De câte ori ne caracterizăm pe noi înșine sau definim cine suntem noi de fapt, folosim anumite caracteristici, de exemplu: “sunt generos, inteligent, prietenos, deschis, etc” . Ce este important de remarcat este ca noi definim in același timp și cine NU suntem : adica “nu sunt egoist, meschin, prost, retras, arogant, etc”.
Așadar, noi validăm și considerăm “merituoase” anumite calităti ( pentru care am primit laude sau recompense când am fost mici, mai ales ) dar dezaprobăm altele care ne sunt total neplăcute sau chiar ne dezgustă ori, dimpotrivă, ne înfricoșeză, astfel că nu ne dorim să le avem în realitatea noastră, le conferim un înțeles negativ din start ( influențați de opinia generală a societății), nu le recunoaștem ca fiind valide și prezente chiar și în noi, și atunci le reprimăm.
De multe ori noi încercăm:
- să ascundem de ceilalți trăsături ale noastre care nu ne-ar face cinste dacă ar fi descoperite și atunci le reprimăm din fașă;
- să arătăm lumii o anumită față a noastră;
- să nu reacționăm dacă ceva ne provoacă pentru că asta ne-ar face să părem oameni răi;
- să fim apreciați pentru anumite calități și atunci încercăm să minimizam și să suprimăm altele;
- să pretindem că avem anumite calităti pe care nu le deținem, de fapt.
Fiecare dintre noi are și trăsături pe care nu le știm încă sau nu le-am exprimat până acum. Cum se spune, fiecare avem în noi o Maica Tereza si un Adolph Hitler.
Așadar, tot ceea ce nu dorim să lăsăm la vedere, tot ceea ce nu vrem să fim, să acceptăm în noi, constituie umbra noastră.
Inainte de a trece mai departe, ca o paranteză doar, pentru că noi ne vom ocupa de acest aspect “întunecat” al umbrei, pe care l-am amintit mai devreme, vreau doar să va spun că există si o umbră… ”luminoasă”, scuzați oximoronul 🙂 .
De exemplu, cei care fac parte dintr-o bandă de hoți sau criminali sau pușcăriașii, ca să fie acceptați de grup trebuie să demonstreze anumite trăsături . Asta îi face pe unii să își reprime unele calități lăudabile pentru că asta i-ar face vulnerabili.
În anumite locuri de muncă unii își reprimă calitățile de leader, de exemplu sau abilitatea de a găsi soluții mai rapide pentru că asta le-ar supăra șeful și le-ar periclita job-ul.
Am putea avea în umbră și o mare creativitate sau un talent deosebit pe care le-am înăbușit până acum, de exemplu anumite preocupări artistice, pentru că nu ne-am permis timpul necesar, nu a fost de acord familia sau am considerat egoist să ne dăm nouă mai multă atenție în timp ce un alt membru al familiei era bolnav poate.
Dar să revenim la aspectele “întunecate”ale umbrei. Acest termen a fost introdus în circuitul psihologiei şi psihoterapiei de către Carl Gustav Jung ca fiind opusul a ceea ce el a numit “persona”.
In teatrul Greciei antice actorii purtau pe față o mască – o ‘persona’ – cu care se identificau aproape total. La fel și în zilele noastre, de cele mai multe ori, în fața celorlalți, noi purtăm o mască, ne identificăm cu o imagine care pentru noi reprezintă cel mai bun mod de a ne prezenta în lume. Prin contrast, umbra reprezintă acele trăsături ale personalității pe care nu vrem să le arătăm lumii, nu vrem să le vedem nici măcar noi; nu recunoaștem că le avem pentru că ne este rușine sau teamă de ele, ni se par de neacceptat sau ne fac să ne simtim vinovați, astfel că le negăm, le îngropăm adânc în inconștient. Pe lânga aceste trăsături, în inconștient mai îngropăm și ceea ce noi considerăm a fi fără valoare, defectele, slăbiciunile noastre, tot ceea ce ego-ul nostru nu acceptă.
Daca nu reușim să găsim o modalitate prin care să trăim cu latura noastră întunecată, o vom reprima.
Acest lucru însă ne va face să acționăm în lume incompleți; nu vom fi împăcați, întregi, ci doar o jumatate.
Si mai e ceva: îmi amintesc de un episod de când eram mai mică și bunica mă lua cu ea în stațiune, la Govora. Era acolo o familie care prinsese o veveriță simpatică, au închis-o în camera de hotel, sperând că o vor putea lua acasă ca și animal de companie. Cănd au venit din oraș și au intrat în cameră, au înghețat: totul era distrus ,de la perdelele făcute fâșii cu gheruțele, tablouri dărâmate, vază răsturnată, cearșafuri sfășiate, ușa zgâriată toată … Veverița încercase să iasă din camera aceea în care se simțea prizonieră. Îmi amintesc că au plătit mult pentru încercarea lor de a ține închisă o vietate care își avea locul afară, în natură.
Cam așa îmi închipui eu umbra: o îngropăm noi adânc, dar nu ne putem aștepta să stea acolo potolită, liniștită și împăcată cu ideea că deși este o parte din noi, nu vrem să o recunoaștem și să o acceptăm.
Si atunci ce va face? Va încerca să iasă, să-și facă simțită prezența. Cum? Proiectând asupra celor din jur ceea ce personalitatea conștientă refuză să accepte ca fiindu-i propriu. Tot ceea ce izvorăște din umbra noastră se va proiecta în afară, drept manifestări a tot ceea ce noi considerăm a fi rău, neplăcut, urât, blamabil în lume, pentru că ne este teamă să găsim adevăratul izvor al răului în noi înșine. Eu-l nostru construiește un “tu” exterior, așadar umbra și proiecția = realitatea exterioară, sunt aceleași.
Ceea ce adâncește conflitul este faptul că după ce inconștient proiectăm asupra altora tot ce nu acceptăm în noi, mai și judecăm, facem aprecieri morale, lansăm judecăți de valoare, conștiente de acestă dată (!), care încet , încet, ne determină un comportament negativ față de cei asupra cărora am proiectat umbra noastră.
De exemplu, dacă ne-am reprimat mereu furia, ura sau ne-am considerat cândva inferiori, vom proiecta aceste caracteristici asupra celor cu care interacționăm. Îi vom percepe pe aceștia ca fiind furioși pe noi, vom crede că ne urăsc sau că ne oprimă, în consecință le vom judeca vorbele și faptele, îi vom acuza mental sau tare, vehement, de un comportament necorespunzător.
De câte ori negăm un aspect din noi înșine, supra- compensăm, devenind exact opusul lui.
Este un mod de a ne demonstra nouă și celor din jur că noi nu suntem așa. Atunci ne creăm o persona = o mască total diferită de ceea ce negăm în noi și judecăm în alții: devenim, în exemplul nostru, un munte de bunătate și înțelegere.
Umbra este un pericol pentru fiecare pentru că o avem dar nu știm sau nu vrem să știm nimic despre ea. A evita confruntarea cu umbra nu duce tocmai la rezultatul dorit. Tot ceea ce respingem ne constrânge să-i dăm atenție în cele din urmă.
Proiecția este doar un mecanism de apărare al ego-ului, pe lângă cel de reprimare.
Uneori, umbra iese la iveală, își face apariția într-un mod neșteptat. Continuând exemplul de mai sus, putem avea brusc o criză de furie sau o manifestare absolută a urii noastre față de cineva ( în fond, față de noi ) care ne ia prin surprindere chiar și pe noi înșine. După ce ne revenim, adesea totul pare ca a fost un vis, spunem :”nu știu ce mi-a venit” , “ăla n-am fost eu”, “nu pot să cred ce-am spus”, etc.
Și fiindcă am menționat starea de vis, umbra poate uneori să-și facă simțită prezența în visele noastre nocturne, sub forma de personaje ciudate, reprobabile sau dezgustătoare care ucid, înșeală, maltrateză, violează, etc, lucruri pe care mintea conștientă nu le poate accepta sau înțelege. Atenție mai ales la visele repetitive, cu aceleași personaje sau întâmplări și care, în general, încearcă să ne conștientizeze asupra unui aspect al nostru pe care l-am reprimat.
Este necesar să ne dăm voie să exprimăm tot ceea ce este în interiorul nostru. Este important să avem acces la toată gama de emoții. Când ne aflăm față în față cu un aspect al nostru pe care îl urâm sau detestăm, atunci e momentul să îl exprimăm. Condiția este să nu rănim pe alții pentru că, în fond … nu e vorba de alții, ci de noi.
Aducând toată acestă filosofie pe tărâmul care mie îmi este confortabil 🙂 , cel al Universului ca vibrație, aș vrea să vă reamintesc că există contrast în absolut orice întâlnim în această realitate temporo-spațială.
De mai multe ori in articolele anterioare v-am spus de Legea Polarității care este de bază într-o dimensiune ca a noastră. Ca să înțelegem mai bine făceam o analogie cu modul în care ridicăm un băț de la pământ: nu poți să pleci cu un singur capăt! Obligatoriu ambele capete vin cu bățul odată ridicat.
De căte ori negăm, respingem, ignorăm un aspect al nostru, îl proiectăm asupra altora și astfel ne “fabricăm” dușmani, inamici și pornim o luptă împotriva lor. Ce se întâmplă la nivel vibrațional este că Universul ne va aduce în realitatea înconjurătoare lucruri care să se potrivească perfect cu vibrația noastră, ne pune o oglindă în față în care să vedem exact cine suntem.
Universul nu reflectă “masca” ci vibrația noastră internă care este în rezistență, în negare, nealiniată cu perspectiva superioară a Sursei.
Dacă nu înțelegem Legea Vibrației vom crede mereu că lucruri rele se întămplă oamenilor buni și nouă în special, pentru că ajungem să credem că suntem acea “persona” , masca pe care o afișăm celorlalți. Si atunci concluzia noastră logică ( dar eronată) este că influențele exterioare nouă au puterea să ne determine realitatea, să ne influențeze bunăstarea vieții. Si ce facem atunci ? Ne ridicăm ziduri de apărare, ne punem armura, adunăm artileria grea și pornim la război împotriva răutății vecinului sau …a sărăciei, violenței, oprimării, …..crimelor, războaielor , etc.
De ce am amplificat și mărit sfera? pentru că așa cum la nivel individual umbra proiectează asupra altora ceea ce conștientul refuză să accepte ca fiind al lui, la fel, la nivel de conștiință colectivă a unui neam sau a unei generații , umbra colectivă poate sparge barierele autocenzurii , nu mai face față presiunii din inconștient și se infiltrează în conștiința, gândurile, ideile, comportamentele și proiectele colectivului, sub forma de aspecte iraționale, antisociale, inumane chiar, dând naștere la atrocități. Un exemplu elocvent este regimul hitlerist. Sau ne putem gândi la mineriadele noastre sau, mai nou, la nebunia din jurul lui Charlie Hebdo.
Universul nostru este “a tot inclusiv”, nu respinge nimic; nu există excludere. Dacă respingem ceva înseamnă ca ne uităm, că ne focusăm asupra acelui lucru și automat îl includem în vibrația noastră; în consecință aceasta scade și ne va atrage în realitatea noastră lucruri, persoane și evenimente care să se potrivească vibrațional cu noi, adică exact lucrurile pe care nu le dorim și le respingem.
Simplul fapt că evităm sau combatem un anumit aspect sau domeniu al realității, ne indică faptul că avem o problemă acolo. Suntem afectați , tulburați sau răniți doar de acele aspect exterioare pe care nu le-am integrat. Vibrația nostră este în rezistență cu fluxul natural al energiei noastre.
Atâta timp cât umbra se află în noi, suntem orbi și insensibili la prezența ei. E nevoie ca ea să se proiecteze înafara noastră ca să o vedem.
Iar lumea e oglinda în care noi ne vedem umbra. La fel cum nu ne vedem singuri culoarea ochilor, sprăncenele sau tenul și atunci avem nevoie de o oglindă să ne cunoaștem pe noi înșine. Dar nu ne-a venit niciodată în minte să certăm oglinda, să o judecam sau să o atacăm pentru că ne arată niște ochi încercanați, niște sprâncene prea stufoase sau un ten acneic. Oglinda ne arată doar unde trebuie să lucrăm cu noi înșine.
Iarăși un lucru foarte important :
Reflexia din oglindă ne folosește însă numai dacă noi ne recunoaștem în oglindă!! Altfel totul e iluzie!
Trăim în iluzie când nu recunoaștem că tot ce experimentăm, că tot ce “ni se întâmplă” este doar despre noi înșine. Suntem centrul Universului nostru! Fiecare dintre noi. Doar creierele noastre ( și ceva contracte presemnate 🙂 ) lucrează ca să ne dea impresia de coabitare. Fiecare are realitatea lui, Universul lui, de asta se spune că tu ești cea mai importantă ființă din viața ta!
A te recunoaște în oglinda lumii înseamnă să te trezești.
Pentru a putea înțelege iluzia trebuie să ne trezim. Iar umbra ne înfricoșează, ne ține departe de trezire. Ea cuprinde tot ceea ce noi credem că trebuie expulzat din lume pentru ca noi să trăim frumos și sănătos.
Dar este exact invers! Umbra e tot ce ne trebuie pentru a fi întregi , într-o lume a polarității în care contrastul este strict necesar. Umbra e cea care ne și îmbolnăvește pentru că orice simptom de boală este o parte a umbrei somatizată, coborâtă în fizic. Trupul nostru este oglinda sufletului nostru, așa cum spuneam și în articolul “Boala ca șansă”
Intâlnirea cu umbra noastră e terapeutică. Ne vindecă. Ne eliberează. De asta cunoașterea de sine este vitală pentru orice căutător al iluminării.
Nicodată nu putem scăpa de umbra noastră! La fel ca și în cazul umbrei fizice, aceasta ne va urmări peste tot până când vom decide să aruncăm lumina conștienței noastre asupra ei!
In newsletterul de săptămâna viitoare, cei abonați vor primi câteva explicații suplimentare precum și câteva metode practice de a ne descoperi Umbra și a lucra pentru integrarea ei.
Abonarea și primirea newsletter-ului săptămânal sunt gratuite și o puteți face de pe oricare pagină a site-ului www.quantumcoaching.ro , completând formularul din dreapta . Aveți și un bonus automat, cartea “Adevaratul Nord – Cum să îti descoperi misiunea în viață”, cu sfaturi practice si 27 de întrebări strategice pentru a vă ajuta să vă descoperiți menirea și calea. Puteți avea o mare revelație!
Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach si Trainer. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2015
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/umbra