Nu este posibil să traieşti o viaţă împlinită, să te bucuri, să fii aliniat cu Sinele tau Ȋnalt şi  cu Sursa, să îţi îndeplineşti menirea pe Pământ atâta timp cât în interior eşti vraiște.

Numai că realitatea este că mulţi dintre noi ( nu indraznesc să spun “majoritatea” pentru că nu am date concrete 🙂 ) purtăm în noi, adânc îngropate, răni mai mari sau mai mici , cicatrizate sau încă sângerânde , la care conștient sau nu, am ales să nu ne mai gândim.

De ce? Pentru că dor teribil, pentru că ne amintesc de o varianta a noastră pe care nu o acceptam, nu o înțelegem sau o urâm de-a dreptul sau de alții, faţă de care, iarăși, nutrim sentimente pe care preferăm să nu le mai răscolim.

Cu toții am spus măcar o data,când ne-a fost greu: “Trebuie să merg mai departe. Timpul le va vindeca pe toate”! Si-am aşteptat, si-am aşteptat şi  iar am așteptat să treacă şi  … a trecut. Aşa credeam. Până intr-o zi când pur şi  simplu, s-a  întâmplat ceva care a reușit să sparga carcasa sub care îngropasem totul şi  atunci, ca apa care țâșnește cu putere printre crăpăturile unui baraj , toate amintirile, credinţele vechi, fricile, spaimele şi  sentimentele reprimate ne-au invadat realitatea.

Pentru că, mai ales în aceste vremuri, când pășim încet dar hotărât spre un nou tărâm, spre o nouă conştiință, spre…noi înșine, cei adevărați, nu ne este permis să cărăm dupa noi bagaje grele, cufere cu vechituri, bocceluțe cu situaţii nerezolvate sau sentimente confuze.

Si dacă noi nu am rezolvat acele conflicte interne, nu am invaţat lecţia care ni s-a oferit la acel moment, dacă nu am integrat invățăturile, nu am dizolvat durerea acceptând-o întâi , atunci cum am trecut peste acele episode din viaţă noastră?

Ne-am distrat atenţia: ne-am apucat de o noua afacere, ne-am schimbat partenerul, casa, mașina, ne-am mutat în alt oraș sau alta țară, ne-am apucat de călătorii sau de un sport de performanță, am consumat energie demonstrând celorlalti că suntem puternici, că nimic nu ne doboară şi  că, în fond, nici nu ne-a afectat prea mult tot ce s-a întâmplat.

Traducerea ar fi că, în mod inconștient, am încercat să acoperim rana cu orice am avut la îndemâna, dupa principiul – ce nu mai văd, nu mă mai afecteaza. (Rănile sunt diverse: abuzurile din copilărie,  moartea unui părinte/ copil/ partener,  un divorț, o boală, cearta cu o ruda apropiată, o acțiune de care acum ne este ruşine, pierderea încrederii în cineva, nedreptăți, litigii, acuze…)

Asta ar explica de ce din 2011 încoace, mulţi dintre noi am trecut prin încercări care mai de care mai dificile şi  provocatoare, care ne-au făcut să ne amintim de tot ce îngropasem adânc în noi.

Incercările nu au mai contenit să apară de peste tot, am fost împinși încolo şi  încoace, zguduiți din temelii, scuturati, loviti, provocati pe multiple planuri: sănătate, relatii, job… ne-am confruntat fricile, credinţele limitative, şi  am fost siliți să ne uităm la …noi.

Pământul întreg trece printr-un proces amplu de curățare şi  atunci şi  noi, oamenii, ne supunem acestui tratament. E nevoie însă să intelegem că este inspre binele nostru şi  elevarea planetei.

(Exista o parabola foarte frumoasa, scrisa de Parintele Arsenie Boca si care se referă la acest proces de devenire , o puteți citi aici. Merită.)

Pentru toti cei care trec printr-o perioadă de acest fel şi  pentru toţi cei care la nivel inconştient deja şi-au dat acordul să scoată la suprafaţă şi  să vindece cât mai curând rănile vechi , e posibil să vă fie de folos conştientizarea urmatoarelor aspecte:

1. Emoţiile negative, suferinţele reprimate nu “mor” niciodată.

Ele nu pot fi ascunse, îngropate sau uitate pe vecie. E nevoie să le transmutăm, să le alchemizăm, astfel încât să extragem din ele tot ceea ce ne este necesar pentru evolutie .

A ne “anestezia” durerea cu medicamente , fie ele şi  naturiste, nu face decât să ne amăgească ego-ul că am rezolvat problema. Acelasi efect îl obţinem şi  dacă folosim în acest scop mancarea sau alcoolul. Uneori recurgem la acestea din urma şi  pentru că inconştient vrem să ne pedepsim, să ne autoflagelăm.

“Mănânc mult, devin grasă, aşa că nimeni nu o să ma mai placa vreodata pentru că oricum nu merit. Beau să uit de durere dar şi  pentru că alcoolul ma va distruge încet, încet şi  aşa am să platesc pentru faptele mele oribile/  sau pentru că nu sunt bun de nimic”.

Până nu ne facem curaj să ne confruntam cu vechile răni, până nu interacţionăm cu acele energii acumulate în noi pe parcursul multor ani sau … multor vieti, nu vom putea merge mai departe pe drumul nostru ascendent către desăvârşire. In plus , vom fi mereu împărțiti, divizați : o parte din noi ne va împinge mereu înainte, cealalta parte ne va trage mereu înapoi. Energiile ar trebui să devina fluide, uşoare, să ne susțină în încercarea noastră  de a deveni mai mult decât suntem acum.

2. Ințelege că nimic nu trebuie lăsat pe dinafară

Am întâlnit  persoane care cred cu tarie că trecutul lor nu are cum să le permita să acceseze stări superioare de constiinta sau un viitor mai bun. Acestea se consideră “tarate”, cred că viaţă lor a fost pătată definitiv şi  irevocabil  şi  ar face orice să scape de trecutul lor, să-l șteargă cu buretele sau să uite definitiv că au trait vreodata asemenea traume.

Oamenii care gandesc în acest fel spun : “ da, ție ți-e ușor să vorbesti așa, nu ai trecut prin ce am trecut eu, nu visezi noaptea ce visez eu, nu ai amintirile mele”.

Dar că să ajungi cea mai buna variantă a ta, este obligatoriu să nu lasi nimic pe dinafară! Tot ce ai trăit face parte integrantă din drumul devenirii tale! Mai mult decat atât, a fost o parte necesară pentru evoluţia ta, chiar dacă acum nu eşti prea convins de asta. E ca şi  cum ai încerca să scapi de o parte din tine. Dar trecutul chiar este parte din tine așa cum şi  tu eşti parte din el. Sunteti inseparabili. Impreună formati un aspect unic al Divinitatii.  Fără acele experiențe nu ai fi putut deveni ceea ce eşti azi.

3. Nu suntem victime

Noi alegem să ni se exacerbeze o anumita emoţie, ca să devenim conştienţi de ea. Ne alegem “partenerii de joc” care să ne ajute să vedem propria noastra nevoie de vindecare.  E  nevoie să ajungem față în față cu propriile noastre răni.

Daca veti observa cu atentie biografiile marilor personalităţi ale lumii, din toate domeniile, veţi vedea că ei înșiși au suferit întâi  pentru a putea mai apoi aduna toata puterea și  înțelepciunea experientelor traite şi  a le sublima într-un mod unic, prin care si-au realizat misiunea pe Pământ.

J.K. Rowling, autoarea celebrei serii “Harry Potter” a trăit ani de deznadejde şi  frustrare , supravieţuind din ajutorul dat de stat, acuzându-se că nu poate oferi copilului ei o viaţă decentă.

Anita Moorjani , autoarea cărţii “Am murit şi  m-am descoperit pe mine însămi” ( în engleza jocul de cuvinte e superb: “Dying to be me” ) a trăit o forma de cancer atât de avansată încât i se mai dăduseră câteva ore de trăit , pentru ca în urma unei experiente de moarte clinica să se întoarcă la viaţă şi  să devina speaker motivational  international şi  îndrumător spiritual.

Si exemplele sunt nenumărate!

Noi nu suntem niciodata victime. Dacă ne-a fost dat să trăim anumite experiente care ne-au marcat profund, înseamna că au fost necesare pentru evolutia noastră. Când vom înăța să privim ce ni se întâmplă dintr-o perspectivă mai înaltă, în loc să ne plangem de milă sau să ne încovoiem sub greutatea poverii, vom ști în sufletul nostru că în mod sigur experiența serveste unui scop superior, că exista ceva  de învățat în toate astea, ceva care ne va folosi pe calea devenirii noastre. Doar îngăduie întâmplărilor să-ți reveleze de ce au apărut în viaţă ta.

4. Primul pas în integrarea traumelor din trecut: iertarea

Daca ne dorim să evoluăm în acesta viață, dacă tânjim după alinierea cu Sinele şi  cu Sursa, atunci e nevoie să facem tot ce ne stă în putință să fim prezenți , conștienți şi  alerți. Dacă suntem consumaţi mental şi  emoţional de traume şi  amintiri din trecut , vom trăi că într-o cușcă, aparându-ne de alte posibile atacuri şi  suferințe, fără curajul de a ne asuma alte riscuri, vom trăi “mic”.

Ca să putem merge mai departe, e nevoie să  iertăm. Să iertăm trecutul, pe cei care ne-au rănit şi  pe noi înșine. Iertarea nu presupune că lași de la tine, că treci peste propriile valori şi  credințe, că îți calci în picioare principiile ca să îți “cumperi” liniștea.

Iertarea nu înseamnă să te pui bine cu Dumnezeu, că doar faci ceea ce spune El în scripturi. Practica iertării rupe lagăturile dintre tine şi  cei implicați , dintre tine şi  evenimentul traumatizant şi  astfel îți dai voie să trăiești liniștea, să fii liniștea. Te eliberezi de povară. Accepţi în cele din urmă că totul e în regulă şi  așa a fost mereu.

Dintr-o perspectivă mai înaltă, atâta timp cât crezi că noi am co-creat toate evenimentele, noi am semnat contractele cu cei pe care acum îi judecam, cu scopul de a învăța şi  de a evolua, atunci … pe cine oare trebuie să ierți? Este iertarea necesara?

5. Nu pornesti pe drumul vindecării până nu îţi  pui marea întrebare

Nu poţi să te ridici de jos, nu poți scăpa de suferință până nu ai curajul să stai în fața oglinzii, să te uiti la tine însuți şi  să te întrebi : “merit eu să fiu iubit?”

Nu te mai justifica, nu mai pretinde că drumul tau spre fericire, linişte şi  abundenţă este închis. Incetează sa-ti gasești scuze . Nu îți mai apăra limitările numai ca să nu fii nevoit să admiţi că de fapt, tu crezi că nu meriti mai mult, că nu esti… “iubibil” 🙂

Sfârşitul oricărei suferințe vine când îți dai tu voie să-ți spui: “gata, am suferit destul”. A trăi în pace cu tine însuți este singurul lucru care îi poate ajuta pe cei din jurul tău şi  planeta. Pacea interioara apare atunci când nu mai permiţi altei persoane sau unui eveniment să-ti controleze emoţiile

Nu e nevoie de mai mult.

Dar poți să faci asta? Eşti pregatit ?

Marianne Williamson, in cartea sa “Intoarcerea la iubire: Reflectii asupra principiilor din “Curs in Miracole” , spunea astfel:

“Frica noastră cea mai mare nu este că suntem necorespunzatori. Frica noastră cea mai adâncă este că suntem peste măsură de puternici! Lumina, nu umbra noastră ne înspăimantă cel mai mult! Ne întrebăm: “ dar cine sunt eu că să fiu fenomenal, superb, talentat, fabulous?” De fapt cine eşti ca să nu fii așa? Eşti copilul lui Dumnezeu. Dacă te mulţumesti cu ceva călduț, nu servești cu nimic lumea. Nu e nimic inălțător în a te chirci pentru ca alţii să se simtă în siguranță în preajma ta. Suntem meniţi să strălucim, şi  cu cât permitem luminii noastre să strălucească mai mult, cu atât, fără să ştim, dăm şi  altora permisiunea să facă la fel”

imagine : Emily 

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atracției și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro