by Cristina | Dec 20, 2016
Deşi , în general, oamenii gândesc că perioada sărbătorilor de iarnă ar trebui să fie cea mai fericită din an, sunt statistici ( ale Institutelor Naţionale de Sănătate din diverse ţări, plus raportările psihologilor, psihiatrilor, terapeuţilor…) care afirmă că exact acum creşte cel mai mult incidenţa atacurilor de panică, a anxietăţilor şi depresiilor.
Desigur, s-au făcut corelări cu bioritmul, cu vremea şi nopţile mai lungi din acestă perioadă care ar determina anumite modificări la nivel chimic şi biologic în organismul uman, de exemplu scade nivelul serotoninei… dar concluzia a fost, totuşi , că acest tip de depresie are mai mult de-a face cu aşteptările nerealise şi excesul de introspecţie şi de analiză a realizărilor de peste an, specifice acestei perioade.
Iată câteva aspecte care ne conduc spre depresie:
1. Ne facem un ideal de atins din reclamele TV de Crăciun !
Pe cât sunt de frumoase acele filmuleţe de Crăciun şi pe cât ne încălzesc inima şi ne înmoaie sufletul, pe atât sunt de periculoase. Si mă refer la două aspecte:
- aceste imagini ne determină subliminal să cumpărăm produsele promovate, subînţelegându-se că astfel avem şanse mai mari de a simţi şi noi bucuria personajelor din film . Există o disciplină care chiar studiază aceste fenomene, psihomarketing se numeşte, şi are ca şi obiectiv descoperirea acelor puncte vulnerabile ale emoţionalului nostru , care ne îndeamnă să cumpărăm pentru a umple “un gol” (sufletesc, de obicei )
- inconştient ne stabilim nişte repere, un ideal referitor la cum ar trebui să arate Sărbătorile, ce să avem pe masă, cum să fie decorată casa, grădina, interioarele , bradul, etc, şi orice nu arată la fel cu imaginile pe care le avem noi întipărite în minte, ne face să suferim, să ne complexăm, să nu ne simţim suficient de vrednici, bogaţi, capabili….
2. Nu suntem realişti
Crăciunul nu mai poate fi ca în copilărie, deşi cu toţii visăm la asta, în secret :-). Nu vă pierdeţi entuziasmul pentru că nu mai simţiţi acei fiori de nerăbdare până vine Moş Crăciun, sau până deschideţi cadourile sau acel extaz în faţa luminiţelor din brad! Nu înseamnă că v-aţi pierdut sensibilitatea, că “Sărbătorile nu mai sunt ce erau odată”… nu vă duceţi către acele sentimente de nemulţumire sau neacceptare a stărilor de fapt. Totul se schimbă! Schimbarea este singura constantă a Universului! Să ne adaptăm cu ingeniozitate şi creativitate la aceste schimbări!
Există perioade de evoluţie diferite în viaţa noastră, poate ne-a mers foarte bine înainte, poate aveam tot ce ne doream din punct de vedere material sau emotional, dar acum…. multe dintre acestea poate au dispărut.
Dacă de obicei aveaţi casa plină de râsete sau voci vesele, de exemplu, dar acum copiii nu sunt lângă voi pentru că au crescut şi au ales să petreacă în altă parte, sau au propriile lor familii şi nu au putut fi prezenţi “ca altă data”, bucuraţi-vă că vorbiţi la telefon, sau de pozele pe care vi le trimit sau de transmisiile live, pe Facebook
3.Nu stabilim limite clare bugetului destinat cadourilor şi pregătirilor festive
S- a constatat că mulţi oameni sunt deprimaţi şi pentru că nu reuşesc să facă faţă aşa cum şi-ar dori cerinţelor unor astfel de sărbători. Puţină organizare înainte vă poate salva : stabiliţi exact cât vă permiteţi să cheltuiţi pe cadouri, pe masa de Crăciun, pe ornamentele din casă….
Chiar dacă nu e suficient, gândiţi-vă că alţii au de sute de ori mai puţin şi că sărbătoare Crăciunului este despre altceva, la urma urmei.
4.Folosim Crăciunul ca prilej de practicare a victimizării
Crăciunul pare să fie un declanşator minunat al mentalităţii de victimă. De multe ori se intră în procese profunde de auto-analiză şi evaluare a vieţii personale dar cu un rezultat dezastruos pentru mental şi atitudine, pentru că se subliniază mai ales ceea ce ne lipseşte, ceea ce nu am reuşit încă să realizăm.
Facem comparaţii între “puţinul” nostru şi cât au reuşit alţii să realizeze, raţionalizăm toate motivele pentru care noi nu avem ce au alţii, sau ne amintim de nedreptăţile şi injusteţea vieţii.
O situaţie specială este autocompătimirea pentru lipsa unui partener. Singurătatea corect înţeleasă nu va duce niciodată la depresie. Am scris despre acest aspect in ultima parte a articolului Crăciunul- un pretext pentru aliniere
E nevoie doar să ne asumăm total responsabilitatea pentru realitatea pe care o trăim. Nu este nimeni vinovat pentru situaţia noastră, tot ceea ce experimentăm este o creaţie proprie, doar că nu am fost conştienţi în momentul în care am creat.
5. Avem aşteptări mari de la familie
Un cunoscut psihiatru, Dr Mark Sichel, vorbind despre aştepările nerealiste vizavi de sărbătoarea Crăciunului, spunea: “ Oamenii au această fantezie despre cum ar trebui să arate sărbătorile, aşa cum văd în filme la tv . Si de fapt, niciodată nu este aşa cum anticipează ei, de cele mai multe ori sunt dezamăgiţi profund. Adesea există conflicte care izbucnesc în cadrul unei familii mai ales în timpul Sărbătorilor”
Suntem inspiraţi de ceea ce vedem în filme şi ne dorim reuniuni de familie pline de pace şi bucurie, numai că rezultatele sunt de multe ori exact pe dos. Văzând că nu există înţelegerea pe care o aşteptam între rude, sau devenind noi înşine iritaţi, nervoşi, supăraţi pe toţi din jur, ne putem uşor lăsa pradă gândurilor negre şi depresiei , mai ales post-sărbătoare, când casa se goleşte iarăşi şi noi rămânem cu o senzaţie de eşec deşi am cheltuit o grămadă de bani şi timp ca să organizăm totul perfect.
Una peste alta, Sărbătorile de iarnă sunt stresante pentru oricine, dacă e să ne gândim doar la curăţenia dinainte, cumpăraturile pentru mesele festive, căutarea cadourilor perfecte, a reţetelor de prăjiuri pe placul invitaţilor, casa plină de musafiri, rude îndepărtate care îţi bat la uşă şi strigă :“Surprizăăăă!!!” , copilul care este în vacanţă când tu încă mergi la serviciu (iar bona are liber căci taie porcul, la ţară :-)) , eventual şi planificarea vacanţei , pregătirea bagajelor ….
Şi atunci cum putem trece cu graţie, bucurie şi calm prin această perioadă, evitând depresiile?
1. Fii observator, fă un pas în spate
Faptul că toată lumea în jurul tău e prinsă de febra pregătirilor face ca vibraţia generală să fie una de agitaţie, stress, panică uneori. Vezi asta în trafic, în magazine, la serviciu …. Această energie “te fură” şi pe tine. Respiră adânc, priveşte în jurul tău cu detaşare, cum totul parcă e dat pe repede înainte, ca în filmele mute. Observă că nu eşti în niciun fel obligat să iei parte la acest vacarm, că ai liberul arbitru să acţionezi cum crezi tu că e mai bine pentru tine.
Dă dovadă de compasiune pentru agitaţia celorlalţi: deschide uşa unei doamne pline de sacoşe de cumpărături, fă semn şoferului “înspumat” de lângă tine că poate trece înaintea ta, zâmbeşte sau fă cu ochiul unui copil care plânge, târâit de mânuţă de către părinţi prin toate magazinele…
2. Nu compara interiorul tău cu exteriorul altora
Dacă nu te compari cu nimeni, nu intri în depresie de sărbători. Faptul că vezi în faţa ta “tabloul” frumos pictat al unora care par a avea de toate te determină să simţi şi mai acut golul tău interior. Dar nu e o comparaţie corectă. Majoritatea oamenilor au diverse probleme în diverse perioade din viaţă. Poate când erau ei trişti sau supăraţi, tu erai mai mult decât fericit. E posibil să aibă şi acum anumite gânduri de neîmplinire sau tristeţe dar AU ALES să se bucure de Sărbători.
Fericirea este o alegere mentală în primul rând, nu ţine cont de circumstanţele exterioare.
3. Ia focusul de pe tine
Cel mai uşor ieşi din depresie când nu te mai gândeşti la tine şi te pui în slujba unei cauze mai mari. Crezi că eşti mai bătut de soartă decât cerşetorul din colt? Decât băieţelul pe care îl duce mama lui în scaun cu rotile să vadă şi el bradul de Crăciun din mijlocul oraşului? Decât copiii din orfelinate sau bătrânii bolnavi şi singuri din aziluri? Nu ai idee ce repede te scoate din depresie o vizită în aceste locuri!
Dacă îţi stabileşti ca şi obiectiv să faci zilnic măcar câte o faptă bună, să ajuţi pe cineva sau o anumită cauză, te asigur că vei avea o satisfacţie care îţi va ridica vibraţia şi te va scoate din depresie.
4. Ai grijă de tine
Dacă atunci când eşti deprimat faci un prim pas către a te îngriji pe tine ( spălat, ras, pieptănat, îmbrăcat frumos) atunci ai făcut un pas uriaş către vindecarea ta. Dacă reuşeşti şi să te auto- convingi să strângi un pic din casă şi să asculţi o muzică frumoasă, plăcută sufletului tău, sau să împodobeşti măcar o creangă de brad, crede-mă că eşti pe cale de a-ţi ridica vibraţia şi asta te va ajuta să mergi înainte, “din inerţie”.
Depresia ne impinge să ne alinăm durerile prin băutură, mâncare în exces… dar e bine de ştiut că alcoolul, de exemplu, adânceşte depresia pentru că interferează cu neurotransmiţătorii, scade nivelul de serotonină…
Se recomandă atunci când suferi de o depresie să faci exerciţii fizice uşoare sau yoga, plimbări în parcuri, pentru că în felul acesta acţionezi direct asupra chimicalelor corpului şi acestea îşi aduc imediat contribuţia la ieşirea ta din starea depresivă.
