E uşor să spui “nu lua personal” o vorbă sau un comportament al cuiva, însă a gestiona o situaţie în care te-ai simţit nedreptăţit, jignit, rănit până în adâncul sufletului , este o încercare destul de dificilă şi provocatoare.

Fie că soţul te părăseşte în favoarea unei femei mai tinere ( sau poate pleacă cu fata pe care ai crescut-o de suflet, de când era doar o copilă), sau copilul îţi este răpit sau călcat de o maşină condusă de un beţiv, sau cineva de încredere/din familie te fură, încalcă o înţelegere; fie la serviciu nu ţi se recunoaşte o contribuţie majoră, sau postul pe care îl aşteptai de ani buni este oferit unui nou venit doar pentru că este rudă cu cineva din conducere … indiferent de situaţie, durerea este profundă şi dezamăgirea uriaşă. Sunt momente în care viaţa te pune în genunchi şi tot ce poţi face este să te întrebi “de ce?” sau “cum de a fost posibil aşa ceva?”

Am luat în considerare situaţiile acestea extreme dar cele discutate în continuare se aplică şi la “nedreptăţi cotidiene” cu care fiecare dintre noi s-a confruntat măcar o data în viaţă. (vezi si articolul : “Eşti dezamăgit de ceilalti?”)

FAZA 1 : ŞOCUL

Starea de şoc este prima reacţie de obicei. Parcă nu îţi vine să crezi că este adevărat şi tot speri că te vei trezi din acest coşmar iar totul va reveni la normal, „ca mai înainte”.

Sunt două trasee principale care se conturează acum : ori năvăleşti cu furie, ură, dispreţ şi răzbunare asupra celui ce te-a nedreptăţit, sau durerea te încremeneşte, te paralizeaza şi începi să îţi aminteşti cât eşti tu de neiubit de soartă, cât de victimă te-ai simţit în atâtea alte situaţii şi iată că istoria se repetă. De cele mai multe ori, însă,  aceste faze sunt consecutive, le experimentăm pe amândouă, pe rând.

FAZA 2: FURIA

Furia este de fapt un mecanism de apărare care se declanşează atunci când ne simţim ameninţaţi. Ameninţarea poate fi fizică (cineva atentează la integritatea ta corporală / sau a cuiva drag, şi în loc să intri în frică, te înnebuneşte ideea că atacatorul îţi dorea răul ) sau emoţională ( crezi că şi-a propus să te facă să te simţi neimportant, inferior, nedemn, nemerituos, etc.). Corpul se pregăteşte automat pentru acel răspuns “luptă sau fugi”.

Să te gândeşti la răzbunare când ai fost nedreptăţit şi rănit profund, e o reacţie firească. A interveni acum şi a încerca sa “îmbuteliezi” acel urlet din adâncul fiinţei tale pentru a fi în stare să scoţi doar un “mieunat” uşor de reproş, sau doar  să îţi pui pe faţă o mască de superioritate si dispreţ, e ca şi cum ai încerca să te sufoci singur cu capul sub apă.

Nu sunt adepta suprimării emoţiilor negative, şi îmi încurajez de multe ori clienţii să găsească în primă fază câteva metode de a elibera aburul din “vasul sub presiune”, dar atenţie, NU DIRECT IN FATA PERSOANEI “cu pricina”, pentru că este extrem de greu să îţi controlezi emoţiile în acestă fază şi nu vrei să regreţi mai târziu…  Ce pot sugera este să: loveşti perne, dai cu pumnii în sacul de box, spargi farfurii, ţipi, înjuri, urli în pădure sau unde nu te aude nimeni (ca să nu cheme cineva pe cei cu cămăşile de forţă 🙂 )…  Terapia prin ţipete este valoroasă şi benefică dar nu o privaţi de tot de prezenţa conştienţei umane.

Mintea te determină să crezi că eşti chiar  îndreptăţit să îi produci şi tu o durere fizică sau emoţională celui ce te-a rănit, pentru că îţi face imaginaţia să o ia la galop şi să descrie acea persoană ca fiind malefică, rea, periculoasă pentru societate. Astfel că ar fi poate chiar de datoria ta să faci dreptate şi să o anihilezi, pentru a nu mai răni şi pe altcineva. Propriile gânduri distructive şi comportamente violente ajung să fie încadrate la capitolul “dreptate” sau “justiţie”. Oricum, nevoia de “a fi chit” este imperativă şi determină trecerea către faza a treia.

Faza 3: UNELTIREA PLANULUI DE RĂZBUNARE

Puţini recunosc, dar majoritatea trecem prin acestă fază în care ne imaginăm cele mai crunte pedepse pentru cei care ne-au greşit. Ce vreau să subliniez este că acesta e o fază necesară! De ce ? Pentru că uşor- uşor începem să ne dăm seama în ce spaţiu periculos ne sălăşuiesc gândurile în ultima peioadă. Tocmai exacerbarea dorinţei de a ne răzbuna ne trezeşte la realitate: după ce l-ai călcat cu maşina, l-ai otrăvit, l-ai făcut de râs în public, ai fost martorul nefericirii lui cauzate exact de ce ţi-a făcut şi el ţie, etc. ( în imaginaţia ta, da? Să fie clar 🙂 ) ajungi să înţelegi că ceea ce pui tu la cale e poate mai grav cu mult decât ce ţi s-a făcut ţie! Şi realizezi că şi tu ai fi în stare de astfel de fapte, doar că le justifici raţional ca fiind determinate de suferinţa prin care ai trecut. Si te întrebi cât de departe ai putea merge cu dezumanizarea, doar ca să îţi găseşti liniştea

Acesta e momentul trezirii, când realizezi că nu mai poţi continua aşa, că mintea ta a luat-o la vale şi e nevoie să îţi reaminteşti valorile pe care doreşti să îţi trăieşti viaţa.

Dacă am adopta cu toţii filosofia “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, omenirea ar rămâne oarbă, cum spunea Gandhi, şi nu ar mai râde decât cu mâna la gură! Nu mi se pare o perspectivă prea încântătoare….

Faza a treia apre în toate situaţiile dar în grade extrem de diferite. Ceea ce am descris mai sus ar putea să fie un capăt de scală, ca şi intensitate a trăirii. La capătul celălalt ar fi gândul că Dumnezeu vede tot şi sigur va face ca roata să se întoarcă şi peste cel ce te-a nedreptăţit.

Ce e nevoie să înţelegem este că, fundamental, nevoia de răzbunare este o nevoie de a te simţi mai bine. Crezi că dacă te răzbuni sau faci dreptate te vei simţi mai bine şi îţi vei putea continua viaţa frumos şi uşor, ceea ce este un paradox, pentru că, în fond, îţi dai toată viaţa peste cap zăbovind o perioadă lungă în emoţii negative care îţi vor scădea nivelul de vibraţie şi vor atrage şi alte situaţii de vibraţie joasă care te vor impinge şi mai jos pe scala emoţiilor.

Din faza a treia putem să ne ducem uşor către o fază 3b, să îi spunem – cea de însingurare, depresie, recunoaştere a înfrângerii, milă de sine, care te duce tot foarte jos ca şi nivel de vibraţie până când hotărăşti să ieşi de acolo şi să mergi mai departe.

FAZA 4: ÎNTOARCEREA CĂTRE SINE

Când realizezi că poţi pierde mult mai multe dacă te concentrezi pe răzbunare sau dacă îţi tot reaminteşti pierderea suferită şi te simţi o victima neputiincioasă, atunci înţelegi că e nevoie să faci pace în tine ca să îţi poţi continua viaţa. Atunci intri pe calea vindecării.

CALEA VINDECĂRII

1. Acceptarea stării de fapt este primul pas pe calea vindecării. Dacă nu accepţi unde eşti acum, nu vei avea niciodată o platformă destul de solidă de pe care să poţi să te înalţi mai sus. Acceptarea nu înseamnă însă capitulare şi nici resemnare . Ai mai multe explicaţii în articolul Acceptarea nu înseamnă resemnare

2. Cultivarea compasiunii pentru tine însuţi/ însăţi este următorul pas. Te gândeşti aşa: oare vreau să fiu o fiinţă luminoasă, plină de iubire sau un întunecat bântuind rătăcit pe acestă planetă până la ieşirea finală, otrăvind totul în jurul meu cu ura, ranchiuna, neîmpăcarea mea cu mine şi cu Dumnezeu?

Mai mult decât atât: îţi doreşti să fii o fiinţă suverană, împuternicită, care poate alege cum să răspundă circumstanţelor aşa cum crede că e mai potrivit, sau să te laşi contorsionată, transformată în ceva ce nu eşti, de către toate lucrurile rele ce ţi s-au întâmplat?

Ştiu că majoritatea vor alege prima variantă dar vor întreba, pe bună dreptate :

Cum ajung de la furie la compasiune?

Furia, chiar după acea fază a doua, nu va dispărea total şi nici nu vă învit să vă propuneţi  să o anulaţi cu totul …. Nu ar fi realist. Obiectivul nu este să ştergem total furia, ci să o acceptăm în noi şi să decidem conştient ce vrem să facem cu ea mai departe. Furia ne întunecă mintea, începem să gândim şi să acţionăm dintr-un culoar foarte strâmt, ca un tunel ce se tot îngustează. Nu furia iniţială e periculoasă ci îngustimea asta de gândire la care ajungem în final şi care ne diminuează din ce în ce mai mult nivelul de conştientizare.

Soluţia ar fi să ne observăm furia din noi, să “stăm cu furia noastră”,  să ascultăm ce ne comunică, să înţelegem că ea ascunde frica din noi, ca este rezultatul suferinţei prin care am trecut. Aici intervine compasiunea pentru noi înşine.

Dacă putem merge şi mai departe  şi să ne  întrebăm: “Oare,prin aceste emoţii negative ale mele, contribui eu cumva la fericirea acestei lumi? Sau scad vibraţia lumii? Oare nu cumva asta este chiar parte din menirea mea? Să alchemizez în mine furia, durerea, setea de răzbunare şi să redau lumii energia compasiunii, a acceptării, a iertării ?” şi dacă te “înhami” conştient la o astfel de muncă şi acţiunile tale încep să reflecte modul tău de a privi viaţa şi de a te pune în serviciul omenirii, atunci cu siguranţă atitudinea şi acţiunile tale îţi vor schimba şi propriul destin

3.Iertarea, de obicei, este primul pas în orice demers de vindecare. Dar, din experienţa de coaching, vă spun că în cazurile despre care vorbim astăzi, este nota finală, este “liniştirea apelor”, înţelegerea superioară, treapta următoare în evoluţia spirituală a unui om. Fiindcă treci prin tot procesul de transmutare a urii şi furiei şi înţelegi rând pe rând că dacă ierţi persoana ce te-a nedreptăţit nu înseamnă că vei călca pe demnitatea sau pe sufletul tău, că dacă nu te ierţi şi pe tine, procesul nu valorează nimic şi, la sfârşit, că iertarea nu e nici măcar necesară dacă înţelegi că totul este un act de co-creaţie, pe baza unor planuri cu care nu doar am fost de acord ci am şi participat la elaborarea lor …. Ai mai multe detalii în articolul “Iertarea – probă eliminatorie la examenul vieţii”

4. Schimbarea de paradigmă

După o astfel de încercare, viaţa capătă o nouă dimensiune, un nou sens. Ne schimbăm modul în care gândim şi avem un alt nivel de control asupra emoţiilor noastre.

Avem întotdeauna posibilitatea de a alege dacă ne însuşim sau nu, dacă acceptăm sau nu, ca adevăr propriu, ceea ce ni se spune sau face de către o altă persoană. Bashar repetă mereu:  “Life is meaningless” 🙂  E un joc de cuvinte: nu înseamnă ca viaţa nu are sens, nu are importanţă, ci faptul că noi înşine dăm sens circumstanţelor vieţii.

Unul dintre marile adevăruri universale e că totul este neutru. Doar este şi atât. Noi oferim înţeles, noi dăm sens fiecărei experienţe în parte. Din acest motiv aţi sesizat deja că aceeaşi circumstanţă experimentată de 10 oameni diferiţi va fi percepută în 10 moduri diferite! Conştiinţa umană dă sens experienţei! Fizica cuantică a venit cu multe demonstraţii pentru a argumenta rolul observatorului în crearea realităţii, astfel că acest aspect nu prea mai este subiect de dezbatere.

Am venit să jucăm un rol şi personajul nostru are de trecut, de dragul dinamismului poveştii, prin tot felul de încercări, mai mult sau mai puţin epice, pentru că acestea ne şlefuiesc, ne fac să ne cunoaştem mai bine, să ne descoperim esenţa eternă a spiritului ce nu este niciodată cu adevărat rănit. ( vezi si articolul “De ce permite Dumnezeu tragediile?” )

Pentru că suntem într-o perioadă de mare transformare a vibraţiei planetare, suntem ajutaţi să ieşim din iluzie, să privim dincolo de văl, să înţelegem că putem învăţa şi altfel (nu doar prin suferinţă, ca până acum),  şi să ne amintim cine suntem cu adevărat. Hipnoza ( de ex. QHHT -Quantum Healing Hypnosis Technique – Dolores Cannon) , regresiile în vieţi anterioare ( Brian Weiss) sau între vieţi (Michael Newton), deschiderea cronicii Akashice ( Realinierea sufletului), sunt metode prin care ni se permite acum înţelegerea marelui DE CE. Când mintea înţelege de ce ni s-au întâmplat anumite lucruri, în ce fel a fost implicată karma, ce contracte am semnat înainte de a veni aici, cine sunt cei cu care am co-creat anumite evenimente din viaţa noastră, totul capătă sens, ne “luminăm”, ne amintim jocul şi ….ne recăpătăm puterea de a zâmbi şi de a merge mai departe.

Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?

Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?

Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.

sursa imagine titlu – internet

Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri  să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență,  asumându-și cu  responsabilitate  uriașul lor potențial creator.

© Copyright Cristina Tomescu 2017

Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro.