În  orice naraţiune,  avem o introducere, un cuprins si o încheiere pentru a face sens acea lectură, pentru a ne putea lua de acolo învăţăturile, lecţiile de viaţă, pentru a ne simţi împliniţi, satisfăcuţi cognitiv sau curăţaţi prin catharsis.  Şi la un film când mergem iar finalul este “în coadă de peşte” , parcă nu suntem mulţumiţi, parcă nu ne găsim liniştea neştiind cum s-a terminat povestea. A încerca să umplem noi spaţiile goale cu propriile presupuneri, nu este prea satisfăcător pentru mintea noastră care vrea să ştie exact ce s-a întâmplat, cum a fost pedepsit personajul negativ , dacă eroina l-a găsit pe alesul inimii sau încă îl caută….

La fel şi în viaţă, trăim diferite episoade, întâlnim oameni diverşi, avem relaţii complexe iar când acestea nu îşi găsesc o încheiere clară, o concluzie, o înţelegere suficientă şi satisfăcătoare pentru toţi cei implicaţi, atunci ani de zile ( poate chiar o viaţă de om) putem rămâne suspendaţi ,  însetaţi după o frază care să ne aducă înţelegere sau alinare.

Nevoia de încheiere poate fi descrisă ca o dorinţă de a obţine o informaţie care să ne ajute să închidem un subiect care pare acum ambiguu, neclar, nesigur.  De ce avem acestă nevoie? Pentru că doar aşa ne putem afla liniştea, doar aşa sufletul nostru poate trage linie, pentru a o lua de la capăt. Avem nevoie de o încheiere ca să ne recăpătăm stabilitatea, încrederea în sine, curajul de a porni mai departe.

Relaţiile neîncheiate ne ţin prizonieri într-o mlaştină a trecutului , cu cât încercăm mai cu sârg să ne răspundem la întrebări de genul: “de ce oare nu …?”, “ce am greşit atunci?”, “ a fost vina mea?”, “ ce-ar fi putut să fie dacă…..? ” , “oare a fost doar în mintea mea?”, “m-am înşelat singur/ă?” … cu atât mai tare ne afundăm şi gustăm din apele amare şi sălcii ale îndoielii, tristeţii , regretului şi neîmplinirii.

Dacă nu am încheiat corespunzător un anumit capitol al vieţii, nu ne găsim liniştea. Acest lucru ne convinge din ce în ce mai mult că nu avem niciun control asupra vieţii noastre iar acestă idee ne face să ne panicăm, căci nu aşa era de presupus să se întâmple lucrurile pe acea cale dreaptă , ordonată şi frumos bordurată a vieţii noastre ideale.

Problema este că atâta timp cât o situaţie trecută nu este frumos împachetată şi nu îi punem fundiţa şi eticheta  corespunzătoare: “ amintire minunată”, “ experienţă”, “lecţie”, “feed-back”, “învăţătură de minte” 🙂 , etc, suntem blocaţi, nu permitem altor experienţe noi să curgă prin noi, scurtcircuităm fluxul vieţii, bunăstarea, fericirea, expandarea.

De obicei,  există trei moduri în care se abordează acestă situaţie :

1. Calea cea mai rapidă de ieşire este să generăm explicaţii plauzibile

Fiindcă dorim să ne găsim liniştea şi să ne continuăm viaţa, atunci inventăm explicaţii care să ne fie categoric favorabile şi nu le mai dăm drumul, repetăm aceste scuze sau explicaţii până la sfârşitul vieţii, încercând să nu mai căutăm şi altceva,  dintr-o nevoie de a ne apăra de alte posibile “complicaţii”. De exemplu, ca să nu ne scadă stima de sine sau pentru a nu fi obligaţi să căutam mai adânc în noi o motivaţie mai corectă,  spunem tuturor : “ M-a părăsit logodnica de la 20 de ani fiindcă sigur avea pe altcineva şi nu a vrut să recunoască”

Dar acesta este doar un mecanism de apărare, ne ajută să facem faţă sentimentelor de trădare, nevrednicie, lipsă de valoare, etc. E o “încheiere forţată” care ne împiedică să vedem imaginea de ansamblu , ne conduce inevitabil către a lua decizii fără a avea toate datele necesare.  Ne amăgim singuri, doar ca să nu doară.

2. Ne transformăm în detectivi particulari

Pentru că relaţia nu este încheiată corespunzător, avem nevoie de clarificări pe care , dacă nu suntem în stare să le solicităm direct, trebuie să le obţinem “prin efort propriu”. Asta înseamnă că începem să ne interesăm la vecina de bloc dacă  “fostul/ fosta” are pe cineva, dacă a fost văzut/ă în compania altcuiva, apoi, peste ani, dacă s-a căsătorit, dacă are copii , unde lucrează ….Intre timp tu eşti singur/ă şi nu reuşeşti să îţi găseşti un partener pentru că tot focusul şi energia ta sunt  pe “iubirea vieţii”.

După ce că oricum suferi şi esti neîmplinit, mai devii şi uşor caraghios sau “de râsul târgului” dacă foste prietene sau vecine află că  încerci prin orice tertip să mai afli ceva despre “ex”. Dar asta pare să nu conteze pentru tine, atâta timp cât informaţiile aflate îţi mai potolesc dorul sau te ajuta să te linişteşti când vezi că nu mai există nicio şansă.

3. Suferim în tăcere, auto-flagelându-ne

Mai există posibilitatea să fii prea mândru/ă sau prea demn/ă şi să nu te “cobori” la gesturi ca cele descrise anterior şi atunci te refugiezi în singurătate, te închizi “în turnul de ivoriu” , cu tot cu inimă, normal, şi  îţi creezi o lume a ta, fantastică, în care “Ex” a avut o motivaţie serioasă, dar necunoscută ţie, ce l-a făcut să se retragă ( sau să aleagă eventual pe o prietenă foarte bună de-a ta cu care s-a căsătorit şi are doi copii deja 🙂 ).  Ceea ce este cu adevărat periculos, este că începi să dezvolţi diferite complexe de inferioritate , gen “nu sunt suficient de ….. bună/ frumoasă/ deşteaptă/ sexy….” , care, odată însuşite şi repetate ajung să îţi determine realitatea, pentru că Legea Atracţiei nu doarme niciodată şi nu este deloc impresionată de cât de victimă te consideri tu. Ea doar va aduce către tine alte situaţii similare pe care le atragi prin frecvenţa ta de vibraţie.

Nevoia de încheiere poate fi foarte uşor potolită dacă ne propunem serios să COMUNICAM deschis cu celălalt. Păi , şi dacă e aşa de simplu, de ce nu o facem? Pentru că suntem conduşi de către Ego-ul nostru care vrea cu orice chip să ne ferească de suferinţă, ruşine, jenă, respingere, sau de pierderea încrederii în noi înşine .

Un simplu telefon şi o frază directă, neutră, prietenească,  vă pot salva de ani de frământări şi nelinişti : “ …simt că au rămas câteva lucruri nespuse / nelămurite între noi ,  pe mine personal m-ar ajuta să încheiem această relaţie conştient şi cu toate lucrurile clare, fără presupuneri sau interpretări subiective;  cum ţi se pare dacă am discuta la o cafea?” . Un refuz direct la o astfel de invitaţie … v-a dat deja încheierea de care aveaţi nevoie , căci nu cred că ar fi fost de preferat să rămâneţi alături de o persoană ca aceasta. Meritaţi mai mult de atât!

Există trei aspecte importante legate de nevoia de încheiere:

1. Ideal ar fi să nu o căutăm în exterior ci să plonjăm în adâncul nostru pentru a putea restabili echilibrul . Dacă am fi aliniaţi cu Sinele nostru, dacă am fi ferm stabilizaţi în centrul fiinţei noastre, atunci am înţelege că aceste episoade sunt doar parte din traseul vieţii din care învăţăm anumite lecţii sau ajungem să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine. Nimic nu e întâmplător, totul are un rost şi ne ajută la evoluţia noastră spirituală. Un exerciţiu bun ar fi să scrii pe o foaie tot ce ai învăţat despre tine pe parcursul acelei relaţii care s-a terminat. A meritat? Nu eşti cumva mai puternic/ă?  Stai faţă în faţă cu umbra ta şi înţelege că vrea doar să te ajute să conştientizezi şi să cureţi acele aspecte din tine ce nu îţi mai sunt de folos.

2. Dacă eşuăm în a încheia corect o relaţie, atunci următoarea va avea categoric un start neclar, ezitant, lipsit de onestitatea ce i-ar fi necesară. Modul în care închei o relaţie îţi stabileşte platforma pentru următoarea. Nu vă aşteptaţi ca timpul să vindece totul. Timpul nu vindecă! Doar acoperă şi amorţeşte durerea. Atâta timp cât nu s-a încheiat clar o relaţie, partenerii sunt încă energetic conectaţi, indiferent de ce distanţă este între ei sau de cât timp a trecut de la despărţire. Mai mult decât atât, energia distorsionată se ataşează de membrii cuplului care o proiectează pe următorul partener, re-creând astfel durerea din trecut şi conflictele.

3. Uneori, există şi cauze “obiective” pentru care simţim că o încheiere nu este suficientă pentru a putea să ne continuăm drumul în viaţă. In Cronica Akasha se întâmplă să găsesc frecvent contracte de suflet pereche, jurăminte de castitate sau celibat,relaţii karmice, fragmente de suflet date unui fost partener sau primite de la fostul partener , şi multe alte astfel de lucruri. Aşadar, dacă aveţi fragmente din sufletul partenerului, cu siguranţă despărţirea de acesta nu e chiar floare la ureche , deşi la nivel mental totul pare deja hotărât şi necesar. E nevoie să vă recuperaţi fragmentele personale şi să le înapoiaţi pe cele ale partenerului ca să puteţi avea capacitatea de a face decizii clare, stand doar în energia proprie, fără “interferenţe” dinafară. Tehnica Realinierea Sufletului, tăierea corzilor, bioenergoterapia,  lucrul cu umbra şi corpul durere, hipnoza,  sunt procedee prin care puteţi să vă refaceţi câmpurile şi centrii energetici şi să fiţi din nou în acord cu sufletul vostru .

Odată “reîntregiţi”, nevoia de încheiere care vine preponderen de la Ego, nu mai este atât de acută, vă puteţi recăpăta liniştea şi rescrie cursul vieţii liberi de orice constrângeri şi piedici .

Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?

Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

Sursa imagine – Internet

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach si Trainer. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2016

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/