Există atât de multă suferință în lume şi în propria noastră viață încât, de cele mai multe ori, cu toată gândirea noastra pozitivă, sfârşim prin a ne considera nişte victime neputincioase ale sistemului, ale societății, ale partenerului de viață, ale şefului ….

Când consideri că eşti o victimă înseamnă automat că îți asumi acest rol în triada victimă- persecutor – salvator. Adică inconştient sau nu, arăți cu degetul către ceva sau cineva, şi aştepți să fii salvat de către altcineva…

Problema este că atunci când crezi că eşti o victimă, îți cedezi toată puterea personală, rămâi gol, vulnerabil, plin de frici şi îndoieli în fața oricărei circumstanțe care se prezintă în fața ta.

Ne considerăm victime atunci când ne aflăm la acel nivel de conştiință la care credem că trăim  într-un univers ostil, înconjurați de oameni răi care nu doresc decât să ne fure avuția, să ne calce în picioare ca să obțină ei ceea ce ar fi de drept al nostru sau să profite de pe urma noastră; atunci când avem convingerea că viața e o luptă, că “the winner takes it all” ( câştigătorul ia totul) vorba unui cantec vechi care ne răsună încă în urechi, că “ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, că nu avem nicio putere să schimbăm ceva dacă soarta noastră este  deja pecetluită.

Dacă asta am văzut şi în familiile noastre, atunci credințele sunt şi mai cimentate şi greu de schimbat. Avem în minte poate un tată care  muncea din greu ca să asigure traiul familiei răbdând umilințe şi batjocuri din partea sistemului sau a şefilor, sau poate  o mama care  drămuia cu greu orice bănuț pentru a-şi ține copiii la facultate, o soră mai mare care “a nimerit” un soț bețiv şi abuzator dar care suporta toate acestea “de dragul” copiilor, ori un frate care a murit brusc , în floarea vieții, fără să fi fost vreodată bolnav.

In general, concluzia trasă era că suntem ca nişte frunze în vânt, la cheremul timpurilor, că omenirea e menită să sufere, că suntem mici în fața naturii sau a destinului.

Deşi din ce în ce mai mulți oameni încep să gândească într-un mod diferit, noi toți am experimentat la un moment dat ( sau încă experimentăm) şi acestă fază de dezvoltare. Pare poate incredibil, dar noi ne-am ales să trăim aşa ceva, a fost liberul nostru arbitru.

Si întrebarea firească este: “Cum?? Cum să fi ales noi înşine să suferim atât, să nu trăim fericiți şi liniştiți, cum să fi ales noi bolile grave, singurătatea, moartea prematură, durerea???

Pentru experiență! 🙂

A fost un mod de a învăța ceea ce ne-am propus atunci când am venit aici. Gândiți-vă: de ce toți marii actori aleargă după roluri pline de tragedie si drama, de ce sunt atât de “vânați” Othello, Regele Lear, Macbeth , Oedip, Electra, Desdemona…?? Pentru intensitatea trăirii rolului lor. Actorii care concurează 100 pe un loc pentru un astfel de rol ştiu că nu vor muri cu adevărat, ştiu că rolul nu este real, că după ce cortina cade se reîntorc la ceea ce sunt ei ca esență, actorul ce doar a jucat un rol, cel care s-a lăsat prins de personaj şi de trăirile lui, până la identificarea aproape perfectă cu acesta.

Această analogie  ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum privim viața pe Pământ atunci când ne decidem să plonjăm în acest teatru, pe acestă scenă .

Identificarea cu suferința, cu drama, a fost o treaptă in dezvoltarea noastră, un mod de a învăța specific  etapei Kali Yuga, cea mai de jos ca nivel de vibrație dintre ciclurile Yuga, aşa cum sunt prezentate în  scripturile Sanskrite.  Se traduce prin “era demonului apocaliptic Kali” sau “era viciului”  iar “Kali” înseamnă “luptă”, “discordie”, “ceartă”, “controversă”, “întrecere”…  nu credeți că toate se potrivesc  bine cu timpurile noastre si cu ce ne spune istoria despre ultimii 3000 de ani ?

Ei bine, se poate şi altfel.

Probabil ştiți din articolele anterioare că trăim vremuri absolut unice şi magice iar unul dintre cele mai mari adevăruri spre care se deschid din ce în ce mai multi oameni este că noi suntem de fapt creatorii propriei noastre realități.

Mentalitatea de victimă dispare atunci când înțelegem cine suntem cu adevărat, de ce am venit aici şi care e natura acestei “realități”. Faptul că vibrația noastră  personală (data de gânduri şi emoții ) este cea care acționează ca un aparat de proieție pentru toate circumstanțele, întâmplările şi  relațiile pe care le experimentăm în acestă existență, ne determină să ne focusăm înlăuntrul nostru,  în loc să continuăm să manipulăm realitatea exterioară pentru a ne putea noi simți fericiți.

Absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru este doar un film proiectat de noi înşine, de conştiința noastră, pe un ecran ce ne înconjoară 360 grade. Dacă nu ne place filmul nu are rost să sfâşiem ecranul, trebuie să oprim proiecția! Este acelaşi lucru cu a încerca să ştergem oglinda dacă nu ne place fardul de pe fața noastră! Acționăm asupra reflexiei doar, în loc să acționăm asupra lucrului reflectat în oglindă.

Dacă suntem nefericiți şi experimentăm lucruri neplăcute nu are rost să arătăm cu degetul către cei din jurul nostru. Ei sunt doar oglinda în care ne reflectăm noi credințele, valorile, lumina.

Alinierea cu Sinele nostru  Inalt, iertarea celorlalți dar mai ales a noastră şi iubirea de sine sunt ingrediente de bază în munca de transformare şi în schimbarea ulterioară a proiecției noastre.

Cand spun celor cu care lucrez ca nu sunt niciodată victime şi că ei înşişi atrag evenimentele neplăcute în viața lor, pe lângă cei care sunt pregătiți imediat să absoarbă informația, să o integreze şi să producă astfel schimbări , mai primesc încă două tipuri de reacție:

1. Neacceptare, furie, frustrare : “Imposibil! Vrei să îmi spui că eu am atras cancerul în viața mea? Că eu sunt vinovată că soțul meu bea şi devine violent cu toată familia? Ca fetița mea a murit la doar 5 ani ???”

Intrebările acestea pornesc toate dintr-o durere profundă. Iar atunci când suferim perspectiva noastră asupra realității se îngustează foarte mult, uneori aproape că se obturează total, astfel că în primul rând, nu vom putea niciodată accepta un răspuns diferit față de ceea ce noi credem deja cu fervoare că este o aberație.  Este faza în care nu suntem încă pregătiți cu adevărat să renunțăm la durere, să ne revendicăm puterea de creatori şi să înțelegem realitatea într-un mod superior.

In al doilea rând, răspunsul are nuanțe diferite pentru fiecare dintre cazurile menționate mai sus.

• In cazul bolilor “terminale” este deja demonstrat de ştiință că modul în care gândim, vorbim, simțim, acționăm, are efecte majore asupra trupului nostru. Boala apare în corp după ani întregi în care am întreținut aceleaşi gânduri, credințe şi obiceiuri şi nu am dat deloc atenție semnelor pe care le-am primit pe parcurs cu scopul de a ne corecta traiectoria.

De asemenea, există multe exemple de persoane cu boli aflate în ultimile faze şi care, în urma unor epifanii , a unei profunde introspecții sau in timpul unei morți clinice, au reuşit să îşi schimbe atât de radical modul de a percepe realitatea şi  modul de a gândi, încât au produs o remisie spontană a acestor boli sau o îmbunătățire miraculoasă a stării de sănătate. Anita Moorjani  şi  Brandon Bays sunt doar doua dintre cele mai cunoscute exemple.

• In cazul soțului care ajunge să abuzeze pe cei din familie sau să fie o sursă de teroare pentru soție, e nevoie să mai precizez faptul că întotdeauna partenerul de viață ne oglindeşte cel mai bine credințele, gândurile noastre despre lume, părearea despre noi înşine şi iubirea şi respectul pe care ni le oferim

Incă de când suntem în uter noi începem să preluam de la mamă sau din mediul în care trăieşte aceasta, foarte multe emoții, frici, judecăți. Continuăm mai apoi ca şi copii să absorbim vibrația celor care ne înconjoară, învățăm să reacționăm ca cei mari, ne focusăm pe aceleaşi lucruri negative pe care se concentrează ei, astfel că ajungem  ( dacă nu conştientizăm la timp) să replicăm experiențele lor nefericite. De multe ori auzim că cineva a avut aceeaşi soartă tristă ca şi mama sau bunica şi ne gândim la ce blestem  cumplit trebuie să se fi abătut asupra acelei familii, când , în fond este vorba doar de modul în care s-a perpetuat acelaşi sistem de gândire şi reacție la anumite evenimente.

• In cazul copiilor plecați prea curând din viața noastră, aş vrea să vă reamintesc faptul că noi nu putem atrage ceva rău asupra altcuiva datorită modului în care am gândit. Fiecare om, fie ca are 90 de ani , fie ca are doar 2 ani, e un creator puternic care a venit cu o anumită agendă aici, care şi-a stabilit anumite lecții de învățat şi care a încheiat nişte contracte cu cei cu care urmează să interacționeze în acestă existență.

Există, într-adevăr legături puternice şi anumite canale deschise între mama şi copil, în cazul nostru, dar indiferent cât de nocivă ar fi gândirea mamei, nimic nu i se poate întâmpla copilului fără ca acesta să nu îşi fi dat acordul înainte de a veni aici de a experimenta aceste provocări.  De obicei aceste contracte sunt făcute cu scopul învățării unor lecții de către părinți.

2. A doua reacție este aceea de auto- învinovățire. Când înțeleg modul în care lucrează Universul şi legile acestuia şi realizează că nu sunt victime deloc, unii oameni cad în extrema cealaltă: de la victimă a altora sau a circumstanțelor, ajung să creadă că au fost victima propriei lor neştiințe sau neînțelegeri a vieții. Acest sentiment adânceşte şi mai mult separarea şi scade şi mai mult iubirea şi stima de sine. Este modul în care mintea îşi joacă ultima carte, încercând să păstreze starea de victimă, transferând doar culpabilitatea de la unii la alții. Este un semn că acea persoană nu este încă dispusă să ierte pe ceilalți şi pe sine însăşi sau nu are înca puterea să facă schimbări bazate pe noile credințe .

Victimizarea poate fi şi o modalitate şireată ( de cele mai multe ori inconştientă) prin care încercăm să:

• obținem simpatia celorlați ( “săraca/ biata de ea…”) sau
• să evităm confruntări ( de exemplu, vrem să fie pedepsit soțul alcoolic, să fie disprețuit de catre ceilalți din familie sau din societate pentru ca astfel să ne răzbunăm, fără să fim nevoite să luăm noi o poziție fermă…) sau
• să păstrăm un anume status quo care credem că ne avantajează ( nu ni se dau sarcini în plus la serviciu pentru că se cunoaşte situația noastră familială, ceilalți nu mai îndrăznesc să ne deranjeze cu nimic, “că le ai tu destul pe ale tale”… ) şi tot aşa.

A trăi conştient înseamnă să ne recunoaştem si să ne asumăm puterea de creatori, să înțelegem jocul vieții şi să fim dispuşi să renunțăm la dramă şi tragedii pentru a învăța lecțiile pe care ni le-am propus, într-un mod mai plăcut şi mai uşor.

Avem însă nevoie de mult curaj şi de multă iubire de sine pentru a ieşi din acestă stare de victimă care ne ia toată puterea primită de la Creator. Mai multe despre acest demers de vindecare, marțea viitoare, în newsletter-ul pentru abonați (abonarea este gratuită şi se face de aici ).

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului

Sursa imagine titlu:Internet

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/victima