5. Numără-ţi binecuvântările
E mai dificil să faci asta când eşti în depresie dar odată ce începi să aşterni pe hârtie lucrurile pe care le ai deja în viaţa ta, dacă poţi să fii recunoscător pentru tot ce ai primit până acum, vei vedea că lista devine din ce în ce mai lungă.
RECUNOŞTINŢA, IERTAREA şi MULŢUMIREA pentru ce ai deja, sunt modalităţile cel mai rapide de a ieşi dintr-o astfel de stare.
Eşti un spirit divin care a ales să vină pe acestă planetă şi să se experimenteze pe sine. Şi depresia e o experienţă şi ea, nu? Dă-ţi voie să o simţi onest, autentic, aşa cum se prezintă, dar nu o considera un capăt de lume, ci o stare trecătoare asupra căreia ai control total, dacă alegi să faci asta!
ALEGEREA E ÎNTOTDEAUNA A TA!
Vă doresc Sărbători binecuvântate, pline de Lumină şi Pace!
La multi ani!!!
Ne reauzim în 2017!
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Sursa imagini :Internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2016
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/
by Cristina | Oct 11, 2016
Nevoia de o schimbare este resimţită în această perioadă de majoritatea oamenilor. Insatisfacţia , dezamăgirea, lipsa de bucurie sau împlinire, sunt principalele motive pentru care ne dorim altceva, fie că este vorba de o stare de sănătate mai bună, de un job nou, de o relaţie romantică , de prieteni autentici … şi lista poate continua.
De ce este însă atât de dificil să obţinem ce ne dorim?
De cele mai multe ori nu ştim exact ce ne dorim, după ce anume tânjeşte sufletul nostru. Un prim pas absolut necesar este să definim ce vrem . Si nu neaparat în detaliu. Uneori chiar nu ştim exact ce job ne-am dori, de exemplu. Poate nu ştim denumirea lui exacta sau pozitia în organigramă, firma în care am putea lucra, localitatea, etc. Aici important e să ştii cum ai vrea să te simţi când vei avea acest job.
Un alt aspect important este să ştim şi cum anume ne formulăm dorinţa de schimbare. Ne putem foarte uşor îndepărta chiar de obiectul dorinţelor noastre dacă nu suntem atenţi la modul în care funcţionează Legea Atracţiei sau Legea Vibraţiei .
Dar dacă am respectat toate aceste lucruri, dacă am fost consecvenţi, disciplinaţi şi am pus pasiune în dorinţa de schimbare, de ce totuşi , de foarte multe ori, nu reuşim să vedem rezultatele sau să obţinem schimbarea dorită?
“Nimic nu este mai tragic – sau mai obişnuit – decât inertia mentală” – Napoleon Hill
INERTIA sau , altfel spus, dependenţa de propriile gânduri şi emoţii.
Mintea noastră este cea care ne poate fi un aliat de nădejde în procesul de schimbare sau un duşman de temut.
Ne este un aliat de nădejde dacă:
- am crescut într-o familie în care am fost mereu încurajaţi să avem încredere în noi, în talentele noastre,
- ştim cum să selectăm doar gândurile pozitive iar pe cele negative să le analizăm doar şi apoi să le eliberăm,
- conştientizăm blocajele şi ne asumăm responsabilitatea de a le vindeca,
- nu ne este teamă de necunoscut şi anticipăm cu entuziasm schimbările ,
- ne iubim pe noi înşine şi vedem lumina divină din noi şi din tot ce ne înconjoară,
- credem în noi şi în puterea pe care o avem de a ne crea realitatea dorită,
- înţelegem că nimic nu este întâmplător şi în fiecare circumstanţă este o lecţie din care învăţăm despre noi înşine,
- avem încredere în îndrumarea divină şi suntem optimişti incurabili,
- suntem aliniaţi cu Sinele nostru Înalt şi cu centrul nostru personal de energie.
Dacă afirmaţiile de mai sus nu sunt întru totul adevărate pentru noi, atunci înseamnă că mintea nu ne este cel mai bun aliat şi noi mai avem câte ceva de lucrat cu noi înşine pentru a ne putea bucura de viaţa şi de creaţiile noastre.
O minte optimistă, antrenată să gândească pozitiv , orientată către găsirea de soluţii , este cea mai mare bogăţie pe care o putem deţine. Vestea bună este că niciodată nu e prea târziu pentru a începe să ne antrenăm mintea spre a deveni cel mai puternic aliat de care avem nevoie pentru a ne schimba viaţa.
“Viaţa ţâşneşte ca un gheizer pentru cel ce forează prin stânca inerţiei” – Alexis Carrel
Nu putem vreodată să schimbăm ceva dacă continuăm să facem lucrurile ca până acum.
Albert Einstein definea însăşi nebunia în acest mod. Este principiul de bază de la care cred că trebuie să pornim.
Viaţa noastră este dominată de gânduri, emoţii şi acţiuni pe care le repetăm în mod inconştient, zi de zi. Din cele aproximativ 60 000 de gânduri pe care le avem într-o zi, 90% se pare că sunt gânduri pe care le-am avut şi ieri şi alaltăieri … Toate acestea formează nişte trasee neuronale foarte bine “bătătorite”.
Când ne hotărâm să ne schimbăm viaţa, e nevoie să “destrămăm” aceste împletituri neuronale şi să construim alte trasee, noi, conforme cu noile noastre dorinţe de manifestare.
Exerciţiu: Există un domeniu din viaţa voastră în care aţi avea nevoie să faceţi nişte schimbări ?
Oferiţi-vă câteva momente în care să scrieţi pe o foaie de hârtie ce gândiţi despre acel subiect : poate e vorba despre sănatatea voastră, despre serviciu, despre relaţia voastră cu prietenul sau partenerul de viaţă. Apoi după ce scrieţi măcar cinci gânduri, amintiţi-vă câteva circumstanţe diferite, din ultimele zile, în care aţi gândit aceleaşi gânduri. Este adevărat că v-au apărut automat în minte, “declanşate” de anumiţi stimuli?
Care sunt cele mai frecvente gânduri vizavi de acest subiect?
Acum scrieţi cinci gânduri pe care v-ar plăcea să le aveţi despre acest subiect.
Aţi încercat până acum să le schimbaţi pe primele cu cele din urmă? A funcţionat?
De foarte puţine ori avem reuşite notabile în a schimba pur şi simplu un gând, o credinţă limitativă, cu o alta, care să ne împuternicească. Afirmaţiile pozitive standard sunt cele mai des folosite în această tentativă de restructurare mentală. Dar acestea nu funcţionează dacă nu am “curăţat” bine locul întâi, dacă nu am “dezţelenit burienile” gândurilor negative. Nu poţi pune glazură şi frişcă pe un tort acrit şi să speri că vei avea o experienţă plăcută când îl vei consuma!
Gândurile noastre ne determină realitatea. Dacă nu ne acordăm un timp suficient , atunci când nu suntem în perioade de criză (!) , pentru a le observa, analiza, determina gradul de utilitate şi pentru a le schimba, pe cele ce lucrează în detrimentaul nostru, cu gânduri care să ne împuternicească, atunci vom continua să ne creăm realitatea inconştient, din reflex sau obişnuiţă, şi nu în acord cu darul divin de creaţie din noi înşine.
Sau sunteţi cumva convinşi că înţâi este nevoie să se schimbe circumstanţele, ca să gândiţi diferit? Vă întrebaţi, poate: “cum să spun că mă aşteaptă o relaţie minunată sau că sunt mulţumită de job-ul meu, dacă lucrurile stau exact pe dos?”
Acest lucru se întâmplă pentru că am preluat credinţele generaţiilor anterioare sau cunoştinţele predate în şcoală şi care spun că acesta este modul în care se întâmplă lucrurile pe Pământ; că orice cauză are un efect şi până nu se schimbă circumstanţele/ cauzele, nu avem cum să ne modificăm starea de spirit , gândurile, emoţiile sau acţiunile.
Generaţia noastră beneficiază însă de nişte descoperiri uluitoare în domeniul neuroştiinţelor, al epigeneticii şi fizicii cuantice care contrazic ceea ce am fost noi învăţaţi.
Există un anumit factor care nu a fost luat în considerare până acum şi anume conştiinţa umană.
Putem influenţa mediul înconjurător, sănătatea celulelor sau starea noastră de spirit, nu suntem nişte victime ale circumstanţelor decât dacă alegem noi acest lucru.
“E firesc să sufăr dacă sunt rănită emotional”, da, e profund umană şi de înţeles această frază. Numai că ea reprezintă o reacţie la un eveniment. Este un efect. Nu mai ai ce face, deja e prea târziu. Suporţi doar consecinţele, pentru că asta ai “construit” până acum. Ce poţi face este să ai grijă ce anume construieşti de acum încolo.
Abraham Hicks foloseşte mereu o glumă ( să-i spunem metaforă 🙂 ) pentru a reflecta acest adevăr: dacă ai sărit din avion fără paraşută, nu mai are nimeni cum să te ajute, doar “puţintică răbdare” de acum, ajungi imediat la sol.
Pregătirile pentru o aterizare lină şi o experienţă frumoasă se fac în avans, nu în timp ce eşti în cădere liberă!
Eşti în “cădere liberă” când deja gradul de frustrare, nemulţumire, enervare, disperare sau depresie a ajuns la un nivel destul de înalt, astfel încât nu mai e cale de întoarcere. In acestă perioadă nu prea poate cineva să te bine-dispună sau să te sfătuiască, tot ceea ce citeşti despre dezvoltare personală este o prostie, nimic nu funcţionează, totul e în zadar…
In acestă etapă intervenţia de schimbare nu are şanse prea mari de reuşită. De ce? Pentru că e nevoie de o schimbare majoră de paradigmă ca să poţi evita “ciocnirea cu pământul”! Nu sunt mulţi cei dispuşi să înţeleagă şi să accepte că se poate şi altfel, şi care să muncească activ la acestă schimbare mentală, emoţională şi comportamentală.
Obişnuinţele de gândire ne fac să ne simţim mai confortabil cu ideea că suntem victime, că am avut ghinion, că altcineva este vinovat, că “situaţia noastră este mai specială decât a celorlaţi”, decât să ne asumăm responsabilitatea şi să ieşim din zona de confort pentru a opera modificările necesare.
La ce se refără această pregătire mentală? La înţelegearea conceptelor inovatoare ale noilor ştiinţe , la analiza credinţelor limitative, a alegerilor şi obişnuinţelor noastre (indiferent dacă este vorba de modul în care gândim, simţim sau acţionăm), şi bineînţeles la schimbarea din timp, pas cu pas, a modului în care ne raportăm la viaţă şi la noi înşine.
Ca să putem să ne schimbăm viaţa e nevoie să ne schimbăm în primul rând modul în care gândim! ( Despre acest subiect voi vorbi mai pe larg pe data de 18 octombrie, în Bucureşti, la “Milionare în idei” , si apoi, într-un curs online în 5 module, în luna noiembrie. Mai multe amănunte vor veni pe Facebook sau pe mail).
A ne schimba modul în care gândim înseamnă să ieşim din cutie! Fiecare avem un număr, impresionant, e drept, de conexiuni, combinaţii, tipare neuronale care ne determină modul în care vedem lumea din jur, ne percepem pe noi înşine şi ne comportăm. Ei bine, dacă zilnic gândim aceleaşi lucruri si acţionăm în acelaşi fel, nu vom face decât să perpetuăm aceleaşi alegeri şi aceleaşi experienţe.
“Idealurile supravieţuiesc datorită schimbării şi mor datorită inerţiei în faţa schimbării” Tony Blair
Creierul nostru ne poate fi un aliat fantastic sau un sabotor de primă clasă- nu din rea voinţă, ci fiindcă aşa a fost programat. E doar un instrument (chiar dacă e cel mai sofisticat instrument la care omenirea are acces)! NOI determinăm modul în care îi vom permite să ne asiste în devenirea noastră. Şi dacă nu ne identificăm cu creierul nostru, cine este acest “NOI”?
În fiecare personalitate, în fiecare trup, există un suflet venit în aceste tărâmuri să se experimenteze pe sine, e o fărâmă de divinitate “în căutarea sensului pierdut”. E cel care observă mintea, care îşi propune o strategie pentru a beneficia la maximum de acestă experienţă în materialitate. Şi este nevoie să îi restabilim autoritatea asupra minţii şi a trupului.
Creierul e doar o arhivă de date ce aparţin trecutului, are o conexiune neuronală stabilă pentru fiecare gând şi emoţie repetată de noi de-a lungul vieţii. Pentru că nu este dispus să consume prea multă energie ( oricum funcţionarea sa consumă mai mult de 25% din cantitatea de energie a trupului!) va considera că este mult mai comod şi mai sigur să folosească tiparele vechi de gândire şi comportament , decât să încerce lucruri noi, care ar necesita mai multă energie, o ieşire din zona de confort şi un rezultat incert.
Dacă nu suntem dispuşi să provocăm aceste tipare de gândire şi comportament, să le punem sub lupă, să alegem să păstrăm doar ceea ce este benefic pentru noi , vom continua să trăim pe modulul “reciclare”, le vom reutiliza iar şi iar pe cele vechi şi nu vom obţine decât rezultate din ce în ce mai nesatisfăcătoare , pentru că şi calitatea acestor tipare are tendinţa de a se diminua în timp.
Şi cum am putea să ne reîmprospătăm setul de tipare mentale?
- Învăţând lucruri noi , deschizându-ne către informaţii care să ne provoace vechile credinţe şi (atentie!) repetând acele informaţii, aplicându-le în viaţa de zi cu zi !!
- Analizând veridicitatea şi utilitatea credinţelor de care ne ţinem strâns pentru că le-am preluat de la persoane cu autoritate din viaţa noastră sau pentru că le-am cimentat în urma unor experienţe personale mai mult sau mai puţin fericite
- Ascultând cu atenţie pe ceilalţi, în loc de a tot vorbi despre ce cunoaştem noi
- Deschizându-ne către noi experienţe, în fiecare zi , ieşind din zona de “familiar”, “ obişnuit”, “sigur”
- Călătorind în locuri în care nu am mai fost
- Modelând ( imitând) modul de a gândi şi a se comporta al unor persoane pe care le considerăm exemple de urmat, modele , idoli
- Îndrăznind să visăm la un alt mod de a trăi, vizualizând alte posibilităţi, folosindu-ne imaginaţia
- Conectându-ne la Sinele Înalt şi “download-ând “ informaţie direct de la Sursă, prin meditaţie mai ales.
De obicei suntem provocaţi să ne schimbăm . Când sufletul nostru simte că nu mai există posibilitatea de expandare şi evoluţie în starea curentă de fapt, atunci provoacă anumite “furtuni” (gen boală, divorţ, pierderea cuiva drag, a locului de muncă, a casei , etc), cât să ne scuture de vechi şi să ne golească , pentru a putea primi “noul”. Un pahar deja plin cu apă statută nu mai acceptă nicio picătură de apă proaspătă. Şi atunci, ne ajută Sufletul nostru să vărsăm paharul, chiar dacă asta presupune un pic (sau o groază) de suferinţă.
Perioada în care trăim ne permite să învăţăm să ne schimbăm “proactiv”, din proprie initiativă, prin conştientizare şi acceptarea responsbilităţii, evitând astfel suferinţa. Rămâne doar să alegem noi dacă vom profita sau nu.
“Inerţia mentală înseamnă moarte” – Timothy Thomas Fortune
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Sursa imagine titlu:Internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2015
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/
by Cristina | Sep 27, 2016
Durere, frică, tristeţe adâncă, disperare, atacuri de panică, confuzie, un gol imens, te simţi pierdut, deviat de la calea ta, blocat… cam aşa descriu “noaptea neagră a sufletului” cei ce au trecut prin ea.
“Noaprea neagră a sufletului” este un concept creştin, din secolul al XVI-lea care descrie o criză atât de profundă încât scoate la suprafaţă şi ne provoacă cele mai profunde credinţe, distrugând uneori chiar şi înţelesul vieţii înseşi. Psihiatrii o descriu ca fiind o sindrom depresiv major. Psihologii o mai numesc moartea ego-ului. Pentru filosofi este o criză existenţială (Nitzsche o numea “moartea lui Dumnezeu”). Unii profesorii de meditaţie o consideră fratele geamăn malefic al iluminării.
Factorul declanşator este de obicei o pierdere semnificativă, o trauma profundă, o schimbare bruscă a cursului vieţii ce nu poate fi evitată. In acele momente avem nevoie cu toţii de o atingere delicată, de o îmbrăţişare, de compasiune şi multă iubire”.
Mi-a plăcut această abordare simplă a “Healing Times Magazine” când a abordat acest subiect şi mi-am amintit de o carte absolut minunată care are darul de a aduce clarificări asupra acestui fenomen: Pamela Kribbe – “Dark Night of the Soul”. Cartea nu este încă tradusă la noi, dar o parte din capitolul 15 mi s-a părut folositoare unor clienţi care traversează acum o astfel de perioadă 😉 Dacă doriţi mai multe informaţii, puteţi citi şi articolul Depresia psihologică si spirituală, unde am mai dezvoltat acest subiect.
Ce urmează să citiţi este perspectiva lui Jeshua (Iisus) asupra acestei perioade întunecate din viaţă, transmisă Pamelei Kribbe, autoarea cărţii menţionate mai sus, si care a traversat ea insasi o astfel de etapa a vietii. Alte mesaje transmise prin Pamela puteţi citi în limba română, traduse de Aurelia, pe site-ul http://www.jeshua.net/ro/
“Viaţa pare o luptă adesea dar nu aşa ar fi de presupus să fie. Tu eşti aici mai ales ca să te experimentezi pe tine, să-ţi aminteşti punctele tale forte, şi frumuseţea ta de înger de lumină, şi să împarţi acea lumină cu ceilalţi. Făcând asta te vei simţi acasă pe Pământ. Viaţa va fi din nou simplă, uşoară şi plină de bucurie.
Du-te înlăuntrul tău şi aminteşte-ţi Sursa din care ai venit: lumina eternă şi de nedistrus, în permanentă mişcare şi continua schimbare, ce ia mereu noi forme dar totuşi rămâne indivizibilă şi întreagă pentru totdeauna. Eşti parte din acest flux, şi de fapt, nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Eşti în siguranţă şi complet chiar acum, locuind în trupul tău pământesc. Eşti în siguranţă chiar şi în acestă lume ce pare dominată de luptă şi conflict.
- Aminteşte-ţi de adevărul care sălăsuieşte în tine dar de care uiţi atunci când eşti preocupat de ceea ce se întâmplă în jurul tău şi eşti prins în diverse îndatoriri, responsabilităţi,
- Ia-ţi un moment să te linişteşti şi să laşi deoparte presiunea aceasta a factorilor externi
- Simte liniştea profundă din adâncul tău. Nu este vid, este prezenţă totală
Ce este întunericul? Este ceva ce evocă rezistenţa pe care o opui stării de fapt tu, ca fiinţă umană. Nimeni nu vrea să experimenteze întunecimea, nimeni nu vrea să sufere , totuşi asta e parte din viaţa noastră? De ce trebuie să fie aşa?
Acum, depinde de cum pui întrebarea: întrebi având o atitudine deschisă: “ De ce a venit acestă întunecime? De ce mi se întâmplă mie, ce-ar trebui să fac cu ea?” Sau întrebi din frică, mânie şi rezistenţă: “ Pentru Dmnezeu, de ce mi se întâmplă mie asta, cum să fac să înving sau să evit perioada asta”? In a doua abordare simţi disperare, rezistenţă pentru că ne-am obişnuit ca şi fiinţe umane să rezistăm la tot ce se simte intunecat, neclar sau dificil.
Cea mai mare provocare pentru noi, oamenii, este să spunem da situaţiilor pe care initial refuzăm să le acceptăm, să spunem da situaţiilor pe care vrem să le evităm cu orice preţ. E nevoie de multă putere interioară să spunem da lucrurilor care vin în viaţa noastră sub formă de întuneric. Dacă nu poţi găsi în tine acea putere – ceea ce este de înţeles- şi spui “nu”, de fapt te poziţionezi şi mai tare în opoziţie cu ceea ce ţi se întâmplă şi întunericul devine mai adânc iar disperarea creşte.
De fapt sunt două feluri de întuneric în viaţă. Primul întuneric e ceva exterior ce ţi se întâmplă pe calea vieţii. Poate fi un divorţ sau o despărţire de cineva pe care îl/o iubeşti, pierderea cuiva drag, o boală, un accident. Pe scurt, poate fi orice care te afectează profund şi ia forma unei crize sau a unui regres major. Voi numi asta “primul întuneric”.
Şi apoi este reacţia ta la “primul întuneric”, răspunsul tău emotional. Orice fiinţă umană are întâi tendinţa de a rezista soartei, de a se revolta împotriva întunericului. Dar dacă continui să rezişti şi să te închizi, şi să tot spui “nu”, prin judecarea lucrurilor care ţi se întâmplă, atunci apare “al doilea tip de întuneric”, care înconjoară “primul întuneric”.
“Primul întuneric” te face să experimentezi un nivel de emoţii intense şi profunde. Se întâmplă ceva în viaţa ta şi asta îţi provoacă multă suferinţă, durere sufletească, frică, panică… şi în timp ce experimentezi aceste emoţii, trăieşti foarte intens, eşti foarte alert, foarte viu. Viaţa trece prin tine, te străbate ca un val furtunos. Poţi permite să se întâmple asta? Eşti lovit de rafale de emoţii profunde- te şochează- şi apoi se pune întrebarea dacă ai tăria să crezi că există ceva în acea experienţă care te va duce undeva unde ţi-ar plăcea să ajungi. Dacă îţi poţi găsi acea putere interioară, începi să crezi că viaţa are un sens, chiar dacă tu, ca simplă fiinţă umană, adesea nu înţelegi acel sens.
Ca să fie mai clar, “primul întuneric” te invită să accepţi că sufletul tău e posibil să fi ales să aibă acea experienţă, probabil pentru a aduce la suprafaţă ceva ce îţi era ascuns, pentru a vindeca ceva ce nu ştiai că are nevoie de vindecare. Aici te confrunţi cu o alegere decisivă: accepţi şi te deschizi sau rezişti şi te închizi.
Cea mai comună reacţie a oamenilor este încă de a spune nu. Nu e greşit, dar făcând aşa punem un strat suplimentar de întuneric deasupra întunericului deja existent. Acel “al doilea întuneric” vine dinlăuntrul tău, e reacţia ta la “ primul întuneric”. Dacă continui să spui “nu”, şuvoiul emoţiilor se va bloca şi tu însuţi vei deveni imobil, tot repetând: “nu vreau să trec prin aşa ceva; refuz, nu pot să accept asta”. Dacă continui , te vei umple de resentimente , furie şi amărăciune. Acestea nu sunt cu adevărat emoţii ci mai degrabă judecăţi care îngheaţă curgerea emoţiilor prin tine; ai construit baraje, ai ridicat stăvilare. În final, acest lucru poate atrage către tine forme grave de întuneric : depresie, disperare, alienare. Şi când eşti în depresie, fluxul vieţii s-a oprit aproape total. Te simţi mort pe dinăuntru.
Viaţa este mereu supusă schimbării. Viaţa conţine în sine posibilitatea de creştere şi vindecare, de renaştere, dacă ai încredere în acest lucru, la un nivel de bază. Dar dacă continui să spui “nu”, blochezi acestă posibilitate. Te încăpăţânezi să spui că viaţa nu e aşa cum ar trebui, şi când judeci felul acesta, te deconectezi de la viaţă şi te poţi scufunda în cel mai adânc întuneric pe care îl poate experimenta omul: “al doilea întuneric”: o forţare internă, o blocare totală a naturii tale umane.
Cum aduci lumina
Când cineva este în “primul întuneric” şi devine foarte trist, anxios, stressat, în mari dificultăţi, poţi încă să mai ajungi la el. Incă e viu, în contact cu emoţiile care îi traversează trupul şi mintea, şi caută activ înţelesurile ascunse în spatele circumstanţelor. Persoana acesta încă este întreagă, sănătoasă din punct de vedere psihologic, chiar dacă se confruntă cu situaţii grave.O persoană aflată în “primul întuneric” are nevoie de alinare şi compasiune, şi este în stare să primească şi să aprecieze un gest plin de iubire din partea celorlaţi- e încă viu.
Dar cel care persistă în a spune “nu”, care refuză să accepte, acela se închide şi nu poate primi iubire. Se închide atât către lumina interioară, cât şi în faţa luminii care vine de la ceilalţi. Aici apare singurătatea, solitudinea, izolarea, sentimentul că eşti pierdut – acesta este iadul pe Pământ. Majoritatea cunoaşteţi acest iad de dinăuntru, chiar dacă nu sunteţi pe deplin conştienţi de el. Procesul de închidere începe uneori devreme, în copilărie.
E nevoie să înveţi să spui “da” atât “primului întuneric”: evenimente dificile, dureroase, boli, suferinţă, teamă, dar şi celui de “al doilea întuneric”, care s-a izolat , s-a închis în faţa vieţii ca rezultat al unor evenimente dureroase. Iar acest lucru trebuie făcut cu multă înţelegere, grijă şi iubire, căci insitenţa şi corecţiile nu funcţionează în aces caz.
Iar aceasta este esenţa luminii, lumina care se poate infiltra în întuneric. Această lumină poate ajunge în orice ungher, pentru că nu conţine nicio judecată. Nu spune, “ Oh, ăsta e un lucru rău, trebuie să spargem scutul de apărare sau blocajul, pentru că viaţa trebuie să curgă din nou!” Lumina spune doar: “înţeleg; a fost atât de dificil pentru tine, văd cum te-ai înăsprit, cum te-ai închis, şi cum acestă contractare te-a sleit de puteri şi te-a golit de viaţă”. Lumina e uşoară şi fluidă, poate penetra prin cea mai adâncă suferinţă şi durere, şi prin cel mai împietrit suflet uman.
Deschide-te în faţa Luminii. Dacă nu găseşti în tine voinţa conştientă de a face acest lucru, atunci permite chiar şi acestui fapt să fie, căci Lumina e mereu acolo, cu tine, chiar şi în momente de disperare atât de adânci încât tu crezi că nu mai e niciun strop de lumină în tine şi nu mai speri să o vezi vreodată.
De fapt, Lumina nu e a ta, aparţine a tot ceea ce există. Întregul Univers , şi toată creaţia, e Lumină; totul e îmbibat cu Lumină. Cunoaşte că este acolo undeva, în tine, şi pune-ţi încrederea în Lumină şi în viaţă. Imediat ce permiţi chiar şi o mica deschizătură pentru ca încrederea şi acceptarea să pătrundă în viaţa ta, ai deschis puţin uşa. Chiar şi în cele mai întunecate nopţi, sufletul tău e întotdeauna conectat cu tine şi îţi oferă Lumină şi consolare. Chiar dacă e o deschizătură minusculă, Lumina o va găsi. Nu trebuie să faci nimic, doar să permiţi să se întâmple. La urma urmei, dacă Lumina şi Viaţa sunt deja în tine, “nu-ul” tău către viaţă nu se poate auto-susţine.
Predă-te luminii, unde lumina înseamnă să spui “da” vieţii, şi nu doar dificultăţilor, ci şi problemei pe care o ai tu în a spune “da” rezistenţei pe care o opui emoţiilor profunde care te fac să te simţi gol şi vulnerabil. Redevino copil! Trăieşte! Spune da la tot! Invăluie-te în compasiune şi înţelegere. Făcând asta, aduci fluxul, curgerea, mişcarea în viaţa ta. Poţi să o faci! Eu văd cât de puternic eşti. In fiecare dintre voi e flacăra conştiinţei! Eu sunt aici ca să vă reamintesc de ea. Jeshua.
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi spui părerea ta în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Sursa imagine titlu:Internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2015
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/
by Cristina | Jul 12, 2016
In ultima perioadă s-a întâmplat să îmi spună mai mulţi clienţi, de altfel deosebit de conştienţi, cu o vibraţie foarte înaltă, dedicaţi muncii de dezvoltare personală şi evoluţie spirituală , că într-un fel sau altul, şi-au ieşit total din Zen în anumite situaţii de viaţă, nerecunoscându-se pe ei înşişi . Intrebarea a fost : ce se întâmplă? De ce mă întorc la comportamente pe care le credeam demult integrate, înţelese şi departe de cine am devenit eu acum?
Vi s-a întâmplat şi vouă? Atunci poate vă ajută următoarele consideraţii.
Unul dintre motive ar fi perioada extraordinară pe care o traversăm şi care se caracterizează prin revărsarea asupra Pământului a unor energii cosmice unice în fecvenţă şi intensitate. ( mai multe articole aici ). Această energie trebuie cumva să fie absorbită şi integrată de trupul nostru şi atunci avem diferite simptome, de la cele fizice : dureri de cap, de articulaţii, ameţeli, greaţă , semne ca de răceală, insomnii, somn agitat… până la izbucniri de furie, irascibilitate, cinism…
Apoi mai este şi căldura, aglomeraţia, agitaţia cotidiană, traficul îngrozitor, stressul…. da, e posibil să fie factori decisivi în izbucnirile noastre de furie….
Ar mai fi însă o explicaţie pe care aş vrea să ne concentrăm în articolul de astăzi: umbra. Cum,“care umbră”? 🙂 Umbra despre care am vorbit pe larg şi în articolul “Toate mi se întâmplă numai mie”şi în care spuneam că tot ceea ce nu dorim să lăsăm la vedere, tot ceea ce nu vrem să fim, să acceptăm în noi, constituie umbra noastră.
Indiferent de cât de mult am lucrat cu noi înşine, de câte cursuri de dezvoltare personală am făcut, tuturor ni se întâmplă să avem momente în care un anumit aspect nevindecat al nostru iese la lumină, tocmai pentru a ne “reproşa” că am vrut să îl măturăm sub preş sau că am fost prea convinşi de faptul că , gata, am “rezolvat” acel conflict interior. Cu cât am îngropat umbra mai adânc, cu cât am încercat mai mult să nu îi permitem să iasă la suprafaţă pentru că asta ar fi însemnat să ne strice imaginea în faţa celorlalţi ( sau poate chiar a noastră) , cu atât mai violent va izbucni.
De obicei aceste stări ne iau prin surprindere, nu înţelegem cum de am putut noi face asta …. Mai este apoi si un sentiment de dezamăgire si de pierdere a încrederii în propria noastră capacitate de transformare .
Dar oare scopul final este de a schimba sau inlocui ceva din noi?
E ca şi când am vrea să ne amputăm o mână sau un picior pentru că nu ne plac cum arată. Sau ca şi când am vrea să ne schimbăm copilul cu un altul “mai bun”, pentru că al nostru nu ne place…. În primul caz am rămâne mutilaţi fizic, în al doilea caz mutilaţi psihic si emotional.
Ca să nu mai vorbim că a încerca pur şi simplu să schimbăm o parte din noi fiindcă nu ne MAI (!) este folositoare, arată un pic de lipsă de respect faţă de acel aspect, (pro)creat tot de noi înşine în momentul în care am avut nevoie să ne apărăm de ceva, să rezistăm la ceva, să luptăm cu ceva sau să facem faţă unei perioade grele din viaţa noastră. In articolul mentionat mai sus se regăsesc mai multe explicaţii.
Noi nu am permis acestor stări să apară, nu le-am dat voie să fie văzute, le-am tratat la fel ca şi pe acea parte a trupului nostru care nu ne place şi care posibil chiar să sperie lumea din jur…
Mama mea a fost mulţi ani bibliotecară la Casa de Cultură din orăşelul în care m-am născut. A fost un mare privilegiu pentru mine pentru că am crescut literalmente printre cărţi. Cea mai mare bucurie pentru mine era să merg la depozit cu ea şi să aducem noua comandă de cărţi. Mirosul de carte nouă care mă copleşea când desfăceam coletele legate cu sfoară, a rămas şi acum o ancoră pentru mine ce mă transportă direct în copilărie. Dar mai era ceva legat de bibliotecă, ce mă fascina: ţinea loc de cabina artiştilor care veneau în turneu cu diverse spectacole. Am cunoscut îndeaproape toţi actorii şi cântăreţii din acele vremuri, aveam albume întregi de autografe ….şi asta datorită faptului că nu era suficientă căldură în cabinele dedicate artiştilor (se aflau şi la subsol unde era cancer de frig). Aşa că toţi veneau şi se schimbau şi se fardau în bibliotecă, unde era mai cald.
Imi plăcea grozav să mă zgâiesc la doamnele muzicii româneşti care îşi aplicau machiajul şi îmi amintesc, copil fiind, ce şoc am avut când am văzut faţa nemachiată a regretatei Mihaela Runceanu pe care o adoram şi îî fredonam cântecele la spectacolele de copii improvizate în spatele blocului, îmbrăcată cu şalul mamei şi ţinând în mână un tel mic de bucătărie, drept microfon. Toată faţa îî era acoperită de semnele unei violente varicele, bănuiesc. Avea nevoie de cantităţi impresionante de pudră ca să mascheze aceste semene şi să apară pe scenă.
Văzusem ce era real în culise, în spatele scenei, dincolo de lumina reflectoarelor şi eram destul de şocată. Dar credeţi că am iubit-o mai puţin după acele câteva momente de confuzie? Nu. Deloc. Din contra, avem senzaţia că o cunosc mai bine, că e mai umană, şi că sunt părtaşă cumva la “secretul” ei. O admiram că era atât de sigură pe ea şi vorbea atât de frumos cu cei din jur, deşi avea atât de multe “cicatrici”.
E acelaşi lucru când vine vorba de umbra noastră. E nevoie să înţelegem că nu suntem mai puţin frumoşi, demni de iubire sau luminoşi dacă ni se întâmplă să ne arătăm umbra rămasă neintegrată sau neacceptată. Aceasta va fi mereu în noi aşteptând permisiunea de a ieşi la iveală, de a fi recunoscută ca fiind şi ea parte din întregul care suntem fiecare. Umbra noastră are nevoie să fie onorată, la fel ca şi părţile noastre pozitive, cu care ne mândrim.
Nu înseamnă că ne identificăm cu umbra, căci asta ar duce iarăşi la autocritică, judecată, scăderea stimei de sine… Umbra nu eşti tu !!! E doar un aspect din tine ce are încă nevoie de vindecare şi de iubire. Dar nici nu ne slăbim vigilenţa şi lăsăm umbra liberă să sară una-două la ceilalţi prin injurii, acuze, crize de furie sau violenţă, pentru că asta ar însemna că nu mai suntem noi în control sau că nu ne ineresează pe cine rănim sau în ce mod.
Când umbra “scoate capul la suprafaţă” e un semn pentru noi că ceva acolo, în adâncul sufletului nu este încă dizolvat, înţeles, acceptat….
Important e de ştiut că nu avem nicio şansă să strunim umbra odată ce ea a scos capul! Dacă cobori o pantă abruptă cu maşina şi rămâi fără frâne… asta e, caută doar să nu te izbeşti de ceva sau uită-te după o altă pantă pe care începând să urci, viteza se va reduce natural, până te opreşti.
Dacă tot ai început să ţipi, să plângi, să acuzi, să ironizezi… măcar fă-o până la capăt, ca să te elberezi! Bucură-te că ţi-ai permis să ridici supapa de la oala minune 🙂 , să laşi să iasă presiunea !
Când începi să te observi că ai luat-o razna, fii martorul propriei tale izbucniri, şi priveşte-te cât de furios eşti . Cu cât devii mai conştient în acele clipe, cu atât îţi vei da seama mai repede de ridicolul situaţei sau de lipsa de sens a izbucnirii tale. Cei care au lucrat mult cu ei înşişi îşi dau seama chiar atunci, în timp ce ţipă, că de fapt proiectează asupa celuilalt propria umbra, însă, după cum spuneam, nu prea poţi să te opreşti brusc. E ca şi când ai vrea să opreşti din mers Săgeata albastră, ca Superman! E… periculos.
La un moment dat e posibil chiar să începi să râzi de cât de prins eşti de propria poveste şi cât de reprimate au fost acele emoţii dacă au ieşit acum la suprafaţă ca un gheizer. Si acest lucru poate fi salvator, căci umorul acţionează ca o frână pentru trenul furiei tale si astfel uşor- uşor încetineşti, te linişteşti şi poţi integra experienţa.
A integra experienţa înseamnă să înţelegi că deşi te-ai confruntat cu acea umbră de mai multe ori pe parcursul căii tale de dezvoltare personală, e posibil să îi fi grăbit vindecarea şi atunci aceasta nu s-a făcut complet. La urma urmei, umbra aceea avea adunate dureri de zeci de ani iar noi aşteptăm ca vindecarea să se producă imediat ce am conştientizat motivul existenţei ei şi am aplicat vreo tehnică pentru a o disipa. Dacă nu onorăm timpul necesar de vindecare al acestor aspecte rănite ale noastre, atunci ele vor tot reapărea.
Este imposibil să “alungi” o umbră !
E un aspect al tău, nu vrei să rămâi fragmentat. Si nu poţi nici să stropeşti cu praf magic de iubire şi lumină peste ea şi să aştepţi să se se dizolve. Umbra trebuie însoţită pas cu pas către Lumină şi asta ne ia timp. O conştientizăm întâi , o înţelegem, o acceptăm exact aşa cum este, îi mulţumim, o învăluim în iubire, o îmbrăţisăm ca pe un copil rănit, o mângâiem, nu ne supărăm dacă nu reuşeşte să se abţină şi iarăşi recidivează, rămânem calmi şi persistăm în a o escorta pas cu pas către Lumină, îi arătăm că existenţa ei nu mai este necesară în acestă formă şi ne-ar fi de mare ajutor dacă ar putea contribui la evoluţia noastră sub o altă formă vibraţională, superioară, in felul acesta nu îşi pierde puterea ci doar o foloseşte în mod diferit.
Umbra provine de la o decizie pe care ai luat-o împotriva Sinelui tău şi pe care ai clădit un întreg sistem de credinţe.
De exemplu dacă ţi s-a reproşat des în copilărie, de către părinţii tăi, că nu te ridici la nivelul de isteţime, curaj, bunătate…. al unui frate mai mare, atunci e posibil să fi luat decizia că nu eşti “suficient de bun”, sau că tu nu eşti iubit …şi să începi să crezi acest lucru cu adevărat, raportându-te la diferite aspecte ale vieţii tale.
Aşadar initial este vorba de o rană emoţională, creată nu atât de comportamentul sau vorbele părinţilor, în cazul nostru, ci mai ales datorită percepţiei noastre personale asupra atitudinii sau a vorbelor aruncate spre noi!
Noi mascăm această rană, prin comportament, atitudine, aspect exterior, limbaj atât faţă de ceilalţi cât şi faţă de noi înşine, pentru că nu vrem să simţim acea durere adâncă din sufletul nostru. Negarea ei, în schimb, nu face decât să o intesifice. Cu cât o negăm mai mult şi o îngropăm mai adânc, acestă rană se infectează mai tare şi la un moment dat va scoate la suprafaţă tot puroiul adunat în ani.
Acest lucru se întâmplă când rana este activată de atitudinea sau vorbele cuiva sau de propiile tale sentimente de vinovăţie şi atunci brusc simţi iar acea durere că nu eşti suficient de bun sau că nu eşti iubit.
Când ţipăm la cineva, când ne înfuriem peste măsură, când reprosăm, judecăm, urâm, etc, există două straturi de intenţie:
- proiectăm asupra celuilalt vina de a ne fi rănit, dar asta a fost doar percepţia noastră…
- şi într-un plan mai subtil: de fapt ne manifestăm rebeliunea faţă de propriile noastre credinţe limitative aflate în nealiniere cu Sinele Inalt ( un fel de “cum pot eu să cred asta despre mine???”)
E nevoie să recunoaştem că rănile şi umbrele noastre au un rol important, totuşi : ne direcţionează către alinierea cu Sinele si ne împing înainte, spre o evoluţie continua. In cazul nostru, crezând că “nu sunt suficient de bun” , voi face tot posibilul să devin bun în cât mai multe domenii pentru a scăpa de acestă credinţă.
Cele mai mari daruri ale noastre ni se revelează în urma unei răni sau a unei tragedii.
Sunt nenumărate exemplele de oameni care au ajuns faimoşi în întreaga lume pentru că au refuzat să rămână victime neputiincioase şi care au demonstat că “ indiferent de circumstanţe, totdeauna îţi poţi controla atitudinea, credinţele şi alegerile pe care le faci” ( Alison)
Aşadar, după ce ne eliberăm şi ţipăm un pic, să respirăm adânc şi să ne întrebăm:
Ce face eu astăzi ca să îmi conduc Umbra cu un pas mai aproape de Lumină?
Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Sursa imagine – Internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach si Trainer. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2016
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/
by Cristina | May 3, 2016
Indiferent de cậte eforturi facem pentru a ne eleva conştiinţa, gậndind pozitiv, iertậnd, mulţumind, ajutậnd pe alţii, practicậnd meditaţia, mergậnd la cursuri de dezvoltare personală, se pare că, inevitabil, la anumite intervale, apare din nou în viaţa noastră – suferinţa.
Cei mai mulţi dintre oameni cred cu tărie că suferinţa este predestinată tuturor fiinţelor umane, că nu avem cum scăpa de ea, că omul este făcut să sufere, asta îi este soarta. Cred că vorbele prinţului Nikolai Lvovici Mâşkin, eroul central al romanului “Idiotul” de F. M.Dostoievski, spun totul despre acestă concepţie larg răspậndită:
“Nu există fericire în confort, ea se câştigă prin suferinţă. Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate…”
Cred că toate evenimentele ce se petrec acum în lume sau în viaţa noastră particulară tind să susţină acestă credinţă şi totuşi, aş vrea să plonjăm mai adậnc în acest subiect delicat, pentru că lucrurile pot începe să se schimbe în acest colţ de Univers în care ne aflăm, cu condiţia ca noi să le permitem să o facă.
Poate nu vom scăpa total de provocări, conflict, contrast, dar putem gestiona suferinţa. Vom avea mereu teste, încercări, este modul în care noi invatam în această dimensiune, ne-am asumat acest lucru când am ales să venim pe Pământ, dar modul în care interpretăm suferinţa, gradul în care ea ne afectează viaţa, se va schimba total. Durerea este inevitabilă dar suferinţa este opţională!!! Apoi, cu cât conştiinţa noastră se va înălţa mai mult, cu atât testele vor scădea în duritate, dramatism şi amploare.
Imi amintesc de o poveste-parabolă din viaţa lui Gautama Buddha care m-a marcat prin imaginile pe care mi le-a creat în minte: era despre o femeie disperată care îşi duce pe braţe fiul mort în faţa Prinţului Siddhartha, implorậndu-l sa-l aducă la viaţă. Prinţul consimte, cu condiţia ca femeia să îi aducă cậte o sămậnţă de muştar de la toţi cei care nu suferiseră deloc în viaţa lor. Vă imaginaţi că sarcina a fost peste putiinţă de îndeplinit, deoarece nu există fiinţă pe Pămậnt care să nu fi avut necazuri, sfậşieri sufleteşti, suferinţe.
Cu totii suferim. Depinde însă de cật de mult ne identificăm cu acestă suferinţă şi o facem “a noastră”. Gradul de ataşament faţă de suferinţa noastră este invers proportional cu nivel de conştiinţă la care ne situăm şi din care alegem să acţionăm în viaţă.
Pậnă acum, s-a considerat ca suferinţa a fost necesară omenirii. Iată trei modalităţi majore în care ne-a fost de folos:
1. Suferinţa – un catalizator pentru schimbare
De mii de ani suferinţa acţionează ca prim motivator pentru schimbarea opticii asupra vieţii. Fără ea nu am fi evoluat, am fi rămas la un nivel superficial, nu am fi “muşcat” din viaţă cu poftă, simţindu-I toate aromele. Orice suferinţă ne-a motivat apoi să facem schimbări, să ne dorim altceva, să ne exercităm libertatea de a alege diferit a doua oară. In principiu, scopul suferinţei în viaţa noastră a fost nobil şi a avut mereu în vedere evoluţia conştiinţei umane prin cunoaşterea Sinelui. Suferinţa scoate mereu la suprafaţă ce există adânc în inima noastră.
2. Suferinţa determină distrugerea Ego-ului
Chiar dacă de cele mai multe ori noi, oamenii, suntem nesiguri, avem îndoieli, complexe de inferioritate… în adậncul nostru, în secret, noi credem că suntem mai buni decật alţii, mai credincioşi, mai generoşi, mai demni de respect… şi atunci cậnd ni se întậmplă ceva ce noi catalogăm a fi rău, parcă nu ne vine să credem şi ne întrebăm obsesiv: “cum să mi se întậmple mie aşa ceva?”, “eu nu merit asta”, “de ce eu?”, “de ce mie?”
Ego-ul este cel care se răzvrăteşte în acest fel şi după o perioadă de zbatere, se prăbuşeşte şi acceptă că orice se poate întậmpla oricui. In suferinţă suntem egali cu ceilalţi. Aroganţa, superioritatea, siguranţa de sine dispar atunci cậnd suferim şi ne recunoaştem vulnerabilitatea, fragilitatea.
Eckhart Tolle spunea: “Paradoxul este că suferinţa este cauzată de identificarea cu forma şi erodează identificarea cu forma. In marea majoritate e cauzată de ego, deşi, într-un final, suferinţa distruge ego-ul, nu înainte însă de a fi suferit conştient!” ( atenţie la nuanţă: “conştient”!)
Suferinţa are menirea de a ne ajuta să ne regăsim pe noi înşine, cei adevăraţi. Iar Adevărul nostru se află sub pojghiţa Ego-ului pe care nu am fi îndepărtat-o niciodată de bună-voie dacă totul mergea bine şi eram mereu fericiţi.
3. Suferinţa cimentează legătura cu Sursa
Rareori se întậmplă ca cineva să nu-şi revină după o suferinţă. De obicei, după un timp, ne ridicăm mai puternici, mai maturi, avậnd o legătură mai strậnsă cu Divinitatea în care am găsit sprijin în clipele grele. Avem şi o vorbă în popor: “m-a întărit Dumnezeu”. Rugăciunile, plậnsul cu braţele ridicate spre cer, nu ne aduc doar uşurarea durerii şi liniştea sufletului ci ne deschid şi către o comuniune mai strậnsă cu Divinitatea căci ne-am slăbit încleştarea asupra celor lumeşti. După o mare suferinţă suntem mai credincioşi, mai profunzi în modul în care înţelegem lumea şi viaţa pe pămậnt. Invăţăm să trecem prin încercări cu răbdare, demnitate şi graţie, aprinzậnd flacăra credinţei din noi pentru a lumina întunericul suferinţei lăuntrice.
O noua etapă in evolutia planetară
Omenirea a intrat însă într-o nouă etapă de evoluţie şi va transcende suferinţa. Unii dintre voi ştiu deja, simt că aşa este, alţii vor spune că nu poate fi adevărat căci pậnă şi Buddha spunea “Viaţa e suferinţă”.
Aceasta este însă una dintre cele mai greşit înţelese învăţături. Nu înseamnă că viaţa e predestinată durerii şi asta este, nu avem ce face. Pesimismul, negativismul şi resemnarea ar deveni astfel atributele vieţii pe pămậnt. Budismul cunoaşte trei caracteristici ale existentei: anicca (efemeritatea), dukkha (insatisfacţia sau suferinţa) şi anattā (non-sinele) – vezi versetele 277,278 si 279 din ‘Dhammapada’.
Când se vorbeşte despre suferinţă, accentul este pus pe caracterul ei efemer. La fel ca orice altceva în lumea fizică sau în mintea noastră, nimic nu durează veşnic, totul este trecător şi la dispoziţia fiinţei umane care încă nu este iluminată sau eliberată de samsara (ciclul karmic), tocmai pentru a atinge aceste idealuri. Si atunci învăţătura lui Buddha ne îndeamnă în fond la a ne strădui să ieşim din ciclul karmic, pentru a atinge niveluri mai înalte de conştientizare în care suferinţa, ca şi instrument de învăţare, nu mai este necesară. (Si iarăşi apare acelaşi termen ca la Eckhart Tolle : conştient- conştientizare).
Acum, mulţi vor sări supăraţi că dau exemple din budism şi nu din creştinism. Fără a avea cea mai mica intenţie de a intra în vreun soi de polemică, sau de a mă dezice de propria religie, subliniez doar faptul că în creştinism suferinţa este privită ca fiind necesară pentru a ne spăla păcatele şi a beneficia de slava lui Dumnezeu, astfel că trebuie să îndurăm suferinţa dacă ne dorim un loc în Rai.
In budism oamenii nu se nasc păcătoşi (şi nici în alte culturi, cele băştinaşe, de exemplu), sunt doar o parte din acestă existenţă în care suferinţa este o componentă cu care putem lucra, nu de care trebuie să fugim sau căreia să ne supunem.
O Lege Universală spune că noi devenim ceea ce credem că suntem. Credinţele noastre sunt cele care ne modelează viaţa şi reprezintă una dintre cheile principale pentru a ajunge la conştientizarea de care menţionam mai sus.
Perpetua intrebare : “De ce ?”
Intotdeauna vor exista lucruri în lume pentru care nu vom avea o explicaţie plauzibilă. Cauzele unor suferinţe teribile fac parte din acestă categorie. Mintea noastră nu poate înţelege atacurile teroriste, mitralierea copiilor în şcoli, torturarea unor nevinovaţi, incinerarea unor tineri din neglijenţa unui sistem, şi câte şi mai câte. Rămânem doar îngenunchiaţi de durere în timp ce repetăm “De ce, Doamne?” şi sfârşim prin a concluziona “neînţelese sunt căile Domnului”.
Totul are o motivaţie şi un rost, însă omenirea , în stadiul în care se află, nu poate înţelege ceea ce se întâmplă “dincolo de voal”. Nimic nu este însă întâmplător şi nimeni nu e victimă. Liberul nostru arbitru este mai presus chiar şi decât voinţa divină. E greu să credem asta atâta timp cât funcţionăm ca parte din triada victimă- opresor- salvator în care stăm pentru că ne este mai uşor decât să acceptăm că noi suntem atât de puternici şi importanţi încât să putem să ne asumăm un rol în schimbarea conştiinţei planetare.
Marianne Williamson, in cartea sa “Intoarcerea la iubire: Reflectii asupra principiilor din “Curs in Miracole” , spunea astfel:
“Frica noastră cea mai mare nu este că suntem necorespunzatori. Frica noastră cea mai adâncă este că suntem peste măsură de puternici! Lumina, nu umbra noastră ne înspăimantă cel mai mult! Ne întrebăm: “ dar cine sunt eu că să fiu fenomenal, superb, talentat, fabulous?” De fapt cine eşti ca să nu fii așa? Eşti copilul lui Dumnezeu. Dacă te mulţumesti cu ceva călduț, nu servești cu nimic lumea. Nu e nimic inălțător în a te chirci pentru ca alţii să se simtă în siguranță în preajma ta. Suntem meniţi să strălucim, şi cu cât permitem luminii noastre să strălucească mai mult, cu atât, fără să ştim, dăm şi altora permisiunea să facă la fel”
Kryon are o parabola în care ne spune că noi nu ştim cum sare broasca: Un dresor a învăţat o broască să sară de câte ori îi striga comanda “sari!” iar broscuţa executa de fiecare dată. La un moment dat, broscuţei i s-au tăiat picioarele. Si broscuţa nu a mai sărit la comandă. Concluzia oamenilor a fost că broasca nu mai sare pentru că, probabil, nu mai aude, a surzit. Noi nu înţelegem cauza evenimentelor, deşi uneori este evidentă!!! Este parte din Plan!
