De multe ori ascult problemele celor cu care lucrez (şi da, este adevărat, de cele mai multe ori sunt grave sau complexe, nu aş îndrăzni nicicum să le minimalizez) iar la final întreb: “şi ce ţi-ai dori în loc?” În 99% din cazuri răspunsul este: “să scap de toate astea”.
Dacă dorinţa noastră este doar să “scăpăm” de ceea ce ne doare, şansele noastre de a trăi o viaţă frumoasă, împlinită, plină de bucurii, etc, sunt minime spre nule!
Când singurul scop este de a îndepărta de la noi factorul care cauzează o durere fizică, emoţională sau mentală, suntem în defensivă, reacţionăm, spunem NU Universului iar Universul ….uuups, nu înţelege negaţia!
Când spui nu la ceva, nu faci decât sa îi întăreşti vibraţia. Dacă nu mai vrei boala care îţi macină trupul şi nervii, relaţia care te secătuieşte, sărăcia care te limitează total, dar te gândeşti şi vorbeşti numai despre boală, nefericire şi sărăcie, nimic nu se va schimba în bine în vibraţia câmpului tău, din contra, problemele se vor agrava. Pentru că nu faci altceva decât să te plângi de situaţia curentă, te simţi victimizat, neputiincios, iar aceste emoţii te trag în jos vibrational, nu îţi permit să te înalţi deasupra situaţiei şi să o evaluezi corespunzător.
Când ţelul nostru este să “scăpăm” de ceva, e ca şi cum am forţa o minge mare, de plajă, să stea sub apa mării. Îţi trebuie ceva putere să o tot împingi în jos, să te lupţi cu presiunea apei. Indiferent ce faci, cu siguranţă, când vigilenţa sau puterea ta va scădea, atunci mingea va ţâşni în sus, direct spre nasul tău.
Cu cât ne chinuim mai mult să scăpăm de ceva, cu atât opunem o rezistenţă mai mare în a obţine însuşi lucrul dorit. Prin acţiunile noastre punem în mişcare o vibraţie a lipsei, a separării, a limitării. Iar atunci când reuşeşti totuşi să creezi ceva de pe această platformă, vei manifesta exact ceea ce ai avut initial dar la o scară şi mai mare: o boală şi mai invazivă, un partener şi mai nepotrivit, o datorie şi mai mare în bancă, lucruri repetitive care ne fac să ne simţim ca într-o roată de hamster care se tot învârte şi din care nu mai reuşim să ieşim.
Tiparele repetitive din viaţa noastră ne semnalizează faptul că manifestăm mereu şi mereu credinţele noastre limitative, fricile, îndoielile, îngrijorările, adică exact ceea ce e nevoie să schimbăm în noi.
O criză existenţială e nevoie să fie percepută ca o treaptă în evoluţia noastră viitoare. Nu e destinată să ne facă să ne contractăm şi mai tare muşchii, să ne lupăm cu condiţiile existente, să ne luăm la trântă cu cei care ni se opun, fiindcă astfel ajungem să ne creăm şi mai multă karma negativă. Când eşti în nisipuri mişcătoare nu trebuie să te zbaţi, căci te afunzi şi mai tare.
Cu cât scotoceşti mai mult după soluţii în acel spaţiu al problemei, cu atât eşti din ce în ce mai prins în acea vibraţie joasă. Cum spunea Einstein: “ O problemă nu poate fi rezolvată de la acelaşi nivel de conştiinţă care a creat-o”.
Veţi spune: “Păi şi atunci ce să facem? Să ne resemnăm în faţa problemelor şi să aşteptăm să treacă ?”
Nu, desigur. Doar că primul pas ar fi să remarcaţi că până acum am vorbit că nu este nevoie de luptă, nu am spus că nu este nevoie să lucrăm cu noi înşine! Transformarea vieţii noastre nu trebuie să presupună luptă, sfâşiere, nevroză, dar va implica întotdeauna o muncă susţinută cu noi înşine.
1.Pune-ţi întrebări
E un act de curaj şi încredere în Univers / Divinitate să te dai un pas înapoi din drama ta şi să o observi obiectiv punându-ţi câteva întrebări puternice:
- Ce ar trebui să învăţ de aici?
- Ce-mi spune acestă situaţie despre mine?
- Care e oportunitatea care mi se prezintă ca să pot schimba ceva în viaţa mea?
- Cum aş putea să evoluez folosind acestă situaţie?
- Ce nu am învăţat înainte şi acum sunt nevoit să învăţ mai dur?
Criza prin care treci a fost creată de către tine prin faptul că într-un fel sau altul te-ai deconectat de la Sinele tău, ai făcut alegeri împotriva sufletului tău şi în favoarea ego-ului, a imaginii, a binelui celorlaţi.
Toate problemele legate de lipsă, boală, nefericire, îşi au ca sursă deconectarea. Criza este semnalul că te-ai îndepărtat prea mult de alinierea verticală cu Sinele Înalt şi că e nevoie să iei măsuri.
2.Conştientizează secretul succesului
Marele secret este că nu trebuie să evităm niciodată crizele, nu trebuie să scăpăm de probleme!! ( şi nu asta vrea fiecare?? Cum să putem noi evolua atunci? ) Să “joci la scară mica”, să te mulţumeşti cu puţin, să rămâi mediocru pentru că nu vrei probleme, ţi-e frică de ele şi vrei mereu să scapi de aşa ceva, e nebunie curată! Nu vom putea scăpa nicicând de probleme!
Secretul este să creştem şi să devenim mai mari decât problemele noastre! Nu este vorba despre gravitatea sau de mărimea problemei, este vorba de cât de mare eşti tu!
Să zicem că ar fi o scală de la 0 la 10 a complexităţii, dificultăţii problemelor pe care le-am putea avea în viaţă. La 1 ar fi că am ars cu fierul de călcat rochia pe care trebuia să o purtăm la o petrecere deseară sau că am întârziat la serviciu, sau că avem o indigestie …. La 10 eşti în pragul autodistrugerii, nu ai învăţat nimic din viaţa asta, treci la reciclare! 🙂
Dacă ai o problemă de nivel 6 dar tu ai o conştiinţă de nivel 4, atunci cu siguranţă problema ţi se va părea insurmontabilă, copleşitoare. Dacă însă ai o problemă de nivel 6 dar tu eşti la un nivel de înţelegere şi operare a situaţiilor de viaţă de nivel 7, problema va fi o bagatelă, e doar ceva de care trebuie să te ocupi şi să rezolvi într-un anumit interval de timp!
Dacă te găseşti în situaţia în care nu poţi face faţă problemelor, nu este vorba despre problemă, este vorba despre TINE!!!
Mărimea problemelor depinde doar de mărimea ta!
E nevoie să creşti mereu, problemele te ajută să creşti impunându-ţi să lucrezi asupra ta, ridicându-ţi vibraţia, dizolvandu-ţi fricile, îmbrăţişându-ţi umbra, înţelegându-ţi ruşinea sau vinovăţia, iertând, iubindu-te pe tine…..Tot blogul Quantum Coaching se referă la asta, aşa că simte-te liber să cauţi ce te interesează în acestă perioadă 🙂
Ideea de reţinut este că dacă refuzăm să creştem, ne ofilim, murim încet. Găsesc în Cronica Akashă uneori suflete înfricoşate, cu programe care le-au ţinut la pământ, incapabile să îşi manifeste realitatea dorită şi care astfel nu au decât foarte puţini ghizi sau ajutoare (de ce să vină dacă nu faci alegeri împuternicite pentru evoluţia ta?), o vibraţie mică, o aliniere cu Sinele Înalt … spre zero, incapabile să îşi audă vocea interioară, să se încarce cu energie vitală de la Sursă. Aflându-te într-o astfel de stare de amorţeală, cataleptică aproape, nu ai cum să îţi manifeşti potenţialul tău creator, cum să creşti, să devii puternic şi stăpân pe viaţa ta! E nevoie să alegi să ştergi acele programe care te sabotează şi să îţi iei puterea înapoi !
