Cum facem faţă negativităţii din familie?

Cum facem faţă negativităţii din familie?

“Ce facem când ne cotropeşte familia?” Aşa se termina un mail primit recent :-) Si pentru că nu este prima dată când primesc o astfel de întrebare, m-am gândit să răspund pe larg în articolul de astăzi.

Scenariul clasic se desfăşoară în felul următor: Te trezeşti. Înţelegi că singura cale către Lumina din tine este să sapi până reuşeşti să o eliberezi din straturile de condiţionări, credinţe, frici, reguli. Începi munca cu tine: săptămâni, luni, ani. Te bucuri de fiecare victorie, de fiecare cunoaştere nouă primită dintr-o carte, de fiecare nouă abilitate dobândită la un curs sau seminar, de fiecare mesaj de dincolo de voal primit în meditaţie. Simţi că înţelegi, în sfârşit, jocul vieţii, că eşti pregătit să contribui la schimbarea lumii, te simţi alt om, şi apoi … apoi te întâlneşti cu ai tăi!!! Şi Noul tău Eu se prăvăleşte de undeva de sus într-un morman de deznădejde şi neputiinţă.

De ce? Pentru că eşti asaltat de aceleaşi judecăţi, credinţe negative, bârfe, evaluări, insistenţe, frici ascunse sub bravadă, acuzaţii sau sfaturi prieteneşti, de care tot încerci să te desprinzi, poate de ani întregi. Şi te gândeşti că toată munca ta s-a dus pe apa Sâmbetei, că te-ai întors la punctul zero şi că nu ştii dacă mai ai puterea să o iei de la capăt.

Ca să lărgim un pic discuţia: în locul familiei ar putea fi colegii de birou, prietenii de vacanţe, etc, doar că ne impactează mai mult şi mai dureros reacţia familiei, de obicei.

De multe ori, după un seminar, un curs sau o sesiune individuală mi se spune: “vai, e atât de frumos ce am făcut aici cu tine, dar când mă gândesc că mâine mă duc la muncă…” sau “mâine vin toate rudele la noi, pentru ziua celui mic…”

Sentimentul acut este de ameninţare la adresa fericirii obţinute cu greu, pentru că noi ştim unde am putea să fim, vibrational vorbind, şi unde ne-ar putea târî discuţiile, aprecierile, acuzaţiile mascate ale celorlalţi.

De obicei întâlnirile se sfârşesc cu certuri mari, cuvinte aruncate la nervi, crize, supărări, frustrări şi reproşuri pentru ambele părţi implicate.

 

Ce înţelege Universul

 

Ce transmiteţi de fapt celorlaţi, şi Universului deopotrivă, este că vreţi să existaţi într-o vibraţie înaltă, dar că puteţi susţine acea lumină şi iubire înaltă doar dacă şi cei din jurul vostru sunt pe acelaşi palier vibrational, în caz contrar, cădeţi. Aşa că aşteptaţi de la ceilalţi să se “conformeze” şi să fie într-o energie înaltă ca să nu cumva să vă prăvăliţi voi.

Păi nu merge aşa pentru că aceste aşteptări vă determină să deveniţi foarte condiţionaţi în iubirea voastră faţă de semeni: “mă simt bine cu voi, mă deschid către voi, vă accept şi vă iubesc doar dacă sunteţi cum mă aştept eu să fiţi, în caz contrar mai bine dispăreţi din câmpul meu pentru că îmi stricaţi feng-shui-ul! Dacă nu vă schimbaţi, astfel încât să vă potriviţi cu nivelul la care vreau eu să vibrez, v-am şters de la inima mea şi vă blochez şi pe Facebook!! “ :-) :-)  Super demonstraţie de vibraţie înaltă şi  iubire necondiţionată pentru un Lucrător în Lumină! Uff…

 

Istoria se repetă

 

Dragii mei, amintiţi-vă ce ne spunea regretatul părinte Arsenie Papacioc: “cei mai mari duşmani ne sunt casnicii noştri!” Nu degeaba aţi ales să veniţi în familia lor, nu degeaba treceţi prin aceste încercări, ele sunt testele voastre, antrenamentele prin care deveniţi ceea ce v-aţi propus să deveniţi.

Nu uitaţi că voi i-aţi ales ca părinţi! Credeţi că atunci când aţi făcut alegerea, aţi semnat contractele, v-aţi consultat echipa de ghizi, învăţători şi îngeri, eraţi mai puţin înţelepţi şi luminaţi decât acum, ca ati facut o geseala?? Nici vorbă! Contractele au fost analizate cu grijă înainte, ştiaţi exact în ce vă băgaţi şi ce provocări urmau să vă ridice la fileu părinţii. E posibil ca ei să fie cei mai buni prieteni ai sufletului vostru, acolo, “acasă”, de asta au şi acceptat să vă potenţeze darurile, să vă ajute în antrenamentul către dobândirea măiestriei voastre vibraţionale.

Si mai e ceva: istoria, după cum ştiţi, se repetă. Evoluţia umanităţii nu are loc în linie dreaptă ci în spirală. Trecem cam prin aceleaşi locuri doar că la o octavă mai sus. Vă amintiţi ce spunea Iisus?

În  Matei 10:34-36, învăţa astfel pe ucenicii săi:  “Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia./Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa./ Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui”.

Atunci era vorba despre diferenţa dintre cei care credeau în iubirea de semeni şi păgânii ce mergeau pe ideea “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, acum este diferenţa dintre cei care cred că sunt creatori puternici, la fel ca Tatăl Ceresc şi cei care cred încă în separare, păcate şi nimicnicia omului.

Spiritualitatea nu “propovăduieşte” altceva decât ceea ce spunea Iisus! Accentul se pune tot pe iubire, pe acceptare , pe “întoarcerea celuilalt obraz”, nu este absolut nimic schimbat!! Învăţătura este autentică, modul de interpretare se modifică:  nu mai răstălmăcim vorbele ca să favorizăm o anumită clasă socială şi să manipulăm prin frică, ci înţelegem natura noastră divină, creatoare, împuternicită, exact aşa cum încerca Iisus să ne înveţe: Ioan 14:12 “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl”

(ca să vă convingeţi că a avut dreptate, puteţi viziona acest scurt documentar. E doar un exemplu.)

 

În concluzie, este de aşteptat să întâmpinaţi o anumită rezistenţă din partea celor care vă consideră rebeli, necredincioşi, diferiţi…. Energia veche se schimbă greu, va dura ceva vreme până ajungem cu toţii să ne recunoaştem divinitatea din noi. (Personal, mulţumesc cerului de multe ori că nu se mai practică arderile pe rug :-) )

 

Abordarea obişnuită

 

O abordare pe care cei mai mulţi o consideră perfecta pentru astfel de situaţii este să vă distanţaţi de toţi cei care vă critică, vă judecă, vă descurajeză sau vă agaţă vibrational cu energia lor negativă. (Mai multe, în articolul “Când spiritualitatea nu te lasă să trăieşti”)

Nu am să spun că trebuie să fiţi masochişti şi să vă duceţi anume în tot felul de vizite sau întruniri de familie doar ca să vă întăriţi muşchiul răbdării şi al acceptării! Nu. În primă fază, când propria voastră vibraţie oscilează, nu e stabilă încă sau destul de puternic ancorată în palierele mai înalte, atunci e în regulă să evitaţi cu graţie şi delicateţe interacţiunile prea dese sau pe cele …opţionale. Dar când e vorba să vă viziteze socrii, o data- de două ori pe an, sau să mergeţi la o masă la părinţi, într-o zi aniversară, a începe să vă fabricaţi scuze sau să vă faceţi planuri pentru a dispărea de acasă sau de a vă sustrage invitaţiei, nu e o atitudine de “iluminat”.

Acum, mai e şi situaţia în care locuiţi permanent în aceeaşi casă cu familia care e total  împotriva modului nou de viaţă abordat de voi sau nu vă permiteţi încă să demisionaţi de la serviciul în care aveţi colegi cu o energie negativă. Aici lecţia e un pic mai serioasă dar nu imposibil de gestionat pentru că soluţia rămâne aceeaşi:

 

Deveniţi maeştri în Legea Atracţiei

 

Nu e nevoie să faceţi eforturi exterioare, fizice, pentru a vă distanţa de cei pe care consideraţi că vă pun la pământ. Legea atracţiei va face acest lucru automat pentru voi dacă în loc de a vă focaliza atenţia înafara voastră, vă duceţi în interior şi lucraţi cu voi pentru a vă creşte vibraţia. Când diferenţa vibraţională va fi semnificativă dar şi constant menţinută în timp, atunci Universul vă va separa automat, nu mai sunteţi compatibili cu locul/ persoanele respective.

Nu investiţi efort şi energie în afara voastră! E ca şi cum aţi freca de zor oglinda ca să vă ştergeţi petele de pe faţă.  Oglinda e doar feed-back, vă arată ce este în voi.

Fenomenul acesta al iritării în preajma negativităţii celor din jur este specific perioadei de început în ale elevării spirituale, nu o veţi întâlni la niciun maestru. Când aveţi aceste reacţii de feed-back, fiţi convinşi că mai e cale lungă până la desăvârşire.

 

Practicaţi jocul alinierii

 

Nu puneţi presiune pe voi. E nevoie de practică multă ca să ajungi să gestionezi uşor situaţiile de acest gen. Jucaţi-vă, folosiţi umorul, râdeţi de voi: “auci, iar m-a agăţat!”, cântaţi “Uuups, I dit it again!” apoi imediat intraţi în voi: Ce a fost de data asta? Cum m-a făcut să mă simt? Când mi-a mai făcut asta? Am reacţionat punctual la situaţia de acum sau am “scuipat” afară toate frustrările adunate încă din copilărie referitoare la acest subiect sensibil pentru mine?

Analizaţi emoţiile, înţelegeţi-le, procesaţi-le, iertaţi, fiţi recunoscători că v-aţi dat seama de ce există încă în voi, îmbrăţişaţi-vă vulnerabilitatea, iubiţi-vă neputiinţa, aveţi încredere în voi şi speranţă în posibilitatea de transcendere a acestor stări.

Exerciţiul acesta e parte din menirea noastră ca Lucrători în Lumină: fiecare victorie ajută şi alţi oameni să vindece conflictele dintre generaţii, să accepte unicitatea celuilalt, să iubească diferenţele dintre semeni….

