În ultima perioada am descoperit în Înregistrările Akashice foarte multe programe de ruşine “agăţate” în câmpul clienţilor din mica copilărie sau aduse din vieţile anterioare.

Când e vorba de un program din vieţi trecute situaţia e mai complexă şi poate mai imperativă. Pentru a-l putea şterge, e nevoie să investigăm circumstanţa în care s-a produs imprintul, mecanismul prin care acel program a ajuns să fie activ în câmpul vibrational, chakra la nivelul căreia acţionează, pentru că, normal, nu ne mai amintim care a fost situaţia atunci … Akasha pune faţă în faţă cauza şi efectul, astfel poţi desprinde lecţia şi încheia cercul vicios din care parcă nu mai ieşi şi care se tot rostogolea peste tine când nici nu te aşteptai.

Articolul de astăzi se vrea un ajutor pentru a gestiona sentimentele de ruşine declanşate în timpul acestei vieţi şi pe care le putem investiga şi singuri sau împreună cu un ghid, consilier, coach.

Ce este ruşinea

Ruşinea este un sentiment foarte dureros determinat de credinţa că ceva este în neregulă cu noi, iar acest lucru ne-ar  face nedemni de iubirea sau măcar de acceptarea celorlalţi

Sentimentul de ruşine e diferit de vinovăţie ( care se referă la o anumită acţiune pe care ai făcut-o ) sau de jenă, stânjeneală (care e o reacţie punctuală la modul în care am fost percepuţi social).

Ruşinea provine dintr-o comparaţie: te compari pe tine cu propriile tale standarde.

Implică mai întotdeauna un caracter de “taină”, e ascunsă celorlalţi, e doar în sufletul tău. Din această cauză are şi o mare putere asupra noastră, nu este împărtăşită altora, discutată, analizată….. Unde duce de obicei este la probleme profunde legate de auto-valorizare: nu merit, sunt nevrednic, sunt rău, inferior, nu sunt suficient de …. ca să primesc asta.

Toate aceste caracteristici fac din ruşinea care pare că nu mai trece, că nu se mai diminuează, o boală grea care nu întârzie să îşi pună amprenta inclusiv asupra trupului fizic .

“Ruşinea este o emoţie care îţi devorează sufletul” – C.G.Jung

Analizaţi-vă standardele

De obicei le avem bine stabilite până ajungem la 20-25 de ani. De exemplu : ştim că o “femeie serioasă” se comportă aşa, că un cap de familie trebuie să facă asta, că admiraţia oamenilor ţi-o câştigi dacă….., că sacrificiile de sine sunt necesare pentru… , că ascultarea părinţilor demonstrează că eşti un copil/ tânăr/adult bine crescut, etc…

Si de unde am învăţat asta? De la părinţi, din şcoală, din societate , în general. E parte din “dresajul” obligatoriu pentru a deveni un cetăţean bun, un individ social. Există culturi extreme în care ruşinea e mai dureroasă şi mai greu de suportat decât schilodirea trupească sau  moartea însăşi, cum este cazul Japoniei, de exemplu.

Înainte de a arunca cu pietre şi a mă învinovăţi că susţin haosul şi nesupunerea , să luăm câteva exemple de situaţii la care mă refer

• Nu ai reuşit să îţi ajuţi cu bani părinţii bătrâni, deşi aceştia se aşteptau la acest lucru şi chiar îl pretindeau explicit => simţi o mare ruşine că nu ţi-ai făcut datoria de copil (deşi îţi aminteşti când şi când cam câte umilinţe ai îndurat sau cât de mult te-a desfigurat sufleteşte comportamentul lor în prima parte a vieţii tale)
• Ai îndrăznit să divorţezi după douăzeci de ani de iad, ţi-e mult mai bine acum, dar te faci mic/ă atunci când treci pe lângă prieteni ai părinţilor tăi , de exemplu, sau foşti vecini, colegi de şcoală pe care îî simţi că te judecă sau că sunt dezamăgiţi de “eşecul tău marital”
• Ai schimbat facultăţile, ai lăsat medicina şi te-ai dus la Conservator, acum 10 ani, dar încă eşti ruşinat de privirea părinţilor şi bunicilor care nu dau doi bani pe violoncelul tău şi concertele în străinătate , ci te compară cu fostul tău coleg care acum e medic primar, cu vilă , maşină şi cabinet în mijlocul oraşului
• Ai fost victima unui abuz sexual dar ruşinea de a te confrunta cu societatea te face să îngropi în tine secretul şi să te mutilezi sufleteşte o viaţă, până când, în final, realizezi că nu poţi să te vindeci dacă nu recunoşti adevărul
• Te-ai născut într-o familie cu înalte standard morale, etice si religioase dar tu eşti … homosexual iar acest lucru contravine flagrant cu tot ceea ce ai fost tu învăţat

În toate aceste situaţii indivizii sunt măcinaţi de o ruşine profundă pentru că simt că au dezamăgit la capitolul atingerea standardelor agreate de societate, că nu s-au conformat “normelor”, că au îndrăznit să iasă din rând şi să pună pe primul loc adevărul sufletului lor, în loc de încuviinţarea şi aşteptările celorlaţi. A-ţi nega unicitatea şi a ţine cont de adevărurile altora a fost considerat un comportament corect, etic şi demn de laudă, într-o societate netrezită, dar asta este în opoziţie directă cu Legile Universale şi calitatea noastră de creator al propriei realităţi!

Organizarea socială şi stabilirea regulilor de comportament şi a valorilor au fost necesare , desigur,  la un anumit nivel de conştiinţă a umanităţii. Până acum, însă, le-am adoptat orbeşte, fără a le chestiona deloc. Conştiinţa noastră evoluează, creştem ca nivel de vibraţie şi înţelegere, ne revendicăm unicitatea, ne eliberăm de frica de a fi diferiţi, pentru că diversitatea nu mai este o ameninţare. Învăţăm toleranţa, acceptarea, iubirea fără judecată, iar toate acestea sunt atribute ale unei societăţi evaluate din punct de vedere al conştiinţei

Judecând mereu pe ceilalţi menţinem în lume vibraţia aceasta joasă a ruşinii, în care oamenii cred despre ei înşişi că sunt răi/ nevaloroşi, insuficienţi. Mai mult decât atât, de câte ori judecăm pe alţii, menţinem ruşinea şi în propria noastră vibraţie, o întărim şi mai mult în câmpul nostru şi ne întârziem evoluţia.

Acum conştientizăm din ce în ce mai mult că Dumnezeu este iubire, că nu suntem păcătoşi şi că pe noi înşine nu ne va judeca un Creator rece şi sever.  De ce să continuăm noi a judeca pe ceilalţi? Ştim că din inima noastră se naşte liniştea acceptarea, iertarea, iubirea. Dacă avem încă judecată pentru ceilalţi înseamnă că în inima noastră încă nu există iertare, acceptare, iubire pentru noi înşine! Pentru ce nu te ierţi? De ce anume te ruşinezi?

 “Fiecare rău provine din judecăţile tale şi fiecare diavol provine din proiecţia ruşinii tale” – Paul Ferrini

Ruşinea – cauza emoţională a multor boli

Putem să nu fim conştienţi de faptul că avem nişte standarde cu care nu am reuşit să ne aliniem. Ruşinea va fi o emoţie neidentificată atunci, dar corpul ne va da de ştire că ceva este în neregulă.

Profesorul  de sociologie Thomas Scheff, de la Universitatea UC Santa Barbara, scria în revista “Cultural Sociology”:

“Ruşinea este cea mai obstrucţionată şi ascunsă emoţie, şi de aceea şi cea mai distructivă.

Emoţiile sunt ca respiraţia – ne cauzează probleme doar când sunt obstrucţionate”

Foarte multe afecţiuni au ca şi cauză emoţională, ruşinea (nu spun că acesta ar putea fi singura cauză posibilă!)

De menţionat ar fi:  acneea, bulimia, anorexia, unele micoze, oboseala cronică, dependenţele de substanţe sau alcool, impotenţa, probleme ale rinichilor (frica de a nu fi expus) , anxietatea, depresia, până la cancer şi bolile autoimune. Toate sunt semnale de alarmă trimise de către trup şi care ne obligă să ne oprim şi să analizăm ce anume se întâmplă în mintea şi sufletul nostru.

Iniţial vom descoperi doar o poveste în care noi suntem inevitabil victima. Dacă mergem mai profund şi descoperim cum am permis acestei poveşti să fie create, ajungem să refuzăm ca ruşinea să ne definească şi să ne conducă viaţa.

“Când îngropăm povestea, rămânem mereu personaj în poveste.

 Dacă ne asumăm şi controlăm povestea ajungem să rescriem noi finalul” – Dr. Brené Brown

Mecanismele de apărare

Nimic nu este mai neplăcut pentru Ego decât sa simtă ruşine, pentru că asta înseamnă că nu a reuşit să fie bun. Dacă nu e bun, nu va fi iubit de ceilalţi. Dacă nu va fi iubit, acceptat, valorizat, asta înseamnă că va rămâne singur fiindcă nu merită nimic, e nul.

Si ce va face Ego-ul ca să se protejeze împotriva acestui sentiment de ruşine? Va dezvolta tot felul de strategii şi mecanisme ( inconştiente)  pentru a face faţă acestui pericol de anihilare.

Furie, agresivitate –  când ai o ruşine profundă pe care nu îţi dai voie să o recunoşti, să o aduci la suprafaţă ca să o înţelegi, integrezi şi vindeci, vei începe să te comporţi agresiv faţă de ceilalţi, să îţi impui punctul de vedere, să ţii cu dinţii de propriile păreri, sa devii malţios şi dispreţuitor, vrei să deţii controlul absolut

Atitudine defensivă – nu recunoşti că tu ai greşit, dai vina pe alţii, toţi ceilalţi au ceva cu tine, joci rolul de victimă (şi aştepţi mila celorlaţi ca să te poţi hrăni energetic), devii nemulţumit de ceilalţi şi preferi să te retragi. O altă strategie este să devii cel care vrea să mulţumească pe toată lumea, care nu mai are coloană vertebrală, nu îşi susţine părerea, linguşeşte pe toţi cei de care simte că are nevoie.

Narcisism  –   devii preocupat excesiv de propria imagine, accentuezi mereu contribuţia ta, minimalizezi contribuţia altora,  încerci să fii  perfect în toate

Toate aceste strategii pot doar să ofere o alinare temporară a durerii tale sufleteşti, care te face să te simţi neiubit şi inadecvat, dar nu vindecă deloc cauza!

Dizolvarea ruşinii

1.Conştientizează ruşinea

Ca în orice demers de a vindeca ceva, e nevoie să aduci la lumină problema pe care vrei să o rezolvi. De câte ori deveniţi agresivi, atacaţi sau intraţi în defensivă  sau deveniţi narcisişti, întrebaţi-vă dacă nu cumva reacţia voastră ascunde un sentiment de ruşine. Începeţi să exploraţi :

• Ce vreau sa obţin când reacţionez aşa?
• Mi-e frică să nu se afle ceva despre mine?
• Încerc să acopăr ceva?

2.Descoperă credinţele limitative

Orice emoţie are în spate un anumit gând care o produce. Gândurile ce au fost practicate o perioadă mai lungă de timp au devenit credinţe care ne conduc din umbră comportamentul. În acest context, credinţele limitative sunt categoric legate de standardele de care vorbeam la început. Puteţi citi şi articolul Puterea credinţelor

Sunt adevărate aceste credinţe? Ce ai putea realiza dacă nu le-ai avea? Cine ai fi atunci? Vrei să renunţi la ele sau îţi aduc un anumit beneficiu?

3.Deapănă povestea

Întreabă-te : când ai simţit acestă ruşine prima data? Îţi aminteşti?  Cine te-a făcut să te simţi ruşinat? În ce context? Ce anume ţi s-a reproşat? Ce “defect” al tău era vizat? Cum ai “înflorit” tu povestea de-a lungul anilor? Cât de importantă este în viaţa ta acum? Te consideri o victimă?

4.Analizează declanşatorii

Ce anume declanşează reacţiile tale? Ce te determină să reactivezi acestă ruşine? Sunt anumite cuvinte? Poate chiar o privire? O anumită personalitate umană? Mai sunt în jurul tău persoane care îţi accentuează ruşinea? Gen părinţi, parteneri… devii manipulabil când ţi se declanşează acea ruşine? Profită cineva de asta? Îi mai vrei încă în viaţa ta? 😉

5.Eliberează-te de judecată

Nu-i acuza pe cei care ţi-au determinat apariţia acestei emoţii şi nici pe cei ce o declanşează. Nu te judeca nici pe tine. Cere ghizilor tăi, Sinelui tău înalt, să vezi lucrurile aşa cum sunt cu adevărat, obiectiv. Fă un pas înapoi, metaforic, sau vezi situaţia de sus, ca să ai obiectivitate.

6.Desprinde lecţia

Întreabă-te ce ar trebui să înveţi tu din asta? Dacă ai accepta ideea că nimic nu este întâmplător şi că această emoţie vine la timp pentru a te trezi, pentru a te face mai conştient, de ce crezi că ai avut nevoie de acest episod în viaţa ta? Normal că nu mă pot abţine şi vreau să te împing şi mai departe 🙂 : Nu ai venit cumva să experimentezi această ruşine pentru a fi unul dintre agenţii care schimbă standardele acestei societăţi bolnave? 😉

7.Caută dovezi că eşti bun

Vezi-te cu intelegere si compasiune. Recunoaşte-ţi dorinţa de a te conecta, de a apartine, de a fi iubit. Este normală pentru toţi oamenii. Caută în memorie circumstanţe în care ai fost exact invers decât te acuzi de obicei că ai fi ( de exemplu dacă ţi-e ruşine că ţi-ai dezamăgit familia,  când ai reuşit să-i faci mândri de tine? în alt domeniu poate, sau ai făcut mândri pe alţii – colegii de munca, seful, partenerul)  Când te-ai simţit admirat pentru ce ai făcut pentru ceilalţi?

Nu uita că ruşinea este mereu legată de lipsa stimei de sine, cu cât ai mai multă ruşine, cu atât te simţi mai nevrednic şi fără valoare. În newsletterul de săptămâna viitoare vom vorbi un pic mai detaliat despre tipurile de familii care favorizează aparţia ruşinii încă de la vârste fragede şi despre  un demers intermediar pentru a transforma acest sentiment, până să reuşim să îl depăşim definitiv.

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro