Ca să pornim împreună de la aceeaşi definiţie, să spunem că un atac de panică este episod scurt de frică intensă sau disconfort ce apare fără vreun motiv clar sau o cauză aparentă şi în care se pot dezvolta foarte brusc următoarele simptome:

• Palpitaţii, ritm cardiac accelerat
• Transpiraţii, tremurături, senzaţii de răcoare sau valuri de căldură
• Senzaţia că nu ai aer sau că te îneci
• Dureri în piept, senzaţia de atac de cord
• Greaţă, probleme abdominale
• Ameţeli, lipsă de echilibru sau leşin
• Senzaţia că nu eşti în trup sau că e ceva ireal
• Frica de a nu pierde controlul
• Amorţeală sau senzaţii de bâzâituri, freamăt sau vibraţii în trup
• Frica de moarte

Autoeducarea şi autoanaliza – primii paşi către vindecare

Panica este un răspuns de tipul “luptă sau fugi”, prezent în toate fiinţele umane şi care a fost ,şi este în continuare, necesar supravieţuirii noastre, ca specie.

Nu am învăţat în şcoală despre aşa ceva, astfel că pentru majoritatea dintre noi, neştiind ce se întâmplă cu adevărat în corpul nostru, un astfel de episod este înspăimântător şi copleşitor în acelaşi timp. Nu înţelegem ce ni se întâmplă.

Poate ajută comparaţia unui atac de panică cu o sirenă sau o alarmă de incendiu; este un instrument necesar pentru siguranţa noastră trupească, ne ajută să supravieţuim. Face mult zgomot, este asurzitoare, dar ea, în sine, nu este periculoasă. Atacul de panică este un semnal de alarmă, ne anunţă că ceva este în neregulă în interiorul nostru şi că este cazul să ne analizăm gândurile şi emoţiile pe care le menţinem de ceva vreme în noi.

Există situaţii în care atacurile de panică sunt determinate de o problemă medicală (prolaps de valvă mitrală, hipertiroidism, hipoglicemie…), sau pot apărea ca şi reacţii secundare după administrarea unor medicamente, sau atunci când este impusă o abstinenţă de la droguri, alcool, cafea… de aceea primul pas ar fi să consultaţi un medic specialist.

Aşadar, în continuare mă voi referi doar la acele atacuri de panică ce nu au apărut în urma unor boli, a unei condiţii cunoscute (vorbeam de sevraj mai devreme) sau în urma vreunei traume profunde. În aceste cazuri discutaţi cu specialişti psihoterapeuţi sau psihiatri.

Din experienţa din ultimii ani de coaching, vă spun că atacurile de panică au crescut mult ca şi frecvenţă. Am observat că apar la cei care se află în relaţii nefericite, care nu au o stabilitate financiară sau un loc de muncă satisfăcător, care nu şi-au descoperit darul, talentele, misiunea personală sau  sunt într-o eternă căutare “a sensului pierdut”, care nu sunt stăpâni pe ei înşişi, nu au o stimă de sine puternică, nu au încredere în persoana lor, sunt preocupaţi de imaginea pe care o transmit celorlalţi, sunt foarte stressaţi, nemulţumiţi sau fără credinţă.

Ca şi temă generală, care cuprinde sau generează toate cazurile menţionate anterior, aş spune că este vorba despre o lipsă de linişte interioară, a sufletului şi a minţii.

Când aveţi un atac de panică sau …mai multe, ar trebui să vă întrebaţi de la început: “Ce anume mă nemulţumeşte în viaţa mea?” Poate nu vă place ce sunteţi, cine sunteţi sau unde vă aflaţi… Gradul de anxietate resimţit de o persoană ne spune multe despre cât de nealiniată este cu Sinele său Total. Poate simţiţi că nu sunteţi pe calea voastră, că vâsliţi împotriva curentului, că nu vă cunoaşteţi misiunea, rolul, că nu sunteţi satisfăcuţi de cum se desfăşoară lucrurile în viaţa voastră.

Cu cât ne concentrăm mai mult pe a trata, preveni, preîntâmpina sau “supravieţui” unui atac de panică, cu atât ne focusăm mai mult atenţia pe acest subiect şi cu atât vom experimenta atacuri de panică mai dese şi mai puternice. Dacă, în schimb, ne focalizăm atenţia pe obţinerea păcii, a liniştii interioare, a alinierii cu Sinele înalt şi pe misiunea personală, cu atât atacurile de panică vor înceta să se mai repete. (Pentru descoperirea misiunii personale va poate ajuta si cartea gratuita “Adevaratul Nord”)

Straturile fricii

E nevoie să înţelegem că într-un atac de panică sunt două straturi de frică.

Frica este o emoţie determinată de un gând. Problema este că de cele mai multe ori, în cazul atacurilor de panică, acel gând declanşator este inconştient. Reacţia organismului la acest gând presupune automat şi o reacţie chimică, o descărcare de hormoni care să ajute organismul să facă faţă presupusului atac. Sistemul nervos simpatic iniţiază acel răspuns “luptă sau fugi”.  Acesta este primul strat de frică.

Pentru că nu înţelegem ce anume a provocat această reacţie a organismului, nu recunoaştem gândul declanşator, totul pare venit din neant, pe nepusă masă, atunci intervine stratul doi de frică: “Ce mi se întâmplă? Pierd controlul asupra propriului trup dar şi asupra minţii, înnebunesc!”

De cele mai multe ori, cei care au experimentat atacuri de panică ajung să fie terifiaţi de o eventuală repetare a acestei stări, numai că însăşi teama de a nu mai trece prin aşa ceva poate declanşa un alt atac de panică!

Aminteşte-ţi că întotdeauna fricile resimţite într-un atac de panică sunt ilogice, iraţionale, uneori chiar ridicole! Problema este că al nostru creier nu face diferenţa între un gând/imagine/emotie şi o situaţie adevărată care chiar are loc în prezent! Şi dacă putem folosi acest lucru în favoarea noastră atunci când lucrăm conştient la crearea realităţii, în cazul unui atac de panică această caracteristică lucrează în detrimentul nostru.

Singurele lucruri care au putere asupra vieţii tale sunt lucrurile cărora le permiţi tu să aibă putere!

Dacă Dumnezeu însuşi nu îţi încalcă liberul arbitru,  sunt şanse ca nici frica să nu aibă putere asupra ta, dacă nu îi cedezi tu acea putere.

Cu toţii am întreţinut inconştient anumite frici sau anxietăţi : să nu cumva să ne pierdem serviciul, să nu ne jefuiască hoţii locuinţa, să nu păţească copilul ceva rău…. Initial au pornit ca simple gânduri, apoi au căpătat consistenţă prin repetare, justificare, susţinere prin exemple din experienţele altora, somatizarea stărilor… astfel încât nu mai avem niciun control asupra acestora, sunt prea mari pentru a putea fi strunite de minte.

E nevoie să de-construim fricile, să le demonstrăm inutilitatea, lipsa de suport şi neadevărul. Dacă nu îţi este teamă de senzaţiile unui atac de panică, acesta se va repeta din ce în ce mai rar, până va disparea cu totul.

Dacă, în schimb, experienţa unui atac de panică îţi dă o ocazie minunată de a povesti tuturor “teroarea” ce te urmăreşte, suferinţele pe care le înduri, sfâşierea lăuntrică, dacă astfel poţi arăta soţiei/soţului/ prietenilor, etc, cât de nefericit, neînţeles sau chinuit eşti tu, atunci atacurile de panică se vor înmulţi. Te hrăneşti inconştient cu atenţia pe care ţi-o dau cadrele medicale de la Salvare sau Urgenţe, cu grija celorlalţi faţă de tine, cu privirile pline de compasiune ale cunoscuţilor, cu liniştea din casă când toţi merg pe vârfuri să nu te deranjeze, căci ai trecut printr-o atât de traumatizantă experienţă.

Cine se simte important acum?  Ego-ul!

Cine se teme de sărăcie, singurătate, durere? Ego-ul!

Cine are nevoie să fie mereu în control? Ego-ul!

Cum oprim un atac de panică

1.Acceptă

Când simţi că intri într-un atac de panică, cel mai rău lucru pe care îl poţi face este să începi să te zbaţi, să lupţi împotriva lui, să îl etichetezi imediat ca fiind ceva rău, periculos, şi să creşti astfel intensitatea fricii. Nu te concentra pe “de ce?”, pe “cu ce am greşit eu oare?”, adică nu te focusa pe gânduri!! Fiecare gând aduce un aport de energie de aceeaşi frecvenţă, deci torni gaz pe foc!

Nu încerca nici să îţi schimbi gândurile negative cu altele pozitive, doar devino conştient de ele, observă-le. Nu le cataloga, nu le considera pe unele mai bune decât altele, doar acceptă-le pe ambele. A alege dintre două enunţuri opuse pune multă presiune pe tine şi se instalează un conflict şi mai intens în interiorul tău.

Doar acceptă, nu te retrage din faţa emoţiilor, fii pregătit pentru orice senzaţie ai putea simţi în corp sau pentru orice gând ţi-ar trece prin minte. Ca un boxer înainte de meci, pregăteşte-te să o încasezi  🙂 .  Asta nu înseamnă să te încordezi, să scoţi piepul în faţă ca un cocoş. Lasă-ţi corpul moale, descleştează-ţi pumnii, scoate-ţi cravata, lărgeşte-ţi cureaua. Pregăteşte-te să te predai complet, să renunţi la orice rezistenţă.

Nu vom putea niciodată să ajungem să ne stăpânim anxietăţile, să prevenim sau să ieşim rapid dintr-un atac de panică, dacă recurgem imediat la medicaţie psihotropică, TCA-uri (antidepresive triciclice), etc. Medicaţia nu doar că îţi împiedică tentativa de a înţelege şi simţi ce se întâmplă în corpul tău, de a depista factorii declanşatori şi metodele de calmare care funcţionează mai bine în cazul tău, ci îţi creează şi o convingere că ai nevoie neapărat de acele medicamente, că nu te vei descurca fără ele, până dezvolţi o dependenţă de acestea.

Atenţie: Dacă ai o credinţă fermă că medicamentele îţi sunt necesare ca să treci printr-un atac de panică, atunci continua să le iei, nimic altceva nu va funcţiona pentru tine până nu accepţi o altă posibilitate. Cum se spune şi în Biblie: “Facă-se după credinţa voastră”. Poţi eventual începe să lucrezi cu mintea ta în paralel cu administrarea medicamentelor.

2.Vorbeşte cu tine şi denumeşte emoţia

Spune-ţi “ok, am un atac de panică. Stai calm, X (numele tău), poţi să ieşi din asta! Cât de grav este, pe o scală de la 1 la 10? Ce simt exact?” şi denumeşte fiecare senzaţie sau emoţie: “ mi se accelerează mult respiraţia, îmi bate inima foarte tare, transpir, îmi vine să fug”, “sunt speriat”, “mi-e frică să nu mor”… Simte fiecare fior, fiecare val de căldură, fiecare zvâcnire a pieptului, nu judeca, doar fii prezent cu emotiile tale.

După câteva minute de observaţie şi denumire începe să se ascută starea de prezenţă, devii mai conştient şi atunci poţi să arunci mănuşa atacului de panică: “ce mai ai pentru mine? Hai, arată-mi”, e ca şi cum l-ai invita mai mult în viaţa ta: “ştiu că am cantităţi uriaşe de negativitate şi vreau să curăţ tot, să dizolv tot, hai, să te văd de ce eşti în stare!” Poţi ţipa, plânge, dacă simţi nevoia, dar nu pleca! Ca atunci când ai avea o confruntare pentru teritoriu cu un animal, în pădure.

Nu te chirci repetându-ţi mereu “Doamne, fă să treacă repede, Doamne scoate-mă din asta mai repede”, cu cât vrei să grăbeşti procesul , cu atât va trece mai greu (sau vei avea tu senzaţia că durează mai mult).

3.Respiră adânc

Pe toată perioada atacului de panică aminteşte-ţi să respiri cât mai adânc, umple-ţi plămânii până la refuz şi apoi expiră lung, ca şi când ai sufla într-o lumânare. Dacă te ajută să sufli într-o pungă, fă-o ! Dacă poţi bea ceva cald, un ceai, un pahar de lapte, iarăşi, e minunat.

Respiraţia profundă poate ajuta la întreruperea semnalul de alarmă trimis de creier către trup. Cumva e nevoie să îţi opreşti creierul din a mai comunica trupului că este într-o situaţie critică, de viaţă şi de moarte, că e nevoie să se apere.

Atacul de panică vine în valuri, dar dacă accepţi şi doar observi, mintea ta nu va mai adăuga al doilea strat de frică, de care vorbeam la început, şi astfel intensitatea lui va scădea mai rapid. Trupul tău nu poate accentua, creşte în intensitate un atac de panică, nu poate produce din ce în ce mai multă panică, doar ceea ce hrăneşti mental va creşte. Frica faţă de simptome determină inundarea trupului cu şi mai multe chimicale gen adrenalină, cortisol, ce vor construi şi apoi accentua o adevărată criza.

Eckhart Tolle spunea că nu este recomandat şi nici folositor “să ne extragem din panică, în panică”. Atacul de panică poate fi intrerupt dacă trecem prin el de cealaltă parte, dacă privim direct prin el către liniştea şi pacea de dincolo de acest episod.

4.Află care este rostul atacului de panică

Nimic nu se întâmplă cu noi fără a avea un sens, o motivaţie, doar că noi nu o percepem încă la nivel conştient. Si atunci, o idee ar fi să îţi întrebi Sinele Înalt sau o entitate de lumină în care crezi tu, fie că e vorba de Iisus, de Fecioara Maria, Arhanghelul Mihail, etc, să te ajute să înţelegi ce încearcă să îţi transmită acest atac de panică. Poţi întreba direct: “De ce eşi aici?”, “Ce am de învăţat?”

Contează orice idee sau imagine îţi apare în minte. Nu cenzura nimic, nu edita nimic, nu căuta atunci să faci conexiuni sau să îţi explici logic de ce a venit acel răspuns. Doar notează aceste lucruri într-un jurnal, cât de detaliat poţi tu.

După ce te vei fi liniştit, caută să înţelegi legătura dintre ideea, imaginea, răspunsul, viziunea ta şi perioada pe care o traversezi, problemele care te preocupă…

În newsletterul de săptămâna viitoare ( abonarea se face de aici si este gratuită) vom vorbi despre aspectul spiritual al unui atac de panică.

Până atunci, spre liniştire şi încurajare, vă amintesc ce ni se transmite şi în Biblie (Filipeni 4:6-7):

“Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. / Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus”.

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro