Fiecare a încercat să-şi gestioneze emoțiile şi reacțiile la tragedia din club Colectiv aşa cum a ştiut mai bine şi aşa cum s-a simțit în stare să o facă în aceste condiții.

Am primit zeci de mailuri si mesaje de la oameni îndurerați , clienți sau cititori ai blogului  Quantum Coaching care spun ca nu se pot opri din plans, că nu pot dormi, că nu e drept, că şi-au pierdut încrederea în Dumnezeu care a putut permite ca un astfel de eveniment să se întâmple.

Am sa citez doar cateva rânduri din mail-ul care m-a şi determinat să răspund prin acest articol: “Se presupune ca primesti ceea ce meriti. Cum se impaca toate aceste lucruri cu suferinta acestor copii? Cu ce au gresit sa treaca prin asa ceva? Cum au putut cei care sunt mai avansati pe acesta scara (a dezvoltarii personale) sa permita asa ceva? Cum am putut eu sa permit asta?

Gandindu-ma la ceea ce s-a intamplat,acest eveniment are darul de a misca lucrurile spre mai bine,dar cu ce pret?

Cine ar putea sa hotarasca cu asa sadism ca asta este calea pt a avea un viitor mai bun? Nu cumva totul este o mare abureala?”

Am simțit supărare adâncă, deznadejde, derută, revoltă , pierderea valorilor, zdruncinarea din temelii a credințelor,  în aceste multe, multe întrebări fără răspuns.

Alti cititori întreabă direct: “Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat acestă tragedie? Cum să mai cred că eu îmi creez realitatea, când Dumnezeu poate hotărâ oricând să ne dea o lecție şi să ne pună cu botul pe labe? Avem vreo putere?”

Avem liber arbitru sau e doar soartă implacabilă până la urmă?

Omenirea se întreabă acest lucru încă de pe vremea lui Iov, dar tonul a fost din ce în ce mai ridicat începâd cu secolul XX , în timpul celor două războaie mondiale, a holocaustului , a genocidelor din Rusia şi China, din Cambogia, Rwanda, Kosovo … Secolul XXI a debutat cu evenimentele din SUA din 11 septembrie, cu atentate cu bombă şi împuşcarea a zeci de elevi nevinovați în şcoli, cu tsunami-uri si cutremure devastatoare …. şi parcă nu se mai termină niciodată …

E dificil să împăcăm toate aceste evenimente cu ideea unui Dumnezeu atotputernic care ar putea opri oricand aceste tragedii dar alege să nu o facă.

La avalanşa de întrebări care încep cu “De ce”: “De ce el/ ea?”, “De ce acum?”, “De ce aşa?” … omul trebuie să admită că cel mai onest răspuns este “Nu ştiu”. Mulți găsesc confort în sintagma “nebănuite sunt căile tale, Doamne”. Eu voi încerca să scriu despre ce simt eu că se întâmplă, ținând cont de propria mea experiență şi mesajele primite de la propriul meu Sine Inalt.

Nu este un articol care să se adreseze celor care sunt direct implicați sau care au pierdut pe cineva drag în tragedia din Colectiv. Există un timp pentru toate. Sufletul încercat, sfâşiat de durere, are nevoie de o perioadă pentru a depăşi această suferință,  are nevoie de iubire, înțelegere, îmbrățisări şi un umăr pe care să plângă din tot sufletul. Aveți dreptul la un timp pentru jelire. Reveniți la articole de genul acesta peste câteva luni. Nivelul de vibrație pe care îl aveți acum nu vă permite să priviți lucrurile cu detaşare, de deasupra, pentru a înțelege un sens mai înalt, dincolo de experiența propriu-zisă a formei.

E adevărat că acum nu avem acces la toată cunoaşerea dar în acestă perioadă minunată din istoria Pământului, când vălul dintre lumi s-a subțiat atât de mult, ni se permite să înțelegem şi să primim mai multe informații decât oricând înainte, în istoria umanității de după Hristos.

A te întreba “oare Dumnezeu chiar există, dacă toate aceste atrocități se întâmplă peste tot pe pământ?” înseamnă să cazi în capcana eu-lui egotic care pretinde explicații, demonstrații şi un fir logic pe care să îl poată urmări cu mintea, ca şi când Dumnezeu ar fi un simplu concept sau doar o forță din mecanica newtoniană care are un rol clar determinat. Si nu este aşa.

Priviți-vă doar mâna: urmăriți câte straturi de celule cu funcție specifică o compun, cată complexitate există la nivelul buricului degetului mic, apoi amintiți-vă de descoperirile fizicii cuantice care au demonstrat că de fapt tot ceea ce vedem este energie, este conştiință pură şi că doar observatorul are puterea de a condensa în prezența sa energia în materie. Apoi ridicați-vă privrea spre stele, spre miliardele de galaxii şi încercați să vă spuneți că Dumnezeu nu există….Eu una, nu pot face asta.

A te întreba “De ce permite Dumnezeu aşa ceva?” nu este la urma urmei nici măcar o întrebare. E un protest, o declarație plină de furie şi resentimente care are la bază credințele noastre etice şi sociale, valorile noastre morale care ne spun clar că oamenii nu ar trebui să sufere sau să fie tratați cu desconsiderare de către semenii lor.

Ce putem înțelege de aici este că noi nu avem o problemă cu Dumnezeu, ci cu durerea pe care nu ştim să o gestionăm. Protestăm împotriva durerii, a suferinței fizice şi psihice, a noastre sau a semenilor noştri, şi de care Dumnezeu alege să nu ne ferească. Durerea însă este doar ogorul pe care creşte încrederea, credința noastră în Dumnezeu.

Rumi spunea că “rănile noastre sunt locurile prin care Lumina pătrunde în noi”, scopul lor este să ne deschidă spre esența noastră, să ne zdruncine încât să lepădăm din zguduială toate măştile, toate costumele, toate minciunile, toate falsele pretenții şi aroganțe. E o întoarcere la esență, la lucrurile care contează cu adevărat.

Chiar şi Iisus a întrebat “De ce?”: “Si pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: “Eli, Eli, lama sabactani?”, adica: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” (Mat.27:46)

Si imparatul David a strigat “De ce?” :  “Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit si pentru ce Te departezi fara sa-mi ajuti si fara s-asculti plangerile mele?” (Psalmul 22:1)

Ce au reuşit însă acestia să facă? Să se înalțe deasupra condiției umane umile, “cu moartea pe moarte călcând”, nu aşa cântăm la Paşte? şi nu asta înseamnă Invierea şi Inălțarea? Dar nici David şi nici Iisus nu au strigat din disperare, din deznădede sau protest, ci din credință! Noi suntem în stare să facem asta?

In Ioan 16:33 Iisus spune :  “In lume veti avea necazuri/ suferințe; dar indrazniti, Eu am biruit lumea”. Aşadar suntem cumva anunțați dinainte că viața presupune unele încercări, nu ni s-a ascuns lucrul acesta. Fără contrast, fără discomfort si durere nu apreciem la justa valoare bucuria, pacea şi lumina. Nu poți înțelege conceptul de bine sau frumos dacă nu ştii ce înseamnă răul sau urâtul.

Dacă continuați să vă întrebați “Dar de ce nu a creat Dumnezeu o lume în care suferința şi tragedia să nu existe deloc, să nu fie necesare? Să putem învăța altfel…” atunci , după înțelegerea mea umilă a Scripturilor, aş spune că initial, chiar o astfel de lume a creat.

In Geneza 1:31 scrie: “ Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune.” Deci nici urmă de tragedie sau suferință. El a creat omul ca să experimenteze iubirea care se regasea peste tot în Univers. Ca să experimentăm însă iubirea, a fost nevoie să ne mai dea un instrument: liberul arbitru – adică să putem noi hotărâ dacă vrem să experimentăm iubirea sau nu. De ce? Pentru că iubirea presupune întotdeauna o alegere!

Iar oamenii ce au făcut? Au dus la extrem jocul liberului arbitru şi au ales de multe ori să se îndepărteze cu totul de valoarea primordială a Universului şi anume iubirea; de fapt, să se îndepărteze de Creator, uneori , doar aşa, ca să vadă ce se întâmplă. De aici au apărut durerea, suferința, tragedia. Nu au fost create de Dumnezeu.

Dacă nu vă lăsați şi continuați să întrebați “Dar oare Creatorul nu a putut să prevadă că aşa se va întâmpla? “, eu aş zice că ba da, cu siguranță a ştiut că este o posibilitate. Dar şi voi ştiți că în lumea asta sunt pericole fel de fel şi că e posibil ca ai voştri copii să experimenteze dezamăgiri şi suferințe şi durere… asta vă opreşte din a vă mai dori copii sau din a-i mai aduce pe lume?? Nu, pentru că sunteți conştienți şi de faptul că viața e un dar, o minune, că poate fi plină de bucurie, iubire şi pace şi că merită a fi trăită. Calitatea vieții, însă, depinde de alegerile noastre zilnice! Acesta este cel mai sensibil subiect când vine vorba de tragedie.

Cum să crezi că cineva ar putea alege să experimenteze o tragedie îngrozitoare???

Si atunci ne este mult mai uşor să credem că destinul implacabil, hotărât de un Creator intransigent, a pus capăt fericirii noastre şi ne-a stricat planurile pentru un viitor măreț. Sau putem arăta cu degetul către alții:  acei oameni răi, iresponsabili sau violenți, hoți, ucigaşi , violatori… ei sunt vinovații! Si aşa ne simțim mai bine, aruncând cu pietre.

Ester şi Jerry Hicks, vorbind cu Abraham îi spuneau ce idee bună ar fi ca închisorile să fie împarțite în sectoare: pe culoarul X să fie hoții şi să se fure între ei, culoarul Y să fie cu criminali şi să se omoare între ei, culoarul Z să fie cu violatorii şi să experimenteze şi ei, a rândul lor, ceea ce au făcut altora….în ideea că aşa s-ar face dreptate. Răspunsul lui Abraham a fost oarecum surprinzător initial: “Dar deja există asta pe planeta voastră! Nu e la nivel de sectoare într-o puşcărie ci la nivel vibrational !”

E imposibil să stai într-o anumită vibrație joasă şi să nu atragi asupra ta evenimente sau oameni de acelaşi nivel vibrational. Asta nu e speculație metafizică, e doar fizică, pur şi simplu. Si implică încă o componentă importantă pentru o viață împlinită: responsabilitatea .

Cât la sută ne asumăm din ceea ce experimentăm în viață? Cât suntem dispuşi să recunoaştem că este vorba despre ceea ce am ales noi zi de zi, an de an ca şi vibrație, ca şi preocupări, practici, gânduri şi sentimente şi care, într-un final au atras în viața noastră ceva de aceeaşi vibrație?

Avem nevoie de curaj şi putere pentru a face asta fiindcă atunci nu mai putem da vina pe Dumnezeu sau pe destinul implacabil, iar asta adaugă şi mai multă greutate durerii noastre deja atât de intense. Negarea, furia, acuzarea celorlați sunt mai uşoare şi dau şi ego-ului o senzație de plăcere în rolul de victimă inocentă nedreptățită.

Legea atractiei, misiunea personala si puterea alegerilor

Din punctul meu personal de vedere, deasupra condițiilor declanşate de Legea Atracției se află misiunea personală, rolul pe care ni l-am asumat când am venit aici şi contractul pe care l-am semnat înainte de a veni.

La ce mă refer: înainte de a veni, fiecare ne asumam un rol, o misiune pentru a cărei realizare e nevoie să creăm anumite condiții şi atunci Legea atracției ajută la crearea cadrului propice, aranjează “scena” pentru ca totul să se desfăşoare aşa cum ne-am dorit. E posibil să avem un rol de jucat în schimbarea conştiinței unei generații , în schimbarea unui sistem sau al unor credințe şi atunci suntem ajutați prin tot felul de sincronicități să ne realizăm misiunea.

De acolo de unde venim avem o imagine clară asupra a tot ce este aici, pe pământ, niciunul dintre noi nu a fost “păcălit” să vină în acestă dimensiune , nu ni s-a promis niciodată că totul va fi lin, uşor şi fără probleme iar noi brusc ne trezim în mijlocul unei tragedii inexplicabile.

Ce ni s-a promis clar a fost că vom avea la dispoziție mai multe alegeri!!! Dar noi nu ne dăm seama că facem alegeri în fiecare secundă a vieții noastre, de la gândurile pe care le întreținem, la hrana pe care o preferăm, prietenii cu care ne înconjuram, vorbele pe care le rostim, emoțiile pe care le păstrăm în trup, ştirile pe care le ascultăm, cărțile pe care le citim…. Aşa că vom crede mereu că altcineva sau altceva ne afectează realitatea, ceva rău, întunecat, malefic sau poate datoriile dintr-o altă viață sau poate că Dumnezeu ne-a uitat… Nu credem că am putea fi în stare să ne provocăm singuri suferință şi drama. Nu suntem în stare să acceptăm un răspuns aşa simplist la tragediile îngrozitoare care ni se întâmplă.

De ce am alege noi înşine aşa o grozăvie? Imi amintesc că de curând am văzut la tv, întâmplător, începutul filmului “Elizabeth- Regina virgină”, un film din 1998 despre Regina Elisabeta I a Angliei. Filmul debutează cu o scenă absolut înfiorătoare în realism- naturalismul ei, în care trei personaje urmează să fie arse pe rug şi sunt tunse de către călăi cu niste lame de cuțit ruginite şi boante care mai mult rupeau părul şi o data cu el şi bucăți din scalp, fapt care determina urlete sfâşietoare din partea condamnaților la moarte. Sunt apoi legați şi arşi pe rug în timp ce îi implorau pe țăranii care asistau la execuție să arunce mai multe lemne pe foc căci ardeau prea încet. Recunosc că asta e tot ce am putut  vedea din film, am schimbat repede pentru că mi se făcuse rău.

Nu intenționez să vă transmit starea, dar aş vrea să vă rog să vă gândiți la actorii care au jucat acele roluri. Credeți că au fost “pedepsiți” să joace rolurile acelea? Credeți că erau ultimii actoraşi de la Hollywood care mureau de foame şi care au fost constrânşi de situație să accepte să joace aceste personaje? Credeți că au fost singurii care au acceptat să le joace?? Nuuuuuu !  A fost casting serios, au fost aleşi pe sprânceană dintre alte câteva sute de candidați şi au fost plătiți pe măsura interpretării lor artistice!

Cam aşa se întâmplă şi cu rolurile pe care ni le asumăm noi aici, pe Pământ. De ce ne-am dori un astfel de rol? Pentru experiență sau pentru că vrem să participăm într-o mişcare care este mai mare şi mai importantă decât rolurile noastre individuale.

Suntem voluntari la transformarea lumii

De cele mai multe ori ne oferim voluntari atunci când Universul lansează o anumită chemare, stăm la rând, cu degetele ridicate, ca la şcoală: “alege-mă pe mine, alege-mă pe mine, pot să ajut, ştiu cum, am mai făcut-o şi altă dată (foarte probabil) ! ”

Dacă în lume nu ar fi dezastre, calamități naturale sau tragedii umane, cum am putea oare să experimentăm cele mai nobile calități ale ființei umane, cum ar fi curajul, devotamentul, sacrificiul de sine, loialitatea, bunătatea, generozitatea, speranța, încrederea, credința…? Cum ne-am putea demonstra puterea colectivă de a schimba ce nu merge, de a ne uni pentru o cauză comună, de a trece peste diferențele dintre noi şi a observa ceea ce ne este comun tuturor?

Când vedem şi auzim în lume de tragedii, ne punem imediat în situația victimelor şi a rudelor acestora, ne imaginăm prin ce trec, cât de mult suferă, condamnăm oroarea şi nedreptatea din acel eveniment, vorbim unul cu altul, comentăm pro şi contra pe forumuri , aruncăm judecăți de valoare despre cum au ştiut unii să ajute sau cum nu s-au implicat alții, cum ar trebui toti să participe in modul care ni se pare nouă cel mai corect şi oportun…şi astfel creăm un egregor, un câmp mental şi emotional care devine mai puternic decât cel al fiecărui individ care îl formează.

Si atunci fiecare participant ia asupra lui toată suferința şi greutatea situației, crezând (inconştient!) că este un gest de solidaritate: am să sufăr şi eu, poate aşa se uşurează situația celor care sunt în suferință deja, pentru că mie mi se pare nedrept. ( asta din start e o judecată la adresa liberului arbitru al victimelor şi la adresa lui Dumnezeu care a permis aşa ceva…).

Niciodată nu vom putea suferi destul încât alții să nu mai sufere!

Suferința nu e într-o anumită cantitate dată pe Pământ şi dacă luăm fiecare câte o bucățică mică, atunci nu vor mai suferi alții atât de tare, căci s-ar echilibrează balanța… Suferința este o problema personala ce necesită un răspuns personal. Poate să fie enorm de multă suferință pe planetă sau poate să nu mai existe deloc dacă nivelul nostru de conştiință creşte din ce în ce mai mult. Nu poți face pe cineva să se simtă bine dacă tu te simți rău, nu poți însănătoşi pe cineva dacă te îmbolnăveşti tu.

Soluția nu este să ne băgăm capul în nisip şi să pretindem că nimic nu s-a întâmplat, în niciun caz nu asta vreau să spun. Dar a cădea în depresie, a te simți vinovat şi responsabil pentru experiența tragică a cuiva, nu îl ajută deloc nici pe el nici pe tine.  A rămâne în energia ta, a-i trimite lumină, binecuvântări, gânduri bune şi a face ceva concret, pentru însănătoşirea sa, arătând compasiune (nu milă!) ar putea fi o altă abordare, de data asta mai constructivă şi folositoare.

Pentru a face asta trebuie să ai însă un anumit nivel de conştiință şi curaj şi să înțelegi valoarea emoțiilor pe care le cultivi în trupul tău, importanța unei vibrații înalte, ca să nu poți fi agățat de opinia publică, care îți va țipa la ureche: “cum îndrăzneşti să nu suferi în onoarea a ceea ce a mers prost? nu eşti unul de-al nostru! “

Nimic nu este gresit! Fiecare actiune este perfect valida pentru ca fiecare actioneaza de pe o anume platforma vibrationala si fiecare avem modul nostru personal de a ne gestiona durerea, dezamagirea, frustrarea.

Ni s-a repetat mereu si mereu ca asta inseamna viata, asta inseamna sa fii om – sa suferi. Oare asa este? In newsletter-ul de saptamana viitoare ( inscrierea se face de aici si este gratuita), vom puncta exact care sunt cele mai importante 5 motive pentru care e nevoie sa trecem prin astfel de incercari in viata si de ce Creatorul le permite.

Cu siguranță Dumnezeu ar putea împiedica toate dezastrele şi tragediile, ne-ar putea împiedica şi pe noi, oamenii, să mai facem greşeli. Ar fi putut face de la început o creație perfecta în care totul să funcționeze automat, în cel mai bun mod posibil. Dar nu a făcut-o.

Să fie oare pentru că există ceva mai important şi mult mai valoros decât a avea o viață pământeană lungă şi liniştită? Poate că a făcut o lume în care iubirea să poată exista şi înflori. In iubire, oamenii se sprijină unul pe celălalt, se iartă şi mai presus de toate se ajută să evolueze către cea mai bună versiune a lor.

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro

Sursa imagine titlu:Internet

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul:https://www.quantumcoaching.ro/de-ce-permite-dumnezeu-tragediile