De exemplu, atunci când se întâmplă undeva în lume un eveniment cutremurător, prin intermediul televiziunii, radioului şi mai ales a internetului, întreaga omenire află în doar câteva ore. Astfel că un eveniment care până acum 30 de ani ar fi fost ceva local, la scară mică, afectand doar o comunitate restransa, primeşte o mediatizare care ajută la formarea unui val uriaş de compasiune, dăruire, iubire sau întrajutorare, la nivel global, ce are puterea să schimbe prin vibraţia sa însăşi conştiinţa umanităţii şi, mai mult decât atât…. reţeaua cristalină a Pământului! Această reţea ne menţine pur şi simplu în viaţă, tine Pământul laolaltă, conţine memoria noastră colectivă, informaţia planetară, e parte din Cronicile Akaşice, iar noi avem puterea să o modificăm! E uluitor! Nu ni s-a spus despre asta la ora de dirigenţie, nu-i aşa? Cum era să ştim noi asta? Si atunci, oamenii percep doar ceea ce le este accesibil de la nivelul lor de conştiinţă: tragedia, suferinţa, fără a fi conştienţi de planul măreţ ce s-a aflat în spatele evenimentelor şi pentru care cei afectaţi şi-au dat acordul şi s-au oferit voluntari, cu mult înainte încă de a veni pe Pământ!
Pământul trece acum prin modificări uriaşe, atât la nivel fizic, de structură geologică, climă, floră, faună, dar mai ales la nivel de vibraţie şi conştiinţă planetară. Si fiecare dintre noi contribuie prin ridicarea propriului său nivel de vibraţie şi conştientizare. Nu putem să schimbăm pe alţii, suntem în stare doar să ne schimbăm pe noi înşine. Si asta doar dacă ne dorim să experimentăm o lume mai frumoasă, mai bună şi fără suferinţă, aşa cum am visat mereu. Ni se dă voie acum. Suntem ajutaţi chiar 🙂 .
Dar de unde începem? Cum realizăm ce putere avem? După părerea mea ar fi nevoie să înţelegem întâi contextul mai larg în care noi, ca fiinţe umane, funcţionăm. Si atunci e nevoie să ne deschidem către înţelepciunea vechilor texte indiene, egiptene, mayaşe, nordice, greceşti care ne pot revela multe adevăruri uitate despre Pământ şi despre noi înşine. Să lăsăm deoparte superioritatea noastră de orăşeni civilizaţi şi tehnologizaţi , care credem doar ceea ce vedem, şi să recunoaştem că nu putem înainta spre un alt nivel de conştiinţă făcând ceea ce tot facem de peste 2000 de ani. Schimbarea implică să ne întoarcem la simplitatea naturii şi cunoaşterea sacra, căci secretele lumii le afli când ai o inimă de copil şi o minte deschisă.
Mii de ani am abordat evoluţia noastră bazându-ne pe “vederea orizontală”, cea a ego-ului dornic să reuşească, să aibă succes şi să cunoască împlinirea la nivel social, familial, economic… dar asta ne-a lăsat goi pe dinăuntru, uşor de rănit, fără rădăcini care să ne susţină în timpuri de răstrişte. E timpul să începem să aplicăm “vederea verticală” şi asta presupune să înţelegem cine suntem noi cu adevărat, cum putem funcţiona în acord cu Legile Universale şi cum putem schimba suferinţa în stări mai înalte de conştiinţă.
Fiecare va avea treaba lui de făcut , nişa lui pe care va merge şi astfel va contribui la înălţarea personală şi implicit a omenirii la un alt nivel de vibraţie. Ce pot eu face este să vă ofer un webinar gratuit despre cum ne putem alinia cu Legile Universale pentru a opri acestă suferinţă umană mistuitoare, permiţându-ne astfel luxul de a vedea altfel Universul, Pământul, umanitatea, pe noi înşine ….
Vă invit alături de mine joi, 12 mai, la ora 20:00, online, pentru a povesti împreună despre lumea altfel 🙂
Ca de obicei , te invit să-mi spui părerea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta în călătoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
sursa imagine titlu: Cameron Grey
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atracției și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2015
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/putem-opri-suferinta
by Cristina | Apr 5, 2016
Vă amintiţi de singurul mod în care putea fi învins Superman? Daaaa, exact: kriptonita! Orice contact cu acest cristal îi slăbea puterile într-atât încât nu mai putea să-şi folosească niciuna dintre super-abilităţile sale înnăscute.
Ei bine, şi noi ne naştem cu nişte super-puteri care încep să slăbească vizibil în momentul în care stăm în preajma cristalului nostru de kriptonită: gândirea negativă. Aceasta ne secătuieşte puterea interioară, ne slăbeşte voinţa, ne întunecă orizontul speranţei, ne chirceşte visurile şi ne taie legătura cu fluxul vieţii.
Mulţi vor intra direct în defensivă, aducând argumente care să justifice faptul că ne lăsăm agăţaţi de gânduri negative: “păi uite în ce societate trăim”, “ imposibil să nu observi netrebnicia oamenilor din jur, a guvernanţilor, a marilor corporaţii….”, “ care ar fi motivele pentru care să fiu pozitiv?’….
Cam această gândire ne diferenţiază de oamenii care au succes în viaţă. Ei nu se plâng, nu se resemnează în poziţia de victimă, nu sunt orientaţi către în afară, criticând sau înjurând sistemul sau pe cei din jur. In schimb îşi asumă întreaga responsabilitate pentru viaţa lor şi modul în care îşi doresc să o trăiască.
Primul pas către succes constă în a deveni stăpânul propriei noastre minţi! O minte bine stăpânită, focalizată pe obiectiv , supusă Sinelui nostru suveran este un slujitor preţios şi indispensabil în orice încercare am face de a ne ridica deasupra condiţiei noastre actuale.
Gândurile negative nu numai că apar în mintea noastră la orice pas, dar sunt şi recurente, repetitive. Se pare că 90% dintre cele aproximativ 60 000 de gânduri pe care le avem într-o zi sunt aceleaşi cu cele din ziua precedentă. Mai mult decât atât, unele cercetări au demonstrat faptul că 85% dintre gândurile dintr-o zi sunt negative sau au măcar o uşoară tentă negativă (aici intră orice dezamăgire, îngrijorare, nemulţumire, neîncredere, plictiseală, pesimism, etc).
Gândim negativ pentru că este mai … uşor şi mai “la îndemână”. Si asta din trei motive:
1. Primul motiv: Ne-am obişnuit să gândim negativ
Asta am învăţat din familie, din şcoală, din societatea frecventată de către noi… Ne aşteptăm să se întâmple ceva rău mult mai lesne decât ne aşteptăm să se întâmple ceva bun pentru noi. Pentru că am fost programaţi să vedem aceste lucruri ca să ne putem apăra, face o strategie de atac şi para o lovitură care ne-ar lua prin surprindere. Vedem mai repede jumătatea goală a paharului decât pe cea plină.
Noi utilizăm două sisteme de gândire :
- Un sistem automat, inconştient , bazat pe impulsuri sau gânduri ce apar instantaneu în mintea noastră pentru că ne sunt familiare, le-am mai gândit şi înainte, astfel că ne-am format nişte trasee neuronale foarte clare şi “bătucite” pe care creierul le va folosi de fiecare dată ca să economisească energie. A analiza iar lucrurile, a le da o nouă importanţă şi semnificaţie cere un oarecare efort şi concentrare pe care creierul singur nu e dispus să-l facă dacă nu i se ce cere în mod clar şi cu perseverenţă. Şi atunci, dacă noi nu supraveghem acest proces, exact ca acul unui pick-up vechi care sare într-un şanţ mai adânc de pe discul de vinil , şi creierul nostru ne va îndrepta către acel traseu neuronal mai adânc, mai des utilizat. Acest sistem funcţionează la un nivel foarte lejer din punct de vedere energetic, tocmai pentru că este automat, numai că nu este prea favorabil nouă.
2. Al doilea sistem este conştient, supravegheat, controlat, direcţionat précis cu intenţia de a genera conştient gânduri care să ne fie de ajutor în crearea unei realităţi noi. Este vorba despre a ne disciplina mintea pentru a gândi pozitiv , pentru a ne împuternici să luăm decizii care să ne îmbogăţească experienţa, să ne expandeze, să ne ajute să evoluăm, nu doar să ne apărăm sau să ne conservăm energia. Acest lucru cere efort conştient, consum de energie, voinţă, prseverenţă…implică o muncă serioasă din partea noastră.
Există o veste bună aici : exact cum ne-am programat mintea să gândească negativ, o putem face să gândească pozitiv. In partea a doua a articolului vom discuta cum anume facem acest lucru.
2. Al doilea motiv: gândirea negativă e “încetăţenită”
O experienţă negativă , un eşec rămâne întipărit în mintea noastră pentru o perioadă mult mai mare şi la un nivel mult mai profund decât un succes pe care l-am obţinut în viaţă. Mai mult decât atât, odată ce ne-am gândit la partea negativă a unei situaţii, ne este foarte dificil să apreciem partea pozitivă.
In anul 2008 a fost făcut un studiu In cadrul Catedrei de Psihologie a Universităţii UC Davis, California , la care a participat şi sociologul Alison Ledgerwood. S-au abordat două situaţii:
Studiul nr.1:
Cu două grupuri de studiu formate din bolnavi ce urmau să treacă printr-o operaţie chirurgicală s-a discutat despre şansele de reuşită ale operaţiei , astfel:
Bolnavilor din primului grup de studiul i s-a spus ca sunt 70% şanse ca operaţia să fie reuşită. Si au fost de accord cu operaţia. Când li s-a accentuat apoi faptul că sunt 30% totuşi şanse să nu reuşească, au bătut în retragere, şi nu au mai vrut operaţia.
Celui de-al doilea grup li s-a spus intai ca sunt 30% şanse de nereuşită. Si nu au fost de acord să o facă. Mai apoi li s-a accentuat faptul că sunt totuşi 70% şanse să fie un success dar …. tot nu au vrut să facă operaţia.
Studiul nr.2:
Urmând acelaşi principiu, unui grup i s-a spus despre un guvernator ales că deşi, datorită tăierii fondurilor, 10 000 de oameni urmau să-şi piardă slujba, acesta a salvat 40% dintre locurile de muncă ameninţate cu desfiinţarea . Si primului grup i-a plăcut de guvernator, au considerat că a făcut o treabă bună . Apoi li s-a prezentat situaţia accentuând că pierduse 60% dintre locurile de muncă. Şi atunci, nu le-a mai plăcut de el.
Celuilalt grup de studiu i s-a spus din start că guvernatorul a pierdut 60% dintre locurile de muncă . Si nu l-au plăcut deloc. Apoi s-a încercat sublinierea faptului că totuşi a reuşit să salveze 40% dintre joburi , deşi nu mai avea buget de la Stat sau susţinere. Dar tot nu s-a îmbunătăţit părerea oamenilor despre guvernator.
Studiul nr.3
Un alt studiu a comparat evoluţia economiei între anii 2008 – 2010 în Statele Unite şi percepţia americanilor referitoare la situaţia economica din aceeaşi perioadă.
Deşi se observă clar că indicatorii economici încep să crească mult şi ajung aproape la situaţia dinaintea crizei ( linia albastră) , percepţia oamenilor despre criza economică ( linia roşie) rămâne mult mai scăzută decât înainte de criză.
Concluzia este că dacă experimentăm un context care nu ne este favorabil, care ne ţine prizonieri unei gândiri bazate pe lipsuri, insuficienţă, eşec, negativitate în general, ne este foarte greu să ne desprindem de acel tipar de gândire şi să observăm oportunităţile, şansa oferită, lucrurile pozitive ale acelui context.
Concluzia specialiştilor a fost că, în general, percepţia oamenilor despre lumea înconjurătoare tinde să se orienteze către partea negativă. E destul de uşor să ne schimbăm părerea din una pozitivă în una negativă, decât invers!
Pentru noi, la nivel de dezvoltare personală şi evoluţie spirituală, concluzia este că este nevoie să depunem ceva muncă şi efort, în primul rând de conştientizare, apoi de transformare a acestor gânduri şi percepţii negative, pentru a ne schimba modul automat în care încadrăm experienţele de viaţă şi pentru a vedea partea bună a fiecărui lucru.
3. Al treilea motiv – Egregorul nu ne lasă 🙂
Lăsând gluma la o parte, e nevoie să ştim că suntem cu toţii înconjuraţi de un câmp de energie (un egregor) ce cuprinde totalitatea vibraţiilor date de nivelul de conştiinţă, de gândurile, intenţiile, credinţele, sentimentele şi comportamentul tuturor oamenilor de pe planetă. Ne afectează mai ales egregorul familiei, zonei în care ne aflăm, a ţării noastre şi tot aşa, aria se lărgeşte. Dacă acest egregor este preponderant negativ, vom avea nevoie de o putere interioară mai mare, de o conştiinţă superioară şi eventual de un grup de “susţinere” care să întreţină gânduri pozitive la fel ca noi, pentru a putea înota împotriva curentului.
Un egregor se dezvoltă până acolo încât capătă o existenţă de sine stătătoare, creşte în putere dincolo de designul original şi atunci este firesc că ne influenţează alegerile individuale.
Cu cât mai mulţi oameni vor începe să gândească preponderent pozitiv, să fie buni, blânzi, iubitori cu ceilalţi şi cu ei înşişi, cu atât egregorul acesta negativ se va transforma, ca şi atunci când într-un iaz micuţ lăsăm apa stătută şi urât mirositoare să se evacueze prin sistemul de drenare, timp în care noi pompăm apă proaspătă şi răcoritoare în iazul nostru. Dar, din nou, după cum spuneam şi mai devreme, e nevoie de o muncă conştientă şi susţinută de transformare, de asumarea responsabilităţii la nivel individual şi colectiv, pentru a putea realize acest deziderat.
Cum ne antrenăm mintea să gândească pozitiv
-
Stabileşte-ţi clar intenţia de schimbare şi motivaţia
Când nu există nimic in viaţa noastră planificat, structurat, orientat către un scop, şansele ca ceea ce ne dorim să primim de la Univers să se manifeste sunt foarte mici.
Totul porneşte de la intenţia noastră. Dacă nu ne focalizăm pe scopul urmărit, îl vom pierde după câteva zile sau poate …ore…. E ca atunci când spui că de mâine te duci la sală. Dacă e doar o intenţie goală şi nu ai cu adevărat motivaţia să o faci, atunci vei amâna la nesfârşit.
Caută-ţi motivaţia personală pentru care vrei să îţi schimbi modul de a gândi, nu pentru că acum e la modă gândirea pozitivă şi toată lumea vorbeşte despre asta.
-
Fii observatorul minţii tale.
E nevoie de antrenament ca să ne putem supraveghea mintea astfel încât să nu fie iarăşi atrasă de vechile automatisme de gândire. Incepe uşor, prin a-ţi surprinde gândurile . Dacă vezi că nu ţii minte să faci asta în timpul zilei atunci pune-ţi alarma telefonului să sune de câteva ori pe zi şi când o opreşti aminteşte-ţi la ce te gândeai când a sunat. Poate că discutai cu cineva dar dacă eşti cinstit cu tine, e posibil să realizezi că şi în timpul conversaţiei te gândeai la altceva. Era ceva pozitiv sau negativ?
Important este să nu te judeci dacă te surprinzi că iarăşi gândeai negativ! E un proces, ia ceva timp , doar promite-ţi să fii mai atent data viitoare. Şi ca să te ajut să te relaxezi, îti spun că probabil pe Pământ poţi număra oamenii care gândesc doar pozitiv pe degetele de la mâini… sau de la o singură mână …
-
Nu mai da atâta greutate şi importanţă gândurilor negative
Vom vedea că fiecare gând negativ are o anume “greutate”, pentru că noi ne concentrăm pe el, îl hrănim cu îngrijorările noastre, cu frica de a nu se manifesta, cu imaginaţia noastră despre posibilele scenarii ….Continuăm să gândim acel gând o anumită perioadă de timp, ne tot întoarcem la el şi astel, la fel ca un bulgăre de zăpadă, gândul negativ tot adună momentum şi se face din ce în ce mai mare şi mai puternic.
Repetarea acelui gând negativ ( asta îl face să pară important) îl face uşor de acceptat de către subconştient care îl preia fără discernământ. Şi apoi, din acest gând acceptat, internalizat, practicat, ni se creează realitatea ulterioară.
Nu mai bine am face EXACT acest process, în mod conştient, dar cu un gând pozitiv? Ce s-ar schimba oare în viaţa noastră?
-
Devino stăpânul atenţiei tale focalizate
După ce treci de etapa de observare a gândurilor ( nu că s-ar termina vreodată 🙂 , doar că presupun că la un moment dat vei deveni conştient de ceea ce gândeşti şi o vei face lejer şi cu uşurinţă), etapa următoare este să stabileşti tu “agenda zilei”. Adică începi să cerni gândurile şi să alegi să te concentrezi doar pe care vrei tu.
Asta presupune să fii conştient de ce se întâmplă în mintea ta şi să întrerupi conştient gândurile negative care sunt în detrimentul tău. Dacă vă spuneţi acum: “ dar cum să nu mă gândesc că s-ar putea ca mâine să …..”, asta este îngrijorare şi atunci am să vă invit să citiţi articolul “8 moduri de a opri îngrijorarea şi a începe să trăieşti”.
-
Intrerupe sau redirecţionează gândul negativ
Intreruperea gândurilor negative poate fi făcută în multe feluri , de la replica celebră a personajului Scarlett O’Hara din “Pe aripile vântului” : “ La asta am să mă gândesc mâine” , până la imaginarea gândurilor negative ca baloane de săpun , ori baloane în care ai sechestrat gândul negativ şi l-ai lăsat să îl ia vântul…. ori dăi-i foc, explodează-l, dacă ai o fire mai vulcanică ;-), orice mod de a –l îndepărta este bun.
Poţi să îl şi redirecţionezi , întrebându-te :”care ar fi opusul acestui gând? ”, “cum ar putea să se manifeste într-un mod pozitiv?”, “în ce fel situaţia poate fi mai bună?” Simte cum va fi când se va realiza, lasă-ţi imaginţa liberă!
-
Repetiţia e mama învăţăturii
Scurt: dacă faci tot ce am scris mai sus o data, de 10 ori, in următoarele săptămâni, şi apoi uiţi de asta … şansele sunt de 100% aproape, să nu faci nicio schimbare
Repetă alternativele pozitive până se infiltrează cu totul în mintea ta subconştientă care va ajunge să creadă în acest process şi să îl practice de câte ori i se va ivi ocazia, pentru că şi-a format un obicei din asta, aşa funcţionează, e ceva automat.
-
Acţiunea este indispensabilă
Dacă doar stai în lotus şi gândeşti pozitiv, iarăşi, regret să te dezamăgesc, dar nu va merge. Mintea este condiţionată şi de acţiunea constantă, aşa devine obişnuinţă. Abordează viaţa în mod pozitiv, scrie într-un jurnal zilnic 5 lucruri pentru care mulţumeşti sau despre visurile tale sau despre cine vrei tu să fii cu adevărat, ce contează pentru tine. Alege conştient doar acele acţiuni care îţi dau încredere, îţi demonstrează că te iubeşti, că eşti important, că poţi…
Si la un moment dat nu ai să mai poţi fi altfel decât pozitiv şi încrezător!
Ca de obicei , te invit să-mi spui părearea ta despre acest articol. Ti-e de folos? Ti-a plăcut?
Cum te-as mai putea ajuta in călatoria ta?
Te rog să îmi scrii pe adresa: cristina(at)quantumcoaching.ro sau sa îmi lași comentariul tău în spațiul de mai jos, destinat dialogului.
Imagine titlu – internet
Despre autor : Cristina Tomescu este Life Coach certificat în Legea Atractiei și NLP Master Coach. Este administratorul paginii www.QuantumCoaching.ro iar misiunea ei este să ajute oamenii obosiți de luptă și lipsuri să iasă din morișca vieții și din mentalitatea de victimă astfel încât să își poată aminti adevărata lor esență, asumându-și cu responsabilitate uriașul lor potențial creator.
© Copyright Cristina Tomescu 2016
Aveti permisiunea de a prezenta informatia pe oricare alte site-uri sau alte mijloace media dar numai daca se mentioneaza numele autorului si adresa paginii originare in care a aparut articolul: https://www.quantumcoaching.ro/gandirea negativa
