Coronavirus – Dincolo de aparenţe

Coronavirus – Dincolo de aparenţe

Dragii mei, nu am vrut sa scriu până acum despre tot ce se ȋntâmplă ȋn acestă periodă tocmai ȋn ideea de a nu mai cimenta şi eu prin alte comentarii această vibraţie joasă  ȋn structurile noastre…..doar că eu cred că există ceva mai mult, dincolo de ȋndemnul unanim, la care ader cu toată fiinţa şi eu, acela de a nu intra ȋn panică şi frică.

Va amintiti cum spunea Farfuridi in “O scrisoare pierduta”? „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.

Toata nebunia prin care trecem in acesta perioada este un rezultat al dorintei de schimbare manifestate de intreaga umanitate dupa cel de al Doilea Razboi Mondial incoace. Am ȋntărit această dorinţă ȋn 1987, odată cu Marea Convergenţă Armonică, şi am avut un prim semn că rugile ne-au fost ascultate când am trecut de marele marker 2012 ȋntregi şi nevătămaţi.

Nu, nu ne-am dorit schimbare prin focuri mistuitoare, inundatii, cutremure sau pandemii, dar acesta este modul in care planeta se curata, energiile se schimba si constiinta umana se inalţă. Este o curăţare la nivel planetar, o epurare a egregorului colectiv. Ȋntotdeauna exista un plan benefic mai inalt pe care noi, oamenii, de la nivelul de intelegere la care ne aflam, nu il putem cuprinde in totalitate. Nu putem cere schimbare şi ȋn acelaşi timp să ne aşteptăm ca lucrurile să rămână la fel!

Daca ne-am dorit schimbarea, atunci e nevoie sa o imbratisam, in oricare forma se manifestă ea. Frica şi panica sunt reacţii exterioare ale rezistenţei launtrice pe care o opunem schimbării. Dacă ȋnţelegem mai profund ce se ȋntâmplă, atunci rezistenţa noastră va scădea şi procesul va fi mai uşor de suportat şi de durată mai scurtă. Deşi…părerea mea e că abia au ȋnceput schimbările majore şi că vor mai continua o perioadă, ȋn diferite forme…

Universul ne oferă acum acest dar care este ambalat destul de urât, ȋn culori sumbre, şi asta ne determină să refuzăm darul, să ne retragem din faţa lui şi să…ne spălăm mâinile ȋn mod repetat – şi la propriu şi la figurat. Haideţi să ne punem nişte ȋntrebări şi să medităm la câteva idei, poate ȋntrezărim un pic ce ar putea fi ȋnăuntrul cadoului atât de urât ambalat:

 

1. Mai este cineva ȋn acestă comunitate care mai crede că lucrurile sunt ȋntâmplătoare? Că am fost uitaţi de ghizi şi ȋngeri şi ne găsim singuri ȋn situaţia ȋn care să ne protejăm vieţile “păcătoase” de un Dumnezeu furios? Nu cred. Totul este orchestrat perfect de o conştiinţă superioară care are ȋn vedere binele nostru cel mai ȋnalt. Ȋn timpuri de criză creştem ȋn credinţă, ȋn ȋncredere, ȋnvăţăm să ne lăsăm ghidaţi.

Chiar şi frica are rostul ei. Dacă nu ajungea la o anumită cotă, nu ar fi putut să trezească subconştientul colectiv. La fel ca temperatura ridicată ȋn timpul gripei. Nu ne repezim cu antitermice ȋn prima fază, pentru că febra “arde” germenii. Frica a ars inerţia, inconştienţa, nepăsarea. Nu e bine să continue mult pentru că ajunge să ne “ardă” şi inteligenţa şi starea de prezenţă. Frica, datorită cortizolului din sânge, ne paralizează iniţiativa, ne face mai proşti, mai creduli, mai uşor manipulabili. De asta se prelungeşte campania de informare asupra “realităţilor” din lumea largă.

 

2.Uneori aceste schimbări planetare presupun şi pierderi de vieţi omeneşti, este adevărat. Dacă consideraţi că e nedrept, vă amintesc că niciun suflet nu pleacă din această lume fără să ȋşi fi dat acordul ȋn prealabil. Fiecare avem un contract cu care venim ȋn acestă viaţă. Nu toţi ne-am dorit să experimentăm trecerea ȋn 5D, există multe suflete care s-au ȋncarnat tocmai pentru că au avut ultima şansă de a se “juca” ȋntr-o densitate la care Mama Gaia nu se va mai ȋntoarce vreodată. Există suflete care agreează să părăsească planeta ȋn grupuri mari, ca parte din misiunea lor personală, tocmai pentru că acest lucru ar trage un semnal de alarmă pentru cei rămaşi care vor ȋnvăţa ceva valoros, vor lua nişte măsuri pentru a preȋntâmpina alte evenimente de acelaşi gen.

 

3.Mihail Gorbaciov spunea că Cernobâl-ul a fost factorul care a declanşat căderea şi destrămarea URSS. Atât de tare s-a ȋncercat muşamalizarea exploziei centralei nucleare şi a efectelor produse de aceasta ȋncât, la un moment dat, populaţia s-a răzvrătit ȋmpotriva atâtor minciuni şi a manipulării. Este posibil ca Wuhan să devină prilej pentru scoaterea la suprafaţă a unor adevăruri ascunse despre experimentele secrete de laborator despre care populaţia nu avea habar. Uneori e nevoie să se spargă buba, ca să putem vedea cât puroi e acolo şi să curăţăm rana.

 

4.Există multe aspect politice, sociale dar şi …oculte care, sperăm, vor fi expuse. Nu vreau să intru ȋn acestă discuţie pentru că nu am pregătirea necesară dar din ce ȋn ce mai mult aud, prin diversi mesageri, că toată pandemia ar putea fi praf ȋn ochi pentru a se ascunde alte mişcări de “curăţare” a populaţiei dar şi a unor leaderi “ȋntunecaţi”, obligaţi să se auto-izoleze/exileze…. Se pare că nu ȋntâmplător virusul a afectat atât de tare Italia…vom vedea. Ce e de ȋnvăţat de aici este să nu ne lăsăm niciodată amăgiţi de aparenţe, să gândim cu capul nostru, să fim atenţi, lucizi, prezenţi. Una este ce se ȋntâmplă de fapt, şi alta ce ni se ȋmpinge ȋn faţă, pentru a ne distrage atenţia. Asta nu inseamna ca nu luam in considerare faptele, ca negam ce se intampla cu cei care sunt afectati.

 

5.Ca să se poată face un adevărat “reboot” al societăţii, e nevoie să se ȋnchidă ȋntâi tot sistemul. Cam asta se ȋntâmplă prin oprirea activităţii, izolarea la domiciliu, ȋntreruperea comerţului, a transporturilor. Se purifică aerul, la propriu …să urmăriţi nivelul de poluare din China inainte de oprirea circulatiei masinilor, autobuzelor, inchiderea fabricilor, şi acum.

 

 

 

6.Nu sunt de acord nici cu frica, panica si scenariile apocaliptice dar nici cu atitudinea “nu ma intereseaza subiectul, nu ma las influentat de nicio stire, ignor total ce se ȋntâmplă, eu sunt in lumea mea, totul e doar manipulare”. Ascensiunea este colectiva, fie ca ne place, fie că nu. Exista doar iluzia ca suntem separati, suntem insa o mare constiinta colectivă. Deci nu este suficient doar să NU ne focusăm pe subiectul Corona, ca să nu ȋntărim vibraţia negativă. Dus la extrem, acest proces incurajează escapismul! (cei care mă mai luaţi la rost prin mailuri că măcelăresc limba română  🙂 , ăsta e chiar un neologism introdus in DEX: “ESCAPÍSM s.n. Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate”).

 

7.Cei care se consideră spirituali sau Lucrători ȋn Lumină au menirea de a ajuta colectivul, pentru că altfel nu vor ascensiona nici ei. Cum facem asta? ȋntrebându-ne ȋntâi “ce ar face Iubirea aici?”, menţinându-ne calmul, verticalitatea, luciditatea, fără să ne pierdem umanitatea, compasiunea, iubirea faţă de semeni. Putem menţine conştient un spaţiu pur, curat energetic, ȋn care să dizolvăm toate accesele de panică, frică, agonie, paranoia, etc, ce pot apărea ȋn colectiv.Nu contează dacă o facem prin meditaţii individuale sau colective, prin ritualuri, rugăciune, prin faptul că vorbim direct sau prin mijloace mass-media oamenilor, că oferim exemple personale de calm, acceptare, iubire. Fiecare contribuie in felul sau unic.

 

8.Eu una nu am mai fost martoră la o astfel de stare de criză globală….poate la cutremurul din 1977 dar eram prea mică să conştientizez ceva… Ce aduce cu sine o astfel de criză globală este obligaţia de a ne uita ȋn noi ȋnşine. E nevoie să trecem PRIN frică şi panică, să le transmutăm ȋn noi ȋnşine, ȋntâi, nu să fugim de ele afirmând că nu sunt emoţii adecvate sau necesare.

Ce frici ţi se scot la suprafaţă? Care e punctual tău slab? Poate nu ţi-e teamă pentru sănătatea ta dar ţi-e teamă pentru situaţia ta financiară care ar putea fi afectată negativ. Poate descoperi că ȋţi pierzi calmul şi intri ȋn anxietăţi majore când este amentinţată viaţa copilului tău sau a familiei per ansamblu. Poate te paralizează frica de moarte. Poate ȋncepi să judeci şi să arunci cu noroi ȋn cei care au intrat ȋn ţară şi nu au spus că vin din Italia, de exemplu. Ce gaseşti ȋn tine? ȋntoleranţă, judecată, insensibilitate, răutate, lăcomie….? Lucrează cu astea şi ȋn felul acesta, curăţându-ţi propriile gânduri, credinţe, emoţii, vei curăţa vibraţia colectivă.

 

9. Orice criză este un extemporal neaşteptat ȋn care se verifică dacă ai integrat cunoaşterea spirituală cu viaţa ta de zi cu zi. Dacă spui “lasă-mă cu teoriile tale spirituale, cu Legile Universale, acum ȋţi bate moartea la uşă, nu vezi ce e ȋn jur?”, ai picat examenul. Şi câţi dintre voi nu ştiu deja, din Realinierea Sufletului, că tema lor fundamentală de viaţă este spiritualitatea? Ei bine, la asta se referă. Intrăm ȋntr-o perioadă ȋn care spiritualitatea devine modul nostru de A FI, nu doar o practică de câteva minute sau ore pe zi. Adică simţi exact cum spunea Pierre Theillard de Chardin, că eşti “un spirit care are o experienţă ȋn trup uman, nu un biet om care are uneori câte o experienţă spirituală”

 

10.Dă Cezarului ce-i al Cezarului. Trăim ȋncă ȋn 3D, corpul tău are nevoie de mâncare, de apă, de protecţie… Fii atent la indicaţiile medicilor, ale specialiştilor care recomandă cum să ne comportăm ȋn acestă situaţie de criză, ce să mănânci, ce suplimente să iei , cum să te speli, când să porţi mască … Acceptă perioada de izolare la domiciliu. Eu nu ȋnţeleg de ce ne-am răzvrăti ȋmpotriva unei astfel de măsuri. Stăm frumos acasă 2 săptămâni, ȋn timpul ăsta cei bolnavi se manifestă şi vor fi trataţi punctual, restul suntem protejaţi şi gata, s-a terminat. Eu nu văd aici o ȋncălcare a drepturilor omului sau o ȋncercare de manipulare. Am auzit şi eu voci care spun că se ȋncearcă separarea familiilor ca şi metodă de inducere a fricii … Cred că depinde de ce alegi să crezi şi să faci ȋn cele două săptămâni. In viziunea mea, un astfel de eveniment global oricum aduce oamenii impreuna, ne face mai cooperanti si mai empatici.

 

In incheiere as dori sa va amintesc ca Bashar ne sfatuieste “să tratam mereu fiecare situatie intr-o maniera pozitivă, astfel încât să obţinem o experientă pozitivă fără să invalidăm experienţa în sine. Ramâneti într-o stare pozitivă. Puneţi un sens pozitiv în spatele fiecărei experienţe. Totul în viată e un dar şi dacă gândiţi în felul acesta, vă veti petrece tot restul vieţii despachetând cadouri”

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Ce teme te-ar mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este consilier spiritual si life coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2020

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

 

35 Comments

  1. Multumesc. Subscriu.

    Reply
    • multumesc si eu, Florina!

      Reply
      • Super! Chiar ma gandeam ieri ca oare nu vei scrie ceva legat de ce se intampla! Desi simt si gandesc tot ce ai scris, cumva simteam nevoia unei confirmari. Si uite ca la fix a si venit articolul! Multumesc!

        Reply
        • am simtit eu ca asteptai :-)) Ma bucur daca am reusit sa aduc o mica confirmare! Multumesc pentru comentariu!💖

          Reply
      • Imi pare rau dar nu sunt de acord cu explicatia ta din articol,cum ca trebuie sa acceptam tot ce vor altii!De ce sa mi se intre/schimbe mie viata?..De ce sa nu fiu lasat sa respir liber,sa merg la servici,sa merg la concert,pe strada..liber??..Sunt perfect sanatos!..Nimeni nu are dreptul sa ma oblige cu ceva…E viata mea si corpul meu!

        Reply
        • 🤗 Nu știu exact la care afirmație te referi dar tine cont ca e un articol din martie 2020!!

          Reply
    • Ce privilegiu să pot rezona întrutotul cu aceste cugetări profunde!! Chapeau bas!!

      Reply
      • 💖🙏

        Reply
  2. Mulțumesc Cristina pentru acest articol clar și cuprinzător.
    Ai atins tot ceea ce trebuia punctat.
    Mă bucur că am avut ocazia să îl citesc.
    Toate gândurile bune!!

    Reply
    • multumesc si eu ca ai citit si ti-ai luat din timpul tau sa imi scrii!!🌹💖

      Reply
  3. Cristina dragă, ca de obicei, tu dai glas gândurilor noastre și o faci în felul tău minunat! Gândim și vorbim aceeași limbă. Suntem într-adevăr o mare conștiință colectivă.

    Reply
    • he, heee, Simona, stiu eu ca esti din aceeasi familie de suflete!! 😍😘

      Reply
  4. Cristina, mulțumesc, este un articol scris dintr-o perspectivă amplă și dintr-o cunoaștere profundă.

    Reply
    • multumesc mult. sper sa ajute 🤗

      Reply
  5. Multumesc! Superb articolul!

    Reply
    • multumesc si eu ca ati citit!💖

      Reply
  6. La fix a picat articolul tau! Care mi-a dat o privire de ansamplu si m-a ridicat deasupra preocuparilor si fricilor curente. Mi-a dat curaj si incredere ca sunt(em) pe drumul cel bun.
    Iti multumim si mai vrem!🌻

    Reply
    • Hei, Anca, ma bucur daca a ajutat. Tu ești oricum foarte puternică și știu deja ca și tu ajuți pe alții sa treacă prin aceasta experiență

      Reply
  7. Multumim cu recunostinta ca ne ajuti sa ne,,clarificam”ideile si sa ne luminam calea catre….unde ne vrea Universul.Articolul tau este o reflexie fidela a,,gandurilor”noastre.Stim ca asa este,dar tu ne exprimi gandirea🤗😉

    Reply
    • Ce frumos ai spus, mulțumesc mult 🙏 🌹

      Reply
  8. Buna Cristina, mesajul/materialul este excelent, in opinia mea.As avea rugamintea sa explici putin ,, Ascensiunea este colectiva, fie ca ne place, fie că nu. Exista doar iluzia ca suntem separati, suntem insa o mare constiinta colectivă.” S-ar intelege ca ori ascensioneaza absolut toti oamenii, ori nici unul….Si, una este constiinta colectiva si alta este constiinta individuala, si…asta nu e iluzie…

    Reply
      • Fiecare suntem o particica a unui imens puzzle, si, deci, fiecare dupa puterile noastre incercam sa intelegem cat mai mult din MARELE PUZZLE/MARELE PLAN DIVIN….

        Reply
        • Total de acord cu afirmația asta. Fiecare își ia înțelegerile și lecțiile, în funcție de nivelul sau de conștiință. Cu toții evoluam către nivelul urmator

          Reply
      • Bună seara. Chiar în momentul în care scriu, la tv spune că Veneția este pustie, dar mai curată și pe canalele ei au început să apară peștii care cam dispăruseră din cauza aglomerației și poluării. Ce minuni încep să se întâmple pe această planetă, din cauza(sau poate datorită?!) acestui coronavirus. Poate că primim o lecție binemeritată de la,, mama natură,, care se cam săturase de excesele oamenilor!

        Reply
        • Exact. Nu întotdeauna suntem în stare sa înțelegem rostul lucrurilor
          ..

          Reply
          • ba da ! intotdeauna putem intelege rostul lucrurilor..doar sa vrei !!!

  9. Cuvinte care emană din spirit și dezvăluie adevărul și sensul vieții și anume că totul are un sens profund care ne poate apropia de esență existenței care este iubirea=Dumnezeu. Vă urez tuturor pace sufletească

    Reply
    • Mulțumim, Manuel!

      Reply
  10. Te scapi de un rau prin intelegerea sa pozitiva. Printr-un rau treci fara frica…si asa vezi ca nu exista. Daca ai in playlist What a Wonderful World…tu si amicii nostrii am putea-o pune, asa, de-o meditatie comuna 😉 …merci pt ce faci

    Reply
    • Hmm, da, răul nu e niciodată rău…decat in viziunea sau definiția noastră…

      Reply
      • mda, i se spune , conceptie mai putin imaculata ..ca sa fiu bland ! DECI ? nu e vorba de pacate ci de necorectarea defectelor rezultate din greselile din care ar tre sa invatam sa ne facem lectiile ? Sunt coerent pt tine si amicii nostri ?? Asta fiind cam totul despre dualismul conceptual , in care ne zbatem ..sorry, ca niste copii , unii prosti, altii mai rai ..cred ca vezi ..cred ca putem vedea , daca ne uitam inauntrul nostru cu sinceritate absoluta ! …ATENTIE la efectul snowballlll !!!!

        Reply
  11. Multumesc! A fost o experienta eliberatoare sa regasesc normalitatea pe care o simteam si in viziunea altora. Inseamna ca nu sunt cu capul! 😀 Explicatiile sunt corecte si citatele sunt la marele fix – a fost o placere sa parcurg materialul. Multumesc!

    Reply
    • Mulțumesc si eu pentru comentariul tău 🙏

      Reply
  12. Sunt nouă pe aici , am ajuns din dorinta de a argumenta ce înseamnă vibraţia ,unui suspicios care crede doar în materie. Sunt total de acordcu articolul şi am avut placuta surpriză să gasesc comentarii decente,fără contestatari care cred că doar ei au descoperit gaura de la covrig.Sigur voi continua să urmaresc articolele . Bravo…
    Cu cât sunt mai mulţi în tabăra schimbării , cu atât mai bine , din ce în ce mai bine!!!

    Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.