De ce nu pot slăbi??? Obezitatea – o perspectivă spirituală

De ce nu pot slăbi??? Obezitatea – o perspectivă spirituală

Obezitatea reprezintă o acumulare excesivă de ţesut adipos. Dar orice parte a organismului nostru, orice ţesut, oricare celulă este doar energie condensată. Totul este energie. Si pentru a ȋnţelege cauzele bolilor noastre e nevoie să ne deschidem către ceea ce spunea Tesla: “Dacă vrei să ȋnţelegi cu adevărat  Universul, gândeşte in termeni de energie, vibraţie şi frecvenţă”.

Obezitatea nu este niciodată despre….grăsime. Nici măcar atunci când medicul spune că avem o anume genă responsabilă pentru acestă stare, că este o condiţie moştenită din familie sau că un anume hormon a luat-o razna şi determină acumularea de kilograme.

Din punct de vedere spiritual nu putem vorbi de boli “preluate de pe neam”. Noi alegem anume o familie ȋn care există acea determinare genetică, predispoziţie sau boală pentru că şi pentru noi respectiva afecţiune poate reprezenta o oportunitate de dezvoltare, de creştere a nivelului de conştiinţă. Boala poate să fie unul dintre cele mai puternice instrumente de ȋnvăţare aici, pe pământ. Iar ȋnvăţarea nu poate ȋncepe decât atunci când ȋnţelegem că nu suntem doar un trup fizic, material, grosier, ci energie ȋn formă mai condensată (corp fizic) sau mai puţin condensată (corpul energetic).

Când dorim să schimbăm o stare de fapt care ne produce durere fizică, disconfort, neplăcere, suferinţă, etc, e nevoie să acţionăm pe mai multe planuri, corespunzătoare câmpurilor noastre energetice. Aşadar, abordând subiectul obezităţii  e recomandat să acţionăm la nivel fizic, energetic, emotional, mental, cauzal  şi spiritual.

aura

La nivel fizic – ne putem schimba dieta, stilul de viaţă, ȋncepem să ne hrănim sănătos, cu alimente naturale, nu procesate, preponderant alcaline, nu acide, ne hidratăm corect, dormim suficient, facem mişcare, ne fortifiem muşchii, detoxifiem organismul: eliminăm metalele grele – mercurul, plumbul, arsenicul, aluminiul… , eliminăm paraziţii, putem scoate din alimentaţie zahărul, glutenul, cafeina, alcoolul…toate aceste acţiuni conduc la restabilirea sănătăţii trupului nostru fizic.

La nivel energetic putem lucra prin terapii energetice care să ne ajute să curăţăm sistemul eteric de meridiane şi chakre,  prin Qi Gong, Tai Chi , acupunctură, presopunctură, reflexologie, bioenergoterapie dar şi cu exerciţii de respiraţie, Pranayama, prin yoga, sau simple meditaţii ȋn natură.

La nivel emotional munca constă ȋn a descoperi rădăcina emoţională care stă la baza fiecărui simptom. Corpul nostru are o inteligenţă uimitoare şi ştie exact cum să se autoregleze, cum să se protejeze. Grăsimea este prin excelenţă o formă de autoapărare. De multe ori grăsimea ȋnglobează, ȋn interiorul moleculelor, toxinele care ne-ar putea ameninţa viaţa, le izolează, le tine departe de organele vitale sau de circuitul sanguin. Tesutul adipos  este izolator, ne conferă confort termic dar şi …subtil, emotional. Obezitatea ascunde o dorinţă de confort, siguranţă, protecţie, stabilitate, acceptare şi iubire. De aici se dezvoltă ataşamentele şi obiceiurile distructive.

La nivel mental avem de lucrat cu gândurile noastre negative, cu tiparele distructive de autocritică şi nemulţumire şi mai ales cu credinţele limitative. Toate emoţiile sunt determinate de percepţia noastră despre un anumit subiect şi de părerile noastre subiective. Gândurile  trec mereu prin anumite filtre , suntem condiţionaţi să gândim ȋntr-un anumit mod, unic şi personal, bazat pe istoric şi experienţa personală de viaţă. Cu cât suntem mai prezenţi, conştientizăm mai mult , ne observăm, ne investigăm şi cercetăm credinţele, cu atât ele pierd din puterea asupra noastră.

La nivel cauzal se află predeterminările karmice, “bagajul sufletului”, cel cu care venim din alte experienţe dar şi predeterminările formate ȋn urma amprentării foarte puternice a “matricei” noastre ȋn primii aproximativ şapte ani de viaţă şi ȋn perioada fetală.

Tot aici se află şi acea senzaţie primordială de separare, necesară pentru a putea să ne percepem aici, ȋn acest plan terestru, ca fiind indivizi independenţi, diferiţi de ceilalţi, dar şi separaţi de Sursă, de Dumnezeu, pe care ȋl percepem ca fiind ȋn exteriorul nostru, deasupra noastră, la o distanţă mult prea mare.

Există ȋncă alte patru corpuri care ne ȋmbracă, care ţin mai mult de partea de spirit şi despre care nu voi discuta aici (corpul Buddhic, Atmic, Monadic, Adic/Logoic )

Titlul articolului se referă la modul ȋn care câmpul cauzal influenţează anumite gânduri, emoţii, acţiuni, atitudini şi comportamente care determină apariţia obezităţii sau stocarea kilogramelor ȋn plus.

Ȋn sesiunile de Realinierea Sufletului am de multe ori ocazia să lucrez cu clienţi care au pe lista cu lucruri de rezolvat şi problema acesta a supraponderalităţii sau obezităţii. Povestea este de obicei aceeaşi: “am ȋncercat totul, nimic nu funcţionează, chiar dacă reuşesc să slăbesc un pic, ȋn câteva luni pun la loc”. Iar atunci când lucrurile se tot repeta, e cazul să ne gândim că poate mai există şi alte cauze.

 

Nu daţi toată vina pe karmă

 

De la ȋnceput aş vrea să vă ȋndemn să nu folosiţi predeterminările karmice ca şi scuza pentru a nu face tot ce e necesar la nivelurile anterioare, despre care am vorbit. Din experienţă vă pot spune că problemele de greutate sunt de cele mai multe ori emoţionale, nu karmice, şi atunci e nevoie mai degrabă de o analiză obiectivă pe acest nivel ȋnainte de a solicita o deschidere de Akasha pentru a interoga aspectele karmice.

Un alt punct important de menţionat este următorul:  faptul că nu cunoaştem cauza karmică nu ne ȋmpiedică să rezolvăm problema!! (din nou, nu vă găsiţi scuze!!) Putem oricând lucra cu ceea ce ni se oferă la nivelurile precedente: gândurile, emoţiile, energia şi chimicalele corpului nostru (hormoni, neuropeptide, neurotransmiţători, etc). Mai mult decât atât, mi se permite să văd clar cauza karmică a unei probleme doar după ce aţi dizolvat singuri acea problemă măcar 45-50%!

Sistemul este minunat de bine pus la punct şi de corect: o condiţionare karmică nu este  o pedeapsă, este doar efectul unei cauze şi constituie o lecţie de ȋnvăţare, propusă şi asumată de către noi ȋnşine ȋn momentul ȋn care ne-am făcut planul pentru experienţa aceasta. Nu este ȋn interesul nostru să ne fie pur şi simplu ştearsă către ghizi, să “scăpăm” de ea sau să “păcălim sistemul” şi să nu o mai experimentăm. Ne ajută să creştem, să ne dezvoltăm, să ȋnvăţăm.

 

Corpul cauzal si obezitatea

 

Fiecare ne ȋntrupăm având un mix specific de energii, caracteristici şi obiective.

Am observat, de exemplu, o tendinţă către ȋngrăşare la cei care, ca şi energie predominantă, sunt ȋnclinaţi către a experimenta viaţa prin simţuri şi care cad adesea ȋn tot felul de dependenţe şi vicii: mănâncă prea mult, beau, fumează, folosesc droguri…

Si ȋn funcţie de grupul de suflete de origine există anumite tendinţe de ȋngrăşare, de exemplu  la cei care sunt foarte conectaţi la liniile electro-magnetice ale Pământului. Când aceste linii s-au repoziţionat, datorită transformărilor planetare pe care le experimentăm acum, mulţi dintre reprezentanţii acelui grup de suflet au simţit o creştere ȋn greutate, ca şi când corpul căuta să se ȋmpământeze mai bine, “să aibă greutate” mai mare, ca să nu se simtă ca atunci când cineva ȋţi trage covorul de sub picioare. Doar după ce toată mişcarea aceasta energetică s-a mai liniştit, au reuşit şi ei să slăbească. Pentru mulţi reprezentanţi ai acestui grup de suflete a fost o mare uşurare să ȋnţeleagă acest fenomen şi să-şi dea voie să treacă cu graţie prin proces, fără teama că nu mai sunt ȋn controlul propriului trup.

Un alt fenomen ȋntâlnit la câţiva dintre cei cu care am lucrat şi care se aflau ȋn procesul trezirii spirituale , cu noi preocupări ȋn domeniul evoluţiei conştiinţei, a fost că trupul s-a acoperit ȋn grăsime pentru a putea ieşi din acestă lume foarte conştientă de ‘look’, de importanţa felului ȋn care arăţi şi care ȋţi poate determina succesul social, relational… Pentru a putea lucra la interior, exteriorul a fost “incapsulat”, ȋmpiedicat să se manifeste sau să fie observat.

Odată ce s-a produs conştientizarea, dieta a dat rezultate imediate dar a fost necesar ȋntâi ca persoanele să conştientizeze alegerea făcută la nivel inconştient, să ȋnţeleagă de ce au optat pentru aşa ceva, care au fost credinţele care au determinat o astfel de alegere (şi de obicei e vorba de credinţa “ori-ori” :  de exemplu “ori sunt spirituală ori sunt sexy” , “ori sunt femeie de casă ori sunt … curtezană :-)”) . Când sistemul de credinţe ȋţi dă voie să fii “şi-şi”, atunci corpul se conformează şi te ajută să scapi de greutatea inutilă.

De multe ori obezitatea este un rezultat al unei karme justificate directe: am judecat, detestat, defăimat  persoanele supraponderale, influenţând negativ respectiva persoană, producându-i suferinţă emoţională sau chiar fizică, iar acum am venit să experimentăm reversul medaliei, pe propria noastră piele. Lecţia numărul unu de aici : nu judeca, nu discrimina, nu umili.

Un alt caz de karma justificată a fost cel ȋn care ȋntr-o viaţă anterioară o persoană s-a comportat cu superioritate, condescendenţă, dispreţ , faţă de cei care erau ȋn slujba ei iar ȋn acestă viaţă a orchestrat ȋmpreună cu ghizii să experimenteze umilinţa, frica, dezȋmputernicirea, victimizarea pe care le-a produs celorlalţi , ȋn acest context, de obezitate, ȋn care a simţit personal  toate aceste emoţii negative, ȋn timpul şcolii, mai ales.

O altă persoană a suferit ȋn timpul foametei ȋn altă viaţă şi a rămas cu acestă amprentă ȋn câmp că nu are suficientă mâncare şi că poate muri de foame. De aici un comportament total inexplicabil pentru ea: avea grijă mereu să aibă frigiderul burduşit cu mâncare , ȋn geantă avea mereu “o gustare”, chiar dacă se simţea plină, nu refuza niciodată invitaţia cuiva de a sta la masă ȋmpreună… Vă puteţi imagina că nu vorbesc despre o doamnă foarte suplă …

Entităţile negative lipite de câmpul nostru datorită viciilor, de obicei, sau a negativităţii ȋn care ne-am permis să stăm o perioadă mare de timp, pot determina lăcomia alimentară care duce la obezitate. Acestea ne “ȋmping” să consumăm anumite alimente sau să devorăm carne mai mult ȋn sânge, sau să ne lăsăm antrenaţi ȋn obiceiuri alimentare nesănătoase fără a ne păsa de trupul nostru care evident suferă.

Uneori câmpul este sfâşiat sau are găuri mari ca urmare a unei despărţiri sau a unei experienţe traumatizante iar persoana simte efectiv un gol pe care nu reuşeşte să-l mai umple şi atunci poate recurge la supra-alimentare.

Putem veni cu anumite condiţionări din perioada intra-uterină, de exemplu am avut un caz ȋn care persoana a simţit ameninţarea morţii ȋn perioada fetală, atunci când mama ȋncerca să ȋşi producă un avort prin diferite metode: căra lăzi pline pe burtă, nu se alimenta corespunzător, consuma alcool … reacţia tinerei astăzi era de a mânca mereu bine ca să fie ȋn siguranţă, să nu cumva să moară.

In primii şapte ani de viaţă ne putem corupe anumite coduri cu care am venit şi care ne ajută să ne ȋndeplinim planurile, să trăim experienţele propuse. Putem deteriora, inhiba, aceste coduri, le putem elimina cu totul sau putem adăuga altele care sunt ȋn detrimentul nostru.

Dacă, de exemplu, când suntem mici putem demonstra mamei că o iubim şi că suntem fetiţă cuminte doar dacă mâncăm tot din farfurie, chiar dacă e o cantitate mult prea mare pentru noi, atunci e posibil să nu mai avem discernământ ȋn alimentaţie nici atunci când am devenit persoane mature.

 

Concepte de avut ȋn vedere când ȋncepem o dietă

 

Nu voi vorbi despre diete, detoxifieri, exerciţii ci despre modul sănătos de a gândi şi aborda problema obezităţii, din perspectivă spirituală.

1.Trupul nostru este ȋn Spirit, e parte din ceva mult mai mare şi care nu este material şi atunci să abordăm ȋntâi partea spirituală când dorim să slăbim. Trupul nostru este energie. Şi grăsimea stocată este tot energie. Energie blocată, ȋnsă.

2.Totul este vibraţie ȋnainte de a se manifesta ȋn plan fizic. Până să se manifeste ȋn trup, obezitatea a fost “condensată” din multe gânduri, emoţii negative, acţiuni nocive şi poate chiar şi determinări karmice. Toate aceste câmpuri trebuiesc curăţate, aliniate, ca să obţinem efectele scontate, definitiv.

3.Ceea ce este acum, trupul obez, este rezultatul a ceea ce am gândit, simţit, făcut până acum! Contează ce facem de acum ȋncolo cu gândurile, emoţiile si acţiunile noastre. Ele ne construiesc viitorul trup, aşa cum ni-l dorim.  Aşa că luaţi atenţia de pe ce este acum, nu mai tot observaţi “cât sunt de grasă!!” şi focusaţi-vă pe ce vă doriţi. Vizualizaţi doar trupul dorit!

4.Dacă aţi cerut Universului să slăbiţi şi aţi ȋnceput să acţionaţi ȋn direcţia asta, ȋncercaţi să primiţi! Adică fiţi ȋntr-o stare de receptivitate şi ȋncredere ȋn reuşită,  ȋn care vă pot veni idei, persoane care să vă ȋnveţe ceva, materiale de studiat…Nu vă ȋndoiţi de rezultat, nu vă splitaţi energia, nu vă divizaţi ȋntre dorinţă şi ȋndoială, neȋncredere, deprimare.

5.Analizaţi-vă componenta emoţională a vieţii: căutaţi să fiţi acceptate/ţi de ceilalţi? Sunt prea mari cererile şi aşteptările de la dv? Ceilalţi iau ȋn considerare dorinţele şi nevoile dv? Le pasă de ce simţiţi ? Vă sunt violate graniţele, sunteţi umiliţi, ruşinaţi?  Vă este mâncarea cea mai la ȋndemână formă de ȋmplinire? Atunci nu aveţi o problemă de greutate ci o poblemă de fericire! Trupul vă tânjeşte după iubire, nu după mâncare.

6.E nevoie de multă iubire de sine ca să slăbeşti rapid. Dacă te urăşti şi doar vrei să scapi de tine aşa cum eşti acum, trupul se va simţi ameninţat şi va opune rezistenţă. E posibil chiar să mai pună câteva kilograme pe el, “ȋn caz de”. Trupul e prietenul tău, el doar ȋţi arată că ceva nu este ȋn regulă ȋn tine, nu pedepsi mesagerul!

7.Mănâncă cu iubire, nu te ȋnfometa, iubeşte-ţi trupul, ai compasiune pentru tine, fă paşi mici ca să te simţi bine, invită-ţi corpul să lucreze cu tine, vorbeşte-i, fii ȋn aliniere cu tine şi cu Spiritul tău.

8.Permite-i trupului tău să fie cum are el nevoie să fie. Nu toţi oamenii au o constituţie filiformă, nu există un unic tipar de frumuseţe. Tu preocupă-te de suflet, de emoţii, de gânduri, iartă, meditează, lasă-te inspirat/ă să acţionezi cu iubire , odihneste-te, menţine-ţi Lumina vie iar trupul tău va veni după tine, se va alinia cu noul tău Eu, fără ca tu să ȋţi dai seama măcar.

Ȋn trup frumos şi sănătos, spre Lumină!

 

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Ce teme te-ar mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

 

Despre autor : Cristina Tomescu este consilier spiritual si life coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2019

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro

 

6 Comments

  1. Multumesc !

    Reply
    • Mulțumesc si eu ca ati citit!

      Reply
  2. Trist, dar adevarat!! Am ani de zile de cand lucrez cu mine, la stima de sine, sa ma plac, sa imi iubesc corpul!!! Încet, dar voi reuși!!
    Mulțumesc frumos pt articol!!!

    Reply
    • Cu drag. Mulțumesc mult și eu! 🌹

      Reply
  3. Multumesc pentru articol. Este foarte folositor!

    Reply
    • hei! Multumesc si eu ca ti-ai luat timp sa imi scrii aceste randuri <3

      Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.