gripa porcină. Cât de mult am fost noi afectaţi de aşa ceva?

A prelua lecţiile tuturor, a ne face părtaşi la evenimente care nu ne privesc, înseamnă să ne încărcăm emotional în mod inutil. Repet, multe dintre anunţurile globale au un scop precis – acela de a mai infiltra puţină frică în câmpul nostru. Frica este singurul mod în care ne putem autodistruge sistemul energetic de protecţie şi devenim manipulabili, programabili, etc.

În acest context e bine să ne protejăm de astfel de influenţe exterioare , să ne focusăm pe ceea ce ni se aşterne direct înaintea noastră, cu ce ne confruntăm noi, personal sau colectiv, aici sunt lecţiile noastre.  Pentru tot ceea ce auzim în rest, să trimitem lumină, iubire şi chiar şi un ajutor material, dacă este necesar şi avem disponibilitatea să facem acest lucru, dar fără să introducem în sistemul nostru emoţii care nu sunt pentru noi.

 

Pericolul #1 –  scindarea personalităţii prin bypass-ul spiritual

 

‘‘Când oamenii folosesc practica spirituală pentru a compensa lipsa stimei de sine, alienarea socială  sau problemele emoţionale, ei distrug adevărata natură a practicii spirituale” (John Welwood, psihoterapeut şi autor american, cel care, pe la începutul anilor ’80, a şi patentat termenul “spiritual bypassing”).

De multe ori evităm să ne confruntăm cu temele noastre personale, cu lecţiile noastre de viaţă, cu fricile noastre şi  credem că ne putem ridica deasupra lor, că le putem doar “survola”, fără a fi nevoiţi să ne scufundăm în adâncurile fiinţei noastre şi să curăţăm de-adevăratelea ce a fost reprimat şi ascuns acolo atâta timp.

Problema este că dacă evităm să stăm faţă în faţă cu suferinţele, rănile şi fricile noastre şi nu facem pace cu tot ceea ce am experimentat în timp, nu reuşim să dizolvăm acele emoţii negative care ne ţin prizonieri, care ne sabotează şi nu ne permit evoluţia sau manifestarea unei realităţi pe placul nostru.

Când noi fugim de noi înşine şi nu stăm cu emoţiile noastre, înţelegându-le, îmbrăţişându-le, acceptându-le aşa cum sunt, atunci e ca şi cum le-am nega existenţa, le ascundem sub preş, sperând să uităm de ele, şi  lăsăm vindecarea lor pe seama timpului. Doar că timpul nu vindecă niciodată, doar acoperă, înceţoşează amintirile, scade un pic intensitatea emoţiilor ataşate.

Şi ce preferăm să facem în loc? Pretindem că suntem altceva, altcineva – un înţelept care a transcens suferinţa şi acum iubeşte necondiţionat pe toată lumea. Repudiem umanitatea din noi şi ne asociem cu imaginea unui Buddha modern. Adică devenim …doi! Ne divizăm, ne fragmentăm propria persoană doar pentru a evita durerea, ruşinea

Şi astfel întâlnim în cercurile spirituale pe cei atât de calmi, de iubitori, cu un zâmbet permanent pe faţă, care vorbesc uşor, molcom şi dulce, în pilde şi citate,  întruchipând iubirea necondiţionată, dar care pe dinăuntru sunt rană vie.

Robert Augustus Masters, profesor şi autor, spunea că “fuga în spiritualitate ne determină să ne retragem din lume şi să ne ascundem în spatele unui gen de văl spiritual de credinţe şi practici metafizice. Acest lucru nu ne distanţează doar de durerea şi problemele personale dar şi de propria noastră spiritualitate autentică, ancorându-ne într-un fel de limbo metafizic, o zonă de gentileţe, bunătate şi superficialitate exagerată”

John Welwood, afirma şi el, referindu-se la acelaşi fenomen: “ a încerca să depăşim problemele psihologice şi emoţionale evitând să ne confruntăm cu ele este deosebit de periculos. Determină apariţia unei spiritualităţi conceptuale, unilaterale, unde un pol al vieţii este înălţat în defavoarea celuilalt: adevărul absolut este preferat în defavoarea adevărului relativ, impersonalul în defavoarea personalului, vidul în defavoarea formei, transcendenţa în defavoarea întrupării, şi detaşarea în defavoarea simţirii”.

Aşadar, nu există transcendenţă fără transformare! Dar despre acest subiect vorbim în newsletterul de săptămâna viitoare (abonarea se face de aici şi este gratuită).

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

Ruşinea – o emoţie care îţi devorează sufletul

Ruşinea – o emoţie care îţi devorează sufletul

În ultima perioada am descoperit în Înregistrările Akashice foarte multe programe de ruşine “agăţate” în câmpul clienţilor din mica copilărie sau aduse din vieţile anterioare.

Când e vorba de un program din vieţi trecute situaţia e mai complexă şi poate mai imperativă. Pentru a-l putea şterge, e nevoie să investigăm circumstanţa în care s-a produs imprintul, mecanismul prin care acel program a ajuns să fie activ în câmpul vibrational, chakra la nivelul căreia acţionează, pentru că, normal, nu ne mai amintim care a fost situaţia atunci … Akasha pune faţă în faţă cauza şi efectul, astfel poţi desprinde lecţia şi încheia cercul vicios din care parcă nu mai ieşi şi care se tot rostogolea peste tine când nici nu te aşteptai.

Articolul de astăzi se vrea un ajutor pentru a gestiona sentimentele de ruşine declanşate în timpul acestei vieţi şi pe care le putem investiga şi singuri sau împreună cu un ghid, consilier, coach.

 

Ce este ruşinea

 

Ruşinea este un sentiment foarte dureros determinat de credinţa că ceva este în neregulă cu noi, iar acest lucru ne-ar  face nedemni de iubirea sau măcar de acceptarea celorlalţi

Sentimentul de ruşine e diferit de vinovăţie ( care se referă la o anumită acţiune pe care ai făcut-o ) sau de jenă, stânjeneală (care e o reacţie punctuală la modul în care am fost percepuţi social).

Ruşinea provine dintr-o comparaţie: te compari pe tine cu propriile tale standarde.

Implică mai întotdeauna un caracter de “taină”, e ascunsă celorlalţi, e doar în sufletul tău. Din această cauză are şi o mare putere asupra noastră, nu este împărtăşită altora, discutată, analizată….. Unde duce de obicei este la probleme profunde legate de auto-valorizare: nu merit, sunt nevrednic, sunt rău, inferior, nu sunt suficient de …. ca să primesc asta.

Toate aceste caracteristici fac din ruşinea care pare că nu mai trece, că nu se mai diminuează, o boală grea care nu întârzie să îşi pună amprenta inclusiv asupra trupului fizic .

 

“Ruşinea este o emoţie care îţi devorează sufletul” – C.G.Jung

Analizaţi-vă standardele

 

De obicei le avem bine stabilite până ajungem la 20-25 de ani. De exemplu : ştim că o “femeie serioasă” se comportă aşa, că un cap de familie trebuie să facă asta, că admiraţia oamenilor ţi-o câştigi dacă….., că sacrificiile de sine sunt necesare pentru… , că ascultarea părinţilor demonstrează că eşti un copil/ tânăr/adult bine crescut, etc…

Si de unde am învăţat asta? De la părinţi, din şcoală, din societate , în general. E parte din “dresajul” obligatoriu pentru a deveni un cetăţean bun, un individ social. Există culturi extreme în care ruşinea e mai dureroasă şi mai greu de suportat decât schilodirea trupească sau  moartea însăşi, cum este cazul Japoniei, de exemplu.

Înainte de a arunca cu pietre şi a mă învinovăţi că susţin haosul şi nesupunerea , să luăm câteva exemple de situaţii la care mă refer

  • Nu ai reuşit să îţi ajuţi cu bani părinţii bătrâni, deşi aceştia se aşteptau la acest lucru şi chiar îl pretindeau explicit => simţi o mare ruşine că nu ţi-ai făcut datoria de copil (deşi îţi aminteşti când şi când cam câte umilinţe ai îndurat sau cât de mult te-a desfigurat sufleteşte comportamentul lor în prima parte a vieţii tale)
  • Ai îndrăznit să divorţezi după douăzeci de ani de iad, ţi-e mult mai bine acum, dar te faci mic/ă atunci când treci pe lângă prieteni ai părinţilor tăi , de exemplu, sau foşti vecini, colegi de şcoală pe care îî simţi că te judecă sau că sunt dezamăgiţi de “eşecul tău marital”
  • Ai schimbat facultăţile, ai lăsat medicina şi te-ai dus la Conservator, acum 10 ani, dar încă eşti ruşinat de privirea părinţilor şi bunicilor care nu dau doi bani pe violoncelul tău şi concertele în străinătate , ci te compară cu fostul tău coleg care acum e medic primar, cu vilă , maşină şi cabinet în mijlocul oraşului
  • Ai fost victima unui abuz sexual dar ruşinea de a te confrunta cu societatea te face să îngropi în tine secretul şi să te mutilezi sufleteşte o viaţă, până când, în final, realizezi că nu poţi să te vindeci dacă nu recunoşti adevărul
  • Te-ai născut într-o familie cu înalte standard morale, etice si religioase dar tu eşti … homosexual iar acest lucru contravine flagrant cu tot ceea ce ai fost tu învăţat

În toate aceste situaţii indivizii sunt măcinaţi de o ruşine profundă pentru că simt că au dezamăgit la capitolul atingerea standardelor agreate de societate, că nu s-au conformat “normelor”, că au îndrăznit să iasă din rând şi să pună pe primul loc adevărul sufletului lor, în loc de încuviinţarea şi aşteptările celorlaţi. A-ţi nega unicitatea şi a ţine cont de adevărurile altora a fost considerat un comportament corect, etic şi demn de laudă, într-o societate netrezită, dar asta este în opoziţie directă cu Legile Universale şi calitatea noastră de creator al propriei realităţi!

Organizarea socială şi stabilirea regulilor de comportament şi a valorilor au fost necesare , desigur,  la un anumit nivel de conştiinţă a umanităţii. Până acum, însă, le-am adoptat orbeşte, fără a le chestiona deloc. Conştiinţa noastră evoluează, creştem ca nivel de vibraţie şi înţelegere, ne revendicăm unicitatea, ne eliberăm de frica de a fi diferiţi, pentru că diversitatea nu mai este o ameninţare. Învăţăm toleranţa, acceptarea, iubirea fără judecată, iar toate acestea sunt atribute ale unei societăţi evaluate din punct de vedere al conştiinţei

Judecând mereu pe ceilalţi menţinem în lume vibraţia aceasta joasă a ruşinii, în care oamenii cred despre ei înşişi că sunt răi/ nevaloroşi, insuficienţi. Mai mult decât atât, de câte ori judecăm pe alţii, menţinem ruşinea şi în propria noastră vibraţie, o întărim şi mai mult în câmpul nostru şi ne întârziem evoluţia.

Acum conştientizăm din ce în ce mai mult că Dumnezeu este iubire, că nu suntem păcătoşi şi că pe noi înşine nu ne va judeca un Creator rece şi sever.  De ce să continuăm noi a judeca pe ceilalţi? Ştim că din inima noastră se naşte liniştea acceptarea, iertarea, iubirea. Dacă avem încă judecată pentru ceilalţi înseamnă că în inima noastră încă nu există iertare, acceptare, iubire pentru noi înşine! Pentru ce nu te ierţi? De ce anume te ruşinezi?

 

 “Fiecare rău provine din judecăţile tale şi fiecare diavol provine din proiecţia ruşinii tale” – Paul Ferrini

 

 

Ruşinea – cauza emoţională a multor boli

 

Putem să nu fim conştienţi de faptul că avem nişte standarde cu care nu am reuşit să ne aliniem. Ruşinea va fi o emoţie neidentificată atunci, dar corpul ne va da de ştire că ceva este în neregulă.

Profesorul  de sociologie Thomas Scheff, de la Universitatea UC Santa Barbara, scria în revista “Cultural Sociology”:

 

“Ruşinea este cea mai obstrucţionată şi ascunsă emoţie, şi de aceea şi cea mai distructivă.

Emoţiile sunt ca respiraţia – ne cauzează probleme doar când sunt obstrucţionate”

 

Foarte multe afecţiuni au ca şi cauză emoţională, ruşinea (nu spun că acesta ar putea fi singura cauză posibilă!)

De menţionat ar fi:  acneea, bulimia, anorexia, unele micoze, oboseala cronică, dependenţele de substanţe sau alcool, impotenţa, probleme ale rinichilor (frica de a nu fi expus) , anxietatea, depresia, până la cancer şi bolile autoimune. Toate sunt semnale de alarmă trimise de către trup şi care ne obligă să ne oprim şi să analizăm ce anume se întâmplă în mintea şi sufletul nostru.

Iniţial vom descoperi doar o poveste în care noi suntem inevitabil victima. Dacă mergem mai profund şi descoperim cum am permis acestei poveşti să fie create, ajungem să refuzăm ca ruşinea să ne definească şi să ne conducă viaţa.

 

“Când îngropăm povestea, rămânem mereu personaj în poveste.

 Dacă ne asumăm şi controlăm povestea ajungem să rescriem noi finalul” – Dr. Brené Brown

 

 

Mecanismele de apărare

 

Nimic nu este mai neplăcut pentru Ego decât sa simtă ruşine, pentru că asta înseamnă că nu a reuşit să fie bun. Dacă nu e bun, nu va fi iubit de ceilalţi. Dacă nu va fi iubit, acceptat, valorizat, asta înseamnă că va rămâne singur fiindcă nu merită nimic, e nul.

Si ce va face Ego-ul ca să se protejeze împotriva acestui sentiment de ruşine? Va dezvolta tot felul de strategii şi mecanisme ( inconştiente)  pentru a face faţă acestui pericol de anihilare.

 

Furie, agresivitate –  când ai o ruşine profundă pe care nu îţi dai voie să o recunoşti, să o aduci la suprafaţă ca să o înţelegi, integrezi şi vindeci, vei începe să te comporţi agresiv faţă de ceilalţi, să îţi impui punctul de vedere, să ţii cu dinţii de propriile păreri, sa devii malţios şi dispreţuitor, vrei să deţii controlul absolut

 

Atitudine defensivă – nu recunoşti că tu ai greşit, dai vina pe alţii, toţi ceilalţi au ceva cu tine, joci rolul de victimă (şi aştepţi mila celorlaţi ca să te poţi hrăni energetic), devii nemulţumit de ceilalţi şi preferi să te retragi. O altă strategie este să devii cel care vrea să mulţumească pe toată lumea, care nu mai are coloană vertebrală, nu îşi susţine părerea, linguşeşte pe toţi cei de care simte că are nevoie.

 

Narcisism  –   devii preocupat excesiv de propria imagine, accentuezi mereu contribuţia ta, minimalizezi contribuţia altora,  încerci să fii  perfect în toate

 

Toate aceste strategii pot doar să ofere o alinare temporară a durerii tale sufleteşti, care te face să te simţi neiubit şi inadecvat, dar nu vindecă deloc cauza!

 

Dizolvarea ruşinii

 

1.Conştientizează ruşinea

Ca în orice demers de a vindeca ceva, e nevoie să aduci la lumină problema pe care vrei să o rezolvi. De câte ori deveniţi agresivi, atacaţi sau intraţi în defensivă  sau deveniţi narcisişti, întrebaţi-vă dacă nu cumva reacţia voastră ascunde un sentiment de ruşine. Începeţi să exploraţi :

  • Ce vreau sa obţin când reacţionez aşa?
  • Mi-e frică să nu se afle ceva despre mine?
  • Încerc să acopăr ceva?

 

2.Descoperă credinţele limitative

Orice emoţie are în spate un anumit gând care o produce. Gândurile ce au fost practicate o perioadă mai lungă de timp au devenit credinţe care ne conduc din umbră comportamentul. În acest context, credinţele limitative sunt categoric legate de standardele de care vorbeam la început. Puteţi citi şi articolul Puterea credinţelor

Sunt adevărate aceste credinţe? Ce ai putea realiza dacă nu le-ai avea? Cine ai fi atunci? Vrei să renunţi la ele sau îţi aduc un anumit beneficiu?

 

3.Deapănă povestea

Întreabă-te : când ai simţit acestă ruşine prima data? Îţi aminteşti?  Cine te-a făcut să te simţi ruşinat? În ce context? Ce anume ţi s-a reproşat? Ce “defect” al tău era vizat? Cum ai “înflorit” tu povestea de-a lungul anilor? Cât de importantă este în viaţa ta acum? Te consideri o victimă?

 

4.Analizează declanşatorii

Ce anume declanşează reacţiile tale? Ce te determină să reactivezi acestă ruşine? Sunt anumite cuvinte? Poate chiar o privire? O anumită personalitate umană? Mai sunt în jurul tău persoane care îţi accentuează ruşinea? Gen părinţi, parteneri… devii manipulabil când ţi se declanşează acea ruşine? Profită cineva de asta? Îi mai vrei încă în viaţa ta? 😉

 

5.Eliberează-te de judecată

Nu-i acuza pe cei care ţi-au determinat apariţia acestei emoţii şi nici pe cei ce o declanşează. Nu te judeca nici pe tine. Cere ghizilor tăi, Sinelui tău înalt, să vezi lucrurile aşa cum sunt cu adevărat, obiectiv. Fă un pas înapoi, metaforic, sau vezi situaţia de sus, ca să ai obiectivitate.

 

6.Desprinde lecţia

Întreabă-te ce ar trebui să înveţi tu din asta? Dacă ai accepta ideea că nimic nu este întâmplător şi că această emoţie vine la timp pentru a te trezi, pentru a te face mai conştient, de ce crezi că ai avut nevoie de acest episod în viaţa ta? Normal că nu mă pot abţine şi vreau să te împing şi mai departe :-) : Nu ai venit cumva să experimentezi această ruşine pentru a fi unul dintre agenţii care schimbă standardele acestei societăţi bolnave? 😉

 

7.Caută dovezi că eşti bun

Vezi-te cu intelegere si compasiune. Recunoaşte-ţi dorinţa de a te conecta, de a apartine, de a fi iubit. Este normală pentru toţi oamenii. Caută în memorie circumstanţe în care ai fost exact invers decât te acuzi de obicei că ai fi ( de exemplu dacă ţi-e ruşine că ţi-ai dezamăgit familia,  când ai reuşit să-i faci mândri de tine? în alt domeniu poate, sau ai făcut mândri pe alţii – colegii de munca, seful, partenerul)  Când te-ai simţit admirat pentru ce ai făcut pentru ceilalţi?

 

Nu uita că ruşinea este mereu legată de lipsa stimei de sine, cu cât ai mai multă ruşine, cu atât te simţi mai nevrednic şi fără valoare. În newsletterul de săptămâna viitoare vom vorbi un pic mai detaliat despre tipurile de familii care favorizează aparţia ruşinii încă de la vârste fragede şi despre  un demers intermediar pentru a transforma acest sentiment, până să reuşim să îl depăşim definitiv.

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

Deprimat de Crăciun?

Deprimat de Crăciun?

Deşi , în general, oamenii gândesc că perioada sărbătorilor de iarnă ar trebui să fie cea mai fericită  din an, sunt statistici ( ale Institutelor Naţionale de Sănătate din diverse ţări,  plus raportările psihologilor, psihiatrilor, terapeuţilor…)  care afirmă că exact acum creşte cel mai mult incidenţa atacurilor de panică, a anxietăţilor şi depresiilor.

Desigur, s-au făcut corelări cu bioritmul, cu vremea şi  nopţile mai lungi din acestă perioadă care ar determina anumite modificări la nivel chimic şi biologic în organismul uman, de exemplu scade nivelul serotoninei… dar concluzia a fost, totuşi , că acest tip de depresie are mai mult de-a face cu aşteptările nerealise şi excesul de introspecţie şi de analiză a realizărilor de peste an, specifice acestei perioade.

Iată câteva aspecte care ne conduc spre depresie:

 

1. Ne facem un ideal de atins din reclamele TV de Crăciun !

 

 

Pe cât sunt de frumoase acele filmuleţe de Crăciun şi pe cât ne încălzesc inima şi ne înmoaie sufletul, pe atât sunt de periculoase.  Si mă refer la două aspecte:

  1. aceste imagini ne determină subliminal să cumpărăm produsele promovate, subînţelegându-se că astfel avem şanse mai mari de a simţi şi noi bucuria personajelor din film . Există o disciplină care chiar studiază aceste fenomene, psihomarketing se numeşte, şi are ca şi obiectiv descoperirea acelor puncte vulnerabile ale emoţionalului nostru , care ne îndeamnă să cumpărăm pentru a umple “un gol” (sufletesc, de obicei )
  2. inconştient ne stabilim nişte repere, un ideal referitor la cum ar trebui să arate Sărbătorile, ce să avem pe masă, cum să fie decorată casa, grădina, interioarele , bradul, etc, şi orice nu arată la fel cu imaginile pe care le avem noi întipărite în minte, ne face să suferim, să ne complexăm, să nu ne simţim suficient de vrednici, bogaţi, capabili….

2. Nu suntem realişti 

 

Crăciunul nu mai poate fi ca în copilărie, deşi cu toţii visăm la asta, în secret :-). Nu vă pierdeţi entuziasmul pentru că nu mai simţiţi acei fiori de nerăbdare până vine Moş Crăciun, sau până deschideţi cadourile sau acel extaz în faţa luminiţelor din brad! Nu înseamnă că v-aţi pierdut sensibilitatea, că “Sărbătorile nu mai sunt ce erau odată”… nu vă duceţi către acele sentimente de nemulţumire sau neacceptare a stărilor de fapt. Totul se schimbă! Schimbarea este singura constantă a Universului! Să ne adaptăm cu ingeniozitate şi creativitate la aceste schimbări!

Există perioade de evoluţie diferite în viaţa noastră, poate ne-a mers foarte bine înainte, poate aveam tot ce ne doream din punct de vedere material sau emotional, dar acum…. multe dintre acestea poate au dispărut.

Dacă de obicei aveaţi casa plină de râsete sau voci vesele, de exemplu, dar acum copiii nu sunt lângă voi pentru că au crescut şi au ales să petreacă în altă parte, sau au propriile lor familii şi nu au putut fi  prezenţi  “ca altă data”, bucuraţi-vă că vorbiţi la telefon, sau de pozele pe care vi le trimit sau de transmisiile live, pe Facebook

 

3.Nu stabilim limite clare bugetului destinat cadourilor şi pregătirilor festive

 

S- a constatat că mulţi oameni sunt deprimaţi şi pentru că nu reuşesc să facă faţă aşa cum şi-ar dori cerinţelor unor astfel de sărbători. Puţină organizare înainte vă poate salva : stabiliţi exact cât vă permiteţi să cheltuiţi pe cadouri, pe masa de Crăciun, pe ornamentele din casă….

Chiar dacă nu e suficient, gândiţi-vă că alţii au de sute de ori mai puţin şi că sărbătoare Crăciunului este despre altceva, la urma urmei.

 

4.Folosim Crăciunul ca prilej de practicare a victimizării

 

Crăciunul pare să fie un declanşator minunat al mentalităţii de victimă. De multe ori se intră în procese profunde de auto-analiză şi evaluare a vieţii personale dar cu un rezultat dezastruos pentru mental şi atitudine, pentru că se subliniază mai ales ceea ce ne lipseşte, ceea ce nu am reuşit încă să realizăm.

Facem comparaţii între “puţinul” nostru şi cât au reuşit alţii să realizeze, raţionalizăm toate motivele pentru care noi nu avem ce au alţii, sau ne amintim de nedreptăţile şi injusteţea vieţii.

O situaţie specială este autocompătimirea pentru lipsa unui partener. Singurătatea corect înţeleasă nu va duce niciodată la depresie. Am scris despre acest aspect in ultima parte a articolului Crăciunul- un pretext pentru aliniere

E nevoie doar să ne asumăm total responsabilitatea pentru realitatea pe care o trăim. Nu este nimeni vinovat pentru situaţia noastră, tot ceea ce experimentăm este  o creaţie proprie, doar că nu am fost conştienţi în momentul în care am creat.

 

5. Avem aşteptări mari de la familie

 

Un cunoscut psihiatru, Dr Mark Sichel, vorbind despre aştepările nerealiste vizavi de sărbătoarea Crăciunului, spunea: “ Oamenii au această fantezie despre cum ar trebui să arate sărbătorile, aşa cum văd în filme la tv . Si de fapt, niciodată nu este aşa cum anticipează ei, de cele mai multe ori  sunt dezamăgiţi profund. Adesea există conflicte care izbucnesc în cadrul unei familii mai ales în timpul Sărbătorilor”

Suntem inspiraţi de ceea ce vedem în filme şi ne dorim reuniuni de familie pline de pace şi bucurie, numai că rezultatele sunt de multe ori exact pe dos. Văzând că nu există înţelegerea pe care o aşteptam între rude, sau devenind noi înşine iritaţi, nervoşi, supăraţi pe toţi din jur, ne putem uşor lăsa pradă gândurilor negre şi depresiei , mai ales post-sărbătoare, când casa se goleşte iarăşi şi noi rămânem cu o senzaţie de eşec deşi am cheltuit o grămadă de bani şi timp ca să organizăm totul perfect.

Una peste alta, Sărbătorile de iarnă sunt stresante pentru oricine, dacă e să ne gândim doar la curăţenia dinainte, cumpăraturile pentru mesele festive, căutarea cadourilor perfecte, a reţetelor de prăjiuri pe placul invitaţilor, casa plină de musafiri, rude îndepărtate care îţi bat la uşă şi strigă :“Surprizăăăă!!!” , copilul care este în vacanţă când tu încă mergi la serviciu (iar bona are liber căci taie porcul, la ţară :-)) , eventual şi planificarea vacanţei , pregătirea bagajelor ….

 

 

Şi atunci cum putem trece cu graţie, bucurie şi calm prin această perioadă, evitând depresiile?

1. Fii observator, fă un pas în spate

 

Faptul că toată lumea în jurul tău e prinsă de febra pregătirilor face ca vibraţia generală să fie una de agitaţie, stress, panică uneori. Vezi asta în trafic, în magazine, la serviciu …. Această energie “te fură” şi pe tine. Respiră adânc, priveşte în jurul tău cu detaşare, cum totul parcă e dat pe repede înainte, ca în filmele mute. Observă că nu eşti în niciun fel obligat să iei parte la acest vacarm, că ai liberul arbitru să acţionezi cum crezi tu că e mai bine pentru tine.

Dă dovadă de compasiune pentru agitaţia celorlalţi: deschide uşa unei doamne pline de sacoşe de cumpărături, fă semn şoferului “înspumat” de lângă tine că poate trece înaintea ta, zâmbeşte sau fă cu ochiul unui copil care plânge, târâit de mânuţă de către părinţi prin toate magazinele…

 

2. Nu compara interiorul tău cu exteriorul altora

 

Dacă nu te compari cu nimeni, nu intri în depresie de sărbători. Faptul că vezi în faţa ta “tabloul” frumos pictat al unora care par a avea de toate te determină să simţi şi mai acut golul tău interior. Dar nu e o comparaţie corectă. Majoritatea oamenilor au diverse probleme în diverse perioade din viaţă. Poate când erau ei trişti sau supăraţi, tu erai mai mult decât fericit. E posibil să aibă şi acum anumite gânduri de neîmplinire sau tristeţe dar AU ALES să se bucure de Sărbători.

Fericirea este o alegere mentală în primul rând, nu ţine cont de circumstanţele exterioare.

 

3. Ia focusul de pe tine

 

Cel mai uşor ieşi din depresie când nu te mai gândeşti la tine şi te pui în slujba unei cauze mai mari. Crezi că eşti mai bătut de soartă decât cerşetorul din colt? Decât băieţelul pe care îl duce mama lui în scaun cu rotile să vadă şi el  bradul de Crăciun din mijlocul oraşului? Decât copiii din orfelinate sau bătrânii bolnavi şi singuri din aziluri? Nu ai idee ce repede te scoate din depresie o vizită în aceste locuri!

Dacă îţi stabileşti ca şi obiectiv să faci zilnic măcar câte o faptă bună, să ajuţi pe cineva sau o anumită cauză, te asigur că vei avea o satisfacţie care îţi va ridica vibraţia şi te va scoate din depresie.

 

4. Ai grijă de tine

 

Dacă atunci când eşti deprimat faci un prim pas către a te îngriji pe tine ( spălat, ras, pieptănat, îmbrăcat frumos) atunci ai făcut un pas uriaş către vindecarea ta. Dacă reuşeşti şi să te auto- convingi să strângi un pic din casă şi să asculţi o muzică frumoasă, plăcută sufletului tău, sau să împodobeşti măcar o creangă de brad, crede-mă că eşti pe cale de a-ţi ridica vibraţia şi asta te va ajuta să mergi înainte, “din inerţie”.

Depresia ne impinge să ne alinăm durerile prin băutură, mâncare în exces… dar e bine de ştiut că alcoolul, de exemplu, adânceşte depresia pentru că interferează cu neurotransmiţătorii, scade nivelul de serotonină…

Se recomandă atunci când suferi de o depresie să faci exerciţii fizice uşoare sau yoga, plimbări în parcuri, pentru că în felul acesta acţionezi direct asupra chimicalelor corpului şi acestea îşi aduc imediat contribuţia la ieşirea ta din starea depresivă.

 

5. Numără-ţi binecuvântările

 

E mai dificil să faci asta când eşti în depresie dar odată ce începi să aşterni pe hârtie lucrurile pe care le ai deja în viaţa ta, dacă poţi să fii recunoscător pentru tot ce ai primit până acum, vei vedea că lista devine din ce în ce mai lungă.

RECUNOŞTINŢA,  IERTAREA şi MULŢUMIREA pentru ce ai deja, sunt modalităţile cel mai rapide de a ieşi dintr-o astfel de stare.

Eşti un spirit divin care a ales să vină pe acestă planetă şi să se experimenteze pe sine. Şi  depresia e o experienţă şi ea, nu? Dă-ţi voie să o simţi onest, autentic, aşa cum se prezintă, dar nu o considera un capăt de lume, ci o stare trecătoare asupra căreia ai control total, dacă alegi să faci asta!

ALEGEREA E ÎNTOTDEAUNA A TA!

 

glob

 

 Vă doresc Sărbători binecuvântate, pline de Lumină şi Pace!

La multi ani!!!

Ne reauzim în 2017!

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Sursa imagini :Internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2016

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/

Inerţia mentală- marele sabotor al procesului de schimbare

Inerţia mentală- marele sabotor al procesului de schimbare

Nevoia de o schimbare este resimţită în această perioadă de majoritatea oamenilor. Insatisfacţia , dezamăgirea, lipsa de bucurie sau împlinire, sunt principalele motive pentru care ne dorim altceva, fie că este vorba de o stare de sănătate mai bună, de un job nou, de o relaţie romantică , de prieteni autentici … şi lista poate continua.

 

De ce este însă atât de dificil să obţinem ce ne dorim?

 

De cele mai multe ori nu ştim exact ce ne dorim, după ce anume tânjeşte sufletul nostru.  Un prim pas absolut necesar este să definim ce vrem . Si nu neaparat  în detaliu. Uneori chiar nu ştim exact ce job ne-am dori, de exemplu. Poate nu ştim denumirea lui exacta sau pozitia în organigramă, firma în care am putea lucra, localitatea, etc. Aici important e să ştii cum ai vrea să te simţi când vei avea acest job.

Un alt aspect important este să ştim şi cum anume ne formulăm dorinţa de schimbare. Ne putem foarte uşor îndepărta chiar de obiectul dorinţelor noastre dacă nu suntem atenţi la modul în care funcţionează Legea Atracţiei sau Legea Vibraţiei .

Dar dacă am respectat toate aceste lucruri, dacă am fost consecvenţi, disciplinaţi şi am pus pasiune în dorinţa de schimbare, de ce totuşi , de foarte multe ori, nu reuşim să vedem rezultatele sau să obţinem schimbarea dorită?

 

“Nimic nu este mai tragic – sau mai obişnuit – decât inertia mentală” – Napoleon Hill

 

 

INERTIA sau , altfel spus, dependenţa de propriile gânduri şi emoţii.

 

Mintea noastră este cea care ne poate fi un aliat de nădejde în procesul de schimbare sau un duşman de temut.

Ne este un aliat de nădejde dacă:

  • am crescut într-o familie în care am fost mereu încurajaţi să avem încredere în noi, în talentele noastre,
  • ştim cum să selectăm doar gândurile pozitive iar pe cele negative să le analizăm doar şi apoi să le eliberăm,
  • conştientizăm blocajele şi ne asumăm responsabilitatea de a le vindeca,
  • nu ne este teamă de necunoscut şi anticipăm cu entuziasm schimbările ,
  • ne iubim pe noi înşine şi vedem lumina divină din noi şi din tot ce ne înconjoară,
  • credem în noi şi în puterea pe care o avem de a ne crea realitatea dorită,
  • înţelegem că nimic nu este întâmplător şi în fiecare circumstanţă este o lecţie din care învăţăm despre noi înşine,
  • avem încredere în îndrumarea divină şi suntem optimişti incurabili,
  • suntem aliniaţi cu Sinele nostru Înalt şi cu centrul nostru personal de energie.

Dacă afirmaţiile de mai sus nu sunt întru totul adevărate pentru noi, atunci înseamnă că mintea nu ne este cel mai bun aliat şi noi mai avem câte ceva de lucrat cu noi înşine pentru a ne putea bucura de viaţa şi de creaţiile noastre.

O minte optimistă, antrenată să gândească pozitiv , orientată către găsirea de soluţii , este cea mai mare bogăţie pe care o putem deţine. Vestea bună este că niciodată nu e prea târziu pentru a începe să ne antrenăm mintea spre a deveni cel mai puternic aliat de care avem nevoie pentru a ne schimba viaţa.

 

“Viaţa ţâşneşte ca un gheizer pentru cel ce forează prin stânca inerţiei”  – Alexis Carrel

 

Nu putem vreodată să schimbăm ceva dacă continuăm să facem lucrurile  ca până acum.

 

Albert Einstein definea însăşi nebunia în acest mod. Este principiul de bază de la care cred că trebuie să pornim.

Viaţa noastră este dominată de gânduri, emoţii şi  acţiuni pe care le repetăm în mod inconştient, zi de zi. Din cele aproximativ 60 000 de gânduri pe care le avem într-o zi, 90% se pare că sunt gânduri pe care le-am avut şi ieri şi alaltăieri … Toate acestea formează nişte trasee neuronale foarte bine “bătătorite”.

Când ne hotărâm să ne schimbăm viaţa,  e nevoie să “destrămăm” aceste împletituri neuronale şi să construim alte trasee, noi, conforme cu noile noastre dorinţe de manifestare.

 

Exerciţiu:  Există un domeniu din viaţa voastră în care aţi avea nevoie să faceţi nişte schimbări ?

Oferiţi-vă câteva momente în care să scrieţi pe o foaie de hârtie ce gândiţi despre acel subiect : poate e vorba despre  sănatatea voastră, despre serviciu, despre relaţia voastră cu prietenul sau partenerul de viaţă.  Apoi după ce scrieţi măcar cinci gânduri, amintiţi-vă câteva circumstanţe diferite, din ultimele zile, în care aţi gândit aceleaşi  gânduri. Este adevărat că v-au apărut automat în minte, “declanşate” de anumiţi stimuli?

Care sunt cele mai frecvente gânduri vizavi de acest subiect?

Acum scrieţi cinci gânduri pe care v-ar plăcea să le aveţi despre acest subiect.

Aţi încercat până acum să le schimbaţi pe primele cu cele din urmă? A funcţionat?

 

De foarte puţine ori avem reuşite notabile în a schimba pur şi simplu un gând, o credinţă limitativă, cu o alta, care să ne împuternicească. Afirmaţiile pozitive standard sunt cele mai des folosite în această tentativă de restructurare mentală. Dar acestea nu funcţionează dacă nu am “curăţat” bine locul întâi, dacă nu am “dezţelenit burienile” gândurilor negative.  Nu poţi pune glazură şi frişcă pe un tort acrit şi să speri că vei avea o experienţă plăcută când îl vei consuma!

Gândurile noastre ne determină realitatea. Dacă nu ne acordăm un timp suficient , atunci când nu suntem în perioade de criză (!) , pentru a le observa, analiza, determina gradul de utilitate şi pentru a le schimba, pe cele ce lucrează în detrimentaul  nostru, cu gânduri care să ne împuternicească, atunci vom continua să ne creăm realitatea inconştient, din reflex sau obişnuiţă, şi nu în acord cu darul divin de creaţie din noi înşine.

Sau sunteţi cumva convinşi că înţâi este nevoie să se schimbe circumstanţele, ca să gândiţi diferit? Vă întrebaţi, poate: “cum să spun că mă aşteaptă o relaţie minunată  sau că sunt mulţumită de job-ul meu, dacă lucrurile stau exact pe dos?”

Acest lucru se întâmplă pentru că am preluat credinţele generaţiilor anterioare sau cunoştinţele predate în şcoală şi care spun că acesta este modul în care se întâmplă lucrurile pe Pământ; că orice cauză are un efect  şi până nu se schimbă circumstanţele/ cauzele, nu avem cum să ne modificăm starea de spirit , gândurile, emoţiile sau acţiunile.

Generaţia noastră beneficiază însă de nişte descoperiri uluitoare în domeniul neuroştiinţelor, al epigeneticii şi fizicii cuantice care contrazic ceea ce am fost noi învăţaţi.

Există un anumit factor care nu a fost luat în considerare până acum şi anume conştiinţa umană.

Putem influenţa mediul înconjurător, sănătatea celulelor sau starea noastră de spirit, nu suntem  nişte victime ale circumstanţelor  decât dacă alegem noi acest lucru.

“E firesc să sufăr dacă sunt rănită emotional”, da, e profund umană şi de înţeles această frază. Numai că ea reprezintă o reacţie la un eveniment. Este un efect. Nu mai ai ce face, deja e prea târziu. Suporţi doar consecinţele, pentru că asta ai “construit” până acum. Ce poţi face este să ai grijă ce anume construieşti de acum încolo.

Abraham Hicks foloseşte mereu o glumă ( să-i spunem metaforă :-) ) pentru a reflecta acest adevăr: dacă ai sărit din avion fără paraşută, nu mai are nimeni cum să te ajute, doar “puţintică răbdare” de acum, ajungi imediat la sol.

Pregătirile pentru o aterizare lină şi o experienţă frumoasă se fac în avans, nu în timp ce eşti în cădere liberă!

Eşti în “cădere liberă” când deja gradul de frustrare, nemulţumire, enervare, disperare sau depresie a ajuns la un nivel destul de înalt, astfel încât nu mai e cale de întoarcere. In acestă perioadă nu prea poate cineva să te bine-dispună sau să te sfătuiască, tot ceea ce citeşti despre dezvoltare personală este o prostie, nimic nu funcţionează,  totul e în zadar…

In acestă etapă intervenţia de schimbare nu are şanse prea mari de reuşită. De ce? Pentru că e nevoie de o schimbare majoră de paradigmă ca să poţi evita “ciocnirea cu pământul”! Nu sunt mulţi cei dispuşi să înţeleagă şi să accepte că se poate şi altfel,  şi care să muncească activ la acestă schimbare mentală, emoţională şi comportamentală.

Obişnuinţele de gândire ne fac să ne simţim mai confortabil cu ideea că suntem victime, că am avut ghinion, că altcineva este vinovat,  că “situaţia noastră este mai specială decât a celorlaţi”, decât să ne asumăm responsabilitatea şi să ieşim din zona de confort pentru a opera modificările necesare.

La ce se refără această pregătire mentală? La înţelegearea conceptelor inovatoare ale noilor ştiinţe , la analiza credinţelor limitative, a alegerilor şi obişnuinţelor noastre (indiferent dacă este vorba de modul în care gândim, simţim sau acţionăm), şi bineînţeles la schimbarea din timp, pas cu pas, a modului în care ne raportăm la viaţă şi la noi înşine.

Ca să putem să ne schimbăm viaţa e nevoie să ne schimbăm în primul rând modul în care gândim! ( Despre acest subiect voi vorbi mai pe larg pe data de 18 octombrie, în Bucureşti, la “Milionare în idei” , si apoi, într-un curs online în 5 module, în luna noiembrie. Mai multe amănunte vor veni pe Facebook sau pe mail).

A ne schimba modul în care gândim înseamnă să ieşim din cutie! Fiecare avem un număr, impresionant, e drept, de conexiuni, combinaţii, tipare neuronale care ne determină modul în care vedem lumea din jur, ne percepem pe noi înşine şi ne comportăm. Ei bine, dacă zilnic gândim aceleaşi lucruri si acţionăm în acelaşi fel, nu vom face decât să perpetuăm aceleaşi alegeri şi aceleaşi experienţe.

 

“Idealurile supravieţuiesc datorită schimbării şi mor datorită inerţiei în faţa schimbării” Tony Blair

 

Creierul nostru ne poate fi un aliat fantastic sau un sabotor de primă clasă- nu din rea voinţă, ci fiindcă aşa a fost programat. E doar un instrument (chiar dacă e cel mai sofisticat instrument la care omenirea are acces)! NOI determinăm modul în care îi vom permite să ne asiste în devenirea noastră. Şi dacă nu ne identificăm cu creierul nostru, cine este acest “NOI”?

În fiecare personalitate, în fiecare trup, există un suflet venit în aceste tărâmuri să se experimenteze pe sine, e o fărâmă de divinitate “în căutarea sensului pierdut”.  E cel care observă mintea, care îşi propune o strategie pentru a beneficia la maximum de acestă experienţă în materialitate. Şi este nevoie să îi restabilim autoritatea asupra minţii şi a trupului.

Creierul e doar o arhivă de date ce aparţin trecutului, are o conexiune neuronală stabilă pentru fiecare gând şi emoţie repetată de noi de-a lungul vieţii. Pentru că nu este dispus să consume prea multă energie ( oricum funcţionarea sa consumă mai mult de 25% din cantitatea de energie a trupului!) va considera că este mult mai comod şi mai sigur să folosească tiparele vechi de gândire şi comportament , decât să încerce lucruri noi, care ar necesita mai multă energie, o ieşire din zona de confort şi un rezultat incert.

Dacă nu suntem dispuşi să provocăm aceste tipare de gândire şi comportament, să le punem sub lupă, să alegem să păstrăm doar ceea ce este benefic pentru noi , vom continua să trăim pe modulul “reciclare”, le vom reutiliza iar şi iar pe cele vechi şi nu vom obţine decât rezultate din ce în ce mai nesatisfăcătoare , pentru că şi calitatea acestor tipare are tendinţa de a se diminua în timp.

 

Şi cum am putea să ne reîmprospătăm setul de tipare mentale?

  1. Învăţând lucruri noi , deschizându-ne către informaţii care să ne provoace vechile credinţe şi (atentie!) repetând acele informaţii, aplicându-le în viaţa de zi cu zi !!
  2. Analizând veridicitatea şi utilitatea credinţelor de care ne ţinem strâns pentru că le-am preluat de la persoane cu autoritate din viaţa noastră sau pentru că le-am cimentat în urma unor experienţe personale mai mult sau mai puţin fericite
  3. Ascultând cu atenţie pe ceilalţi, în loc de a tot vorbi despre ce cunoaştem noi
  4. Deschizându-ne către noi experienţe, în fiecare zi , ieşind din zona de “familiar”, “ obişnuit”, “sigur”
  5. Călătorind în locuri în care nu am mai fost
  6. Modelând ( imitând) modul de a gândi şi a se comporta al unor persoane pe care le considerăm exemple de urmat, modele , idoli
  7. Îndrăznind să visăm la un alt mod de a trăi, vizualizând alte posibilităţi, folosindu-ne imaginaţia
  8. Conectându-ne la Sinele Înalt şi “download-ând “ informaţie direct de la Sursă, prin meditaţie mai ales.

 

De obicei suntem provocaţi să ne schimbăm . Când sufletul nostru simte că nu mai există posibilitatea de expandare şi evoluţie în starea curentă de fapt, atunci provoacă anumite “furtuni”  (gen boală,  divorţ, pierderea cuiva drag, a locului de muncă, a casei , etc),  cât să ne scuture de vechi şi să ne golească , pentru a putea primi “noul”. Un pahar deja plin cu apă statută nu mai acceptă nicio picătură de apă proaspătă. Şi atunci, ne ajută Sufletul nostru să vărsăm paharul, chiar dacă asta presupune un pic (sau o groază) de suferinţă.

Perioada în care trăim ne permite să învăţăm să ne schimbăm “proactiv”, din proprie initiativă, prin conştientizare şi acceptarea responsbilităţii, evitând astfel suferinţa. Rămâne doar să alegem noi dacă vom profita sau nu.

 

“Inerţia mentală înseamnă moarte” – Timothy Thomas Fortune

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Sursa imagine titlu:Internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/

Noaptea neagră a sufletului şi cum aduci Lumina

Noaptea neagră a sufletului şi cum aduci Lumina

Durere, frică, tristeţe adâncă, disperare, atacuri de panică, confuzie, un gol imens, te simţi pierdut, deviat de la calea ta, blocat… cam aşa descriu “noaptea neagră a sufletului” cei ce au trecut prin ea.

“Noaprea neagră a sufletului” este un concept creştin, din secolul al XVI-lea care descrie o criză atât de profundă încât scoate la suprafaţă şi ne provoacă cele mai profunde credinţe, distrugând uneori chiar şi înţelesul vieţii înseşi. Psihiatrii o descriu ca fiind o sindrom depresiv major. Psihologii o mai numesc moartea ego-ului. Pentru filosofi este o criză existenţială (Nitzsche o numea “moartea lui Dumnezeu”). Unii profesorii de meditaţie o consideră fratele geamăn malefic al iluminării.

Factorul declanşator este de obicei o pierdere semnificativă, o trauma profundă, o schimbare bruscă a cursului vieţii ce nu poate fi evitată. In acele momente avem nevoie cu toţii de o atingere delicată, de o îmbrăţişare, de compasiune şi multă iubire”.

Mi-a plăcut această abordare simplă a “Healing Times Magazine” când a abordat acest subiect şi mi-am amintit de o carte  absolut minunată care are darul de a aduce clarificări asupra acestui fenomen: Pamela Kribbe – “Dark Night of the Soul”. Cartea nu este încă tradusă la noi, dar o parte din capitolul 15 mi s-a părut folositoare unor clienţi care traversează acum o astfel de perioadă 😉 Dacă doriţi mai multe informaţii, puteţi citi şi articolul Depresia psihologică si spirituală, unde am mai dezvoltat acest subiect.

Ce urmează să citiţi este perspectiva lui Jeshua (Iisus) asupra acestei perioade întunecate din viaţă, transmisă Pamelei Kribbe, autoarea cărţii menţionate mai sus, si care a traversat ea insasi o astfel de etapa a vietii.  Alte mesaje transmise prin Pamela puteţi citi  în limba română, traduse de Aurelia, pe site-ul  http://www.jeshua.net/ro/

“Viaţa pare o luptă adesea dar nu aşa ar fi de presupus să fie. Tu eşti aici mai ales ca să te experimentezi pe tine, să-ţi aminteşti punctele tale forte,  şi frumuseţea ta de înger de lumină, şi să împarţi acea lumină cu ceilalţi. Făcând asta te vei simţi acasă pe Pământ. Viaţa va fi din nou simplă, uşoară şi plină de bucurie.

Du-te înlăuntrul tău şi  aminteşte-ţi Sursa din care ai venit: lumina eternă şi de nedistrus, în permanentă mişcare şi continua schimbare, ce ia mereu noi forme dar totuşi rămâne indivizibilă şi întreagă pentru totdeauna. Eşti parte din acest flux, şi de fapt, nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Eşti în siguranţă şi complet chiar acum, locuind în trupul tău pământesc. Eşti în siguranţă chiar şi în acestă lume ce pare dominată de luptă şi conflict.

 

  • Aminteşte-ţi de adevărul care sălăsuieşte în tine dar de care uiţi atunci când eşti preocupat de ceea ce se întâmplă în jurul tău şi eşti prins în diverse îndatoriri, responsabilităţi,
  • Ia-ţi un moment să te linişteşti şi să laşi deoparte presiunea aceasta a factorilor externi
  • Simte liniştea profundă din adâncul tău. Nu este vid, este prezenţă totală

 

Ce este întunericul? Este ceva ce evocă rezistenţa pe care o opui stării de fapt tu, ca fiinţă umană. Nimeni nu vrea să experimenteze întunecimea, nimeni nu vrea să sufere , totuşi asta e parte din viaţa noastră? De ce trebuie să fie aşa?

Acum, depinde de cum pui întrebarea: întrebi având o atitudine deschisă: “ De ce a venit acestă întunecime? De ce mi se întâmplă mie, ce-ar trebui să fac cu ea?”  Sau întrebi din frică, mânie şi rezistenţă: “ Pentru Dmnezeu, de ce mi se întâmplă mie asta, cum să fac să înving sau să evit perioada asta”? In a doua abordare simţi disperare, rezistenţă pentru că ne-am obişnuit ca şi fiinţe umane să rezistăm la tot ce se simte intunecat, neclar sau dificil.

Cea mai mare provocare pentru noi, oamenii, este să spunem da situaţiilor pe care initial refuzăm să le acceptăm, să spunem da situaţiilor pe care vrem să le evităm cu orice preţ. E nevoie de multă putere interioară să spunem da lucrurilor care vin în viaţa noastră sub formă de întuneric. Dacă nu poţi găsi în tine acea putere – ceea ce este de înţeles- şi spui “nu”, de fapt te poziţionezi şi mai tare în opoziţie cu ceea ce ţi se întâmplă şi întunericul devine mai adânc iar disperarea creşte.

De fapt sunt două feluri de întuneric în viaţă. Primul întuneric e ceva exterior ce ţi se întâmplă pe calea vieţii. Poate fi un divorţ sau o despărţire de cineva pe care îl/o iubeşti, pierderea cuiva drag, o boală, un accident. Pe scurt, poate fi orice care te afectează profund şi ia forma unei crize sau a unui regres major. Voi numi asta “primul întuneric”.

Şi apoi este reacţia ta la “primul întuneric”, răspunsul tău emotional. Orice fiinţă umană are întâi tendinţa de a rezista soartei, de a se revolta împotriva întunericului. Dar dacă continui să rezişti şi să te închizi, şi să tot spui “nu”, prin judecarea lucrurilor care ţi se întâmplă, atunci apare “al doilea tip de întuneric”, care înconjoară “primul întuneric”.

“Primul întuneric” te face să experimentezi un nivel de emoţii intense şi profunde. Se întâmplă ceva în viaţa ta şi asta îţi provoacă multă suferinţă, durere sufletească, frică, panică… şi în timp ce experimentezi aceste emoţii, trăieşti foarte intens, eşti foarte alert, foarte viu. Viaţa trece prin tine, te străbate ca un val furtunos. Poţi permite să se întâmple asta? Eşti lovit de rafale de emoţii profunde- te şochează- şi apoi se pune întrebarea dacă ai tăria să crezi că există ceva în acea experienţă care te va duce undeva unde ţi-ar plăcea să ajungi. Dacă îţi poţi găsi acea putere interioară, începi să crezi că viaţa are un sens, chiar dacă tu, ca simplă fiinţă umană, adesea nu înţelegi acel sens.

Ca să fie mai clar, “primul întuneric” te invită să accepţi că sufletul tău e posibil să fi ales să aibă acea experienţă, probabil pentru a aduce la suprafaţă ceva ce îţi era ascuns, pentru a vindeca ceva ce nu ştiai că are nevoie de vindecare. Aici te confrunţi cu o alegere decisivă: accepţi şi te deschizi sau rezişti şi te închizi.

Cea mai comună reacţie a oamenilor este încă de a spune nu. Nu e greşit, dar făcând aşa punem un strat suplimentar de întuneric deasupra întunericului deja existent. Acel “al doilea întuneric” vine dinlăuntrul tău, e reacţia ta la “ primul întuneric”. Dacă continui să spui “nu”, şuvoiul emoţiilor se va bloca şi tu însuţi vei deveni imobil, tot repetând: “nu vreau să trec prin aşa ceva; refuz, nu pot să accept asta”. Dacă continui , te vei umple de resentimente , furie şi amărăciune. Acestea nu sunt cu adevărat emoţii ci mai degrabă judecăţi care îngheaţă curgerea emoţiilor prin tine; ai construit baraje, ai ridicat stăvilare. În final, acest lucru poate atrage către tine forme grave de întuneric : depresie, disperare, alienare. Şi când eşti în depresie, fluxul vieţii s-a oprit aproape total. Te simţi mort pe dinăuntru.

Viaţa este mereu supusă schimbării. Viaţa conţine în sine posibilitatea de creştere şi vindecare, de renaştere, dacă ai încredere în acest lucru, la un nivel de bază. Dar dacă continui să spui “nu”, blochezi acestă posibilitate. Te încăpăţânezi să spui că viaţa nu e aşa cum ar trebui, şi când judeci felul acesta, te deconectezi de la viaţă şi te poţi scufunda în cel mai adânc întuneric pe care îl poate experimenta omul: “al doilea întuneric”: o forţare internă, o blocare totală a naturii tale umane.

 

Cum aduci lumina

 

Când cineva este în “primul întuneric” şi devine foarte trist, anxios, stressat, în mari dificultăţi, poţi încă să mai ajungi la el. Incă e viu, în contact cu emoţiile care îi traversează trupul şi mintea, şi caută activ înţelesurile ascunse în spatele circumstanţelor. Persoana acesta încă este întreagă, sănătoasă din punct de vedere psihologic, chiar dacă se confruntă cu situaţii grave.O persoană aflată în “primul întuneric” are nevoie de alinare şi compasiune, şi este în stare să primească şi să aprecieze un gest plin de iubire din partea celorlaţi- e încă viu.

Dar cel care persistă în a spune “nu”, care refuză să accepte, acela se închide şi nu poate primi iubire. Se închide atât către lumina interioară, cât şi în faţa luminii care vine de la ceilalţi. Aici apare singurătatea, solitudinea, izolarea, sentimentul că eşti pierdut – acesta este iadul pe Pământ. Majoritatea cunoaşteţi acest iad de dinăuntru, chiar dacă nu sunteţi pe deplin conştienţi de el. Procesul de închidere începe uneori devreme, în copilărie.

E nevoie să înveţi să spui “da” atât “primului întuneric”: evenimente dificile, dureroase, boli, suferinţă, teamă, dar şi celui de “al doilea întuneric”, care s-a izolat , s-a închis în faţa vieţii ca rezultat al unor evenimente dureroase. Iar acest lucru trebuie făcut cu multă înţelegere, grijă şi iubire, căci insitenţa şi corecţiile nu funcţionează în aces caz.

Iar aceasta este esenţa luminii, lumina care se poate infiltra în întuneric. Această lumină poate ajunge în orice ungher, pentru că nu conţine nicio judecată. Nu spune, “ Oh, ăsta e un lucru rău, trebuie să spargem scutul de apărare sau blocajul, pentru că viaţa trebuie să curgă din nou!” Lumina spune doar: “înţeleg; a fost atât de dificil pentru tine, văd cum te-ai înăsprit, cum te-ai închis, şi cum acestă contractare te-a sleit de puteri şi te-a golit de viaţă”. Lumina e uşoară şi fluidă, poate penetra prin cea mai adâncă suferinţă şi durere, şi prin cel mai împietrit suflet uman.

Deschide-te în faţa Luminii. Dacă nu găseşti în tine voinţa conştientă de a face acest lucru, atunci permite chiar şi acestui fapt să fie, căci Lumina e mereu acolo, cu tine, chiar şi în momente de disperare atât de adânci încât tu crezi că nu mai e niciun strop de lumină în tine şi nu mai speri să o vezi vreodată.

De fapt, Lumina nu e a ta, aparţine a tot ceea ce există. Întregul Univers , şi toată creaţia, e Lumină; totul e îmbibat cu Lumină. Cunoaşte că este acolo undeva, în tine, şi pune-ţi încrederea în Lumină şi în viaţă. Imediat ce permiţi chiar şi o mica deschizătură pentru ca încrederea şi acceptarea să pătrundă în viaţa ta, ai deschis puţin uşa. Chiar şi în cele mai întunecate nopţi, sufletul tău e întotdeauna conectat cu tine şi îţi oferă Lumină şi consolare. Chiar dacă e o deschizătură minusculă, Lumina o va găsi. Nu trebuie să faci nimic, doar să permiţi să se întâmple. La urma urmei, dacă Lumina şi Viaţa sunt deja în tine, “nu-ul” tău către viaţă nu se poate auto-susţine.

Predă-te luminii, unde lumina înseamnă să spui “da” vieţii, şi nu doar dificultăţilor, ci şi problemei pe care o ai tu în a spune “da” rezistenţei pe care o opui emoţiilor profunde care te fac să te simţi gol şi vulnerabil. Redevino copil! Trăieşte! Spune da la tot! Invăluie-te în compasiune şi înţelegere. Făcând asta, aduci fluxul, curgerea, mişcarea în viaţa ta. Poţi să o faci! Eu văd cât de puternic eşti. In fiecare dintre voi e flacăra conştiinţei! Eu sunt aici ca să vă reamintesc de ea. Jeshua.

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Sursa imagine titlu:Internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/

Din Zen în ….benzen… în doi paşi :-)

Din Zen în ….benzen… în doi paşi :-)

In ultima perioadă s-a întâmplat să îmi spună mai mulţi clienţi, de altfel deosebit de conştienţi, cu o vibraţie foarte înaltă, dedicaţi muncii de dezvoltare personală şi evoluţie spirituală , că  într-un fel sau altul, şi-au ieşit total din Zen în anumite situaţii de viaţă, nerecunoscându-se pe ei înşişi . Intrebarea a fost : ce se întâmplă? De ce mă întorc la comportamente pe care le credeam demult integrate, înţelese şi departe de cine am devenit eu acum?

Vi s-a întâmplat şi vouă? Atunci poate vă ajută următoarele consideraţii.

Unul dintre motive ar fi perioada extraordinară pe care o traversăm şi care se caracterizează prin revărsarea asupra Pământului a unor energii cosmice unice în fecvenţă şi intensitate. ( mai multe articole aici ). Această energie trebuie cumva să fie absorbită şi  integrată de trupul nostru şi atunci avem diferite simptome, de la cele fizice : dureri de cap, de articulaţii, ameţeli, greaţă , semne ca de răceală, insomnii, somn agitat… până la izbucniri de furie, irascibilitate, cinism…

Apoi mai este şi căldura, aglomeraţia, agitaţia cotidiană, traficul îngrozitor, stressul…. da, e posibil să fie factori decisivi în izbucnirile noastre de furie….

Ar mai fi însă o explicaţie pe care aş vrea să ne concentrăm în articolul de astăzi: umbra. Cum,“care umbră”? :-)   Umbra despre care am vorbit pe larg şi în articolul “Toate mi se întâmplă numai mie”şi în care spuneam că tot ceea ce nu dorim să lăsăm la vedere, tot ceea ce nu vrem să fim, să acceptăm în noi, constituie umbra noastră.

Indiferent de cât de mult am lucrat cu noi înşine, de câte cursuri de dezvoltare personală am făcut, tuturor ni se întâmplă să avem momente în care un anumit aspect nevindecat al nostru iese la lumină, tocmai pentru a ne “reproşa” că am vrut să îl măturăm sub preş sau că am fost prea convinşi de faptul că , gata, am “rezolvat” acel conflict interior. Cu cât am îngropat umbra mai adânc, cu cât am încercat mai mult să nu îi permitem să iasă la suprafaţă pentru că asta ar fi însemnat să ne strice imaginea în faţa celorlalţi ( sau poate chiar a noastră) , cu atât mai violent va izbucni.

De obicei aceste stări ne iau prin surprindere,  nu înţelegem cum de am putut noi face asta …. Mai este apoi si un sentiment de dezamăgire si de pierdere a încrederii în propria noastră capacitate de transformare .

Dar oare scopul final este de a schimba sau inlocui ceva din noi?

E ca şi când am vrea să ne amputăm o mână sau un picior pentru că nu ne plac cum arată. Sau ca şi când am vrea să ne schimbăm copilul cu un altul “mai bun”, pentru că al nostru nu ne place…. În primul caz am rămâne mutilaţi fizic, în al doilea caz mutilaţi psihic si emotional.

Ca să nu mai vorbim că a încerca pur şi simplu să schimbăm o parte din noi fiindcă nu ne MAI (!) este folositoare, arată un pic de lipsă de respect faţă de acel aspect, (pro)creat tot de noi înşine în momentul în care am avut nevoie să ne apărăm de ceva, să rezistăm la ceva, să luptăm cu ceva sau să facem faţă unei perioade grele din viaţa noastră. In articolul mentionat mai sus se regăsesc mai multe explicaţii.

Noi nu am permis acestor stări să apară, nu le-am dat voie să fie văzute, le-am tratat la fel ca şi pe acea parte a trupului nostru care nu ne place şi care posibil chiar să sperie lumea din jur…

Mama mea a fost mulţi ani bibliotecară la Casa de Cultură din orăşelul în care m-am născut. A fost un mare privilegiu pentru mine pentru că am crescut literalmente printre cărţi. Cea mai mare bucurie pentru mine era să merg la depozit cu ea şi să aducem noua comandă de cărţi. Mirosul de carte nouă care mă copleşea când desfăceam coletele legate cu sfoară, a rămas şi acum o ancoră pentru mine ce mă transportă direct în copilărie. Dar mai era ceva legat de bibliotecă, ce mă fascina: ţinea loc de cabina artiştilor care veneau în turneu cu diverse spectacole. Am cunoscut îndeaproape toţi actorii şi cântăreţii  din acele vremuri, aveam albume întregi de  autografe  ….şi asta datorită faptului că nu era suficientă căldură în cabinele dedicate artiştilor  (se aflau şi la subsol unde era cancer de frig). Aşa că toţi veneau şi se schimbau şi se fardau în bibliotecă, unde era mai cald.

Imi plăcea grozav să mă zgâiesc la doamnele muzicii româneşti care îşi aplicau machiajul şi îmi amintesc, copil fiind, ce şoc am avut când am văzut faţa nemachiată a regretatei Mihaela Runceanu pe care o adoram şi îî fredonam cântecele la spectacolele de copii improvizate în spatele blocului, îmbrăcată cu şalul mamei şi ţinând în mână un tel mic de bucătărie, drept microfon. Toată faţa îî era acoperită de semnele unei violente varicele, bănuiesc. Avea nevoie de cantităţi impresionante de pudră ca să mascheze aceste semene şi să apară pe scenă.

Văzusem ce era real în culise, în spatele scenei, dincolo de lumina reflectoarelor şi eram destul de şocată. Dar credeţi că am iubit-o mai puţin după acele câteva momente de confuzie? Nu. Deloc. Din contra, avem senzaţia că o cunosc mai bine, că e mai umană, şi că sunt părtaşă cumva la “secretul” ei. O admiram că era atât de sigură pe ea şi vorbea atât de frumos cu cei din jur, deşi avea atât de multe “cicatrici”.

E acelaşi lucru când vine vorba de umbra noastră. E nevoie să înţelegem că nu suntem mai puţin frumoşi, demni de iubire sau luminoşi dacă ni se întâmplă să ne arătăm umbra rămasă neintegrată sau neacceptată. Aceasta va fi mereu în noi aşteptând permisiunea de a ieşi la iveală, de a fi recunoscută ca fiind şi ea parte din întregul care suntem fiecare. Umbra noastră are nevoie să fie onorată, la fel ca şi părţile noastre pozitive, cu care ne mândrim.

Nu înseamnă că ne identificăm cu umbra, căci asta ar duce iarăşi la autocritică, judecată, scăderea stimei de sine… Umbra nu eşti tu !!!  E doar un aspect din tine ce are încă nevoie de vindecare şi de iubire. Dar nici nu ne slăbim vigilenţa şi lăsăm umbra liberă să sară una-două la ceilalţi prin injurii, acuze, crize de furie sau violenţă, pentru că asta ar însemna că nu mai suntem noi în control sau că nu ne ineresează pe cine rănim sau în ce mod.

Când umbra “scoate capul la suprafaţă” e un semn pentru noi că ceva acolo, în adâncul sufletului nu este încă dizolvat, înţeles, acceptat….

Important e de ştiut că nu avem nicio şansă să strunim umbra odată ce ea a scos capul! Dacă cobori o pantă abruptă cu maşina şi rămâi fără frâne… asta e, caută doar să nu te izbeşti de ceva sau uită-te după o altă pantă pe care începând să urci, viteza se va reduce natural, până te opreşti.

Dacă tot ai început să ţipi, să plângi, să acuzi, să ironizezi… măcar fă-o până la capăt, ca să te elberezi! Bucură-te că ţi-ai permis să ridici supapa de la oala minune :-)  , să laşi să iasă presiunea !

Când începi să te observi că ai luat-o razna, fii martorul propriei tale izbucniri, şi priveşte-te cât de furios eşti . Cu cât devii mai conştient în acele clipe, cu atât îţi vei da seama mai repede de ridicolul situaţei sau de lipsa de sens a izbucnirii tale. Cei care au lucrat mult cu ei înşişi îşi dau seama chiar atunci, în timp ce ţipă, că de fapt proiectează asupa celuilalt propria umbra, însă, după cum spuneam, nu prea poţi să te opreşti  brusc.   E ca şi când ai vrea să opreşti  din mers Săgeata albastră, ca Superman!  E… periculos.

La un moment dat e posibil chiar să începi să râzi de cât de prins eşti de propria poveste şi cât de reprimate au fost acele emoţii dacă au ieşit acum la suprafaţă ca un gheizer. Si acest lucru poate fi salvator, căci umorul acţionează ca o frână pentru trenul furiei tale si astfel uşor- uşor încetineşti, te linişteşti şi poţi integra experienţa.

A integra experienţa înseamnă să înţelegi că deşi te-ai confruntat cu acea umbră de mai multe ori pe parcursul căii tale de dezvoltare personală, e posibil să îi fi grăbit vindecarea şi atunci aceasta nu s-a făcut complet. La urma urmei, umbra aceea avea adunate dureri de zeci de ani iar noi aşteptăm ca vindecarea să se producă imediat ce am conştientizat motivul existenţei ei şi am aplicat vreo tehnică pentru a o disipa.  Dacă nu onorăm timpul necesar de vindecare al acestor aspecte rănite ale noastre, atunci ele vor tot reapărea.

 

Este imposibil să “alungi” o umbră !

 

E un aspect al tău, nu vrei să rămâi fragmentat. Si nu poţi nici să stropeşti cu praf magic de iubire şi lumină peste ea şi să aştepţi să se se dizolve. Umbra trebuie însoţită pas cu pas către Lumină şi asta ne ia timp.  O conştientizăm întâi , o înţelegem, o acceptăm exact aşa cum este, îi mulţumim, o învăluim în iubire, o îmbrăţisăm ca pe un copil rănit, o mângâiem, nu ne supărăm dacă nu reuşeşte să se abţină şi iarăşi recidivează, rămânem calmi şi persistăm în a o escorta pas cu pas către Lumină, îi arătăm că existenţa ei nu mai este necesară în acestă formă şi ne-ar fi de mare ajutor dacă ar putea contribui la evoluţia noastră sub o altă formă vibraţională, superioară, in felul acesta nu îşi pierde puterea ci doar o foloseşte în mod diferit.

 

Umbra provine de la o decizie pe care ai luat-o împotriva Sinelui tău şi pe care ai clădit un întreg sistem de credinţe.

 

De exemplu dacă ţi s-a reproşat des în copilărie, de către părinţii tăi,  că nu te ridici la nivelul de isteţime, curaj, bunătate…. al unui frate mai mare, atunci e posibil să fi luat decizia că nu eşti “suficient de bun”, sau că tu nu eşti iubit …şi să începi să crezi acest lucru cu adevărat, raportându-te la diferite aspecte ale vieţii tale.

Aşadar initial este vorba de o rană emoţională, creată nu atât de comportamentul sau vorbele  părinţilor, în cazul nostru, ci mai ales datorită percepţiei noastre personale asupra atitudinii sau a vorbelor aruncate spre noi!

Noi mascăm această rană, prin comportament, atitudine, aspect exterior, limbaj atât faţă de ceilalţi cât şi faţă de noi înşine, pentru că nu vrem să simţim acea durere adâncă din sufletul nostru. Negarea ei, în schimb, nu face decât să o intesifice. Cu cât o negăm mai mult şi o îngropăm mai adânc, acestă rană se infectează mai tare şi la un moment dat va scoate la suprafaţă tot puroiul adunat în ani.

Acest lucru se întâmplă când rana este activată de atitudinea sau vorbele cuiva sau de propiile tale sentimente de vinovăţie şi atunci brusc simţi iar acea durere că nu eşti suficient de bun sau că nu eşti iubit.

Când ţipăm la cineva, când ne înfuriem peste măsură, când reprosăm, judecăm, urâm, etc, există două straturi de intenţie:

  • proiectăm asupra celuilalt vina de a ne fi rănit, dar asta a fost doar percepţia noastră…
  • şi într-un plan mai subtil: de fapt ne manifestăm rebeliunea faţă de propriile noastre credinţe limitative aflate în nealiniere cu Sinele Inalt ( un fel de “cum pot eu să cred asta despre mine???”)

E nevoie să recunoaştem că rănile şi umbrele noastre au un rol important, totuşi : ne direcţionează către alinierea cu Sinele si ne împing înainte, spre o evoluţie continua. In cazul nostru, crezând că “nu sunt suficient de bun” ,  voi face tot posibilul să devin bun în cât mai multe domenii pentru a scăpa de acestă credinţă.

 

Cele mai mari daruri ale noastre ni se revelează în urma unei răni sau a unei tragedii.

 

Sunt nenumărate exemplele de oameni care au ajuns faimoşi în întreaga lume pentru că au refuzat să rămână victime neputiincioase şi care au demonstat că “ indiferent de circumstanţe, totdeauna îţi poţi controla atitudinea, credinţele şi alegerile pe care le faci” ( Alison)

Aşadar, după ce ne eliberăm şi ţipăm un pic, să respirăm adânc şi să ne întrebăm:

Ce face eu astăzi ca să îmi conduc Umbra cu un pas mai aproape de Lumină?

 

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Sursa imagine – Internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach si Trainer. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

 

© Copyright Cristina Tomescu 2016

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/

 

 

Ce poţi realiza prin Quantum Coaching ?
  • înveti să foloseşti Conştiinta pentru a schimba legile fizicii si ale biologiei,
  • devii un creator deliberat al vieţii tale,
  • te eliberezi din inchisoarea propriei minti
  • preiei controlul asupra lumii tale interioare
  • iţi aminteşti cine eşti TU cu adevărat şi care ţi-e menirea.
Începe cu primul pas: introdu numele tău si adresa de mail şi iţi voi trimite imediat, gratuit, cartea « True North » pentru a te ajuta să-ţi descoperi misiunea in viaţă.