Şi… curaj! Data viitoare va fi mai uşor, apoi şi mai uşor, veţi mai avea conflicte de care să vă para rău după ce aţi răbufnit, apoi vă veţi da seama în timp ce ţipaţi că nu e abordarea cea mai bună, apoi vă veţi surprinde că v-aţi oprit când eraţi cât pe ce să vă lăsaţi agăţaţi, apoi veţi intui că o discuţie va duce inevitabil spre un final pe care l-aţi mai experimentat şi veţi schimba macazul înainte de a se încinge spiritele…. Şi în final, veţi privi cu atâta iubire şi înţelegere pe toată lumea, pentru că deja veţi fi realizat că suntem cu toţii parte a aceleiaşi conştiinţe divine, cu toţii Unul…

 

 

Învăţaţi să vă controlaţi atenţia

 

Mereu se vor întâmpla tot felul de lucruri în jurul nostru. Depinde de noi cât le permitem să ne afecteze. Dacă atenţia ta va fi îndreptată către rudele/colegii care, prin negativitatea lor, te pun la pământ, atunci le-ai cedat toată puterea ta personală. Nu e vina lor că tu ţi-ai luat focusul de pe sinele tău interior, de pe dorinţa de a te simţi fericit/ă şi te-ai lăsat agăţat/ă de vibraţia lor. De vină e inabilitatea ta de a-ţi controla atenţia.

Nimic nu ne poate agăţa vreodată atâta timp cât nu avem nişte “cârlige” de care să putem fi agăţaţi. Lucrul cu noi înşine presupune să identificăm aceste “cârlige”, să le depistăm originea, să le înţelegem, integrăm, pentru ca apoi să le dizolvăm.

Nu putem controla pe nimeni altcineva, decât pe noi înşine. Nu avem cum să îi schimbăm pe ceilalţi doar ca să se potrivească cu starea pe care ne-o dorim noi. Fiecare are lecţiile lui, realitatea lui, experienţele personale, nimeni nu a venit pe Pământ ca să ne facă nouă pe plac sau să ne ofere spaţiul potrivit în care să fim aliniaţi cu Sinele. Asta este responsabilitatea noastră. Rămânem blocaţi rău dacă nu putem accepta lucrurile pe care nu le putem schimba.

 

Focusaţi-vă pe aspectele pozitive

 

Dacă ne tot concentrăm pe aspectele care nu ne plac la ceilalţi, riscăm să pierdem din vedere tot ceea ce îi face speciali pentru noi. E imposibil să te consideri “iluminat” şi să nu vezi în părinţii tăi decât nişte răspândaci de vibraţii negative, trecând detaşat peste toate sacrificiile şi nopţile lor nedormite, peste bucuriile pe care s-au zbătut să ni le facă în toată copilăria şi tinereţea noastră, peste greutăţile înfruntate cu curaj şi iubire faţă de noi…

A alege să vezi întotdeauna ceea ce e bun în oameni e o trăsătură a unui suflet înalt. La ce bun să te chinuieşti să îţi înalţi vibraţia dacă nu o faci pentru a îmbrăţişa cu iubire şi lumină toată Creaţia lui Dumnezeu, adică inclusiv pe cei ce nu sunt la fel cu tine.

Generţia părinţilor noştri are nişte merite de necontestat pentru tot ceea ce înseamnă reclădirea unei societăţi sfărâmate de războaie, foamete, genocid, ca să nu mai vorbim de cum au ştiut să facă faţă încercărilor din epoca comunistă. Dacă nu erau ei nu am fi avut noi o platformă destul de stabilă de pe care să ne luăm zborul.

Doar amintiţi-vă ce v-am spus mereu: suntem prima generaţie menită de a face saltul acesta în conştiinţă, prima generaţie care poate înţelege ce înseamnă să îţi descoperi divinitatea din tine! Nu ni s-a permis acest lucru înainte de 2012, în vechea energie ( la nivel colectiv, ma refer). Nu încercaţi să impuneţi nişte concepte 5D peste o generaţie care şi-a petrecut întreaga viaţă consolidând realitatea 3D! Iubiţi-i aşa cum sunt! Cu tot sufletul! Nu ştiţi cât timp ne vor mai fi pe aproape …

 

 

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este consilier spiritual si life coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2018

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

 

Cum opreşti un atac de panică

Cum opreşti un atac de panică

Ca să pornim împreună de la aceeaşi definiţie, să spunem că un atac de panică este episod scurt de frică intensă sau disconfort ce apare fără vreun motiv clar sau o cauză aparentă şi în care se pot dezvolta foarte brusc următoarele simptome:

  • Palpitaţii, ritm cardiac accelerat
  • Transpiraţii, tremurături, senzaţii de răcoare sau valuri de căldură
  • Senzaţia că nu ai aer sau că te îneci
  • Dureri în piept, senzaţia de atac de cord
  • Greaţă, probleme abdominale
  • Ameţeli, lipsă de echilibru sau leşin
  • Senzaţia că nu eşti în trup sau că e ceva ireal
  • Frica de a nu pierde controlul
  • Amorţeală sau senzaţii de bâzâituri, freamăt sau vibraţii în trup
  • Frica de moarte

 

Autoeducarea şi autoanaliza – primii paşi către vindecare

 

Panica este un răspuns de tipul “luptă sau fugi”, prezent în toate fiinţele umane şi care a fost ,şi este în continuare, necesar supravieţuirii noastre, ca specie.

Nu am învăţat în şcoală despre aşa ceva, astfel că pentru majoritatea dintre noi, neştiind ce se întâmplă cu adevărat în corpul nostru, un astfel de episod este înspăimântător şi copleşitor în acelaşi timp. Nu înţelegem ce ni se întâmplă.

Poate ajută comparaţia unui atac de panică cu o sirenă sau o alarmă de incendiu; este un instrument necesar pentru siguranţa noastră trupească, ne ajută să supravieţuim. Face mult zgomot, este asurzitoare, dar ea, în sine, nu este periculoasă. Atacul de panică este un semnal de alarmă, ne anunţă că ceva este în neregulă în interiorul nostru şi că este cazul să ne analizăm gândurile şi emoţiile pe care le menţinem de ceva vreme în noi.

Există situaţii în care atacurile de panică sunt determinate de o problemă medicală (prolaps de valvă mitrală, hipertiroidism, hipoglicemie…), sau pot apărea ca şi reacţii secundare după administrarea unor medicamente, sau atunci când este impusă o abstinenţă de la droguri, alcool, cafea… de aceea primul pas ar fi să consultaţi un medic specialist.

Aşadar, în continuare mă voi referi doar la acele atacuri de panică ce nu au apărut în urma unor boli, a unei condiţii cunoscute (vorbeam de sevraj mai devreme) sau în urma vreunei traume profunde. În aceste cazuri discutaţi cu specialişti psihoterapeuţi sau psihiatri.

Din experienţa din ultimii ani de coaching, vă spun că atacurile de panică au crescut mult ca şi frecvenţă. Am observat că apar la cei care se află în relaţii nefericite, care nu au o stabilitate financiară sau un loc de muncă satisfăcător, care nu şi-au descoperit darul, talentele, misiunea personală sau  sunt într-o eternă căutare “a sensului pierdut”, care nu sunt stăpâni pe ei înşişi, nu au o stimă de sine puternică, nu au încredere în persoana lor, sunt preocupaţi de imaginea pe care o transmit celorlalţi, sunt foarte stressaţi, nemulţumiţi sau fără credinţă.

Ca şi temă generală, care cuprinde sau generează toate cazurile menţionate anterior, aş spune că este vorba despre o lipsă de linişte interioară, a sufletului şi a minţii.

Când aveţi un atac de panică sau …mai multe, ar trebui să vă întrebaţi de la început: “Ce anume mă nemulţumeşte în viaţa mea?” Poate nu vă place ce sunteţi, cine sunteţi sau unde vă aflaţi… Gradul de anxietate resimţit de o persoană ne spune multe despre cât de nealiniată este cu Sinele său Total. Poate simţiţi că nu sunteţi pe calea voastră, că vâsliţi împotriva curentului, că nu vă cunoaşteţi misiunea, rolul, că nu sunteţi satisfăcuţi de cum se desfăşoară lucrurile în viaţa voastră.

Cu cât ne concentrăm mai mult pe a trata, preveni, preîntâmpina sau “supravieţui” unui atac de panică, cu atât ne focusăm mai mult atenţia pe acest subiect şi cu atât vom experimenta atacuri de panică mai dese şi mai puternice. Dacă, în schimb, ne focalizăm atenţia pe obţinerea păcii, a liniştii interioare, a alinierii cu Sinele înalt şi pe misiunea personală, cu atât atacurile de panică vor înceta să se mai repete. (Pentru descoperirea misiunii personale va poate ajuta si cartea gratuita “Adevaratul Nord”)

 

Straturile fricii

 

E nevoie să înţelegem că într-un atac de panică sunt două straturi de frică.

Frica este o emoţie determinată de un gând. Problema este că de cele mai multe ori, în cazul atacurilor de panică, acel gând declanşator este inconştient. Reacţia organismului la acest gând presupune automat şi o reacţie chimică, o descărcare de hormoni care să ajute organismul să facă faţă presupusului atac. Sistemul nervos simpatic iniţiază acel răspuns “luptă sau fugi”.  Acesta este primul strat de frică.

Pentru că nu înţelegem ce anume a provocat această reacţie a organismului, nu recunoaştem gândul declanşator, totul pare venit din neant, pe nepusă masă, atunci intervine stratul doi de frică: “Ce mi se întâmplă? Pierd controlul asupra propriului trup dar şi asupra minţii, înnebunesc!”

De cele mai multe ori, cei care au experimentat atacuri de panică ajung să fie terifiaţi de o eventuală repetare a acestei stări, numai că însăşi teama de a nu mai trece prin aşa ceva poate declanşa un alt atac de panică!

Aminteşte-ţi că întotdeauna fricile resimţite într-un atac de panică sunt ilogice, iraţionale, uneori chiar ridicole! Problema este că al nostru creier nu face diferenţa între un gând/imagine/emotie şi o situaţie adevărată care chiar are loc în prezent! Şi dacă putem folosi acest lucru în favoarea noastră atunci când lucrăm conştient la crearea realităţii, în cazul unui atac de panică această caracteristică lucrează în detrimentul nostru.

Singurele lucruri care au putere asupra vieţii tale sunt lucrurile cărora le permiţi tu să aibă putere!

Dacă Dumnezeu însuşi nu îţi încalcă liberul arbitru,  sunt şanse ca nici frica să nu aibă putere asupra ta, dacă nu îi cedezi tu acea putere.

Cu toţii am întreţinut inconştient anumite frici sau anxietăţi : să nu cumva să ne pierdem serviciul, să nu ne jefuiască hoţii locuinţa, să nu păţească copilul ceva rău…. Initial au pornit ca simple gânduri, apoi au căpătat consistenţă prin repetare, justificare, susţinere prin exemple din experienţele altora, somatizarea stărilor… astfel încât nu mai avem niciun control asupra acestora, sunt prea mari pentru a putea fi strunite de minte.

E nevoie să de-construim fricile, să le demonstrăm inutilitatea, lipsa de suport şi neadevărul. Dacă nu îţi este teamă de senzaţiile unui atac de panică, acesta se va repeta din ce în ce mai rar, până va disparea cu totul.

Dacă, în schimb, experienţa unui atac de panică îţi dă o ocazie minunată de a povesti tuturor “teroarea” ce te urmăreşte, suferinţele pe care le înduri, sfâşierea lăuntrică, dacă astfel poţi arăta soţiei/soţului/ prietenilor, etc, cât de nefericit, neînţeles sau chinuit eşti tu, atunci atacurile de panică se vor înmulţi. Te hrăneşti inconştient cu atenţia pe care ţi-o dau cadrele medicale de la Salvare sau Urgenţe, cu grija celorlalţi faţă de tine, cu privirile pline de compasiune ale cunoscuţilor, cu liniştea din casă când toţi merg pe vârfuri să nu te deranjeze, căci ai trecut printr-o atât de traumatizantă experienţă.

Cine se simte important acum?  Ego-ul!

Cine se teme de sărăcie, singurătate, durere? Ego-ul!

Cine are nevoie să fie mereu în control? Ego-ul!

 

Cum oprim un atac de panică

 

1.Acceptă

 

Când simţi că intri într-un atac de panică, cel mai rău lucru pe care îl poţi face este să începi să te zbaţi, să lupţi împotriva lui, să îl etichetezi imediat ca fiind ceva rău, periculos, şi să creşti astfel intensitatea fricii. Nu te concentra pe “de ce?”, pe “cu ce am greşit eu oare?”, adică nu te focusa pe gânduri!! Fiecare gând aduce un aport de energie de aceeaşi frecvenţă, deci torni gaz pe foc!

Nu încerca nici să îţi schimbi gândurile negative cu altele pozitive, doar devino conştient de ele, observă-le. Nu le cataloga, nu le considera pe unele mai bune decât altele, doar acceptă-le pe ambele. A alege dintre două enunţuri opuse pune multă presiune pe tine şi se instalează un conflict şi mai intens în interiorul tău.

Doar acceptă, nu te retrage din faţa emoţiilor, fii pregătit pentru orice senzaţie ai putea simţi în corp sau pentru orice gând ţi-ar trece prin minte. Ca un boxer înainte de meci, pregăteşte-te să o încasezi  :-) .  Asta nu înseamnă să te încordezi, să scoţi piepul în faţă ca un cocoş. Lasă-ţi corpul moale, descleştează-ţi pumnii, scoate-ţi cravata, lărgeşte-ţi cureaua. Pregăteşte-te să te predai complet, să renunţi la orice rezistenţă.

Nu vom putea niciodată să ajungem să ne stăpânim anxietăţile, să prevenim sau să ieşim rapid dintr-un atac de panică, dacă recurgem imediat la medicaţie psihotropică, TCA-uri (antidepresive triciclice), etc. Medicaţia nu doar că îţi împiedică tentativa de a înţelege şi simţi ce se întâmplă în corpul tău, de a depista factorii declanşatori şi metodele de calmare care funcţionează mai bine în cazul tău, ci îţi creează şi o convingere că ai nevoie neapărat de acele medicamente, că nu te vei descurca fără ele, până dezvolţi o dependenţă de acestea.

Atenţie: Dacă ai o credinţă fermă că medicamentele îţi sunt necesare ca să treci printr-un atac de panică, atunci continua să le iei, nimic altceva nu va funcţiona pentru tine până nu accepţi o altă posibilitate. Cum se spune şi în Biblie: “Facă-se după credinţa voastră”. Poţi eventual începe să lucrezi cu mintea ta în paralel cu administrarea medicamentelor.

 

2.Vorbeşte cu tine şi denumeşte emoţia

 

Spune-ţi “ok, am un atac de panică. Stai calm, X (numele tău), poţi să ieşi din asta! Cât de grav este, pe o scală de la 1 la 10? Ce simt exact?” şi denumeşte fiecare senzaţie sau emoţie: “ mi se accelerează mult respiraţia, îmi bate inima foarte tare, transpir, îmi vine să fug”, “sunt speriat”, “mi-e frică să nu mor”… Simte fiecare fior, fiecare val de căldură, fiecare zvâcnire a pieptului, nu judeca, doar fii prezent cu emotiile tale.

După câteva minute de observaţie şi denumire începe să se ascută starea de prezenţă, devii mai conştient şi atunci poţi să arunci mănuşa atacului de panică: “ce mai ai pentru mine? Hai, arată-mi”, e ca şi cum l-ai invita mai mult în viaţa ta: “ştiu că am cantităţi uriaşe de negativitate şi vreau să curăţ tot, să dizolv tot, hai, să te văd de ce eşti în stare!” Poţi ţipa, plânge, dacă simţi nevoia, dar nu pleca! Ca atunci când ai avea o confruntare pentru teritoriu cu un animal, în pădure.

Nu te chirci repetându-ţi mereu “Doamne, fă să treacă repede, Doamne scoate-mă din asta mai repede”, cu cât vrei să grăbeşti procesul , cu atât va trece mai greu (sau vei avea tu senzaţia că durează mai mult).

 

3.Respiră adânc

 

Pe toată perioada atacului de panică aminteşte-ţi să respiri cât mai adânc, umple-ţi plămânii până la refuz şi apoi expiră lung, ca şi când ai sufla într-o lumânare. Dacă te ajută să sufli într-o pungă, fă-o ! Dacă poţi bea ceva cald, un ceai, un pahar de lapte, iarăşi, e minunat.

Respiraţia profundă poate ajuta la întreruperea semnalul de alarmă trimis de creier către trup. Cumva e nevoie să îţi opreşti creierul din a mai comunica trupului că este într-o situaţie critică, de viaţă şi de moarte, că e nevoie să se apere.

Atacul de panică vine în valuri, dar dacă accepţi şi doar observi, mintea ta nu va mai adăuga al doilea strat de frică, de care vorbeam la început, şi astfel intensitatea lui va scădea mai rapid. Trupul tău nu poate accentua, creşte în intensitate un atac de panică, nu poate produce din ce în ce mai multă panică, doar ceea ce hrăneşti mental va creşte. Frica faţă de simptome determină inundarea trupului cu şi mai multe chimicale gen adrenalină, cortisol, ce vor construi şi apoi accentua o adevărată criza.

Eckhart Tolle spunea că nu este recomandat şi nici folositor “să ne extragem din panică, în panică”. Atacul de panică poate fi intrerupt dacă trecem prin el de cealaltă parte, dacă privim direct prin el către liniştea şi pacea de dincolo de acest episod.

 

4.Află care este rostul atacului de panică

 

Nimic nu se întâmplă cu noi fără a avea un sens, o motivaţie, doar că noi nu o percepem încă la nivel conştient. Si atunci, o idee ar fi să îţi întrebi Sinele Înalt sau o entitate de lumină în care crezi tu, fie că e vorba de Iisus, de Fecioara Maria, Arhanghelul Mihail, etc, să te ajute să înţelegi ce încearcă să îţi transmită acest atac de panică. Poţi întreba direct: “De ce eşi aici?”, “Ce am de învăţat?”

Contează orice idee sau imagine îţi apare în minte. Nu cenzura nimic, nu edita nimic, nu căuta atunci să faci conexiuni sau să îţi explici logic de ce a venit acel răspuns. Doar notează aceste lucruri într-un jurnal, cât de detaliat poţi tu.

După ce te vei fi liniştit, caută să înţelegi legătura dintre ideea, imaginea, răspunsul, viziunea ta şi perioada pe care o traversezi, problemele care te preocupă…

În newsletterul de săptămâna viitoare ( abonarea se face de aici si este gratuită) vom vorbi despre aspectul spiritual al unui atac de panică.

Până atunci, spre liniştire şi încurajare, vă amintesc ce ni se transmite şi în Biblie (Filipeni 4:6-7):

“Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. / Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”.

 

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

 

Frica de moarte

Frica de moarte

Frica de moarte se manifestă ca o emoţie puternică de îngrijorare, anxietate, groază, teroare atunci când ne gândim la propria trecere în nefiinţă. Nu există om care să nu se fi gândit măcar o data la acest subiect fără să simtă o uşoară teamă. A evita moartea e un program adânc inoculat în sistemul nostru.

Din experienta sesiunilor de coaching am tras o concluzie: foarte rar oamenii se tem chiarde moarte în sine, de obicei sunt alte temeri dedesubt: frica de necunoscut, de singurătate/ izolare, de durere, de boală, sau de neputiinţă/degenerare fizică sau mentală.

Aşadar prima întrebare cu care am putea începe este: “De ce?”, “Din ce cauză te temi de moarte?” Am putea desprinde mai multe situaţii:

 

1.Asocieri cu evenimente din copilărie

 

Am întâlnit cazuri în care frica de moarte era generată de o experienţă neintegrată sau neînţeleasă corect, trăită în copilărie. Până la 7-8 ani copilul nu înţelege raţional, mental, o experienţă , ci doar emotional. De cele mai multe ori emoţiile trăite în acestă perioadă sunt păstrate în câmpul nostru fără vreo explicaţie logică şi ies la suprafaţă în momentul în care apare un factor declanşator.

Dacă în familia sa copilul a fost martorul unei perioade de suferinţă , agitaţie, durere, agonie, legate de moartea cuiva drag, este posibil să fi absorbit în câmpul său emoţiile celorlalţi şi neavând capacitatea să înţelegă exact ce se întâmplă, le-a asociat cu ideea de moarte în sine. De obiei, persoanele care experimentează o astfel de frică de moarte nu îşi pot explica de ce simt atât de puternic la nivel emotional atâta timp cât, logic, înţeleg că este un proces normal, natural, universal.

Acestă discrepanţă între minte şi starea emoţională este foarte bulversantă şi întăreşte cumva senzaţia că nu eşti în control, că nu te poţi stăpâni, şi poate duce la complicaţii şi mai mari pentru că începi să “brodezi” povestea cu interpretări , imagini, fantezii, coşmaruri care nu fac decât să sporească acestă frică de moarte.

 

2.Imaginaţia accentuează anxietatea

S-a constatat că tot ceea ce ne putem noi imagina despre moarte este mult mai serios şi înfricoşător decât ceea ce cu adevărat experimentează cineva pe patul de moarte. Există un studiu publicat in “Sage Journals” anul acesta în luna iunie, care concluzionează că cei care erau condamnaţi la moarte şi cei care aveau o boală terminală au descris sfârşitul în termeni mult mai pozitivi şi mai “împăcaţi” decât cei care au fost rugaţi să îşi închipuie cum ar fi să trăiască ultimele zile din viaţă.

Mintea noastră este expert în a genera scenarii mult mai tragice, violente şi pline de suferinţă  atunci când îşi imaginează “cum ar fi dacă…”, decât se întâmplă în realitate.

A cheltui energie imaginându-ne astfel de scenarii nu este de niciun folos. Aceste tipare de gândire sunt total neproductive. De fapt, produc  doar o cantitate enormă de emoţii negative.

Nu ştim cum va fi. E posibil să trăim o viaţă foarte lungă şi, când ne-am plictisit, să hotărâm singuri, cu împăcare, calm şi bucurie, ca bătrânii  înţelepţii din triburile indiene: “astăzi e o zi minunată pentru a muri”

 

3.Anticiparea nefericirii sau a durerii

 

“Toată lumea are o frică de moarte, indiferent din ce cultură, religie sau ţară face parte”, spune Kelvin Chin, autorul cărţii “Overcoming the Fear of Death” (Cum depăşim frica de moarte), cel care a pus şi bazele unei fundaţii cu acelaşi nume. Chin continuă: “Frica este doar o emoţie cauzată de anticiparea nefericirii. Dar stai. Dacă moartea nu este de fapt ceva nefericit? Dacă ea doar este, pur şi simplu”.

“Moartea este în general un proces plin de pace,” explică Donna Authers, asistent social, speaker motivational şi autoarea cărţii “A Sacred Walk: Dispelling the Fear of Death and Caring for the Dying” (Călătoria sacră: cum dizolvi frica de moarte şi cum îi îngrijeşti pe muribunzi).  “Foarte, foarte puţini oameni mor ţipând. Restul se duc să doarmă puţin”

În general, oamenii au ajuns să asocieze moartea cu ideea de suferinţă, boală, decrepitudine. Dar acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că trupul nostru a somatizat toate fricile, toate emoţiile noastre negative care, este din ce în ce mai clar demonstrat, că produc boli grave în trupul fizic. Dar nu înseamnă că este nevoie să continuăm acest tipar! Cu cât ne trezim mai mult, cu cât lucrăm mai conştient cu noi înşine, cu atât vom ajunge să dizolvăm aceste emoţii negative şi să ne prelungim viaţa, beneficiind de un corp sănătos până la moarte.

In cazul în care ne gândim la moartea prin accident, aici ar fi de menţionat multe lucruri legate de karma, contracte, etc. Nu poate fi vorba în nicun caz de întâmplare! Avem fiecare o echipă de cel puţin 6-8 ghizi, învăţători şi îngeri cărora nu le-ar fi greu deloc să împiedice un astfel de eveniment dacă el nu ar fi în conformitate cu propriul nostru “plan de evacuare” :-) din acestă existenţă.

Pentru o liniştire a minţii: în majoritatea cazurilor de accidente mortale, sufletul părăseşte trupul înainte cu câteva fracţiuni de secundă de impact, aşa că nu suntem conştienţi de durere.

 

4.Frica de necunoscut sau de iad

 

Jean Paul Sartre spunea că oamenilor le e teamă de moarte pentru că o percep ca pe ceva ce “vine din necunoscut şi ne transformă şi pe noi în ceva necunoscut”

Eu spun mereu ca de când cu era internetului ignoranta nu mai e la modă: sunt mii de cărti acum pe piaţă şi milioane de videoclipuri pe YouTube in care oamenii povestesc despre experienţa lor de moarte clinică sau de ieşirea din corp, despre călătorii astrale, regresii în vieţi anterioare, în  viaţa dintre vieţi, întâlniri cu fiinţe de lumină sau vecini galactici , transmisii prin channeling, copii cu super daruri extrasenzoriale sau care îşi amintesc clar încarnările anterioare … şi câte şi mai câte.

A eticheta aceste milioane de experienţe, mărturii, transmisii, cărţi…ca fiind false, mi se pare o lipsă de deschidere şi o oarecare aroganţă intelectuală. Dar fiecare are liber arbitru şi un anumit plan pentru viaţa asta, aşa că nu este indicat să lupţi cu nimeni pentru a-l convinge de noua paradigmă.

Aşadar, a înţelege că există şi altceva după moarte nu mai este la fel de greu precum era pentru bunicii noştri care repetau mereu: “nu ştiu dacă mai este ceva după moarte , că nu s-a întors nimeni să povestească” … Ooooh, ba daaaa… :-) :-)

Dacă începi să te deschizi la astfel de informaţii, frica de iad devine un nonsens… începi să înţelegi nevoia timpurilor pentru un astfel de instrument de control şi manipulare prin frică, şi începi să fii conştient că e o stare de conştiinţă creată de mintea umană. Nu e nevoie să mori ca să trăieşti experienţa iadului. Poţi şi aici să te zvârcoleşti în smoala încinsă a negativităţii tale. E o alegere.

Unii speră că dacă vor crede în Iisus şi vor merge la biserică în fiecare duminică îşi vor asigura un loc în Rai , iar astfel frica de moarte devine suportabilă.

Iată ce spune Iisus prin Paul Ferrini:” Poate gândeşti că ţi se garantează un loc special în viaţa de dincolo, doar pentru că tu crezi în mine. Acest lucru nu este adevărat dacă credinţa ta în mine nu te-a inspirat să dăruieşti sau să primeşti iubire. Dacă, în viaţa ta, nu te-ai deschis către iubire, credinţa ta în mine, sau în oricine altcineva, înseamnă foarte puţin. […] Iubirea e unicul miracol, nu tu sau eu”

 

5.Sentimentul de vinovăţie

 

De cele mai multe ori oamenii se tem de moarte pentru că le-ar da un sentiment adânc de vinovăţie: şi-ar lasa copiii fără ajutor, nu vor fi acolo pentru ei, ar lăsa în urma lor datorii, ipoteci ce ar trebui să fie achitate de către altcineva…

Acest tip de gândire îţi poate aduce în faţă anumite aspecte de care ai putea să te îngrijeşti încă de pe acum: de exemplu, îţi poţi oferi o linişte mentală considerabilă dacă apelezi la sistemul  privat de asigurări, pentru casă, pentru pensie, pentru viaţa ta, pentru studiile copiilor … Dacă pe tine te ajută aceste asigurări să îţi trăieşti viaţa curajos, fără frică, atunci merită!

Ai putea să petreci şi mai mult timp cu familia şi cei pe care îi iubeşti, ai putea să ajuţi mai mult comunitatea în care trăieşti, tocmai pentru ca aceştia să îşi amintească de tine cu plăcere şi bucurie pentru că întotdeauna ai făcut tot ceea ce ţi-a stat în putinţă pentru a fi de folos şi a face o diferenţă în viaţa altcuiva. Observă cum focusul tău se va muta automat de pe moarte pe viaţă şi trăirea autentică.

Alege ca în timpul vieţii să îţi trăieşti visurile şi nu fricile!

 

Cum am putea disipa sau măcar diminua frica de moarte

 

1.Învaţă să accepţi că moartea este un fenomen natural

Priveşte în jurul tău şi spune dacă vezi ceva care să nu moară în timp, fie că e vorba de o plantă, o piatră, un animal, un obiect care se strică, sparge, destramă… , chiar şi stelele, galaxiile şi universurile au un început şi un sfârşit. În afară de mintea umană, cine se mai teme de moarte?  Dă drumul la ceea ce nu poţi controla!

“Singurul lucru care nu moare este iubirea. Când iubirea este dăruită sau primită, moartea e învinsă”. Paul Ferrini

 

2.Modifică paradigma

Frica de moarte îşi pierde sensul dacă o compari cu frica de a nu trăi cu adevărat viaţa pe care o ai. A rata oportunităţi, experienţe, bucurii, a nu te expanda prin cunoaştere, a stagna la un nivel mic, a nu evolua către etapa următoare din istoria umanităţii,  este mult mai dramatic decât a te îngrijora că într-o bună zi vei pleca de aici. Şi ţine minte vorbele autoarei Hellen Keller: “ Viaţa e scurtă şi imprevizibilă, aşa că mănâncă întâi desertul!”  :-)

 

3.Realizează că viaţa e un dar

Când ai hotărât să vii în acestă dimensiune ştiai că urmează să uiţi cine eşti, asta înseamnă separarea de Sursă, căderea din Eden, izgonirea din Rai…dar ai acceptat acestă regulă pentru a te putea experimenta pe tine, pentru a te cunoaşte şi a înţelege cine eşti şi cum poţi contribui la bucuria şi evoluţia celorlalţi. Ai stat la rand pentru acest trup si ti s-a dat tie, nu altcuiva, pentru ca aveai potentialul de a contribui deplin la tranformarea vibratiei planetare.  Ştiai că nu va dura o veşnicie acest trup şi ai fost mai mult decât dispus să o faci oricum, pentru că Pământul este o experienţă unică de învăţare în acest Univers.

 

4.Studiază, deschide-te către spiritualitate

Cu cât înţelegi mai bine anumite concepte din spiritualitate şi din fizica cuantică, cu atât te vei convinge mai profund că suntem doar energie condensată, că nimic nu moare cu adevărat, că suntem conştiinţă pură ce a dorit să aibă o experienţă în fizicalitate, că trăim într-o hologramă atent construită pentru ca noi să putem juca aici jocul vieţii – pentru o perioadă!!!  Când Universul şi conştiinţa lui Dumnezeu sunt atât de vaste, de ce am vrea, la urma urmei, să trăim doar aici, pe acestă planetă când avem atâtea de experimentat?  Viaţa în trup, în acestă dimensiune a treia, e doar o etapă în existenţa noastră.

 

5.Ţine un jurnal al recunoştinţei

Rolul oricărui jurnal de acest fel este să îţi menţină focusul pe lucrurile bune din viaţa ta, să te facă să conştientizezi cât de binecuvântat eşti şi iubit de Dumnezeu. Cu cât vei aprecia mai mult viaţa şi îţi vei număra mai des binecuvântările, cu atât te vei umple de recunoştinţă pentru tot ce ai experimentat şi vei fi pregătit când va veni vremea să părăseşti acest pământ.

 

6.Caută suport

Vorbeşte despre frica ta de moarte cu prietenii , rudele, vezi perspectiva lor, poate astfel realizezi că te îngrijorezi prea mult pentru acest subiect şi că nu e o preocupare prea frecvent întâlnită la cei pe care îi cunoşti. Dacă anxietatea ta este cu adevărat profundă şi durează o perioadă mai lungă de timp, ia în considerare vizita la un psiholog/ psihoterapeut care să poată să îţi acorde un ajutor specializat. Nu lăsa să îţi scape din mâini acestă situaţie. Mai bine verifici din timp decât să fie prea târziu.

 

7.Meditaţia -mai bună decât medicamentele

Dacă îţi dai seama ( sau ţi se confirmă de către un specialist) că frica ta nu are totuşi nimic patologic şi este ”în parametri” :-) , învaţă să îţi obţii singur răspunsurile, prin meditaţie. Poţi începe şi cu rugăciunea dar nu uita diferenţa dintre ele: “în rugăciune tu îi vorbeşti lui Dumnezeu, în meditaţie aştepţi să ţi se răspundă”.

Valurile de energie care inundă acum Pământul ne facilitează foate mult legătura directă cu Sinele Înalt, ghizii personali, sfinţii noştri sau cu entităţile de lumină şi dacă ceri ajutor în înţelegerea şi acceptarea acestei situaţii care te sperie sau nelinişteşte, este foarte posibil să fii surprins de revelaţiile ce ţi se pot atăta.

 

În concluzie, aş spune că frica de moarte există în noi din două mari motive, fundamentale :

 

-Pentru că am considerat moartea ca fiind antonimul pentru viaţă, dar nu este corect. Moartea este antonimul pentru naştere, nu pentru viaţă. Cum spunem noi de obicei ? “A trecut în ne-fiinţă”. Nu mai eşti “fiinţă”, eşti spirit pur, conştiinţă divină, deztrupată. Moartea este o continuare către o altă formă de fiinţare, nu este un sfârşit.

– Pentru că ne-am lăsat, de dragul jocului, conduşi de nişte convenţii colective, de nişte construcţii mentale, cum spune Deepak Chopra : trup, minte, Univers, viaţă, moarte… nimic nu există înafara noastră, ci sunt în noi, sunt proiecţii ale noastre.

 

Mai avem de lucru ca să ajungem să înţelegem corect aceste concepte, să ieşim total din iluzie, aşa că deocamdată să ne concentrăm pe iubire şi bucuria de a trăi pentru că sunt mai palpabile şi le cunoaştem prea bine.

Doar nu uitaţi: toată lumea moare, dar nu toată lumea trăieşte cu adevărat!

 

P.S.  Daca ati pierdut pe cineva drag, poate gasiti ajutor si in articolul : “Cum mai traiesti cand o parte din tine moare?”

 

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

Când spiritualitatea nu te lasă să trăieşti

Când spiritualitatea nu te lasă să trăieşti

Întâlnesc în ultima perioadă multe persoane care sunt disperate să nu “îşi strice vibraţia”, să nu cumva să alunece din cuibul pufos al gândirii pozitive, să nu cumva să scape un cuvânt negativ sau vreun “trebuie”, Doamne fereşte!!

Deşi am vorbit în nenumărate articole despre importanţa unei vibraţii înalte şi a unei atitudini pozitive, simt că este nevoie să discutăm puţin despre nebunia ce se stârneşte când totul e dus la extrem şi neînţeles cum se cuvine.

 

Legea Atracţiei – un Bau-Bau spiritual

 

Am întâlnit  multe persoane speriate de Legea Atracţiei care s-ar putea “răzbuna” :-)  pe ele pentru că au folosit negaţii când şi-au exprimat ideile, că au gândit negativ despre un vecin sau chiar au aruncat câteva cuvinte de ocară unui membru de familie care greşise cu ceva.

Dacă ne concentrăm pe aceste aspecte, nu facem altceva decât să întărim o vibraţie a fricii, a eşecului personal şi a dezamăgirii faţă de propria noastră abilitate de a ne alinia cu ceea ce ne dorim să manifestăm.

Da, într-adevăr, contează foarte mult să conştientizezi puterea gândurilor sau a credinţelor tale, să ştii că inclusiv cuvintele îţi pot modela realitatea, dar a deveni obsedat de anumite cuvinte “interzise” (gen: “a încerca”, “trebuie”, “problemă”, etc ), iarăşi, nu este o abordare sănătoasă, deoarece cu cât evităm sau respingem ceva, cu atât vom atrage exact ce nu ne dorim. Orice rezistenţă amplifică fenomenul evitat.

Am obosit să tot aud lumea scuzându-se parcă: “ştiu că nu e bine să spun “trebuie” dar înţelegi tu ce vreau sa zic”… sau “mă voi strădui mai mult …că ştiu că nu e ok să încerc” (ca şi când nu ar fi sinonime ! e hilar ! :-) )

Etapa de conştientizare a fost necesară, atât cât a durat ea. Intrăm de acum într-o etapă în care suntem mai stabili, mai aliniaţi vibrational cu Sinele nostru, nu ne poate dărâma vibraţia un singur cuvânt.

Gândiţi-vă că mergeţi pe un drum nou către o destinaţie de week-end. Ca să nu greşiţi drumul, atenţia vă este mereu pe indicatoarele rutiere care vă spun pe unde să o luaţi, unde e sens unic, unde e drum înfundat…  După ce aţi parcurs traseul acesta de 5-6 ori, mai aveţi nevoie de indicatoare?

Exact acesta a fost şi rolul conştientizării cuvintelor, să ne arate modul în care ajungem la destinaţia noastră, la o vibraţie înaltă, la o aliniere cu adevărul nostru. De acum ştiţi cum să vă aliniaţi cu acea vibraţie , ştiţi cum se simte ea în trup, în minte, simţiţi când există un dezacord cu verticalitatea voastră, exact ca atunci când auziţi o notă falsă la un pian cu o clapă dezacordată. Ştiţi cum să nu vă lăsaţi influenţaţi de un cuvânt.

Apoi, am mai discutat şi în alte articole, Legea Atracţiei nu reacţionează la cuvinte, pur şi simplu, ci la amprenta noastră vibraţională unică, la ceea ce facem şi suntem, ca tot, ca întreg.

 

Spiritualitatea şi jocul de-a ‘Baba oarba’

 

Când ne refugiem în spiritualitate pentru a uita de realitatea lumii înconjurătoare sau de suferinţa interioară,ce facem este că încercăm să trăim într-o bulă aurie, izolaţi, neatinşi de “urâciunea” şi “negativismul” vieţii, şi atunci respingem toate acestea, ne apărăm de orice ne “invadează” spaţiul sau pur şi simplu închidem ochii, şi fredonăm Kumbaya! Trăim în evitare, în respingere, în neacceptare.

Evadarea în meditaţie, în practici spirituale, ritualuri, folosirea de halucinogene, sunt moduri în care încercăm să ne sustragem vieţii adevărate. Decât să ne confruntăm demonii interiori – fricile, rănile, suferinţa– preferăm să mai facem o meditaţie ghidată de conectare cu îngerii … Dar nu aşa avansăm pe calea noastră spirituală!

Ideea nu este să fugim de noi, să ne sustragem de la munca lăuntrică de transmutare vibraţională a întunericului din noi, ca să ne refugiem în călătorii astrale, vise lucide, întâlniri cu entităţile de lumină… Acest lucru este denumit “bypass spiritual”. Încercăm, în fond, să găsim o cale mai scurtă şi mai puţin dureroasă către iluminare.

Alteori raţionalizăm totul, recadrăm, dăm alte sensuri experienţei pentru a nu simţi durerea pricinuită de un anumit comportament sau eveniment. Când nu găsim împlinirea într-o anumită arie a vieţii, plonjăm în spiritualitate cu toată puterea, sperând să compensăm cumva. Dar nu funcţionează niciodată, vă spun din proprie experienţă. Mai devreme sau mai târziu tot ce încercăm să reprimăm, să ascundem, să uităm, etc , va ieşi la suprafaţă pentru a fi vindecat.  Si nu ne putem vindeca dacă nu acceptăm unde ne aflăm acum.

Evoluţia se face la nivel holistic: trup, minte, suflet = dimensiunea a 3-a, a 4-a şi a 5-a. Nu poţi să laşi în urmă părţi din tine. Nevoile trupului trebuiesc onorate, mintea trebuie liniştită, curăţată, limpezită, iar sufletul lăsat să ghideze experienţa. Dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

Am venit pe Pământ tocmai ca să întrupăm aici divinitatea din noi, şi nu să învăţăm să evadăm din experienţa 3D şi să ne refugiem în tărâmuri eterice. Dacă asta ne doream, am fi rămas acolo, nu ne-am mai fi obosit să coborâm în această densitate, să ne luăm un trup fizic, să învăţăm să mergem, să vorbim, să scriem….

Ştiam că nu va fi floare la ureche dar ne-am oferit totuşi voluntari pentru că ni s-a părut atât de fascinant ce urma să experimentăm aici! Bucuria de a fi în trup nu se poate compara cu nimic altceva, doar că noi am uitat sa apreciem beneficiile unei astfel de experienţe.

A râde, a te bucura, a iubi, a contempla, a dansa, a cânta, a savura mici delicii cu cele cinci simţuri, sunt toate metode directe şi rapide de a ne regăsi alinierea cu Sinele înalt, doar că nouă ni s-au părut prea mărunte şi neimportante, aşa că ne-am dus către ezoterism şi metafizică mai degrabă.

 

Detaşarea extremă de la realităţile vieţii

 

E la modă acum în comunităţile spirituale să te lauzi că nu mai ai televizor sau că nu l-ai mai pornit de ani buni :-))

Dragii mei, nu e nimic în neregulă cu televizorul! Problema e focusul şi alegerile noastre! Există emisiuni absolut uluitoare pe Discovery, pe Animal Planet, pe Da Vinci Learning şi multe altele… E păcat să ne privăm de nişte documentare, filme sau reportaje care ne deschid ochii asupra minunilor din lumea aceasta – nu am avea timp fizic să le vizităm sau vedem personal pe toate.

Evoluţia spirituală a presupus o perioadă în care a fost nevoie să ne distanţăm de ceea ce ne putea tulbura vibraţia, fiindcă era încă şubredă, în formare, abia învăţam să ne realiniem cu Sinele nostru înalt… Aşadar, a fost necesar să nu ne uităm la ştiri, să nu ne încărcăm cu diverse relatări şi poveşti … de la ora cinci :-)

Acum, nu spun în niciun caz să cautaţi dinadins aceste emisiuni (care sunt chiar gândite să inspire frică, panică, agonie, în mod deliberat), dar dacă se întâmplă să auziţi astfel de ştiri, puteţi să nu mai ţipaţi la cei din familie: “schimbă!! schimbă! închide! unde-i telecomanda aia ???” şi să rămâneţi centraţi în voi , cu discernământ, înţelegând jocul de dedesubt, observând dinamica evenimentelor şi trimiţând lumină şi iubire nefericiţilor care au trecut printr-un cataclism, act de terorism sau nedreptăţi flagrante, având certitudinea că sunteţi un far de lumină şi că aveţi puterea să schimbaţi vibraţia umanităţii?

Dacă aţi lucrat ani de zile cu voi, aţi curăţat, aţi vindecat, aţi transmutat energii ….şi încă vă este frică de ştirile de la ora 5… e destul de descurajant.

Ideea e să ieşim la un moment dat din “pregătiri”, să ne scoatem “roţile ajutătoare” de la bicicleta şi să ne angajăm în misiunea personală cu incredere şi curaj. A venit timpul! Dacă noi nu putem susţine vibraţia lumii în schimbare, cine o va face?

 

“Nu e circul meu, nu-s maimuţele mele”

 

E nevoie (ca să nu spun trebuie :-) :-) ) să clarificăm un pic ce este cu această sintagmă, pentru că unii dintre cei care au regăsit-o pe Facebook la mine au interpretat-o ca o invitaţie la a nu ne păsa de durerile şi încercările semenilor noştri, şi nu este vorba despre aşa ceva.

Compasiunea, şi mai ales acţiunile născute din compasiune, ne determină calitatea de om. Nu aş putea să subliniez suficient de mult cât de important este acest aspect, mai ales în perioada actuală.

A ne da înapoi din a ajuta dezinteresat pe cineva în nevoie, de teamă să nu ne umplem câmpul de impurităţi sau să nu ne scădem vibraţia, nu este o învăţătură prea înaltă sau care să facă cinste vreunui învăţător spiritual.

Pământul a fost pentru mii de ani loc de joacă, şcoală de învăţare, laborator de experimentare pentru conştiinţe de toate nivelurile. Din acest motiv, diferite grupuri au avut nevoie de lecţii diferite. Datorită exploziei internetului şi mass-mediei , ajungem să vedem sau să auzim despre evenimente care nu ne sunt destinate dar pentru care ne simţim răspunzători, care ne afectează emotional sau care parcă ne obligă să luam anumite măsuri, să acţionăm într-un anumit mod. Si nu este cazul.

Îmi amintesc cât de înspăimântaţi erau unii clienţi pentru siguranţa lor şi a familiilor lor în perioada invaziei arabilor în Europa sau în timpul anunţurilor despre gripa porcină. Cât de mult am fost noi afectaţi de aşa ceva?

A prelua lecţiile tuturor, a ne face părtaşi la evenimente care nu ne privesc, înseamnă să ne încărcăm emotional în mod inutil. Repet, multe dintre anunţurile globale au un scop precis – acela de a mai infiltra puţină frică în câmpul nostru. Frica este singurul mod în care ne putem autodistruge sistemul energetic de protecţie şi devenim manipulabili, programabili, etc.

În acest context e bine să ne protejăm de astfel de influenţe exterioare , să ne focusăm pe ceea ce ni se aşterne direct înaintea noastră, cu ce ne confruntăm noi, personal sau colectiv, aici sunt lecţiile noastre.  Pentru tot ceea ce auzim în rest, să trimitem lumină, iubire şi chiar şi un ajutor material, dacă este necesar şi avem disponibilitatea să facem acest lucru, dar fără să introducem în sistemul nostru emoţii care nu sunt pentru noi.

 

Pericolul #1 –  scindarea personalităţii prin bypass-ul spiritual

 

‘‘Când oamenii folosesc practica spirituală pentru a compensa lipsa stimei de sine, alienarea socială  sau problemele emoţionale, ei distrug adevărata natură a practicii spirituale” (John Welwood, psihoterapeut şi autor american, cel care, pe la începutul anilor ’80, a şi patentat termenul “spiritual bypassing”).

De multe ori evităm să ne confruntăm cu temele noastre personale, cu lecţiile noastre de viaţă, cu fricile noastre şi  credem că ne putem ridica deasupra lor, că le putem doar “survola”, fără a fi nevoiţi să ne scufundăm în adâncurile fiinţei noastre şi să curăţăm de-adevăratelea ce a fost reprimat şi ascuns acolo atâta timp.

Problema este că dacă evităm să stăm faţă în faţă cu suferinţele, rănile şi fricile noastre şi nu facem pace cu tot ceea ce am experimentat în timp, nu reuşim să dizolvăm acele emoţii negative care ne ţin prizonieri, care ne sabotează şi nu ne permit evoluţia sau manifestarea unei realităţi pe placul nostru.

Când noi fugim de noi înşine şi nu stăm cu emoţiile noastre, înţelegându-le, îmbrăţişându-le, acceptându-le aşa cum sunt, atunci e ca şi cum le-am nega existenţa, le ascundem sub preş, sperând să uităm de ele, şi  lăsăm vindecarea lor pe seama timpului. Doar că timpul nu vindecă niciodată, doar acoperă, înceţoşează amintirile, scade un pic intensitatea emoţiilor ataşate.

Şi ce preferăm să facem în loc? Pretindem că suntem altceva, altcineva – un înţelept care a transcens suferinţa şi acum iubeşte necondiţionat pe toată lumea. Repudiem umanitatea din noi şi ne asociem cu imaginea unui Buddha modern. Adică devenim …doi! Ne divizăm, ne fragmentăm propria persoană doar pentru a evita durerea, ruşinea

Şi astfel întâlnim în cercurile spirituale pe cei atât de calmi, de iubitori, cu un zâmbet permanent pe faţă, care vorbesc uşor, molcom şi dulce, în pilde şi citate,  întruchipând iubirea necondiţionată, dar care pe dinăuntru sunt rană vie.

Robert Augustus Masters, profesor şi autor, spunea că “fuga în spiritualitate ne determină să ne retragem din lume şi să ne ascundem în spatele unui gen de văl spiritual de credinţe şi practici metafizice. Acest lucru nu ne distanţează doar de durerea şi problemele personale dar şi de propria noastră spiritualitate autentică, ancorându-ne într-un fel de limbo metafizic, o zonă de gentileţe, bunătate şi superficialitate exagerată”

John Welwood, afirma şi el, referindu-se la acelaşi fenomen: “ a încerca să depăşim problemele psihologice şi emoţionale evitând să ne confruntăm cu ele este deosebit de periculos. Determină apariţia unei spiritualităţi conceptuale, unilaterale, unde un pol al vieţii este înălţat în defavoarea celuilalt: adevărul absolut este preferat în defavoarea adevărului relativ, impersonalul în defavoarea personalului, vidul în defavoarea formei, transcendenţa în defavoarea întrupării, şi detaşarea în defavoarea simţirii”.

Aşadar, nu există transcendenţă fără transformare! Dar despre acest subiect vorbim în newsletterul de săptămâna viitoare (abonarea se face de aici şi este gratuită).

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

Ruşinea – o emoţie care îţi devorează sufletul

Ruşinea – o emoţie care îţi devorează sufletul

În ultima perioada am descoperit în Înregistrările Akashice foarte multe programe de ruşine “agăţate” în câmpul clienţilor din mica copilărie sau aduse din vieţile anterioare.

Când e vorba de un program din vieţi trecute situaţia e mai complexă şi poate mai imperativă. Pentru a-l putea şterge, e nevoie să investigăm circumstanţa în care s-a produs imprintul, mecanismul prin care acel program a ajuns să fie activ în câmpul vibrational, chakra la nivelul căreia acţionează, pentru că, normal, nu ne mai amintim care a fost situaţia atunci … Akasha pune faţă în faţă cauza şi efectul, astfel poţi desprinde lecţia şi încheia cercul vicios din care parcă nu mai ieşi şi care se tot rostogolea peste tine când nici nu te aşteptai.

Articolul de astăzi se vrea un ajutor pentru a gestiona sentimentele de ruşine declanşate în timpul acestei vieţi şi pe care le putem investiga şi singuri sau împreună cu un ghid, consilier, coach.

 

Ce este ruşinea

 

Ruşinea este un sentiment foarte dureros determinat de credinţa că ceva este în neregulă cu noi, iar acest lucru ne-ar  face nedemni de iubirea sau măcar de acceptarea celorlalţi

Sentimentul de ruşine e diferit de vinovăţie ( care se referă la o anumită acţiune pe care ai făcut-o ) sau de jenă, stânjeneală (care e o reacţie punctuală la modul în care am fost percepuţi social).

Ruşinea provine dintr-o comparaţie: te compari pe tine cu propriile tale standarde.

Implică mai întotdeauna un caracter de “taină”, e ascunsă celorlalţi, e doar în sufletul tău. Din această cauză are şi o mare putere asupra noastră, nu este împărtăşită altora, discutată, analizată….. Unde duce de obicei este la probleme profunde legate de auto-valorizare: nu merit, sunt nevrednic, sunt rău, inferior, nu sunt suficient de …. ca să primesc asta.

Toate aceste caracteristici fac din ruşinea care pare că nu mai trece, că nu se mai diminuează, o boală grea care nu întârzie să îşi pună amprenta inclusiv asupra trupului fizic .

 

“Ruşinea este o emoţie care îţi devorează sufletul” – C.G.Jung

Analizaţi-vă standardele

 

De obicei le avem bine stabilite până ajungem la 20-25 de ani. De exemplu : ştim că o “femeie serioasă” se comportă aşa, că un cap de familie trebuie să facă asta, că admiraţia oamenilor ţi-o câştigi dacă….., că sacrificiile de sine sunt necesare pentru… , că ascultarea părinţilor demonstrează că eşti un copil/ tânăr/adult bine crescut, etc…

Si de unde am învăţat asta? De la părinţi, din şcoală, din societate , în general. E parte din “dresajul” obligatoriu pentru a deveni un cetăţean bun, un individ social. Există culturi extreme în care ruşinea e mai dureroasă şi mai greu de suportat decât schilodirea trupească sau  moartea însăşi, cum este cazul Japoniei, de exemplu.

Înainte de a arunca cu pietre şi a mă învinovăţi că susţin haosul şi nesupunerea , să luăm câteva exemple de situaţii la care mă refer

  • Nu ai reuşit să îţi ajuţi cu bani părinţii bătrâni, deşi aceştia se aşteptau la acest lucru şi chiar îl pretindeau explicit => simţi o mare ruşine că nu ţi-ai făcut datoria de copil (deşi îţi aminteşti când şi când cam câte umilinţe ai îndurat sau cât de mult te-a desfigurat sufleteşte comportamentul lor în prima parte a vieţii tale)
  • Ai îndrăznit să divorţezi după douăzeci de ani de iad, ţi-e mult mai bine acum, dar te faci mic/ă atunci când treci pe lângă prieteni ai părinţilor tăi , de exemplu, sau foşti vecini, colegi de şcoală pe care îî simţi că te judecă sau că sunt dezamăgiţi de “eşecul tău marital”
  • Ai schimbat facultăţile, ai lăsat medicina şi te-ai dus la Conservator, acum 10 ani, dar încă eşti ruşinat de privirea părinţilor şi bunicilor care nu dau doi bani pe violoncelul tău şi concertele în străinătate , ci te compară cu fostul tău coleg care acum e medic primar, cu vilă , maşină şi cabinet în mijlocul oraşului
  • Ai fost victima unui abuz sexual dar ruşinea de a te confrunta cu societatea te face să îngropi în tine secretul şi să te mutilezi sufleteşte o viaţă, până când, în final, realizezi că nu poţi să te vindeci dacă nu recunoşti adevărul
  • Te-ai născut într-o familie cu înalte standard morale, etice si religioase dar tu eşti … homosexual iar acest lucru contravine flagrant cu tot ceea ce ai fost tu învăţat

În toate aceste situaţii indivizii sunt măcinaţi de o ruşine profundă pentru că simt că au dezamăgit la capitolul atingerea standardelor agreate de societate, că nu s-au conformat “normelor”, că au îndrăznit să iasă din rând şi să pună pe primul loc adevărul sufletului lor, în loc de încuviinţarea şi aşteptările celorlaţi. A-ţi nega unicitatea şi a ţine cont de adevărurile altora a fost considerat un comportament corect, etic şi demn de laudă, într-o societate netrezită, dar asta este în opoziţie directă cu Legile Universale şi calitatea noastră de creator al propriei realităţi!

Organizarea socială şi stabilirea regulilor de comportament şi a valorilor au fost necesare , desigur,  la un anumit nivel de conştiinţă a umanităţii. Până acum, însă, le-am adoptat orbeşte, fără a le chestiona deloc. Conştiinţa noastră evoluează, creştem ca nivel de vibraţie şi înţelegere, ne revendicăm unicitatea, ne eliberăm de frica de a fi diferiţi, pentru că diversitatea nu mai este o ameninţare. Învăţăm toleranţa, acceptarea, iubirea fără judecată, iar toate acestea sunt atribute ale unei societăţi evaluate din punct de vedere al conştiinţei

Judecând mereu pe ceilalţi menţinem în lume vibraţia aceasta joasă a ruşinii, în care oamenii cred despre ei înşişi că sunt răi/ nevaloroşi, insuficienţi. Mai mult decât atât, de câte ori judecăm pe alţii, menţinem ruşinea şi în propria noastră vibraţie, o întărim şi mai mult în câmpul nostru şi ne întârziem evoluţia.

Acum conştientizăm din ce în ce mai mult că Dumnezeu este iubire, că nu suntem păcătoşi şi că pe noi înşine nu ne va judeca un Creator rece şi sever.  De ce să continuăm noi a judeca pe ceilalţi? Ştim că din inima noastră se naşte liniştea acceptarea, iertarea, iubirea. Dacă avem încă judecată pentru ceilalţi înseamnă că în inima noastră încă nu există iertare, acceptare, iubire pentru noi înşine! Pentru ce nu te ierţi? De ce anume te ruşinezi?

 

 “Fiecare rău provine din judecăţile tale şi fiecare diavol provine din proiecţia ruşinii tale” – Paul Ferrini

 

 

Ruşinea – cauza emoţională a multor boli

 

Putem să nu fim conştienţi de faptul că avem nişte standarde cu care nu am reuşit să ne aliniem. Ruşinea va fi o emoţie neidentificată atunci, dar corpul ne va da de ştire că ceva este în neregulă.

Profesorul  de sociologie Thomas Scheff, de la Universitatea UC Santa Barbara, scria în revista “Cultural Sociology”:

 

“Ruşinea este cea mai obstrucţionată şi ascunsă emoţie, şi de aceea şi cea mai distructivă.

Emoţiile sunt ca respiraţia – ne cauzează probleme doar când sunt obstrucţionate”

 

Foarte multe afecţiuni au ca şi cauză emoţională, ruşinea (nu spun că acesta ar putea fi singura cauză posibilă!)

De menţionat ar fi:  acneea, bulimia, anorexia, unele micoze, oboseala cronică, dependenţele de substanţe sau alcool, impotenţa, probleme ale rinichilor (frica de a nu fi expus) , anxietatea, depresia, până la cancer şi bolile autoimune. Toate sunt semnale de alarmă trimise de către trup şi care ne obligă să ne oprim şi să analizăm ce anume se întâmplă în mintea şi sufletul nostru.

Iniţial vom descoperi doar o poveste în care noi suntem inevitabil victima. Dacă mergem mai profund şi descoperim cum am permis acestei poveşti să fie create, ajungem să refuzăm ca ruşinea să ne definească şi să ne conducă viaţa.

 

“Când îngropăm povestea, rămânem mereu personaj în poveste.

 Dacă ne asumăm şi controlăm povestea ajungem să rescriem noi finalul” – Dr. Brené Brown

 

 

Mecanismele de apărare

 

Nimic nu este mai neplăcut pentru Ego decât sa simtă ruşine, pentru că asta înseamnă că nu a reuşit să fie bun. Dacă nu e bun, nu va fi iubit de ceilalţi. Dacă nu va fi iubit, acceptat, valorizat, asta înseamnă că va rămâne singur fiindcă nu merită nimic, e nul.

Si ce va face Ego-ul ca să se protejeze împotriva acestui sentiment de ruşine? Va dezvolta tot felul de strategii şi mecanisme ( inconştiente)  pentru a face faţă acestui pericol de anihilare.

 

Furie, agresivitate –  când ai o ruşine profundă pe care nu îţi dai voie să o recunoşti, să o aduci la suprafaţă ca să o înţelegi, integrezi şi vindeci, vei începe să te comporţi agresiv faţă de ceilalţi, să îţi impui punctul de vedere, să ţii cu dinţii de propriile păreri, sa devii malţios şi dispreţuitor, vrei să deţii controlul absolut

 

Atitudine defensivă – nu recunoşti că tu ai greşit, dai vina pe alţii, toţi ceilalţi au ceva cu tine, joci rolul de victimă (şi aştepţi mila celorlaţi ca să te poţi hrăni energetic), devii nemulţumit de ceilalţi şi preferi să te retragi. O altă strategie este să devii cel care vrea să mulţumească pe toată lumea, care nu mai are coloană vertebrală, nu îşi susţine părerea, linguşeşte pe toţi cei de care simte că are nevoie.

 

Narcisism  –   devii preocupat excesiv de propria imagine, accentuezi mereu contribuţia ta, minimalizezi contribuţia altora,  încerci să fii  perfect în toate

 

Toate aceste strategii pot doar să ofere o alinare temporară a durerii tale sufleteşti, care te face să te simţi neiubit şi inadecvat, dar nu vindecă deloc cauza!

 

Dizolvarea ruşinii

 

1.Conştientizează ruşinea

Ca în orice demers de a vindeca ceva, e nevoie să aduci la lumină problema pe care vrei să o rezolvi. De câte ori deveniţi agresivi, atacaţi sau intraţi în defensivă  sau deveniţi narcisişti, întrebaţi-vă dacă nu cumva reacţia voastră ascunde un sentiment de ruşine. Începeţi să exploraţi :

  • Ce vreau sa obţin când reacţionez aşa?
  • Mi-e frică să nu se afle ceva despre mine?
  • Încerc să acopăr ceva?

 

2.Descoperă credinţele limitative

Orice emoţie are în spate un anumit gând care o produce. Gândurile ce au fost practicate o perioadă mai lungă de timp au devenit credinţe care ne conduc din umbră comportamentul. În acest context, credinţele limitative sunt categoric legate de standardele de care vorbeam la început. Puteţi citi şi articolul Puterea credinţelor

Sunt adevărate aceste credinţe? Ce ai putea realiza dacă nu le-ai avea? Cine ai fi atunci? Vrei să renunţi la ele sau îţi aduc un anumit beneficiu?

 

3.Deapănă povestea

Întreabă-te : când ai simţit acestă ruşine prima data? Îţi aminteşti?  Cine te-a făcut să te simţi ruşinat? În ce context? Ce anume ţi s-a reproşat? Ce “defect” al tău era vizat? Cum ai “înflorit” tu povestea de-a lungul anilor? Cât de importantă este în viaţa ta acum? Te consideri o victimă?

 

4.Analizează declanşatorii

Ce anume declanşează reacţiile tale? Ce te determină să reactivezi acestă ruşine? Sunt anumite cuvinte? Poate chiar o privire? O anumită personalitate umană? Mai sunt în jurul tău persoane care îţi accentuează ruşinea? Gen părinţi, parteneri… devii manipulabil când ţi se declanşează acea ruşine? Profită cineva de asta? Îi mai vrei încă în viaţa ta? 😉

 

5.Eliberează-te de judecată

Nu-i acuza pe cei care ţi-au determinat apariţia acestei emoţii şi nici pe cei ce o declanşează. Nu te judeca nici pe tine. Cere ghizilor tăi, Sinelui tău înalt, să vezi lucrurile aşa cum sunt cu adevărat, obiectiv. Fă un pas înapoi, metaforic, sau vezi situaţia de sus, ca să ai obiectivitate.

 

6.Desprinde lecţia

Întreabă-te ce ar trebui să înveţi tu din asta? Dacă ai accepta ideea că nimic nu este întâmplător şi că această emoţie vine la timp pentru a te trezi, pentru a te face mai conştient, de ce crezi că ai avut nevoie de acest episod în viaţa ta? Normal că nu mă pot abţine şi vreau să te împing şi mai departe :-) : Nu ai venit cumva să experimentezi această ruşine pentru a fi unul dintre agenţii care schimbă standardele acestei societăţi bolnave? 😉

 

7.Caută dovezi că eşti bun

Vezi-te cu intelegere si compasiune. Recunoaşte-ţi dorinţa de a te conecta, de a apartine, de a fi iubit. Este normală pentru toţi oamenii. Caută în memorie circumstanţe în care ai fost exact invers decât te acuzi de obicei că ai fi ( de exemplu dacă ţi-e ruşine că ţi-ai dezamăgit familia,  când ai reuşit să-i faci mândri de tine? în alt domeniu poate, sau ai făcut mândri pe alţii – colegii de munca, seful, partenerul)  Când te-ai simţit admirat pentru ce ai făcut pentru ceilalţi?

 

Nu uita că ruşinea este mereu legată de lipsa stimei de sine, cu cât ai mai multă ruşine, cu atât te simţi mai nevrednic şi fără valoare. În newsletterul de săptămâna viitoare vom vorbi un pic mai detaliat despre tipurile de familii care favorizează aparţia ruşinii încă de la vârste fragede şi despre  un demers intermediar pentru a transforma acest sentiment, până să reuşim să îl depăşim definitiv.

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

Deprimat de Crăciun?

Deprimat de Crăciun?

Deşi , în general, oamenii gândesc că perioada sărbătorilor de iarnă ar trebui să fie cea mai fericită  din an, sunt statistici ( ale Institutelor Naţionale de Sănătate din diverse ţări,  plus raportările psihologilor, psihiatrilor, terapeuţilor…)  care afirmă că exact acum creşte cel mai mult incidenţa atacurilor de panică, a anxietăţilor şi depresiilor.

Desigur, s-au făcut corelări cu bioritmul, cu vremea şi  nopţile mai lungi din acestă perioadă care ar determina anumite modificări la nivel chimic şi biologic în organismul uman, de exemplu scade nivelul serotoninei… dar concluzia a fost, totuşi , că acest tip de depresie are mai mult de-a face cu aşteptările nerealise şi excesul de introspecţie şi de analiză a realizărilor de peste an, specifice acestei perioade.

Iată câteva aspecte care ne conduc spre depresie:

 

1. Ne facem un ideal de atins din reclamele TV de Crăciun !

 

 

Pe cât sunt de frumoase acele filmuleţe de Crăciun şi pe cât ne încălzesc inima şi ne înmoaie sufletul, pe atât sunt de periculoase.  Si mă refer la două aspecte:

  1. aceste imagini ne determină subliminal să cumpărăm produsele promovate, subînţelegându-se că astfel avem şanse mai mari de a simţi şi noi bucuria personajelor din film . Există o disciplină care chiar studiază aceste fenomene, psihomarketing se numeşte, şi are ca şi obiectiv descoperirea acelor puncte vulnerabile ale emoţionalului nostru , care ne îndeamnă să cumpărăm pentru a umple “un gol” (sufletesc, de obicei )
  2. inconştient ne stabilim nişte repere, un ideal referitor la cum ar trebui să arate Sărbătorile, ce să avem pe masă, cum să fie decorată casa, grădina, interioarele , bradul, etc, şi orice nu arată la fel cu imaginile pe care le avem noi întipărite în minte, ne face să suferim, să ne complexăm, să nu ne simţim suficient de vrednici, bogaţi, capabili….

2. Nu suntem realişti 

 

Crăciunul nu mai poate fi ca în copilărie, deşi cu toţii visăm la asta, în secret :-). Nu vă pierdeţi entuziasmul pentru că nu mai simţiţi acei fiori de nerăbdare până vine Moş Crăciun, sau până deschideţi cadourile sau acel extaz în faţa luminiţelor din brad! Nu înseamnă că v-aţi pierdut sensibilitatea, că “Sărbătorile nu mai sunt ce erau odată”… nu vă duceţi către acele sentimente de nemulţumire sau neacceptare a stărilor de fapt. Totul se schimbă! Schimbarea este singura constantă a Universului! Să ne adaptăm cu ingeniozitate şi creativitate la aceste schimbări!

Există perioade de evoluţie diferite în viaţa noastră, poate ne-a mers foarte bine înainte, poate aveam tot ce ne doream din punct de vedere material sau emotional, dar acum…. multe dintre acestea poate au dispărut.

Dacă de obicei aveaţi casa plină de râsete sau voci vesele, de exemplu, dar acum copiii nu sunt lângă voi pentru că au crescut şi au ales să petreacă în altă parte, sau au propriile lor familii şi nu au putut fi  prezenţi  “ca altă data”, bucuraţi-vă că vorbiţi la telefon, sau de pozele pe care vi le trimit sau de transmisiile live, pe Facebook

 

3.Nu stabilim limite clare bugetului destinat cadourilor şi pregătirilor festive

 

S- a constatat că mulţi oameni sunt deprimaţi şi pentru că nu reuşesc să facă faţă aşa cum şi-ar dori cerinţelor unor astfel de sărbători. Puţină organizare înainte vă poate salva : stabiliţi exact cât vă permiteţi să cheltuiţi pe cadouri, pe masa de Crăciun, pe ornamentele din casă….

Chiar dacă nu e suficient, gândiţi-vă că alţii au de sute de ori mai puţin şi că sărbătoare Crăciunului este despre altceva, la urma urmei.

 

4.Folosim Crăciunul ca prilej de practicare a victimizării

 

Crăciunul pare să fie un declanşator minunat al mentalităţii de victimă. De multe ori se intră în procese profunde de auto-analiză şi evaluare a vieţii personale dar cu un rezultat dezastruos pentru mental şi atitudine, pentru că se subliniază mai ales ceea ce ne lipseşte, ceea ce nu am reuşit încă să realizăm.

Facem comparaţii între “puţinul” nostru şi cât au reuşit alţii să realizeze, raţionalizăm toate motivele pentru care noi nu avem ce au alţii, sau ne amintim de nedreptăţile şi injusteţea vieţii.

O situaţie specială este autocompătimirea pentru lipsa unui partener. Singurătatea corect înţeleasă nu va duce niciodată la depresie. Am scris despre acest aspect in ultima parte a articolului Crăciunul- un pretext pentru aliniere

E nevoie doar să ne asumăm total responsabilitatea pentru realitatea pe care o trăim. Nu este nimeni vinovat pentru situaţia noastră, tot ceea ce experimentăm este  o creaţie proprie, doar că nu am fost conştienţi în momentul în care am creat.

 

5. Avem aşteptări mari de la familie

 

Un cunoscut psihiatru, Dr Mark Sichel, vorbind despre aştepările nerealiste vizavi de sărbătoarea Crăciunului, spunea: “ Oamenii au această fantezie despre cum ar trebui să arate sărbătorile, aşa cum văd în filme la tv . Si de fapt, niciodată nu este aşa cum anticipează ei, de cele mai multe ori  sunt dezamăgiţi profund. Adesea există conflicte care izbucnesc în cadrul unei familii mai ales în timpul Sărbătorilor”

Suntem inspiraţi de ceea ce vedem în filme şi ne dorim reuniuni de familie pline de pace şi bucurie, numai că rezultatele sunt de multe ori exact pe dos. Văzând că nu există înţelegerea pe care o aşteptam între rude, sau devenind noi înşine iritaţi, nervoşi, supăraţi pe toţi din jur, ne putem uşor lăsa pradă gândurilor negre şi depresiei , mai ales post-sărbătoare, când casa se goleşte iarăşi şi noi rămânem cu o senzaţie de eşec deşi am cheltuit o grămadă de bani şi timp ca să organizăm totul perfect.

Una peste alta, Sărbătorile de iarnă sunt stresante pentru oricine, dacă e să ne gândim doar la curăţenia dinainte, cumpăraturile pentru mesele festive, căutarea cadourilor perfecte, a reţetelor de prăjiuri pe placul invitaţilor, casa plină de musafiri, rude îndepărtate care îţi bat la uşă şi strigă :“Surprizăăăă!!!” , copilul care este în vacanţă când tu încă mergi la serviciu (iar bona are liber căci taie porcul, la ţară :-)) , eventual şi planificarea vacanţei , pregătirea bagajelor ….

 

 

Şi atunci cum putem trece cu graţie, bucurie şi calm prin această perioadă, evitând depresiile?

1. Fii observator, fă un pas în spate

 

Faptul că toată lumea în jurul tău e prinsă de febra pregătirilor face ca vibraţia generală să fie una de agitaţie, stress, panică uneori. Vezi asta în trafic, în magazine, la serviciu …. Această energie “te fură” şi pe tine. Respiră adânc, priveşte în jurul tău cu detaşare, cum totul parcă e dat pe repede înainte, ca în filmele mute. Observă că nu eşti în niciun fel obligat să iei parte la acest vacarm, că ai liberul arbitru să acţionezi cum crezi tu că e mai bine pentru tine.

Dă dovadă de compasiune pentru agitaţia celorlalţi: deschide uşa unei doamne pline de sacoşe de cumpărături, fă semn şoferului “înspumat” de lângă tine că poate trece înaintea ta, zâmbeşte sau fă cu ochiul unui copil care plânge, târâit de mânuţă de către părinţi prin toate magazinele…

 

2. Nu compara interiorul tău cu exteriorul altora

 

Dacă nu te compari cu nimeni, nu intri în depresie de sărbători. Faptul că vezi în faţa ta “tabloul” frumos pictat al unora care par a avea de toate te determină să simţi şi mai acut golul tău interior. Dar nu e o comparaţie corectă. Majoritatea oamenilor au diverse probleme în diverse perioade din viaţă. Poate când erau ei trişti sau supăraţi, tu erai mai mult decât fericit. E posibil să aibă şi acum anumite gânduri de neîmplinire sau tristeţe dar AU ALES să se bucure de Sărbători.

Fericirea este o alegere mentală în primul rând, nu ţine cont de circumstanţele exterioare.

 

3. Ia focusul de pe tine

 

Cel mai uşor ieşi din depresie când nu te mai gândeşti la tine şi te pui în slujba unei cauze mai mari. Crezi că eşti mai bătut de soartă decât cerşetorul din colt? Decât băieţelul pe care îl duce mama lui în scaun cu rotile să vadă şi el  bradul de Crăciun din mijlocul oraşului? Decât copiii din orfelinate sau bătrânii bolnavi şi singuri din aziluri? Nu ai idee ce repede te scoate din depresie o vizită în aceste locuri!

Dacă îţi stabileşti ca şi obiectiv să faci zilnic măcar câte o faptă bună, să ajuţi pe cineva sau o anumită cauză, te asigur că vei avea o satisfacţie care îţi va ridica vibraţia şi te va scoate din depresie.

 

4. Ai grijă de tine

 

Dacă atunci când eşti deprimat faci un prim pas către a te îngriji pe tine ( spălat, ras, pieptănat, îmbrăcat frumos) atunci ai făcut un pas uriaş către vindecarea ta. Dacă reuşeşti şi să te auto- convingi să strângi un pic din casă şi să asculţi o muzică frumoasă, plăcută sufletului tău, sau să împodobeşti măcar o creangă de brad, crede-mă că eşti pe cale de a-ţi ridica vibraţia şi asta te va ajuta să mergi înainte, “din inerţie”.

Depresia ne impinge să ne alinăm durerile prin băutură, mâncare în exces… dar e bine de ştiut că alcoolul, de exemplu, adânceşte depresia pentru că interferează cu neurotransmiţătorii, scade nivelul de serotonină…

Se recomandă atunci când suferi de o depresie să faci exerciţii fizice uşoare sau yoga, plimbări în parcuri, pentru că în felul acesta acţionezi direct asupra chimicalelor corpului şi acestea îşi aduc imediat contribuţia la ieşirea ta din starea depresivă.

 

5. Numără-ţi binecuvântările

 

E mai dificil să faci asta când eşti în depresie dar odată ce începi să aşterni pe hârtie lucrurile pe care le ai deja în viaţa ta, dacă poţi să fii recunoscător pentru tot ce ai primit până acum, vei vedea că lista devine din ce în ce mai lungă.

RECUNOŞTINŢA,  IERTAREA şi MULŢUMIREA pentru ce ai deja, sunt modalităţile cel mai rapide de a ieşi dintr-o astfel de stare.

Eşti un spirit divin care a ales să vină pe acestă planetă şi să se experimenteze pe sine. Şi  depresia e o experienţă şi ea, nu? Dă-ţi voie să o simţi onest, autentic, aşa cum se prezintă, dar nu o considera un capăt de lume, ci o stare trecătoare asupra căreia ai control total, dacă alegi să faci asta!

ALEGEREA E ÎNTOTDEAUNA A TA!

 

glob

 

 Vă doresc Sărbători binecuvântate, pline de Lumină şi Pace!

La multi ani!!!

Ne reauzim în 2017!

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Sursa imagini :Internet

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2016

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/

Ce poţi realiza prin Quantum Coaching ?
  • înveti să foloseşti Conştiinta pentru a schimba legile fizicii si ale biologiei,
  • devii un creator deliberat al vieţii tale,
  • te eliberezi din inchisoarea propriei minti
  • preiei controlul asupra lumii tale interioare
  • iţi aminteşti cine eşti TU cu adevărat şi care ţi-e menirea.
Începe cu primul pas: introdu numele tău si adresa de mail şi iţi voi trimite imediat, gratuit, cartea « True North » pentru a te ajuta să-ţi descoperi misiunea in viaţă.