3.Agaţă-te de o viziune
Se spune că problemele te vor târî din ce în ce mai în jos până când o viziune te va trage în sus. Când îmi întreb clienţii ce îşi doresc în loc, la asta mă aştept: la o viziune despre viaţa lor viitoare, la dorinţe de evoluţie şi expandare, la o sete după o existenţă fără limite şi împuternicită!
Dacă nu ai o viziune de care să te agăţi când ţi-e greu, te prăvăleşti uşor la locul “călduţ”, sigur, familiar cu care te-ai obişnuit atâţia ani.
În Biblie, în Pildele lui Solomon 29:18, se spune: “Fără vedenie de prooroc poporul e fără stăpân”, ceea ce în versiunile moderne a fost tradus: “Acolo unde nu exista viziune, pier oamenii.”
Cu ochii minţii putem percepe ceea ce există deja în planurile invizibile. Dacă poţi să îţi imaginezi ceva, creezi de fapt o linie temporală paralelă în care ceea ce îţi doreşti este deja realizat.
William James, părintele psihologiei americane, spunea că subconştientul nostru poate manifesta orice imagine menţinută în mod conştiet în minte şi susţinută cu o credinţă fermă:
“Acţionează ca şi când lucrul pe care ţi-l doreşti există deja şi el se va concretiza cu siguranţă, împlinind astfel dorinţa ta puternică”
Cum ne-a învăţat şi Iisus (Marcu 11:24): “De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea”.
Ideile, găndurile sunt realităţi care se manifestă în lumea vizibilă dacă sunt menţinute în conştiinţa noastră.
Joseph Murphy vorbea mereu de ceea ce el numea “metoda filmului mental” în care indica oamenilor să vadă cu ochii minţii un adevărat film în care se bucurau de realizarea dorinţei , vedeau clar rezultatele, simţeau bucuria şi împărtăşeau cu alţii reuşita lor.
4.Aliniază-te cu viziunea ta
Când începi să activezi această putere uriaşă a vizualizării e nevoie să existe o congruenţă între ea şi viaţa ta, altfel te poţi aştepta doar la frustrări, stagnare şi alte crize.
Credinţa fără acţiune e lipsită de viaţă, nu are forţă vitală, nu poate genera schimbarea! Dacă doar visezi, gândeşti pozitiv şi speri că totul va fi bine, probabil în câţiva ani te vei afla exact în locul în care eşti acum (sau mai jos, căci între timp se depreciază situaţia).
În unele comunităţi spirituale ( care au reuşit să scrântească mintea multora, să recunoaştem cinstit) a fost cultivată ideea că dacă pe lângă credinţă, rugăciune şi speranţa adaugi intenţia ta şi acţiunea orientate către scop, intervii în planurile Universului şi îţi impui propria voinţă, în faţa voinţei Divinităţii, iar asta ar fi fundamental greşit! Trebuie să fac nişte precizări aici, pentru că am fost şi eu întrebată în coaching dacă nu cumva faptul că alegi să urmezi un anumit demers contravine cu planurile lui Dumnezeu pentru tine.
Noi suntem ….patru în unu: avem un trup fizic, un câmp emotional, un câmp mental şi un câmp spiritual (e mai complicat decât atât, dar o lăsăm aşa deocamdată, să fie mai uşor).
Când te aliniezi cu Sinele Înalt, când lucrezi în Akashă, când comunici cu scânteia de divinitate din tine şi primeşte, de exemplu, răspunsuri la unele întrebări în meditaţie, lucrezi la nivel de câmp spiritual – de dimensiunea a cincea sau mai sus.
Când îţi aminteşti de trecut sau îţî imaginezi lucruri pe care le-ai putea realiza în viitor, ai o viziune despre cel care poţi deveni şi despre viaţa pe care o poţi trăi şi crezi că e posibilă realizarea ei, atunci lucrezi în câmpul mental, de dimensiunea a patra.
Acţiunea este modul în care lucrăm în dimensiunea a treia, cea a trupului material, grosier, pământean. Acţiunea este cea mai puternică fiindcă reverberează prin toate câmpurile “în sus”, o acţiune făcută schimbă atât mentalul, cât şi emoţionalul şi spiritualul, te pune imediat pe o altă vibraţie, pe o altă frecvenţă. Deci, acţiunea e FOARTE importantă! Dar… !
Când susţin acţiunea nu mă refer însă la acea atitudine de “las’ că ştiu eu ce fac”, “dau cu capul înainte până sparg barierele ce-mi sunt împotrivă”, “am să reuşesc indiferent cât timp mi-ar lua, sau cu orice preţ”… Nu cred în acţiunea care presupune sprint şi “pune mâna pe ce vrei, obţine ce crezi că ţi se cuvine”!
Acţiunea în care cred nu are de-a face cu “a obţine”, ci mai degrabă cu “a canaliza”, “a permite”. Când “prinzi” acea viziune asupra vieţii tale împuternicite, creatoare, divine, şi apoi te aliniezi vibrational cu ea, adică eşi în integritate, vibrezi la nivelul vieţii pe care ţi-o doreşti, atunci nu mai încerci să forţezi nimic să se întâmple ci doar primeşti, întâmpini cu bucurie acţiunile care curg firesc din această aliniere .
Acţionează ca şi când deja ai trăi viziunea ta! Când rostim afirmaţii , ne facem panouri vizuale cu dorinţele noastre, vizualizăm, scriem în jurnal, stabilim intenţii, medităm, etc, de fapt nu încercăm să forţăm împlinirea acelor dorinţe, ci ne străduim să fim din ce în ce mai aliniaţi , în integritate cu viziunea noastră, la nivel vibraţional.
“Nu poţi să ai niciodată ceva ce nu eşti dispus să devii! “ – Michael Beckwith
Pe scala de care vorbeam mai sus, cam la ce nivel ar fi dorinţa ta? Dar tu, la ce nivel eşti? Eşti dispus să devii cel care ar putea fiinţa la nivelul dorinţei tale?
De obicei noi vrem să obţinem întâi lucrul dorit pentru a ne putea simţi fericiţi, liberi, iubiţi, etc. Adevărul e că procesul e mai mult invers, întâi e nevoie ca vibrational să îţi “potriveşti” frecvenţa cu cea a lucrului dorit şi abia apoi acesta se manifestă în realitatea ta. Întâi schimbi canalul şi apoi vezi emisiunea preferată, nu spui “vreau să văd emisiunea preferată şi apoi schimb canalul”!
Manifestările întârzie să apară atunci când atenţia noastră e divizată , când ne gândim şi la ceea ce ne dorim dar atenţia ne este preponderant orientată către prezentul nesatisfăcător. Dacă nu dai drumul acestui prezent, nu te poate purta graţia divină către ceea ce îţi doreşti.
Practic, ce înseamnă asta? Că nu te mai plângi de prezent, că nu mai vorbeşti numai despre problemele tale, nu mai suferi pentru prezent, nu te mai comporţi ca o victimă, nu mai stai “la căldurică”, în siguranţa a tot ce e familiar pentru tine, ci toată energia ta se duce către ceea ce îţi doreşti în loc. Înseamnă că nu ţi-e teamă să rişti, că ai curaj, entuziasm, putere, că te laşi condus de intuiţiile primite de la Sinele Înalt, că te predai cu tot mentalul tău sufletului suveran care preia conducerea.
Si pentru toate acestea ai nevoie întâi de o viziune puternică, capabilă să te atragă irezistibil şi să reprezinte pentru tine raţiunea de a fi şi de a merge înainte.
“Nu există un drum către fericire, fericirea este drumul”
Ca de obicei , te invit sa-mi spui parearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a placut?
Cum te-as mai putea ajuta in calatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2017
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro