Putem noi oare opri suferinţa?

Putem noi oare opri suferinţa?

Indiferent de cậte eforturi facem pentru a ne eleva conştiinţa, gậndind pozitiv, iertậnd, mulţumind, ajutậnd pe alţii, practicậnd meditaţia, mergậnd la cursuri de dezvoltare personală, se pare că, inevitabil, la anumite intervale, apare din nou în viaţa noastră – suferinţa.

Cei mai mulţi dintre oameni cred cu tărie că suferinţa este predestinată tuturor fiinţelor umane, că nu avem cum scăpa de ea, că omul este făcut să sufere, asta îi este soarta. Cred că vorbele prinţului Nikolai Lvovici Mâşkin, eroul central al romanului “Idiotul” de F. M.Dostoievski, spun totul despre acestă concepţie larg răspậndită:

“Nu există fericire în confort, ea se câştigă prin suferinţă. Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate…”

Cred că toate evenimentele ce se petrec acum în lume sau în viaţa noastră particulară tind să susţină acestă credinţă şi totuşi, aş vrea să plonjăm mai adậnc în acest subiect delicat, pentru că lucrurile pot începe să se schimbe în acest colţ de Univers în care ne aflăm, cu condiţia ca noi să le permitem să o facă.

Poate nu vom scăpa total de provocări, conflict, contrast, dar putem gestiona suferinţa.  Vom avea mereu teste, încercări, este modul în care noi invatam în această dimensiune, ne-am asumat acest lucru când am ales să venim pe Pământ, dar modul în care interpretăm suferinţa, gradul în care ea ne afectează viaţa, se va schimba total. Durerea este inevitabilă dar suferinţa este opţională!!! Apoi, cu cât conştiinţa noastră se va înălţa mai mult, cu atât testele vor scădea în duritate, dramatism şi amploare.

Imi amintesc de o poveste-parabolă din viaţa lui Gautama Buddha  care m-a marcat prin imaginile pe care mi le-a creat în minte: era despre o femeie disperată care îşi duce pe braţe fiul mort în faţa Prinţului Siddhartha, implorậndu-l sa-l aducă la viaţă. Prinţul consimte, cu condiţia ca femeia să îi aducă cậte o sămậnţă de muştar de la toţi cei care nu suferiseră deloc în viaţa lor. Vă imaginaţi că sarcina a fost peste putiinţă de îndeplinit, deoarece nu există fiinţă pe Pămậnt care să nu fi avut necazuri, sfậşieri sufleteşti, suferinţe.

Cu totii suferim. Depinde însă de cật de mult ne identificăm cu acestă suferinţă şi o facem “a noastră”. Gradul de  ataşament faţă de suferinţa noastră este invers proportional cu nivel de conştiinţă la care ne situăm şi din care alegem să acţionăm în viaţă.

Pậnă acum, s-a considerat ca suferinţa a fost necesară omenirii. Iată trei modalităţi majore în care ne-a fost de folos:

 

1.  Suferinţa – un catalizator pentru schimbare

 

De mii de ani suferinţa acţionează ca prim motivator pentru schimbarea opticii asupra vieţii. Fără ea nu am fi evoluat, am fi rămas la un nivel superficial, nu am fi “muşcat” din viaţă cu poftă, simţindu-I toate aromele. Orice suferinţă ne-a motivat apoi să facem schimbări, să ne dorim altceva, să ne exercităm libertatea de a alege diferit a doua oară. In principiu, scopul suferinţei în viaţa noastră a fost nobil şi a avut mereu în vedere evoluţia conştiinţei umane prin cunoaşterea Sinelui. Suferinţa scoate mereu la suprafaţă ce există adânc în inima noastră.

 

2. Suferinţa determină distrugerea Ego-ului

 

Chiar dacă de cele mai multe ori noi, oamenii, suntem nesiguri, avem îndoieli, complexe de inferioritate… în adậncul nostru, în secret, noi credem că suntem mai buni decật alţii, mai credincioşi, mai generoşi, mai demni de respect… şi atunci cậnd ni se întậmplă ceva ce noi catalogăm a fi rău, parcă nu ne vine să credem şi ne întrebăm obsesiv: “cum să mi se întậmple mie aşa ceva?”, “eu nu merit asta”, “de ce eu?”, “de ce mie?”

Ego-ul este cel care se răzvrăteşte în acest fel şi după o perioadă de zbatere, se prăbuşeşte şi acceptă că orice se poate întậmpla oricui. In suferinţă suntem egali cu ceilalţi. Aroganţa, superioritatea, siguranţa de sine dispar atunci cậnd suferim şi ne recunoaştem vulnerabilitatea, fragilitatea.

Eckhart Tolle spunea: “Paradoxul este că suferinţa este cauzată de identificarea cu forma şi erodează identificarea cu forma. In marea majoritate e cauzată de ego, deşi, într-un final, suferinţa distruge ego-ul, nu înainte însă de a fi suferit conştient!” ( atenţie la nuanţă: “conştient”!)

Suferinţa are menirea de a ne ajuta să ne regăsim pe noi înşine, cei adevăraţi. Iar Adevărul nostru se află sub pojghiţa Ego-ului pe care nu am fi îndepărtat-o niciodată de bună-voie dacă totul mergea bine şi eram mereu fericiţi.

 

3. Suferinţa cimentează legătura cu Sursa

 

Rareori se întậmplă ca cineva să nu-şi revină după o suferinţă. De obicei, după un timp, ne ridicăm mai puternici, mai maturi, avậnd o legătură mai strậnsă cu Divinitatea în care am găsit sprijin în clipele grele. Avem şi o vorbă în popor: “m-a întărit Dumnezeu”. Rugăciunile, plậnsul cu braţele ridicate spre cer, nu ne aduc doar uşurarea durerii şi liniştea sufletului ci ne deschid şi către o comuniune mai strậnsă cu Divinitatea căci ne-am slăbit încleştarea asupra celor lumeşti. După o mare suferinţă suntem mai credincioşi, mai profunzi în modul în care înţelegem lumea şi viaţa pe pămậnt. Invăţăm să trecem prin încercări cu răbdare, demnitate şi graţie, aprinzậnd flacăra credinţei din noi pentru a lumina întunericul suferinţei lăuntrice.

 

O noua etapă in evolutia planetară

 

Omenirea a intrat însă într-o nouă etapă de evoluţie şi va transcende suferinţa. Unii dintre voi ştiu deja, simt că aşa este, alţii vor spune că nu poate fi adevărat căci pậnă şi Buddha spunea “Viaţa e suferinţă”.

Aceasta este însă una dintre cele mai greşit înţelese învăţături. Nu înseamnă că viaţa e predestinată durerii şi asta este, nu avem ce face. Pesimismul, negativismul şi resemnarea ar deveni astfel atributele vieţii pe pămậnt. Budismul cunoaşte trei caracteristici ale existentei: anicca (efemeritatea), dukkha (insatisfacţia sau suferinţa) şi anattā (non-sinele) – vezi versetele 277,278 si 279 din ‘Dhammapada’.

Când se vorbeşte despre suferinţă, accentul este pus pe caracterul ei efemer. La fel ca orice altceva în lumea fizică sau în mintea noastră, nimic nu durează veşnic, totul este trecător şi la dispoziţia fiinţei umane care încă nu este iluminată sau eliberată de samsara (ciclul karmic), tocmai pentru a atinge aceste idealuri. Si atunci învăţătura lui Buddha ne îndeamnă în fond la a ne strădui să ieşim din ciclul karmic, pentru a atinge niveluri mai înalte de conştientizare în care suferinţa, ca şi instrument de învăţare, nu mai este necesară. (Si iarăşi apare acelaşi termen ca la Eckhart Tolle : conştient- conştientizare).

Acum, mulţi vor sări supăraţi că dau exemple din budism şi nu din creştinism. Fără a avea cea mai mica intenţie de a intra în vreun soi de polemică,  sau de a  mă dezice de propria religie, subliniez doar faptul că în creştinism suferinţa este privită ca fiind necesară pentru a ne spăla păcatele şi a beneficia de slava lui Dumnezeu, astfel că trebuie să îndurăm suferinţa dacă ne dorim un loc în Rai.

In budism oamenii nu se nasc păcătoşi (şi nici în alte culturi, cele băştinaşe, de exemplu), sunt doar o parte din acestă existenţă în care suferinţa este o componentă cu care putem lucra, nu de care trebuie să fugim sau căreia să ne supunem.

O Lege Universală spune că noi devenim ceea ce credem că suntem. Credinţele noastre sunt cele care ne modelează viaţa şi reprezintă una dintre cheile principale pentru a ajunge la conştientizarea de care menţionam mai sus.

 

Perpetua intrebare : “De ce ?” 

 

Intotdeauna vor exista lucruri în lume pentru care nu vom avea o explicaţie plauzibilă. Cauzele unor suferinţe teribile fac parte din acestă categorie. Mintea noastră nu poate înţelege atacurile teroriste, mitralierea copiilor în şcoli, torturarea unor nevinovaţi, incinerarea unor tineri din neglijenţa unui sistem, şi câte şi mai câte. Rămânem doar îngenunchiaţi de durere în timp ce repetăm “De ce, Doamne?” şi sfârşim prin a concluziona “neînţelese sunt căile Domnului”.

Totul are o motivaţie şi un rost, însă omenirea , în stadiul în care se află, nu poate înţelege ceea ce se întâmplă “dincolo de voal”.  Nimic nu este însă întâmplător şi nimeni nu e victimă. Liberul nostru arbitru este mai presus chiar şi decât voinţa divină. E greu să credem asta atâta timp cât funcţionăm ca parte din triada victimă- opresor- salvator în care stăm pentru că ne este mai uşor decât să acceptăm că noi suntem atât de puternici şi importanţi  încât să putem să ne asumăm un rol în schimbarea conştiinţei planetare.

Marianne Williamson, in cartea sa “Intoarcerea la iubire: Reflectii asupra principiilor din “Curs in Miracole” , spunea astfel:

 

“Frica noastră cea mai mare nu este că suntem necorespunzatori. Frica noastră cea mai adâncă este că suntem peste măsură de puternici! Lumina, nu umbra noastră ne înspăimantă cel mai mult! Ne întrebăm: “ dar cine sunt eu că să fiu fenomenal, superb, talentat, fabulous?” De fapt cine eşti ca să nu fii așa? Eşti copilul lui Dumnezeu. Dacă te mulţumesti cu ceva călduț, nu servești cu nimic lumea. Nu e nimic inălțător în a te chirci pentru ca alţii să se simtă în siguranță în preajma ta. Suntem meniţi să strălucim, şi  cu cât permitem luminii noastre să strălucească mai mult, cu atât, fără să ştim, dăm şi  altora permisiunea să facă la fel”

 

Kryon are o parabola în care ne spune că noi nu ştim cum sare broasca: Un dresor a învăţat o broască să sară de câte ori îi striga comanda “sari!” iar broscuţa executa de fiecare dată. La un moment dat, broscuţei i s-au tăiat picioarele. Si broscuţa nu a mai sărit la comandă. Concluzia oamenilor a fost că broasca nu mai sare pentru că, probabil, nu mai aude, a surzit. Noi nu înţelegem cauza evenimentelor, deşi uneori este evidentă!!! Este parte din Plan!

De exemplu, atunci când se întâmplă undeva în lume un eveniment cutremurător, prin intermediul televiziunii, radioului şi mai ales a internetului, întreaga omenire află în doar câteva ore. Astfel că un eveniment care până acum 30 de ani ar fi fost ceva local, la scară mică, afectand doar o comunitate restransa, primeşte o mediatizare care ajută la formarea unui val uriaş de compasiune, dăruire, iubire sau întrajutorare, la nivel global, ce are puterea să schimbe prin vibraţia sa însăşi conştiinţa umanităţii şi, mai mult decât atât…. reţeaua cristalină a Pământului! Această reţea ne menţine pur şi simplu în viaţă, tine Pământul laolaltă, conţine memoria noastră colectivă, informaţia planetară, e parte din Cronicile Akaşice, iar noi avem puterea să o modificăm! E uluitor!  Nu ni s-a spus despre asta la ora de dirigenţie, nu-i aşa? Cum era să ştim noi asta? Si atunci, oamenii percep doar ceea ce le este accesibil de la nivelul lor de conştiinţă: tragedia, suferinţa, fără a fi conştienţi de planul măreţ ce s-a aflat în spatele evenimentelor şi pentru care cei afectaţi şi-au dat acordul şi s-au oferit voluntari, cu mult înainte încă de a veni pe Pământ!

Pământul trece acum prin modificări uriaşe, atât la nivel fizic, de structură geologică, climă, floră, faună,  dar mai ales la nivel de vibraţie şi conştiinţă planetară. Si fiecare dintre noi contribuie prin ridicarea propriului său nivel de vibraţie şi conştientizare. Nu putem să schimbăm pe alţii, suntem în stare doar să ne schimbăm pe noi înşine. Si asta doar dacă ne dorim să experimentăm o lume mai frumoasă, mai bună şi fără suferinţă,  aşa cum am visat mereu. Ni se dă voie acum. Suntem ajutaţi chiar :-) .

Dar de unde începem? Cum realizăm ce putere avem?  După părerea mea ar fi nevoie să înţelegem întâi contextul mai larg în care noi, ca fiinţe umane, funcţionăm. Si atunci e nevoie să ne deschidem către înţelepciunea vechilor texte indiene, egiptene, mayaşe, nordice, greceşti care ne pot revela multe adevăruri uitate despre Pământ şi despre noi înşine. Să lăsăm deoparte superioritatea noastră de orăşeni civilizaţi şi tehnologizaţi , care credem doar ceea ce vedem,  şi să recunoaştem că nu putem înainta spre un alt nivel de conştiinţă făcând ceea ce tot facem de peste 2000 de ani. Schimbarea implică să ne întoarcem la simplitatea naturii şi cunoaşterea sacra, căci secretele lumii le afli când ai o inimă de copil şi o minte deschisă.

Mii de ani am abordat evoluţia noastră bazându-ne pe “vederea orizontală”, cea a ego-ului dornic să reuşească, să aibă succes şi să cunoască împlinirea la nivel social, familial, economic… dar asta ne-a lăsat goi pe dinăuntru, uşor de rănit, fără rădăcini care să ne susţină în timpuri de răstrişte.  E timpul să începem să aplicăm “vederea verticală” şi asta presupune să înţelegem cine suntem noi cu adevărat, cum putem funcţiona în acord cu Legile Universale şi cum putem schimba suferinţa în stări mai înalte de conştiinţă.

Fiecare va avea treaba lui de făcut , nişa lui pe care va merge şi astfel va contribui la înălţarea personală şi implicit a omenirii la un alt nivel de vibraţie. Ce pot eu face este să vă ofer un webinar gratuit despre cum ne putem alinia cu Legile Universale pentru a opri acestă suferinţă umană mistuitoare, permiţându-ne astfel luxul de a vedea altfel Universul, Pământul, umanitatea, pe noi înşine ….

Vă invit alături de mine joi, 12 mai, la ora 20:00, online, pentru a povesti împreună despre lumea altfel :-)

Detalii despre webinar aveti aici 

FB_Ad_2

 

 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

sursa imagine titlu: Cameron Grey 

 

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atracției și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

 

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/putem-opri-suferinta

 

 

 

8 Comments

  1. Toate articolele pe care le scrieti sint pline de adevar si intelepciuni. Multumesc pt timpul investi, pt ca noi sa intelegem noile modificari care au loc in acest moment in lume!

    Reply
    • multumesc si eu, Camelia, pentru aprecierea ta !

      Reply
    • 😉

      Reply
  2. Multumesc, am citit cu mult interes acest articol si consider ca este de folos multor oameni care sunt deschisi si pregatiti sa-si schimbe modul de a percepe suferinta.

    Reply
    • Multumesc mult, Carmen!

      Reply
  3. Cu siguranţă putem opri suferinţa în viaţa noastră şi a celor care sunt deschişi către ajutor. Dar nu ştiu dacă putem opri suferinţa şi în jur la un nivel suficient de mare.

    Mi-ar plăcea să înţeleg ce vă face să aveţi încredere că la nivel global se mai poate face ceva? Eu mă străduiesc să promovez mereu veşti bune şi să urmăresc ştirile pozitive, cum sunt cele de pe Awaken.com la secţiunea “Earth”. Dar ca tendinţă generală am observat că şi unii dintre cei mai optimişti învăţători care vorbeau despre schimbările planetare… nu mai sunt atât de optimişti în privinţa viitorului nostru, ca să zicem aşa.

    Reply
    • Dan, usor usor, lumea se imparte in doua :-) vezi Sal Rachele sau Dolores Cannon… acum nu te uita la cei din jur. Inauntrul nostru e nevoie sa mergem. Cei care vor merge pe calea veche vor fi de cateva ori mai multi decat noi, e o realitate. Asta e alegerea lor. nu te descuraja, totul merge conform Planului :-) Ai incredere. e o perioada tulbure dar se cerne in timp

      Reply

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *