Când vorbesc uneori despre necesitatea de a accepta ceea ce vine către noi, unii clienții reacționează imediat:” Cum să accept? Aşa ceva se poate accepta? Nu poate să-mi placă acest lucru şi nici nu vreau să mă resemnez fără sa lupt…”

Concluzia la care am ajuns este că aceste două concepte : acceptarea şi resemnarea sunt privite uneori ca având acelaşi înțeles şi nimic nu poate fi mai departe de adevăr.

Acceptare versus resemnare

Resemnarea înseamnă să te supui unei experiențe iar supunerea înseamnă că de fapt nu accepți.

Când accepți ceva înseamnă că înțelegi necesitatea experienței prin care treci şi rolul acesteia în evoluția ta. Nu înseamnă că îți doreşti experiențe asemănătoare, nu înseamnă că trebuie să îți placă sau că eşti de acord cu ce s-a întâmplat, nu înseamnă să pretinzi că nu eşti rănit sau că nu suferi.

Resemnarea este e partea negativă a acceptării şi nu poate decât să te împovăreze, să te doboare sau să îți dea un statut de martir pe care Ego-ul nu va ezita să îl exploateze mai devreme sau mai târziu pentru că se simte îndreptățit atâta timp cât a tolerat o situație intolerabilă, sau s-a “împăcat” cu ceea ce este, sau are deja dinții tociți de cât a scrâşnit ca să suporte greutatea emoțională lăsată în urmă de eveniment.

Acceptarea, în schimb, te propulsează înainte pentru că ai învățat să te deschizi, să primeşti evenimentele fără să te aperi, să te lupți sau să fugi, fără să le laşi să te copleşească, doar fiind prezent în moment şi deschis.

De exemplu, poți accepta moartea cuiva foarte drag şi apropiat sufletului tău, dar nu trebuie să te resemnezi în fața acestei realități dure.

Resemnarea aici s-ar manifesta astfel : desi consideri nedreaptă dispariția acelei persoane din viața ta, desi crezi încă faptul că destinul ți-a jucat o festă, că eşi o victimă, ca ți s-a furat dreptul la fericire, că ai avut o soartă crudă, etc, fiind obosit, scurs de vlagă, cu nervii la pământ, supărat pe viață şi invidios pe cei “mai cu noroc”, eşti oarecum “forțat” de sistemul de autoapărare al organismului tău să renunți la luptă, să te linişteşti (ca să nu faci ‘poc’) şi să te resemnezi că nu mai poți face nimic acum, că asta ai avut tu de tras ( iar la romani mai e folosită explicația:” un blestem pe neam, probabil, sau poate chiar si vrăji…”).

Prin comparație, acceptarea ar însemna să admiți că absența acelei persoane e foarte dureroasă, că eşti adânc rănit dar că vei putea continua să îți trăieşti viața şi să evoluezi în continuare şi dincolo de acestă persoană. Eşti conştient că relația cu ea te-a schimbat ca om şi că vei purta mereu în tine efectele relaționării cu ea, că mereu îți vei aminti ce ai învățat de la sau împreună cu cel trecut dincolo. Recunoşti adevărul momentului dar fără a-i opune rezistență.

Acceptarea nu e un proces pasiv

El presupune implicare, discernământ, auto-analiză, confruntarea cu ego-ul şi acțiune. E o muncă de înțelegere superioară a situației, de extragere a înțelepciunii sau a învățămintelor care constituie pentru noi resurse de mare ajutor în viața pe care o vom continua fără a mai beneficia de prezența fizică a celui iubit, de exemplu, in cazul anterior.

Acceptarea nu poate fi făcută de către ego.

Ego-ul poate doar să reacționeze : să lupte , să fugă sau să “înghețe”. Ego-ul poate doar să împingă o experiență dureroasă cât mai departe şi asta e o formă de resemnare, nu se poate deschide în fața suferinței. Doar conştientizarea, starea de prezență o poate face.

Echart Tolle ne sfătuieşte ca din cand in cand să verificăm în corp dacă nu există conflicte între lumea noastră interioară ( gânduri, emoții, sentimente) si circumstanțele exterioare ( mediul în care ne aflăm, cu cine suntem sau ce anume facem, cum acționăm)

Dacă te afli în opoziție cu ceea ce este in acest moment, apare o anume suferință. Dar poti alge sa renunți la conflict , la acesta luptă cu ceea ce este.

Acceptarea ne ajută la schimbarea obiceiurilor

E nevoie să devenim conştienți de faptul că avem nişte obiceiuri mentale pe care ni le-am format în timp, încă din copilărie, pentru că aşa am văzut că fac ceilalți, mai ales adulții cu autoritate din viața noastră: părinții, profesorii… Simțim nevoia să etichetăm în mintea noastră fiecare senzație, percepție, experientă pe care o avem. Impărțim totul în două mari categorii: ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place. Si întotdeauna ceea ce nu ne place este criticat, judecat, condamnat, respins. Astfel ne poziționăm în conflict cu oamenii, situațiile, circumstanțele din jur. Iar asta ne obosteşte, ne consumă energia, ne produce stress şi o agitație mentală care ne fură plăcerea de a trăi, de a fi pur şi simplu conştienți, în clipa prezentă.

Fiind doar un obicei mental, putem să îl schimbăm, spune Eckhart Tolle, fără a face nimic, doar acceptând ceea ce vine la noi, permițându-i să existe, fără a avea aşteptări, pretenții sau judecăți. Să permiți clipei să fie exact ceea ce este ea.

Acceptarea te propulsează cu viteză înainte pe calea dezvoltării tale personale

Când accepți ceea ce este, aşa cum este, treci la un nou nivel, cand  dispoziția ta nu mai depinde de judecata mintii asupra a ceea ce este bine sau rău . Cand spui DA la ceea ce ESTE, cand accepti viata asa cum e ea, ai o senzație de spațiu în interiorul tau , ca o pace profunda.

Cu siguranță vom mai avea provocări, vom mai fi supărați sau trişti dar nu ne va mai afecta atât de tare pe dinăuntru. Evenimentele cu încărcătură emoțională vor fi ca valurile pe un ocean care în majoritatea timpului e liniştit. Pacea aceea din adâncuri nu mai poate fi tulburată de ce se întâmplă la suprafață – evenimente, circumstante, întâmplări dar nici de mişcările interioare ale curenților – gânduri, emoții, sentimente.

Acceptarea ne deschide către posibilități mai înalte

Am fost obişnuiți să avem aşteptări de la ceilalți şi de la viață în general. Când însă învățăm să acceptăm ceea ce vine la noi, exact în forma în care vine, nu mai pretindem ca o anumită situație sau persoană să ne satisfacă aşteptările ego-ului nostru plin de frici şi cerințe. Nu ne mai aşteptăm ca altceva sau altcineva să ne aducă fericirea. Acceptăm şi situațiile “imperfecte”, le permitem pur şi simplu să existe.

Ce este cu adevărat magic e faptul că atunci când nu mai avem pretenții, aşteptări, cerințe, când nu mai punem etichete “bun- rău” şi nu ne mai războim cu ce este, tot ceea ce vine la noi devine mult mai satisfăcător, mai armonios, mai plin de linişte pentru că am abordat o stare de non-rezistență care ne deschide către Conştiința Universală, infinit mai puternică decât ce poate face mintea noastră umană. Această Inteligență vastă ne asistă pe calea noastră, astfel că multe circumstanțe se schimbă în mai bine.

Acceptarea se referă strict la ceea ce este

Este foarte important să facem o distinctie: una este situatia obiectivă, aşa cum se prezintă ea, şi alta este povestea pe care o croşetează mintea noastră în jurul situației respective.

De exemplu: ai fost părăsită de soț. Asta e situația propriu-zisă. Povestea este tot ceea ce mintea ta încearcă sa-ți spună despre situația dată: că nu eşti destul de frumoasă/ sexy/ slabă/ gospodină/ deşteaptă/ bogată…. , că nu meriți să fii iubită, că sigur nenorocul ți se trage de la păcatele din tinerețe, că viața e nedreaptă, că eşti o victimă neputiincioasă…şi tot aşa.

Acceptă situația obiectivă, nu o confunda cu povestea prin care mintea ta a interpretat evenimentul pentru că această încercare te conduce automat către resemnare, nu către acceptare!

A face tranziția internă de la a fi în rezistență la a accepta ceea ce este, înseamnă să te predai

A te preda Conştiinței Superioare sau Sinelui tău mai Inalt înseamnă în primul rând a renunța la control. In loc să încerci conştient să orchestrezi totul, să planifici, să analizezi , să găseşti răspunsuri , ai încredere că există o putere care creează lumi şi care te asistă în tot ceea ce faci şi te ghidează în cel mai benefic mod pentru tine.

Goana după răspunsuri împiedică acceptarea. Te poți preda doar atunci când încetezi să mai întrebi:”de ce eu? de ce mie?” Uneori ne lovim în viață de situații pentru care nu avem cum să găsim răspuns la întrebările noastre, e peste puterea noastră de înțelegere, viața pare că nu mai are sens. Când renunțăm la a ne mai zbate şi a mai căuta răspunsuri pentru nivelul nostru limitat de înțelegere, permitem acelei Inteligențe Supreme să intervină.

Acceptarea poate însemna să fii confortabil cu faptul că nu ştii de ce sau pentru ce s-a întâmplat un lucru.

Acceptarea recunoaşte oportunitatea din fiecare provocare

Dacă nu esti ok cu ceea ce este, înseamnă că nu dai valoare experienței prin care ai trecut , chiar dacă a fost “negativă” şi încerci să o respingi. Problema este că orice respingi se întoarce către tine cu o forță dublă de fiecare dată.

E nevoie să acceptăm că polaritatea este parte din experiența noastră, aici pe Pământ. Asta înseamnă că şi experiențele negative sunt o parte validă a experienței noastre.Fără acestă parte mai întunecată, nu am putea recunoaşte partea luminoasă a vieții.

Aşa cum putem accepta o experiență pozitivă, aşa e nevoie să primim şi o experiență pe care mintea noastră o clasifică a fi negativă.

Atunci când nu mai fugim îngroziți de experiențele negative ci le permitem să existe, ajungem să nu mai experimentăm efectele  lor devastatoare pentru că prin acceptare le-am luat puterea, le-am făcut neutre.

Concluzia ne-o oferă tot Eckhart Tolle :

In newsletter-ul de săptămâna viitoare, cei abonați (abonarea este gratuită şi se face de aici) vor primi câteva modalități de a cultiva acceptarea în viața de zi cu zi .

Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului

Sursa imagine titlu:Internet

credit imagine content: Romeo Tomescu

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro  iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2015

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul:  https://www.quantumcoaching.ro/acceptare-vs-resemnare