Contractele Sufletului

Contractele Sufletului

M-am hotarât să continui tema abordata în ultimele doua articole:” Cum funcționează Legea Atractiei “ și  “Secretul din spatele Secretului” pentru că am primit un email în care scria asa: “ Nu stiu ce să mai cred despre Legea Atractiei, stiu că e reala dar oricât de mult aș încerca să o folosesc conștient  în viața mea , încă intampin aceleasi probleme, mai ales în domeniul relatiilor”.

Ȋn ultimul articol am prezentat deja  câteva motive pentru care Legea Atractiei ar putea să PARᾸ că nu funcționează. Astazi îndraznesc să fac un pas mai departe și  să vorbesc despre Contractele Sufletului .

Este o incercare de a clarifica de ce uneori indiferent cât de tare ai incerca, nu reusesti să manifesti ceea ce îți doresti, nu poti găsi fericirea mult dorită, împlinirea sufleteasca  ori abundența, te simți blocat, iar  în final concluzionezi că trebuie să mai fie acolo o forță ceva care  actioneaza dar de care tu nu știi  nimic.

Deci, dacă simți că ceva sta în calea împlinirii vieții mult visate, împiedicându-ți evolutia, acest articol ar putea fi pentru tine. Ȋn general sunt două aspecte legate de acest subict , al Contractelor Sufletului :

  • Contracte pe care le faci cu tine sau cu alții
  • Contracte pe care le faci în cursul vietii actuale sau înainte de a veni în planul fizic.

 

Contracte stabilite în timpul vieții prezente

 

Când ești mic , copil intre 2 și  7 ani să zicem, e posibil să ai  perioade în care simți că nu contezi deloc pentru ceilalti , că ești neimportant , că ești neglijat sau chiar amenintat , așa că pentru a te proteja emotional și  fizic și  pentru a reusi să supravietuiesti și  să treci prin acea perioada, îți dezvolți un sistem de autoaparare care să-ți confere siguranță , integritatea fizică dar și  un echilibru psihic

Fiind copil , nu prea intelegi tu ce se intampla și  nici nu poti confrunta adultii cu argumente logice, rationale , nu știi cum să interpretezi faptele lor, nu poti analiza reactiile pe care ți le stârnește comportamentul lor, așa că te bazezi intru-totul pe ceea ce simți în corpultau și  în inimioara ta.

Sa presupunem că ai un fratior mai mic care mai este și  foarte bolnav aproape tot timpul, așa că atentia parintilor este permanent asupra acelui copil, luând de bun faptul că tu, ca și  soră mai mare întelegi situația. Chiar dacă vezi că fratiorul tau sufera și  intelegi că are nevoie de atentie mai multa , totusi vei simți lipsa dragostei din partea parintilor, rezervorul tau de iubire e gol. îți vine să strigi în gura mare : « și  eu am nevoie de atenția voastra, și  eu am nevoie să mă simt iubita » dar e prea putin probabil că vei face ceva în legatura cu asta, în schimb îți vei înabusi toate aceste sentimente adânc în suflet, vei pretinde că totul e bine , că ai poate bunici sau prieteni în schimb și  că nu ai nevoie neapărat de iubirea părinților tai.

Inconstient, insa , e posibil să adopti anumite credințe fundamentale care îți spun că tu nu contezi, că nu este demna de iubire, că nu meriti, așa că de acum incolo o gramadă de tipare de gândire și  modalitati de a aborda viața , în general  se vor naste avand că radacini aceste credinte limitative. Ele vor sta în calea a tot ce vrei să faci în viața : în calea relatiilor, a banilor, a prosperitatii , în calea a tot ce e important pentru tine.

Si așa îți dezvolti acele contracte ale sufletului : că să eviti durerea  sau neglijarea sau respingerea , vei alege inconstient să nu te expui, să stai în banca ta, să eviti sa-ti faci prieteni noi ( sau să incepi o afacere sau să îți cauti un job nou) , să stai mai mult în casa decat să iesi în oras, să pui mereu interesele altora inaintea alor tale.

Un contract al sufletului intentioneaza doar  să  te faca să te simți mai bine, să îți dea senzatia că ești în control : că poti evita să fii ranita, că poti alege modul cel mai sigur în care te poti manifesta …

Problema e că acest comporament nu rezolvă nimic, e doar  un paravan, și  lucrul  cel mai înșelător e că văzând că acest paravan nu prea funcționează ( pentru că viata, Universul , Sinele tau Inalt te vor provoca mereu pentru a-ti putea găsi centrul și  alinierea) vei dezvolta alte și  alte contracte care, în fond, nu fac altceva decat să te împingă din ce în ce mai departe de adevarata problemă.

Este imposibil să lucrezi cu Legea Atractiei dacă nu identifici mai intâi și  apoi confrunți aceste credințe limitative fundamentale pentru că altfel ele îți  vor sabota munca și  efortul de a atrage în viața ta împrejurari , circumstanțe , relatii mai bune.

Nivelul metafizic al Contractelor Sufletului

 

La un alt nivel, dintr-un punct de vedere non-fizic, un contract al sufletului are valențe mult mai complexe. Facem mii de contracte înainte de a veni în planul fizic

Nimic nu este la inîtâmplare sau arbitrar în viața asta, nu exista accidente chiar dacă uneori lucrurile par a nu avea niciun înțeles sau scop. Dacă se întamplă lucruri « rele » asta nu inseamna nici că ești  pedepsit de Dumnezeu.

Personal, eu consider că primul nivel al contractelor , discutat mai sus, este inclus în acesta pentru că avem de-a face cu un silogism : dacă suntem de acord că nimic nu e întâmplător în viață și  că am semnat multiple contracte cu alte suflete înainte de a veni în acest plan al existenței, este evident că am avut un contract și  cu părinții noștri și  cu frătiorul mai mic și  că am fost de acord dinainte să ne simtim în felul  acesta când suntem mici , astfel stabiind o platforma de pe care să începem să învatam lecțiile pe care déjà le-am ales. Folosesc primul nivel al contractelor sufletului cu persoanele care sunt mai mult sau mai putin reticente la ideea de « viață dupa viață » sau « viață inainte de viață ».

Ȋntelegând că am fost de acord să ne focusam pe ceva specific în acesta viată, că ne-am ales déjà o tema ( sau mai multe ) și  un scop, că am acceptat să lucram cu anumiti oameni , ajutându-i pe cararea vietii lor și  permitandu-le să ne asiste la rândul lor pe noi , pe drumul nostru, atunci călătoria asta intr-o dimensiune materială devine mult mai ușoară. începem să dam un sens mult mai profund provocărilor noastre,  ne dăm seama că nu există nici victime, nici torționari, că suntem ființe eterne și  că nimeni nu este rănit pe vecie, jucăm doar niște roluri și  este responsabilitatea noastră să facem ca piesa să merite să fie jucată. Perspectiva umana asupra vieții este foarte diferită de perspectiva Sufletului .

Cunoascând aceste lucruri, nu mai încercam să reparăm o lume pe care o vedem disfuncțională, pentru că realizam că de fapt nu este așa, nu ne mai chinuim să ne mai eliberăm pentru că înțelegem că n-am fost niciodata prizonieri  ai circumstantelor, nu mai continuăm cu protestele și  luptele împotriva războiului , a nedreptății , etc, și  începem să ne întreptăm atenția către interior, întelegând intr-un final, cuvintele marelui poet și  filosof Rumi :

 

« Ieri eram deștept și  vroiam să schimb lumea,

azi sunt înțelept, așa că mă schimb pe mine »

 

După cum spuneam și  în articolul anterior, « Secretul din spatele Secretului » , ne planificăm să venim în dimensiunea asta pentru a învata o calitate spiriuala sau o virtute divină, cum au fost ele numite : acceptarea, răbdarea, curajul, mulțumirea, încrederea, toleranța… și  așa mai departe. Acesta lecție învatata e tot ceea ce luam cu noi dincolo de moarte ; ceea ce învatăm devine parte din sufletul nostru pentru totdeauna, se adaugă expansiunii și  evolutiei noastre.  Ne permitem să învatam aceste lectii în orice fel de spațiu sau mediu alegem.

Dacă lectiile pe care intentionăm să le învățăm la nivel de suflet nu sunt învatate de catre personalitatea întrupată,  se vor repeta iarăsi și  iarăsi, numai că de fiecare data vor fi mai intense, mai puternice, mai extreme, mai violente.

E la fel că atunci cand ceri copilului tau să faca ceva , de exemplu să se spele pe dinți. Prima dată solicitarea e facută intr-un ton drăgăstos, blând, plin de iubire și  grijă : «Ȋngeras, te rog spală-te pe dinți înainte să te bagi în pat ». Dacă nu te ascultă , atunci ești mai ferm : « Dragule, ai auzit ? Du-te să te speli  pe dinti ! », a treia oară  e imperativ iar a patra oară se lasă cu țipete și  eventual palme la fund.

E mai usor dacă ești atent și  înveti rapid lectia care îți este scoasă în față decat să opui rezistentă, să fii încăpățânat, pentru că risti să înveți  lecția forțat, într-un mod mai dur.

Cu totii avem multe lectii de învatat. Dacă crezi cumva că nu mai ai nicio lectie de învățat pentru că ai lucrat cu tine atât de mult și  ai evoluat …aș zice să te mai gândești o data. Dacă nu mai ai lectii…. de ce ai mai zăbovi oare în planul acesta ? 🙂

Chiar și  cei mai evoluati oameni de pe Pamant  tot mai au încercări și  lecții de învatat : Dalai Lama e deseori confruntat cu tot felul de acuzații și  scandaluri , Wayne Dyre a facut leucemie după ce a scris zeci de cărți de spiritualitate și  dezvoltare personala, Neil Donald Walsh a divortat de cateva ori desi a avut « Conversații cu Dumnezeu »… Lecțiile nu vor înceta niciodata să existe , cum le abordăm în schimb, face toata diferența.

Mai este un aspect aici : cu cât nivelul tău de conștiință este mai înalt, cu cât ești mai sus pe scara vibrațională, cu atât mai puțin dure sau violente sunt lecțiile. Asta se întâmplă pentru că ai capacitatea să recunoști  lectia la timp, nu aștepți să ti se arate iarăsi și  iarăsi și  reactionezi diferit : rezistența ta la schimbare este foarte scăzută și  abilitatea de a te lăsa purtat de val e foarte dezvoltată.

Ȋnțelegerile pe care le facem cu alte suflete înainte de a veni aici sunt totdeauna pozitive, de fapt noi ne declaram dispuși să ne reamintim unul altuia cine suntem cu adevărat, să ne oglindim  unul pe altul pentru a ne găsi mai ușor alinierea cu Sursa. Acesta e cel mai mare dar pe care ni-l putem oferi unul altuia : ajutorul și susținerea noastră în pocesul de învațare și  înalțare a altei ființe umane.

Nu ne propunem în mod  special să experimentăm tragedii  împreună doar ca să avem o experiență de învatare, tragedia este rezultatul reacțiilor noastre față de lecție. Ȋmi amintesc de o povestioară adevărată relatată de Robert Schwartz despre o fetita care brusc vine la mama sa și  ii spune : «  Nu te trezești  așa cum am convenit amândoua înainte de naștere, așa că va trebui să ai un accident foarte grav » care s-a și  întamplat, de altfel. Da, uneori copiii isi amintesc 🙂

Puteti să cititi și  o parabola foarte frumoasa care îți inmoaie inima, scrisa de de Neil Donald Walsh : « Micul Suflet și  Soarele » care abordeaza acelasi subiect . Este un text din cartea  “Conversatii cu Dumnezeu“.

Pe lângă credințele limitative fundamentale și  provocările planificate înainte de a ne naște, mai sunt câteva tipuri de contracte. Voi aminti aici doar de:

  • Contracte ancestrale, care se pot regăsi pe întreaga linie genealogica, cele despre care ati auzit probabil că jung pana la a 7-a generație
  • Contracte colective, mai ales când avem de a face cu un război , holocaust, cataclisme globale, treziri în masă la nivele de conștiință superioare.

Toate contractele sunt cumva în folosul nostru și  ce este important este că poti să alegi să le rezolvi, să le renegociezi sau să le anulezi dacă nu mai sunt folositoare pentru evolutia ta. (nu am spus : dacă nu-ti plac, da ? 🙂 ).  Noi evoluam în continuu și  interesul  nostru este să păstrăm acele contracte care țin pasul cu evolutia noastră.  Imaginați-vă că sunteți o fetiță de 6 ani și  că faceți un legământ cu o alta fetiță că veți fi prietene pana la adânci batrânețe, că vă veți căsători în aceeași zi, că vetț locui în case alăturate  și  așa mai departe…. Când împlinți 20 de ani , acele legăminte nu mai au nicio relevanță pentru voi acum,  așa că faceți alte legăminte , cu prietenii pe care îi aveti acum. Exact așa se întampla și  în spirit .

 

Subiectul este departe de a fi epuizat, sper doar ca am reușit sa fac putină lumină asupra unor aspecte care nu țin în mod direct de Legea Atracției dar care reprezinta  premisele de la care ar fi bine să pornim atunci când lucrăm cu Legile Universale.

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

 

4 Comments

  1. iti multumesc ca existi 1,5 miliarde din cele 8 ca tine si lumea ar fi in dimensiunea 5 .te-am auzit pe tv neamt . am simtit ca esti om cu o mare te iubim cu totii

    Reply
    • 😶 Multumesc tare mult, ma onoreaza si ma si responsabilizeaza mai mult, comentaruul tau! Cu recunostinta.

      Reply
  2. Bună. Foarte interesant articolul. De unde vin aceste informații? Văd că nu ați spus nimic de contractele cu reptilienii.

    Reply
    • scriu doar informatiile la care am eu acces direct ….cu reptilienii nu am lucrat , nu sunt toti negativi …sunt multe de discutat, da, nu este chiar complet articolul, recunosc, dar este la un nivel accesibil tuturor potentialilor cititori ai acestui blog …

      Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.